ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1616/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 1616/2017
Asupra cauzei de față, constată următoarele
La data de 2 octombrie 2017, petenta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., completarea dispozitivului deciziei nr. 1319 din 22 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul obligării intimatei reclamante SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată în favoarea sa.
În motivarea cererii, petenta a arătat că deși a solicitat obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs reprezentând onorariu de avocat, pentru care a depus dovada la dosarul cauzei, instanța a omis să se pronunțe asupra acestora.
Analizând cererea formulată, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis sa se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula conform căreia „partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.
În cauză, se reține că prin decizia nr. 1319 din 22 septembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de pârâții Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva deciziei nr. 389/A din data de 25 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.
Este adevărat că, atât prin cererea de recurs, cât și cu ocazia dezbaterilor orale consemnate în practicaua deciziei a cărui dispozitiv se cere a îl completat, recurenta pârâtă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat obligarea intimatei reclamante SC A. SRL la plata cheltuielilor de judecată însă, se constată că art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea care a câștigat procesul.
Prin urmare, textul de lege invocat constituie prezumția de culpă procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că, dacă debitorul din raportul juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual și are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare a procesului.
În speță, prin casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel, cauza nu a fost soluționată.
Rejudecarea cauzei presupune reanalizarea tuturor cererilor părților, inciusive a celor privitoare la cheltuielile de judecată, acordarea acestora din urmă fiind într-o dependență strictă de soluția data cererii de chemare în judecată și, după caz, altor cereri incidentale sau conexe formulate în cauză.
Numai după soluționarea pretențiilor deduse judecății se poate ști care este partea care datorează celeilalte cheltuielile de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții în înțelesul art. 453 C. proc. civ.
Ca atare, nepronunțarea instanței de recurs asupra cheltuielilor de judecată nu constituie o omisiune posibil de îndreptat prin procedura prevăzută de art. 444 alin. (1) C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de trimitere odată cu soluționarea fondului.
În consecință, înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 444 C. proc. civ., va respinge cererea de completare dispozitiv formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1319 din 22 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, formulată de petenta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 .octombrie 2017.