Decizia nr. 1319/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 5511 din 24 martie 2015, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București, admițând excepția cu acest obiect. Prin sentința nr. 1106 din 29 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2015, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins, în consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâților Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor și a respins, în consecință, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu acest pârât; a luat act că pârâta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată; a obligat reclamanta SC A. SRL să plătească pârâtului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți suma de 2. 000 RON, cheltuieli de judecată și a obligat reclamanta SC A. SRL să plătească pârâtei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România suma de 6.076 RON, cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 388 din 25 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a anulat-o în parte și a trimis cauza la prima instanță pentru rejudecare, menținând sentința sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a ORDA, parte din dispozitiv ce nu a făcut obiectul apelului. Pentru a decide, astfel, instanța de apel a reținut că, în fundamentarea pretențiilor din cererea de chemare în judecată, reclamanta a afirmat că a dobândit prin contract de cesiune exclusivă dreptul de a exploata în domeniul comunicării publice ambientale operele aparținând editorului B., cu sediul în SUA. Contractul în discuție, aflat în traducere legalizată în dosarul de apel, este intitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. și de subeditare" și a fost încheiat între B. în calitate de licențiator și reclamanta SC A. SRL în calitate de agent. În interpretarea clauzelor contractului, pentru stabilirea naturii și a efectelor acestuia, instanța de apel a constatat că acest contract nu are natura unui contract de licență exclusivă, încheiat conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, care să îi confere reclamantei apelante poziția unui titular de drepturi de autor sau conexe. În schimb, între drepturile transmise prin actul juridic analizat se numără atât acela de a exploata operele muzicale cu privire la care licențiatorul B. deține drepturi de autor sau conexe, prin promovarea serviciului către clienți (de punere la dispoziție a operelor prin site-ul C., în forma unui abonament), cât și acela de a gestiona drepturile patrimoniale de autor și drepturile conexe menționate în teritoriile unde apelanta acționează conform contractului. Drepturile patrimoniale la care se referă contractul și cu privire la care reclamanta a dobândit un drept de gestiune nu pot fi altele decât cele recunoscute autorului, artistului interpret sau executant și respectiv producătorului de înregistrări sonore de legea internă, nr. 8/1996, între drepturile patrimoniale ale titularului numărându-se și acelea de a primi remunerația pentru comunicarea publică a operelor muzicale și dreptul la remunerație echitabilă ce derivă din drepturile conexe ale producătorilor de fonograme și ale artiștilor interpreți sau executanți pentru comunicarea publică a fonogramelor. În concluzie, în mecanismul convenit de apelanta-reclamantă în calitate de agent cu licențiatorul B., agentul are dreptul de a acorda posibilitatea terților (clienți) să folosească operele prin intermediul site-ului C., urmând ca aceștia din urmă să efectueze plăți către organismele de gestiune colectivă, cum s-a menționat în articolul intitulat "sublicențiere pe bază de remunerații"; în același timp, licențiatorul va primi plățile direct de la agent, cum se arată în articolul "Relația cu licențiatorul", urmând ca agentul să fie remunerat prin plățile directe efectuate de către organismele de gestiune colectivă, iar aceste plăți se cuvin agentului în procent de 20% pentru utilizările sincronizate la televiziune, radio, internet și alte mijloace de difuzare atunci când agentul a avut o contribuție prin inițierea, realizarea sau asigurarea acestora și respectiv în procent de 75% pentru alte utilizări. Rezultă din aceste observații că agentul, reclamanta apelantă, va încasa remunerațiile plătite de utilizatori organismelor pârâte, o parte din aceste remunerații urmând a fi achitată licențiatorului, iar altă parte cuvenindu-se reclamantei. În aceste coordonate, în mod greșit a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active, deoarece analiza conținutului contractului de care reclamanta s-a prevalat relevă că acesteia i s-a transmis dreptul de a încasa remunerațiile achitate de cei care utilizează operele prin intermediul site-ului C. către organismele de gestiune colectivă, parțial în nume propriu și parțial în numele licențiatorului, caz în care reclamanta justifică legitimare procesuală pentru formularea acțiunii pendinte. Din acest punct de vedere legitimarea procesuală nu era indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe (căruia legea îi asimilează și pe cel ce se prevalează de un contract de cesiune exclusivă), cât timp îndreptățirea la încasarea remunerațiilor nu este restrânsă prin lege la persoana titularului, dreptul putând fi transmis în limitele legii. Împrejurarea că licențiatorul B. este sau nu titular al drepturilor de autor sau conexe la care se referă reclamanta în acțiunea sa este relevantă pentru soluționarea pe fond a cauzei, neconstituind o chestiune de legitimare procesuală, care se verifică în limitele formale în care reclamanta a învestit instanța. De asemenea, apărarea intimatelor-pârâte cu privire la indicarea operelor pentru a căror utilizare se pretinde piața remunerațiilor poate fi analizată tot în contextul examinării temeiniciei acțiunii, astfel că nu poate primi valențe în momentul soluționării excepției procesuale analizate. În acest context, depunerea la dosar în faza apelului a unei liste în formă electronică ce cuprinde licențele B. răspunde apărării intimatelor, urmând ca prima instanță să procedeze în mod corespunzător, în funcție de conținutul acestor licențe și de corespondența dintre acestea și titularii pe care pârâtele îi reprezintă cu sau fără mandat, conform art. 1231 sau art. 1232 din Legea nr. 8/1996.

