ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 390/A/2017

Asupra apelurilor de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

163/F din 18 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 485 alin(1) lit. b) teza finală C. proc. pen., a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul A. cercetat în Dosarul nr. x/D/P/2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală pentru săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital prev. de art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 cu aplic. art. 5 C. pen. și a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 1 septembrie 2017 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală, în conformitate cu art. 483 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a înaintat instanței competente, Curtea de Apel București, acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul A. împreună cu actele de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. x/D/P/2017, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2/2017 pe rolul instanței.

Cu privire la încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța de fond a constatat formal îndeplinite condițiile privind obiectul și conținutul acestuia, însă a apreciat că soluția la care s-a ajuns este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii și periculozitatea inculpatului.

Totodată, a apreciat că motivația parchetului pentru alegerea sancționării infracțiunii în cauză, comisă sub imperiul codului penal anterior, respectiv acordarea beneficiului amânării pedepsei închisorii, a fost calitatea de avocat a inculpatului, calitate în raport de care parchetul a apreciat că se impune evitarea unei condamnări sau oricăror interdicții care ar putea avea efect negativ asupra demnității exercitării profesiei, pe viitor.

Din contră, Curtea de apel a considerat că o asemenea motivație nu poate avea semnificație juridică, întrucât nu se raportează la criterii legale de individualizare, iar în raport cu natura infracțiunii comise, luând în considerare mijloacele folosite și urmarea produsă, s-a apreciat că gravitatea participației penale face necesară și justifică aplicarea unei pedepse întrucât în acest mod este respectat principiul proporționalității.

Diferit de teza acuzării, instanța de fond a apreciat că, împrejurarea că inculpatul în cauză are calitatea de avocat, așa cum rezultă din actele dosarului, cu o experiență în domeniul dreptului comercial de peste 15 ani, nu poate conduce la crearea - în planul răspunderii penale - a unei situații de favoare, însăși ideea de justiție negociată excluzând, de plano, posibilitatea de a crea aparența că aceasta ar putea înclina balanța în funcție de calitatea specială a inculpatului sau alte considerente de ordin subiectiv, conchizând a constata că beneficiul amânării aplicării pedepsei, în cauza dată, nu se justifică, fiind excesiv disproporționat in raport cu infracțiunea comisă și dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și inculpatul A. pentru motivele susținute oral, astfel cum se află consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, precum și arătate în scris, după cum au fost depuse la dosarul cauzei.

În esență, reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului declarat de către parchet, desființarea sentinței apelată și, în rejudecare, admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, stabilirea unei pedepse de 2 ani închisoare și să se dispună amânarea aplicării pedepsei, apreciind considerentele care au stat la baza soluției dispusă de instanța de fond, ca fiind neîntemeiate.

În acest sens, a făcut referire la contribuția inculpatului A. la atingerea scopului urmărit de inculpații B. și C., precum și la starea de pericol social creată prin săvârșirea faptei, apreciind că referirile instanței la valoarea socială ocrotită și la urmarea produsă prin săvârșirea infracțiunii, sunt nejustificate în raport de faptul că atingerea adusă acestor valori sociale este una tipică.

Totodată, a susținut că raționamentul prin care aspectele de ordin subiectiv (calitatea de avocat a inculpatului și alte elemente de ordin subiectiv), au fost excluse de plano, de către prima instanță, în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, contravine disp. art. 83 alin. (1) lit. d) C. pen. care, cu referire la condiția subiectivă pentru aplicarea soluției de amânare a aplicării pedepsei, fac referire la persoana inculpatului.

Nu în ultimul rând, a mai susținut că aceeași situație a inculpatului este incidentă și în cazul unui alt inculpat din același dosar de urmărire penală, respectiv D. care, de asemenea, a fost folosit de către cei 2 coinculpați - B. și C. - pentru achiziționarea de acțiuni în cadrul fondului de investiții și cu privire la care anterior s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, admis de către Curtea de Apel București. Astfel, soluția dispusă în cauză vine în contradicție cu o altă soluție pronunțată asupra aceleiași situații de fapt.

Inculpatul, în esență, a

solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii atacate și admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, ca prim argument invocând puterea de lucru judecat privind fapta săvârșită de inculpat în participație cu inculpatul D., arătând că față de inculpatul D. s-a dat o hotărâre definitivă, la dosar fiind depusă în extras soluția instanței, precum și acordul de recunoaștere încheiat de D. cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Structura Centrală.

