ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2574/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Huedin la data de 23.05.2013 sub nr. dosar unic x/2013, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună partajarea în cote de 1/2 parte a bunurilor comune dobândite de reclamantă si de pârât în una din următoarele variante: atribuirea bunurilor mobile și imobile pârâtului, cu obligația acestuia la plata unei sulte în favoarea reclamantei în suma de 25.000 RON și, de asemenea, cu obligația acestuia de a achita ratele rămase din contractul de credit nr. x la C., din momentul formulării cererii de partaj și până ia achitarea integrală a creditului, atribuirea bunurilor mobile și imobile pârâtului, cu obligația acestuia la plata unei sulte în valoare de 1/2 parte din valoarea masei partajabile, în acest caz ratele rămase din contractul de credit urmând a fi achitate în cote egale de reclamantă și pârât, scoaterea la licitație publică a tuturor bunurilor mobile și imobile, urmând ca sumele rezultate să fie împărțite în cote egale de reclamantă si pârât, în acest caz ratele rămase din contractul de credit urmând a fi achitate în cote egale de părți, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 204/2014 din data de 30.03.2014 pronunțata de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. în privința petitelor I pct. 1 lit. a) și b), pct. 2 în ceea ce privește fântâna și șemineul, II pct. 1, 2 și 3 în ceea ce privește imobilul construcție, fântâna și șemineul, III în ceea ce privește autoturismul marca x și TV-LCD, excepție invocată de pârâții D. și B.

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. în privința petitelor I pct. 1 lit. a) și b), pct. 2 în ceea ce privește fântâna și șemineul, II pct. 1, 2 și 3 în ceea ce privește imobilul construcție, fântâna și șemineul, III în ceea ce privește autoturismul marca x și TV-LCD, excepție invocată de pârâții D. și B.,

S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și B. și excepția prescripției dreptului de creanța privind autoturismul marca X și TV-LCD, excepții invocate de pârâți.

S-a admis, în parte, cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și D. și B.

S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional B. în contradictoriu cu pârâta reconvențională A. și, în consecință:

S-a constatat că anterior încheierii căsătoriei reclamanta A. și pârâtul B. au dobândit în cotă egală, de 50% fiecare, un autoturism marca X și un TV-LCD în valoare totală de 6.205 RON.

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. și pârâtul B. au dobândit în cotă egală, de 50% fiecare, următoarele bunuri comune:

- bunuri mobile: mobilă living în valoare de 1.013 RON, 2 canapele în valoare totală de 756 RON, mobilă bucătărie în valoare de 918 Iei, cadă de baie în valoare de 729 RON, yunkers în valoare de 243 RON, plită electrică în valoare de 230 RON, cuptor electric în valoare de 428 RON, frigider în valoare de 2.464 RON, aspirator în valoare de 284 RON, fler de călcat în valoare de 91 RON, storcător de fructe în valoare de 50 RON, sandwich maker în valoare de 20 RON, cântar de bucătărie în valoare de 22 de RON, friteuză în valoare de 30 RON, 2 mese în valoare de 147 RON, 8 scaune în valoare de 342 RON, covor în valoare de 97 RON, în valoare totală de 8.090 RON.

- imobilul construcție situat în jud. Cluj, în valoare de 121.224 RON, precum și un drept de folosință asupra terenului aferent construcției, teren înscris în favoarea pârâților D. și B. în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF x Căpușu Mic, nr. cadastral x.

- șemineu și fântână în valoare de 6.940 RON.

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. și pârâtul B. au contractat un credit bancar în valoare de 26.572 Euro conform contractului de credit nr. x încheiat ia data de 19.09.2008 cu C.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea autoturismului marca X, TV-LCD, celelalte bunuri mobile, a bunului imobil, inclusiv șemineu și fântână, în deplină proprietate pârâtului B. și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 68,127 RON către reclamantă cu titlul de sultă, urmând ca ratele aferente creditului bancar conform contractului de credit nr. x încheiat la data de 19.09.2008 cu C. să fie suportate pe viitor de reclamanta A. și pârâtul B., în mod egal, potrivit clauzelor contractuale.

S-au respins celelalte pretenții formulate în cauză.

Pârâtul B. a fost obligat ia plata sumei de 1.822,4 RON către reclamantă cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale, compensând celelalte cheltuieli de judecată făcute de părți.

Prin decizia nr. 1527/A/2017 din data de 08.11.2017 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2013 s-a admis în parte apelul formulat de apelantul B. împotriva sentinței civile nr. 204/2016 pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Huedin, care a fost schimbată în parte și, pe cale de consecință:

S-a constatat că în timpul căsătoriei reclamanta A. și pârâtul B. au dobândit, în cotă egală, de 50% fiecare, următoarele bunuri comune:

- bunuri mobile: mobilă living în valoare de 1013 RON, 2 canapele în valoare totală de 756 RON, mobilă bucătărie în valoare de 918 RON, cadă de baie în valoare de 729 RON, yunkers în valoare de 243 RON, plită electrică în valoare de 230 RON, cuptor electric în valoare de 428 RON, frigider în valoare de 2.464 RON, aspirator în valoare de 284 RON, fier de călcat în valoare de 91 RON, storcător de fructe în valoare de 50 RON, sandwich maker în valoare de 20 RON, cântar de bucătărie în valoare de 22 de RON, friteuză în valoare de 30 RON, 2 mese în valoare de 147 RON, 8 scaune în valoare de 342 RON, covor în valoare de 97 RON, în valoare totală de 7.864 RON.

- imobilul construcție situat în jud. Cluj, în valoare de 121.224 RON, precum și un drept de folosință asupra terenului aferent construcției, teren înscris în favoarea pârâților D. și B. în CF nr. x provenită din conversia de pe hârtie a CF x Căpușu Mic, nr. cadastral x.

- șemineu și fântână în valoare de 6.940 RON.

S-a dispus sistarea stării de coproprietate prin atribuirea autoturismului marca X, TV-LCD, celelalte bunuri mobile, a bunului imobil, inclusiv șemineu și fântână, în deplină proprietate pârâtului B., fără obligarea acestuia la plata unei sulte, urmând ca ratele aferente creditului bancar conform contractului de credit nr. x încheiat la data de 19.09.2008 eu C. să fie suportate pe viitor exclusiv către pârâtul B.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecata aferente judecății în fața primei instanțe.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii civile din data de 15.06.2016 pronunțată de Judecătoria Huedin.

S-a respins apelul incident formulat de reclamanta A. împotriva încheierii civile din data de 20.05.2015 și împotriva sentinței civile nr. 204/30.03,2016, pronunțate de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013.

S-a respins apelul provocat formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 204 din 30.03.2016, pronunțată de Judecătoria Huedin în dosarul nr. x/2013.

S-au compensat în integralitate cheltuielile de judecată aferente judecății în etapa procesuală a apelului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., ce a fost înaintat, spre soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind fixat termen de judecată la 20 iunie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente;

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, In cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți,

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apei și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale",

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsa din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că înalta. Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisa, demonstrată prin cele ce, preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel Cluj competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1527/A din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Cluj, secția civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20.06.2018.