Cererile de recurs Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs pârâții Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și Uniunea Producătorilor de Fonogmme din România (UPFR), criticând-o pentru nelegalitate, după cum urmează: I. Prin recursul declarat de către pârâta Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR-ADA), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., s-au susținut următoarele: - Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 478 alin. (1)-(3) C. proc. civ., în sensul că instanța de apel a schimbat temeiul pretențiilor reclamantei și a soluționat apelul prin prisma unei pretinse cesiuni de creanță asupra remunerațiilor ce se repartizează de către organismul de gestiune colectivă către titularul de drepturi (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). Astfel, reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe calitatea sa de titular de drepturi prin cesiune exclusivă în baza contractului încheiat cu B. și de titular de drepturi de exploatare dobândite prin cesiune exclusivă în baza aceluiași contract. Raportul juridic dedus judecății prin cererea de chemare în judecată a fost clarificat și întărit de către reclamantă prin răspunsul la întâmpinare depus la Judecătorie, în care precizează în mod expres cu privire la calitatea sa procesuală activă că "legea are în vedere titularii de dreptului de autor și ai drepturilor conexe în care și subscrisa se încadrează în baza contractului de cesiune încheiat în exclusivitate pentru România." Or, reținerea de către instanța de apel a temeiului juridic al acțiunii invocat direct prin motivele de apel, diferit de cel menționat în cererea de chemare în judecată și în răspunsul la întâmpinare, conduce la încălcarea art. 478 C. proc. civ., dar și la încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât recurenta a formulat apărări în considerarea pretinsei calități a reclamantei de titular de drepturi de autor și de exploatare (utilizare) a operelor, și nu a unor drepturi ale reclamantei ce ar deriva dintr-o cesiune de creanță, act juridic pentru care ar fi incidente alte dispoziții legale. - Hotărârea recurată nu indică vreo dispoziție de drept material în baza căreia a reținut că între părțile din litigiu ar exista raportul juridic pretins de reclamantă și pe care s-ar întemeia admiterea apelului (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). În speță, trebuie să se determine dacă relația socială dintre părți este sau nu reglementată de o normă juridică ce ar conferi reclamantei dreptul pretins și obligarea pârâtei la: solicitarea unor informații de la toți utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental privind calculul remunerațiilor; solicitarea de informații de la toți utilizatori de opere muzicale în scop ambiental privind operele muzicale utilizate; solicitarea plății către reclamantă a remunerațiilor cuvenite unor titulari de drepturi patrimoniale de autor. - Hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 123 și art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Din aceste dispoziții legale, rezultă că numai titularii de drepturi de autor sau conexe își pot gestiona colectiv drepturile prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, iar sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporțional cu utilizarea repertoriului fiecăruia. Astfel, în mod greșit a reținut instanța de apel că nu există texte de lege care să prevadă că raporturile juridice de gestiune colectivă se nasc între titularii de drepturi și organismul de gestiune colectivă. Pe de altă parte, s-a apreciat în mod greșit că nu ar prezenta relevanță pentru soluționarea excepției dacă B. este sau nu titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale. În realitate, dacă B. nu este titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale nu poate exista identitate între părțile procesului și subiectele raportului juridic dedus judecății, în condițiile în care UCMR-ADA gestionează colectiv doar drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale. II. Prin recursul declarat de către pârâta Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., s-au susținut următoarele: - Instanța de apel nu a verificat toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru justificarea calității procesuale active (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.). Astfel, decizia recurată a fost pronunțată în baza unui singur înscris, respectiv contractul încheiat de reclamantă la data de 20 septembrie 2013 cu B., fiind omise cele 1646 de licențe depuse în format electronic, precum și contractele încheiate între SC A. SRL și clienții săi SC D. SRL, SC E., SC F. SRL, SC G. SRL, care trebuiau analizate prin coroborare cu contractul încheiat în data de 20 septembrie 2013. Recurenta a susținut că acest contract nu poate face prin el însuși dovada deplină a calității procesuale active a SC A. SRL. În primul rând, nu se poate stabili cu exactitate că obiectul contractului îl reprezintă cesionarea drepturilor conexe prevăzute la art. 13 din Legea nr. 8/1996. Potrivit art. 41 din Legea nr. 8/1996, contractul de cesiune, indiferent