Un al doilea motiv de apel a vizat reținerea unei situații inexacte de către instanța de fond, la paginile 10-14 din hotărârea apelată analizându-se o situație de fapt diferită de cea reținută în acord, respectiv mai multe presupuse infracțiuni săvârșite de către inculpatul A. Or, la dosar este depusă Ordonanța Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism-ului - Structura Centrală prin care s-a dat o soluție de clasare cu privire la respectivele fapte pe motiv că nu există sau că nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Un al treilea motiv de apel a vizat greșita reținere a unor criterii de individualizare a aplicării pedepsei, care țin strict de persoana făptuitorului, or, aceste criterii nu sunt analizate de instanța de fond, respectiv conduita anterioară și ulterioară săvârșirii faptei, încercarea inculpatului de a remedia consecințele faptei săvârșite.

Un ultim argument invocat în susținerea admiterii apelului a vizat circumstanțele personale ale inculpatului, care are o familie închegată, un copil minor în întreținere, a făcut numeroase acte de caritate în calitate de donator anonim și are o carieră apreciată, circumstanțe față de care a apreciat că nu se impune aplicarea unei pedepse așa cum susține instanța de fond.

Examinând apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și de inculpatul A. prin prisma textelor legale incidente și a motivelor invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

478 C. proc. pen. - Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției și limitele acestuia

(1) În cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovăției de către inculpat.

(2) Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.

(3) Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat.

(4) Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.

(5) Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord.

(6) Inculpații minori pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, cu încuviințarea reprezentantului lor legal, în condițiile prezentului capitol.

Art. 479 - Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Art. 480 - Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției

(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 15 ani.

(2) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

(3) *** Abrogat;

(4) Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Pentru inculpații minori se va ține seama de aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.

Art. 481 - Forma acordului de recunoaștere a vinovăției

(1) Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în formă scrisă.

(2) În situația în care se încheie acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește rechizitoriu cu privire la inculpații cu care a încheiat acord.

Art. 482 - Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde:

a) data și locul încheierii;

b) numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;

c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);

d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;

e) încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

f) probele și mijloacele de probă;

g) declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;

h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;

i) semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.

Art. 483 - Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției;

(1) După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovăției, însoțit de dosarul de urmărire penală.

(2) În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.

(3) În cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere.

Art. 484 - Procedura în fața instanței;

(1) Dacă acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute la art. 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.

(2) La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată. Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentință, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate.

Art. 485 - Soluțiile instanței;

(1) Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;

b) respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

(2) Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților.

(4) Dispozițiile art. 396 alin. (9), art. 398 și art. 399 se aplică în mod corespunzător.

În motivarea acordului, parchetul a arătat că:

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului A.

săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital prev. de art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (descrisă la lit. a), din Ordonanța nr. 83/D/P/2014 din data de 16 octombrie 2015) constând în aceea că:

În data de 13 februarie 2013, SC E. SRL a vândut către SIF F. SA (la care B. deține funcția de președinte al Consiliului de Administrație și director general) pachetul de 262.294 acțiuni ale SC G. SA, pentru suma de 20.340.000 lei (circa 5 milioane de euro), suma fiind încasată de SC H. SA (la data transferului SC I. SRL) în contul deschis la SC K.K. SA.

Suma de 20.340.000 lei încasată de SC H. SA în contul acțiunilor SC G. SA de la SIF F. SA a fost folosită pentru realizarea a două obiective: achiziționare a de acțiuni ale SIF F. SA de pe piața bursieră și restituirea către D. a sumei de 250.000 de euro.

Astfel, în ceea ce privește achizițiile de acțiuni simbol SIF 1 de către SC H. SA acestea s-au efectuat prin intermediul brokerilor SC J. SA și SSIF K. SA, conturile acestora fiind alimentate cu suma totală de 19.043.287,39 lei, din care au fost folosiți efectiv 18.957.110 lei pentru achiziționarea unui număr de 13.820.000 acțiuni simbol SIF1:

- la data de 07 martie 2013 - au fost achiziționate 4.338.000 acțiuni SIP1, pe segmentul deal al pieței x, prin două tranzacții;

- la data de 08 martie 2013 - pentru achiziționarea a 4.040.000 acțiuni SIF1, prin 11 tranzacții, din care 2 pe segmentul Deal (4.000.000) și 9 pe Regular (40.000) prin intermediul SC J. SA, precum și a 500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA Cluj.

- La data de 13 martie 2013 - au fost achiziționate 1.500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SC J. SA.

- La data de 18 martie 2013 - au fost achiziționate 2.442.000 acțiuni (2 tranzacții), prin intermediul SC J. SA.

