ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2329/2016

Decizia nr. 2329/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Ill-a civilă, sub nr. x/3/2015 la data de 13.11.2015, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Asociația A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în principal, obligarea pârâtei:

- Festivalului desfășurat la Sasca Montană în anii 2013, 2014 și 2015,

- Festivalului desfășurat la Gârnic în anii 2013, 2014 și 2015.

1.1. În subsidiar, obligarea pârâtei la plata:

1.1.1. remunerației estimate provizoriu la 1.488 lei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Sasca Montană în perioada 5-6 iulie 2013,

1.1.2. remunerației estimate provizoriu la 1.488 lei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Sasca Montană în perioada 4-5 iulie 2014,

1.1.3. remunerației estimate provizoriu la 1.488 lei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Sasca Montană în perioada 4-5 iulie 2015,

1.1.4. remunerației estimate provizoriu la 1.488 Iei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Gârnic în perioada 20-21 septembrie 2013,

1.1.5. remunerației estimate provizoriu la 1.488 lei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Gârnic în perioada 2-3 Mai 2014,

1.1.6. remunerației estimate provizoriu la 1.488 lei inclusiv TVA, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul Festivalului desfășurat la Gârnic în perioada 1-3 mai 2015,

1.1.7. penalităților echivalente cu 0,1%/zi de întârziere aplicabile asupra remunerațiilor datorate pentru fiecare festival mai sus menționat, determinate de la data scadentei plății remunerațiilor și până la data plății efective a acestor remunerații.

Prin sentința nr. 259 din 1 martie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția necompetenței materiale a tribunalului, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

La pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere locul situării sediului pârâtei, reținând că pentru cererea ce face obiectul prezentei acțiuni, respectiv o acțiune în pretenții, nu este prevăzută o competență exclusivă sau alternativă.

Prin sentința nr. 2191 din 19 septembrie 2016, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în materia răspunderii civile delictuale sunt competente din punct de vedere teritorial mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă, dispunând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar prima instanță sesizată de reclamantă. Tribunalul București, este instanța locului producerii prejudiciului, întrucât pentru fapta ilicită reclamată se impută un prejudiciu constând în drepturi reprezentând remunerație datorată către reclamantă, în calitate de unic colector al remunerațiilor datorate de utilizatori.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecatp a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de a invocat nerespectarea de către pârâtă a mai multor obligații în materia dreptului de autor, arătând că pârâta nu a plătit remunerațiile datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, ceea ce atrage antrenarea în sarcina sa a răspunderii civile delictuale.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă în materia răspunderii civile delictuale, prevăzând că „în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.

Locul producerii prejudiciului este locul în care se face plata/încasarea sumelor reclamate de către colectorul unic, reclamanta în speță.

Potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății.

Cum sediul creditorului - în speța reclamanta, în calitate de colector unic - este în București și inclusiv unitatea bancară la care acesta are cont deschis este în aceeași localitate (potrivit cererii de chemare în judecată), competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București.

La stabilirea competenței s-au avut în vedere și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente - Tribunalul București fiind instanța sesizată în cauză de către reclamantă.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2016.

Cu opinie separată:

În sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Motivare opinie separată:

Se reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a invocat nerespectarea de către pârâtă a mai multor obligații legale, în special prin comunicarea publică neautorizată de opere muzicale în cadrul unor festivaluri muzicale derulate la Sasca Montană și Gârnic în anii 2013-2015, fără plata remunerației datorate în schimbul obținerii autorizării anterioare a comunicării publice a operelor muzicale, prev. de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 și prin neîndeplinirea obligației prev. de art. 130 alin. (1) lit. h) din aceeași lege, solicitând repararea prejudiciului prin obligarea pârâtei la plata acestor remunerații, pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Potrivit disp. din noul C. proc. civ., în materia răspunderii civile delictuale sunt competente, din punct de vedere teritorial, mai multe instanțe, alegerea între acestea revenind reclamantului.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. consacră o competență teritorială alternativă dispunând că „în afară de instanțele prev. la art. 107-112 din noul C. proc. civ., mai sunt competente: (...) instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă”.