dacă cesiunea este exclusivă sau neexclusivă, trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitățile de utilizare, durata și întinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Textul este aplicabil în mod corespunzător și în cazul drepturilor conexe dreptului de autor. Deși prin contractul încheiat, s-a pretins că licențiatorul B. deține toate drepturile patrimoniale de autor și drepturi conexe asupra operelor (interpretărilor și înregistrărilor sonore) pentru care s-ar fi acordat Agentului dreptul și licența exclusivă pentru promovarea Serviciului către Clienți pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental prin intermediul unui site personalizat, cu un conținut muzical, nu s-a făcut o dovadă certă în acest sens, deoarece contractul nu are o anexă clară din care să rezulte care sunt operele cu privire la care a intervenit așa - zisa cesiune exclusivă de drepturi conexe. În cazul artiștilor interpreți, ar fi fost necesară prezentarea unei anexe cu toate prestațiile aparținând acestora, care figurează în catalogul pus la dispoziția publicului prin intermediul site-ului personalizat indicat în contract. Reclamanta a depus la dosar un CD cu contracte încheiate cu o "divizie" a B., în care sunt indicate niște nume în calitate de licențiatori, fără a rezulta că licențiatorii sunt deținătorii și editorii unici și exclusivi ai tuturor drepturilor, inclusiv drepturi valabile de autor. Obiectul contractelor vizează dreptul licențiatului (B.) de a depune cereri pentru fiecare artist pentru care licențiatorii doresc să încarce și să comercializeze opere pe site-uri. Așadar, nu există o listă clară a artiștilor pentru care licențiatorii contractează, aceasta fiind într-o permanentă modificare, în condițiile în care licențiatul (B.) și-a rezervat dreptul, "la unica sa discreție, de a șterge opere muzicale individuale sau de a înceta definitiv relația cu orice artist individual și a elimina conținutul artistului respectiv de pe site-urile" respective. În plus, drepturile rezultate din comercializarea operelor, drepturile editorilor/subeditorilor și drepturile licențiatorilor/sublicențiatorilor nu fac și nu pot face obiectul de activitate al CREDIDAM, potrivit dispozițiilor legale în materie valabile la această dată și statutului CREDIDAM. Pe de altă parte, în cele 3646 de contracte depuse de reclamantă încheiate între licențiatori și B. și așa-ziși titulari de drepturi sunt inserate clauze de cesiune neexclusivă, în clauza "Conținut înregistrat" menționându-se "Licențiatorul va păstra întotdeauna dreptul deplin de proprietate asupra operelor". În această situație, în aplicarea art. 39 - 43 din Legea nr. 8/1996, cesionarul nu este titular de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale și nu poate pretinde plata unor remunerații ca urmare a utilizării operei de către terți, deoarece prin cesiunea neexclusivă autorul/titularul dreptului își păstrează toate drepturile cu privire la operă, iar cesionarul dobândește doar un drept de a folosi personal opera. Din acest motiv, B. nu putea ceda în mod exclusiv drepturi patrimoniale conexe către reclamantă, din moment ce nu deține aceste drepturi. Drepturile patrimoniale conferite de B. reclamantei prin contractul de agent se referă la drepturile de reproducere și punerea la dispoziția publicului a operelor muzicale, a interpretărilor artistice și a înregistrărilor sonore, necesare prestării serviciului online și exploatării site-ului, inclusiv pentru subeditarea în cadrul site-ului a conținutului muzical, pentru diversificarea ofertei comerciale, nu și la dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a fonogramelor puse la dispoziția clienților prin intermediul site-ului personalizat Dimpotrivă, "Agentul (SC A. SRL) va informa clienții cu privire la cerința de efectuare a plăților către OGC-uri și va ajuta la coordonarea interacțiunii clientului cu OGC-urile pentru a asigura efectuarea la timp a plăților remunerațiilor". Intimata - reclamantă nu justifică calitatea de titular de drepturi asupra interpretărilor artistice pentru a putea pretinde remunerația cuvenită artiștilor interpreți pentru comunicare publică, cu atât mai mult cu cât nu a făcut niciodată dovada repertoriului pentru fiecare artist interpret în parte, pentru care susține că justifică calitate procesuală activă. - Deși instanța de apel a reținut în mod corect că reclamanta nu a dobândit calitatea unui titular de drepturi de autor sau conexe prin contractul de agent încheiat cu licențiatorul B., motivează în mod contradictoriu hotărârea, admițând că este justificată legitimarea procesuală activă cu privire la încasarea remunerațiilor, deoarece acest drept nu este restrâns prin lege la persoana titularului (art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.). Potrivit Legii nr. 8/1996 și Statutului CREDIDAM (art. 5), titulari de drepturi, pot fi numai persoane fizice care au calitatea de artiști interpreți sau executanți (definiți la art. 95 și urm. din Legea nr. 8/1996), iar contractul de mandat special - pentru exercitarea drepturilor recunoscute prin lege, conform art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - poate fi încheiat numai în numele și pe seama acestora, fiind vorba de un mandat special intuituu personae. Or, reclamanta este o societate comercială, persoană juridică care nu poate intra în categoria titularilor de drepturi reprezentați de CREDIDAM, respectiv artiști interpreți sau executanți. Reclamantă nu are niciun fel de raport juridic cu organismul de gestiune colectivă CREDIDAM, astfel încât CREDIDAM nu are niciun fel de obligații față de reclamantă. De asemenea, aprecierea potrivit căreia legitimarea procesuală activă nu este indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe relevă o interpretare eronată a dispozițiilor art. 130 și art. 139 din Legea nr. 8/1996, pe care reclamanta și-a întemeiat primele două capete de cerere. Raportul juridic dedus judecății este un raport specific mandatului de gestiune al drepturilor de autor și drepturilor conexe intervenit între organismul de gestiune colectivă și titularul de drepturi, fapt ce presupunea, contrar celor reținute de instanța de apel, justificarea calității reclamantei de titular de drepturi, calitate în care, de altfel, reclamanta a formulat pretențiile din cauză, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată. Dacă s-ar admite, așa cum a reținut instanța de apel în mod greșit, că reclamanta are doar calitatea de reprezentant al licențiatorului, atunci acțiunea acesteia trebuia introdusă în numele și pe seama licențiatorului, și nu în nume propriu, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece nu poate fi acceptată o schimbare a calității procesuale active direct în apel, din titular al dreptului subiectiv invocat în reprezentant al licențiatorului B. Mai mult, la dosar nu a fost depus un mandat special acordat reclamantei pentru promovarea acțiunii în instanța în numele și pe seama licențiatorului B. III Prin recursul declarat de către pârâta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-au susținut următoarele; Instanța de apel a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 130 și 139 din Legea nr. 8/1996, dispoziții pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, atunci când a reținut că legitimarea procesuală activă nu este indisolubil legată de calitatea de titular de drepturi de autor sau conexe. Raportul juridic dedus judecății este un raport specific mandatului de gestiune al drepturilor de autor și drepturilor conexe intervenit între organismul de gestiune colectivă și titularul de drepturi, fapt ce presupunea, contrar celor reținute de instanța de apel, justificarea calității reclamantei de titular de drepturi, calitate în care, de altfel, reclamanta a formulat pretențiile din cauză, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată. Primele două petite ale cererii de chemare în judecată sunt întemeiate pe dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996 și conțin, în esență, solicitarea către instanță de a constata că organismele de gestiune chemate în judecată au obligația legală de a solicita utilizatorilor informații despre operele utilizate, inclusiv în cazul comunicării publice ambientale. Dispozițiile art. 130 instituie în sarcina organismelor de gestiune colectivă o serie de obligații pe care, din economia textului legal, se înțelege că le au atât față de titularii de drepturi pe care îi reprezintă, cât și față de utilizatori. Obligațiile față de utilizatori sunt reglementate tocmai în considerarea drepturilor de autor și drepturilor conexe pe care titularii de drepturi le dețin, în sensul îndeplinirii mandatului convențional sau legal, primii de la titularii de drepturi. Așadar, subiectele raportului juridic dedus judecații sunt calificate în persoana organismului de gestiune colectivă și a titularului de drepturi. Cum reclamanta pretinde încălcarea unor drepturi izvorâte tocmai din raportul juridic menționat, prin omisiunea organismului de gestiune colectivă de a solicită informații într-o chestiune legată de colectarea remunerațiilor și exercitarea, în definitiv, a activității de gestiune colectivă, aceasta trebuie să facă dovada calității sale de titular de drepturi, excepția invocată având ca premisă tocmai lipsa acestei dovezi. Această concluzie este întărită și de dispozițiile art. 139, invocate de reclamantă, potrivit cărora "titularii drepturilor recunoscute și protejate prin prezenta lege pot solicita instanțelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoașterea drepturilor lor și constatarea încălcării acestora și pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat (...)". În mod corect, această premisă a fost avută în vedere și de instanța de fond care, după analizarea probatoriului administrat, a reținut întemeiat că reclamanta nu justifică calitatea de titular de drepturi. De altfel, paradoxal, și instanța de apel a reținut aceeași împrejurare de fapt - lipsa calității de titular de drepturi a reclamantei, cum și reclamanta a adus "lămuriri" în cererea de apel în sensul că respectivul contract nu-l atribuie calitatea de titular de drepturi, însă cu toate acestea, contrar soluției instanței de fond, instanța de apel apreciază că această calitate nu este neapărat necesară, câtă vreme din prevederile contractului cu "licențiatorul B. rezultă că reclamanta este îndreptățită la încasarea unor remunerații din partea organismelor de gestiune colectivă. "Îndreptățirea la încasarea unor remunerații" reprezintă o chestiune ce trebuia lămurită, față de petitul al treilea al cererii de chemare în judecată, sub toate aspectele privind natura juridică a actului ce constituie temeiul acestui drept și în ce calitate au fost formulate pretențiile în cauză. Dreptul pretins de reclamantă, de a încasa o remunerație de la un organism de gestiune colectivă, nu-i atribuie automat calitatea de titular de drepturi de autor și drepturi conexe asupra operelor și înregistrărilor muzicale. Acest drept poate avea la origine, spre exemplu, gestiunea de afaceri a licențiatorului ori reprezentarea acestuia în relația cu aiți utilizatori ori cu organismul de gestiune colectivă, situații care comportă alte comentarii decât cele privind calitatea de titular de drepturi. Din motivarea instanței de apel rezultă că reclamanta are dreptul de a gestiona drepturile patrimoniale de autor și drepturile