Potrivit art. 116 din noul C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Fapta pretins ilicită invocată de către reclamantă a fost săvârșită la locul efectuării comunicărilor publice neautorizate, situat pe raza jud. Caraș-Severin.

Pe de altă parte, în considerarea criteriului alternativ prev. de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. - locul unde s-a produs prejudiciul, apreciez că acesta nu este echivalentul locului unde trebuie făcută plata, astfel cum reclamanta a susținut, întrucât acțiunea are ca obiect plata remunerațiilor datorate de pârâtă pe temeiul răspunderii civile delictuale ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății.

În acest context, competența se stabilește potrivit unui reper previzibil, iar în cazul răspunerii civile delictuale acest reper nu poate fi locul sediului băncii la care persoana păgubită își are deschis un cont bancar în care se poate efectua plata despăgubirilor datorate cu titlu de remunerații neachitate pentru comunicarea publică de opere muzicale (în condițiile în care nu acesta este locul producerii prejudiciului, astfel cum se va arăta), întrucât această interpretare ar echivala cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competență în temeiul art. 116 C. proc. civ., în afara opțiunii permise între instanțele determinate potrivit art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, Curtea Europeană de Justiție a statuat într-o ipoteză similară - în cauza Pinckney, C-170/2012 - că, în materia drepturilor de proprietate intelectuală, locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, dar în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea fiecărui drept inclus în drepturile de autor - reproducere, distribuire, copiere.

În cauza de față, fiind vorba despre comunicarea publică neautorizată de opere muzicale de către pârâtă prin utilizarea repertoriului protejat și fără plata remunerației datorate, locul producerii prejudiciului este inoperant, câtă vreme acesta nu este diferit de locul săvârșirii faptei ilicite, întrucât această comunicare publică se realizează la locul derulării respectivelor festivaluri muzicale ce sunt situate pe raza teritorială a jud. Caraș-Severin, loc care este și cel al producerii prejudiciului.

Ca atare, în cauză, criteriile legale presupuse de aplicarea disp. art. 107 sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. vizează fie sediul pârâtei (art. 107), fie instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite [dintre cele reglementate de art. 113 alin. (1) pct. 9], nu și cel al producerii prejudiciului, același cu locul săvârșirii faptei ilicite.

Or, și în cazul aplicării criteriului instanței de la locul săvârșirii faptei ilicite, competența de soluționare a cauzei se verifică tot cu privire la instanța de la sediul pârâtei care a avut conduita ilicită de a decide comunicarea publică a operelor muzicale, fără autorizarea prevăzută de lege și fără plata remunerației datorate; pentru cele deja arătate consider că locul producerii prejudiciului nu poate fi reținut ca fiind locul sediului băncii la care reclamanta are cont deschis pentru a se face plata, producerea prejudiciului fiind concomitentă cu săvârșirea faptei ilicite.

Prin urmare, în opinia mea, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Caraș-Severin, în timp ce în favoarea Tribunalului București nu operează niciunul dintre criteriile legale incidente.

În acest context, având în vedere că această competență teritorială alternativă, prev. de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (ambele instanțe în conflict raportându-se la această normă), este una relativă, iar necompetența teritorială, în acest caz, este de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., se constată că excepția de necompetență de ordine privată putea fi invocată numai de către pârât și numai prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu era obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile erau legal citate în fața primei instanțe, sens în care prevede art. 130 alin. (3) din același cod.

În consecință, Tribunalul Caraș-Severin nu avea la îndemână mijlocul procedural de a supune în mod legal dezbaterii părților excepția de necompetență teritorială ca urmare a invocării ei de către reclamantă prin cererea depusă la 19 septembrie 2016, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu avea vocația legală de a o ridica, date fiind cele prev. de art. 130 alin. (4) C. proc. civ. (în cauză, excepția a fost invocată prin notele de ședință depuse de reclamantă la data de 19 septembrie 2016).

Față de considerentele expuse, consider că în cauză competența de soluționare a pricinii operează în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.