conexe pe care licențiatorul le deține, fără a lămuri concret care sunt aceste drepturi și dacă acestea sunt efectiv deținute de licențiator, considerând în mod greșit că aceste aspecte nu au relevanță sub aspectul legitimării procesuale. O altă chestiune pe care instanța de apel nu a lămurit-o pe deplin este legată de calitatea în care reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată. Deși formal a reținut că acest contract nu-i conferă reclamantei poziția de titular de drepturi de autor și drepturi conexe - admițând totuși, implicit, că licențiatorul este titularul de drepturi, de la care reclamanta a dobândit dreptul de administrare a drepturilor deținute de licențiator -, instanța de apel nu a lămurit calitatea reclamantei în raport cu organismele de gestiune colectivă, respectiv dacă reclamanta a afirmat un drept propriu sau un drept aparținând altei persoane pe care pretinde că o reprezintă. Instanța de apel a reținut că prin contract i s-a transmis reclamantei dreptul de a încasa remunerații de la organismele de gestiune, "parțial în nume propriu și parțial în numele licențiatoruiui", fără a arăta care sunt drepturile proprii ale reclamantei asupra operelor și înregistrărilor sonore, pentru care poate pretinde remunerații de la organismul de gestiune colectivă, în condițiile în care a admis că reclamanta nu este titulara drepturilor de autor. Simpla împrejurare legată de stabilirea plății și administrării serviciului ori legată de relația cu licențiatorul nu conferă reclamantei un drept propriu asupra remunerației cuvenite titularilor de drepturi. Instanța practic nu face nicio distincție între dreptul de creanță născut din derularea unui contract și dreptul la remunerația echitabilă cuvenită titularilor de drepturi în speță. Mai mult, prevederile contractuale de la secțiunea "relația cu licențiatorul" stabilesc foarte clar că "facturarea și plata se vor face direct între Agent și Licențiator". Cât privește mențiunea că "Agentul va fi remunerat, prin plățile directe efectuate de către OGC-uri", se înțelege că agentul va fi remunerat de către licențiator, nu de către OGC-uri (acestea nefiind parte în contract). În consecință, dacă s-ar admite ipoteza că licențiatorul este și titular de drepturi (aspect neverificat de instanță), acesta ar fi și beneficiarul remunerației pentru comunicarea publică ambientală a operelor și înregistrărilor sonore (colectate de organismele de gestiune colectivă), iar reclamanta, beneficiara prețului contractului încheiat cu licențiatorul. Recurenta a mai susținut că reclamanta și-a modificat acțiunea direct în apel, ceea ce contravine dispozițiilor art. 478 C. proc. civ. Astfel, reclamanta a formulat pretențiile în calitate de titular al drepturilor de autor și drepturilor conexe, concluzie desprinsă din formularea petitului 3 al cererii de chemare în judecată, din partea introductivă a cererii, dar și din răspunsul la întâmpinare formulat în Dosarul nr. x/299/2013. În apel, reclamanta a criticat soluția instanței de fond, arătând că, în realitate, contractul invocat nu este unul de cesiune al drepturilor patrimoniale de autor, ci unul nenumit, care îi conferă, printre altele, și dreptul de a pretinde remunerații de la organismele de gestiune colectivă. Prin această "precizare" asupra naturii contractului de licență invocat, direct în calea de atac a apelului, reclamanta și-a modificat acțiunea, în sensul că pretinde remunerații de la organismele de gestiune colectivă nu în calitate de titular al drepturilor de autor, ci în calitate de "beneficiar" al afacerii pentru care a fost autorizat de titularul drepturilor de autor licențiatorul B., adică în calitate de reprezentant al licențiatorului. În mod intenționat instanța de apel nu a răspuns acestor critici, reținând fără temei că pretențiile reclamantei au fost formulate deopotrivă atât în nume propriu (pentru o cota parte din remunerația colectată de organismele de gestiune colectivă) cât și în numele licențiatorului (căruia i-ar reveni restul remunerației, potrivit motivării instanței). În consecință, dacă s-ar admite că reclamanta are doar calitatea de reprezentant al licențiatorului, atunci acțiunea acesteia trebuia făcută în numele și pe seama licențiatorului, deci nu în nume propriu, nefiind permisă schimbarea calității procesuale direct în apel din reclamant - titular al dreptului subiectiv invocat, în reprezentant al reclamantului. De altfel, la dosar nu exista niciun mandat special acordat reclamantei pentru promovarea acțiunii în instanța în numele și pe seama licențiatorului B. De asemenea, în cadrul soluționării excepției privind calitatea procesuală activă, instanța de apel trebuia să verifice dacă licențiatorul B. are, într-adevăr, calitatea de titular de drepturi de autor și drepturi conexe, astfel cum a pretins reclamanta.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, ce a fost comunicat părților. Prin punctul de vedere asupra raportului, recurenta CREDIDAM a solicitat respingerea excepției nulității recursului său, invocată de către intimata-reclamantă, întrucât motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. Totodată, și-a exprimat acordul pentru soluționarea recursurilor de către completul de filtru. Intimata - reclamantă SC A. SRL, prin punctul de vedere scris exprimat, a arătat că motivele de nulitate invocate prin întâmpinare nu au fost analizate în cadrul raportului și că nu este de acord cu soluționarea recursurilor de către completul de filtru. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 iunie 2017, completul de filtru a fost în unanimitate de acord că recursul este admisibil, din perspectiva condițiilor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este întrunită ipoteza din art. 493 alin. (5) C. proc. civ. De asemenea, nu este întrunită nici ipoteza descrisă în art. 493 alin. (6) din Cod, în absența acordului tuturor părților pentru soluționarea recursurilor de către completul de filtru. În aceste condiții, Înalta Curte a făcut aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pe temeiul cărora a admis în principiu recursul și a fixat termen, în ședință publică, la 22 septembrie 2017.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând recursurile, Înalta Curte constată următoarele: Pretențiile deduse judecății se întemeiază pe actul juridic intitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. și de sub-editare" încheiat între B. Inclusiv, în calitate de licențiator și reclamanta SC A. SRL, în calitate de agent. În interpretarea clauzelor contractului, în timp ce prima instanță a apreciat că reclamanta nu a dobândit drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale din categoria, celor menționate în art. 13 din Legea nr. 8/1996, astfel încât nu este justificată legitimarea procesuală activă în cauză, instanța de apel a constatat că reclamanta întrunește această calitate, în considerarea dobândirii dreptului de exploatare a operelor muzicale cu privire la care licențiatorul deține drepturi de autor sau conexe, precum și a dreptului de gestionare a drepturilor patrimoniale ale licențiatorului în teritoriile unde reclamanta acționează conform contractului. Recursurile formulate conțin critici comune ale acestei aprecieri a instanței de apel, motiv pentru care se impune analizarea concomitentă a diferitelor argumente ale recurentelor în demonstrarea nelegalității deciziei atacate. De asemenea, se va face corecta încadrare juridică a tuturor criticilor, în raport de finalitatea urmărită de părți, independent de temeiul juridic indicat de către recurente pentru unele dintre critici, deoarece sancțiunea nulității recursului poate interveni doar dacă motivele de recurs nu se încadrează în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum prevede art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În acest context, Înalta Curte reține că motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte: - încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ. (critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.); - absența unei motivări corespunzătoare în fapt și în drept în privința dreptului subiectiv propriu recunoscut reclamantei, inclusiv din perspectiva ignorării raportului juridic specific mandatului de gestiune a drepturilor de autor sau a drepturilor conexe, intervenit între organismul de gestiune colectivă și titularul unor asemenea drepturi, precum și a dispozițiilor legale incidente (critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.); - ignorarea relevanței, pentru existența legitimării procesuale active, a calității licențiatorului B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe; în legătură cu această critică, recurenta CREDIDAM a susținut, în plus, că legitimarea procesuală activă presupunea verificarea și a celorlalte înscrisuri înfățișate de către reclamantă, prin coroborare cu contractul încheiat la data de 20 septembrie 2013 (critici încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.). În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora nu este permisă schimbarea prin apel a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe (alin. (1)), astfel încât în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza, obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi (alin. (3)), se rețin următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Așadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei apărări de fond, ce a fost sau putea fi invocată în fața instanței de apel, cu respectarea termenului legal prescris pentru mijlocul procesual adecvat invocării respectivei apărări. Cele trei recurente au învederat împrejurarea că reclamanta a formulat pretențiile deduse judecății în calitate de titular al drepturilor de autor și conexe, dobândite prin cesiune exclusivă în baza contractului încheiat la data de 20 septembrie 2013 cu licențiatorul B., iar instanța de apel, deși a constatat că nu a operat o cesiune exclusivă a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, a recunoscut dreptul reclamantei de a încasa remunerații de la organismele de gestiune colectivă. Se observă că, prin întâmpinările la apelul declarat de către reclamanta SC A. SRL, depuse de toate cele trei pârâte - recurentele din cauză -, s-a semnalat împrejurarea că, prin motivele de apel, reclamanta a criticat aprecierea primei instanțe privind calificarea contractului încheiat cu B. drept o cesiune a drepturilor patrimoniale de autor și a susținut că a fost împuternicită doar la simpla încasare a remunerației pe care organismele de gestiune colectivă o datorează licențiatorului pentru utilizarea operelor muzicale. Așadar, pârâtele au avut reprezentarea, încă din faza apelului, a unei eventuale schimbări a cadrului procesual stabilit în fața primei instanțe, generate chiar de conținutul motivelor de apel, însă prin întâmpinare nu s-au prevalat de prevederile art. 478 C. proc. civ., astfel cum au procedat în recurs, ci au pretins doar că motivele de apel relevă o recunoaștere a inexistenței în patrimoniul reclamantei a drepturilor de autor de opere muzicale sau conexe, confirmându-se, astfel, temeinicia constatărilor primei instanțe. În aceste condiții, nu pot fi primite motivele de recurs vizând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cât timp apărarea cu acest obiect nu a fost invocată prin întâmpinarea depusă în faza apelului, ținând cont și de faptul că, în aplicarea art. 478 alin. (2) C. proc. civ., intimatul nu se poate folosi înaintea instanței de apel de alte apărări decât cele arătate în întâmpinare. În ceea ce privește criticile încadrate în cazurile de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se reține că acestea reflectă apărarea constantă a pârâtelor în cursul judecății în sensul că legitimarea procesuală activă în prezenta cauză presupune întrunirea în persoana reclamantei a calității de titular al drepturilor patrimoniale de autor asupra operelor muzicale și al celor conexe dreptului de autor asupra fonogramelor, aceleași cu cele deținute de însuși autorul reclamantei. În acest context, recurenta UPFR a susținut că instanța de apel, reținând îndreptățirea reclamantei la încasarea unor remunerații, fără a fi, totuși, titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, nu a lămurit pe deplin raportul juridic dintre reclamantă și organismele de gestiune colectivă, din perspectiva naturii juridice a actului pe care se întemeiază pretențiile deduse judecății. De asemenea, recurenta UCMR a relevat nemotivarea hotărârii în privința fundamentului raportului juridic reținut a exista între părțile din cauză, iar recurenta CREDIDAM a învederat contrarietatea din conținutul deciziei recurate între considerentele privind neîntrunirea de către reclamantă a calității de titular de drepturi de autor sau conexe și considerentele privind îndreptățirea reclamantei la încasarea remunerațiilor. Recurentele au identificat în acest sens o încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, recurenta UCMR făcând referire la art. 123 și 134 alin. (2) lit. d), în timp ce celelalte două recurente au invocat art. 130 și 139, precum și statutul organismului de gestiune colectivă. În conformitate art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, pe lângă expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă cu certitudine în ce constă dreptul subiectiv al reclamantei, posibil a fi valorificat prin pretențiile deduse judecății și pe care pârâtele sunt ținute să-i respecte, în contextul gestiunii colective a drepturilor patrimoniale de autor și conexe, astfel încât chestiunea legitimării procesuale active nu este pe deplin lămurită în fapt și în drept. Instanța de apel, în interpretarea clauzelor contractului întitulat "Contract de agent al site-ului personalizat C. și de sub-editare", a apreciat că acesta nu are natura unui contract de licență exclusivă, încheiat conform art. 39 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, care să îi confere reclamantei poziția unui titular de drepturi de autor sau conexe. Această apreciere, bazată pe analiza contractului pe care se fundamentează pretenția reclamantei ca organismele de gestiune colectivă să-i plătească remunerațiile colectate de la utilizatori, nu poate fi cenzurată de către instanța de recurs, reprezentând premisa controlului de legalitate a deciziei. În același timp, prin decizia recurată s-a considerat că în baza contractului a operat o transmisiune convențională a dreptului de gestiune a drepturilor patrimoniale de autor și conexe deținute de licențiatorul B., deci și a dreptului de a încasa remunerațiile achitate către organismele de gestiune colectivă de cei care utilizează operele prin intermediul site-ului C. S-a constatat că aceste plăți se cuvin agentului în nume propriu în procent de 20% pentru utilizările sincronizate la televiziune, radio, internet și alte mijloace de difuzare atunci când agentul a avut o contribuție prin inițierea, realizarea sau asigurarea acestora și respectiv în procent de 75% pentru alte utilizări, iar diferența se cuvine licențiatorului. Din considerentele redate anterior, reiese că instanța de apel a reținut în patrimoniul reclamantei un drept subiectiv propriu, acela de a încasa - fie chiar parțial - remunerațiile cuvenite, pe de o parte, titularilor dreptului de autor pentru comunicarea publică a operelor muzicale, iar, pe de altă parte, titularilor drepturilor conexe, artiști interpreți/executanți și producători de fonograme, decurgând din comunicarea publică a fonogramelor. În același timp, însă, s-a făcut o distincție netă între acest drept și drepturile patrimoniale de autor și conexe, despre care s-a considerat că aparțin în continuare licențiatorului. Or, această distincție nu a fost motivată în fapt și în drept, în condițiile în care instanța de apel a apreciat că îndreptățirea la încasarea remunerațiilor nu este restrânsă prin lege la persoana titularului, dreptul putând fi transmis în limitele legii, dar nu a justificat diferențele reținute între dreptul la încasarea remunerației și dreptul la remunerația însăși și nu a demonstrat cum este posibil, potrivit legii, transferul pe cale convențională a exercițiului unei prerogative patrimoniale, fără ca dobânditorul să nu devină el însuși titular al unui drept patrimonial de autor sau din sfera drepturilor conexe. Totodată, deși s-a făcut referire Ia condiții legale pentru acest transfer, acestea nu au fost indicate, nu s-a justificat întrunirea lor în cauză și nu a fost explicat mecanismul prin care reclamanta s-a substituit titularului dreptului la remunerație în raportul juridic obligațional cu organismele de gestiune colectivă. Nu au fost identificate dispozițiile legale incidente, relevante din perspectiva calității procesuale active, pe temeiul cărora o altă persoană decât titularul dreptului la remunerație poate pretinde în nume propriu încasarea remunerației. Existența unui drept de gestiune a drepturilor patrimoniale, recunoscut a fi fost dobândit de către reclamantă prin contractul ce constituie cauza pretențiilor deduse judecății, nu este de natură în sine să susțină distincția reținută de instanța de apel. În conformitate cu art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, "Titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi." În cazul gestiunii individuale a dreptului de comunicarea publică a unei opere, titularul dreptului de autor dispune el însuși, în relația contractuală cu un utilizator, de dreptul de a autoriza sau de a interzice acest mod de folosire a operei sale, în condițiile stabilite, astfel încât este în măsură să încaseze în mod direct de la utilizator remunerația cuvenită pentru comunicarea publică a operei. Gestiunea individuală nu este posibilă în situația titularilor de drepturi conexe dreptului de autor, respectiv în situația artiștilor interpreți sau executanți și a producătorilor de fonograme, din moment ce Legea nr. 8/1996 nu Ie recunoaște acestora un drept de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică a prestației fixate sau a fonogramelor proprii, ci doar un drept la remunerație echitabilă, care se colectează exclusiv prin organismele de gestiune colectivă. În cauză, instanța de apel nu a făcut vorbire despre o gestiune individuală a drepturilor patrimoniale, dimpotrivă, reținând îndreptățirea organismelor de gestiune colectivă la colectarea remunerațiilor de Ia utilizatori, a confirmat operarea unei gestiuni colective a drepturilor, prin intermediul acestor persoane juridice, pârâtele din cauză. Este adevărat că, potrivit legii, organismele de gestiune colectivă au obligația repartizării sumelor colectate de la utilizatori către titularii de drepturi (relevante în acest sens fiind dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. d), dar și cele ale art. 134 alin. (2) lit. a) și d), însă repartizarea - implicit, încasarea de către titulari - face parte tot din gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale. Or, în aceste condiții, instanța de apel ar fi trebuit să arate motivele pentru care a considerat că titularul dispune în continuare de un drept de "gestiune" în sensul Legii nr. 8/1996, iar acesta poate fi valorificat chiar în raporturile cu organismele de gestiune colectivă (deci, nu cu utilizatorul), astfel încât transmiterea dreptului de "gestiune" a drepturilor patrimoniale să echivaleze cu transmiterea dreptului de a primi remunerația de la organismele de gestiune colectivă. De asemenea, față de prevederile legale menționate, din care rezultă obligația organismelor de gestiune colectivă de a repartiza sumele de bani colectate cu titlu de remunerație titularilor drepturilor de autor și conexe, implicit stabilirea raporturilor juridice decurgând din gestiunea colectivă exclusiv între aceste organisme și acești titulari de drepturi, se constata că decizia recurată nu conține considerente referitoare la temeiul obligației organismelor de gestiune colectivă de a repartiza remunerațiile colectate altor persoane decât titularii drepturilor de autor și conexe. Pe de altă parte, după cum s-a arătat deja, instanța de apel a reținut că reclamanta este îndreptățită să încaseze remunerații în nume propriu, chiar în parte, ceea ce i-ar asigura calitate procesuală activă în cauză. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde considerentele esențiale pentru care a fost recunoscut un raport juridic obîigațional între reclamanta și pârâtele din cauză, cu consecința că legitimarea procesuală activă nu a fost pe deplin lămurită în fapt și în drept. În acest context, nu este posibilă exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate, motiv pentru care recursul va fi admis și se va dispune casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, în aplicarea art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ. Aceeași soluție se impune și prin prisma criticilor ce au fost încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la relevanța, în cercetarea legitimării procesuale active, a calității cocontractantului B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe. În considerentele deciziei s-a menționat explicit că această împrejurare este relevantă pentru soluționarea pe fond a cauzei, neconstituind o chestiune de legitimare procesuală. Cu toate acestea, raționamentul juridic expus pentru demonstrarea legitimării procesuale active s-a bazat tocmai pe premisa deținerii de către autoarea reclamantei a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, din moment ce s-a considerat că cocontractantul B. era îndreptățit să încaseze remunerații de la organismele de gestiune colectivă și a dispus în mod efectiv de acest drept, prin transmiterea sa către reclamantă pe cale convențională. În aceste condiții, decizia cuprinde considerente contradictorii pe aspectul relevanței în soluționarea excepției privind lipsa calității procesuale pasive a împrejurării deținerii de către cocontractantul B. de titular al drepturilor patrimoniale de autor sau conexe, motiv pentru care recursul va fi admis și din această perspectivă, cu aplicarea soluției prevăzute de art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., urmând ca aspectul în discuție să fie reanalizat cu ocazia rejudecării apelului după casare. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în faza recursului, se constată următoarele: Prin decizia recurată, instanța de apel a soluționat cauza în limitele învestirii prin apelul reclamantei, care nu a vizat, după cum s-a arătat explicit în considerente, dispoziția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată împotriva pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pentru lipsa calității procesuale pasive. Cu toate acestea, apelul a fost soluționat și în contradictoriu cu acest pârât, care, de altfel, a fost citat pe tot parcursul judecății, fără a se verifica, din oficiu sau l