- La data de 22 martie 2013 - au fost achiziționate 1.000.000 acțiuni SIF 1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA.

Din coroborarea tranzacțiilor financiar-bancare cu cele bursiere, a rezultat că sumele de bani primite de SC H. SA de la SIF F. SA au fost folosite la cumpărarea de acțiuni ale SSIF F. SA, pentru a consolida controlul lui C. și B., în cadrul SIF 1.

Din cronologia tranzacțiilor realizate în perioada 7 martie 2013-22 martie 2013 coroborat cu încheierea succesivă a contractelor de cesiune acțiuni ale SC G. SA rezultă următoarele:

- prin contractul din data de 2 mai 2012, certificat la data de 4 mai 2012, pachetul de 262.294 de acțiuni aparținând SC G. SA a fost vândut de SC L. LTD către compania off-shore SC M. LTD Nicosia pentru o suma de 7 milioane de euro, plătibilă în 12 luni de la data semnării, avansând suma de 26.000 euro la data de 11 iulie 2013 cu justificarea cesiune părți sociale.

- prin contractul din data de 16 iulie 2012 pachetul de 262.294 acțiuni SC G. SA a fost vândut de SC M. LTD către SC E. SRL București (în prezent, SC H. SA), pentru suma de 7.090.000 euro, din care au fost achitată suma 250.000 euro la data de 19 iulie 2012, urmând ca restul să fie achitat în rate trimestriale până la data de 31 decembrie 2013. De subliniat faptul că părțile au convenit în cadrul acestui contract ca penalitățile în caz de neplată să fie în valoare de 0,15% din suma scadentă pentru fiecare zi de întârziere. Totodată, în scopul garantării obligației de plată cumpărătorul se obliga să constituie în favoarea vânzătorului o ipotecă mobiliară asupra tuturor acțiunilor ce fac obiectul vânzării

- la data de 13 februarie 2013 SC E. SRL (în prezent SC H. SA) a vândut către SIF F. SA pachetul de 262.294 acțiuni ale SC G. SA, pentru suma de 20.340.000 lei, suma fiind încasată la aceeași dată de SC H. SA (cu denumirea la data transferului SC I. SRL) în contul deschis la SC K.K. SA.

- după încasarea sumei de bani, deși exista obligația de plată a restului de preț către SC M. LTD, în urma hotărârii luate de către D. și A., la solicitarea lui B. și C., s-a efectuat achiziția unui număr de 13.820.000 acțiuni simbol SIF1 prin intermediul brokerilor SC J. SA și SSIF K. SA - conturile acestora fiind alimentate cu suma totală de 19.043.287,39 lei, din care au fost folosiți efectiv 18.957.110 lei -, după cum urmează:

- la data de 07 martie 2013 - au fost achiziționate 4.338.000 acțiuni SIF1, pe segmentul deal al pieței x, prin două tranzacții;

- la data de 08 martie 2013 - folosită pentru achiziționarea a 4.040.000 acțiuni SIF1, prin 11 tranzacții, din care 2 pe segmentul Deal (4.000.000) și 9 pe Regular (40.000) prin intermediul SC J. SA, precum și a 500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA Cluj.

- la data de 13 martie 2013 - au fost achiziționate 1.500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SC J. SA.

- la data de 18 martie 2013 - au fost achiziționate 2.442.000 acțiuni (2 tranzacții), prin intermediul SC J. SA.

- la data de 22 martie 2013 - au fost achiziționate 1.000.000 acțiuni SIF 1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA.

La data de 19 iulie 2012, urmare a schimbării acționarului majoritar al SC G. SA, reprezentantul societății SC G. SA, respectiv C. a depus la SC I.I. SA o declarație privind beneficiarul real al contului acestei societăți indicând-o pe N.

(aceasta este sora lui O., deci cumnata lui P. (fratele lui C.). Din răspunsul formulat de SC I.I. SA prin adresa din 26 februarie 2015 reiese că persoana care a corespondat cu funcționarul bancar în privința contului deschis la SC I.I. SA de SC M. Ltd este chiar B., care a indicat-o tot pe N. ca beneficiar real al contului și al disponibilităților din cont.

În urma perchezițiilor efectuate la sediul SC R. SA din Calea x, s-au găsit documente de înmatriculare privind mai multe societăți nerezidente, printre care și SC M. Ltd (respectiv, certificat de înmatriculare din 12 iulie 2012, certificat de încorporare fiscală, mai multe traduceri autentificate la B.N.P., S., înscris conținând acționarii nominali ai societății 20 ianuarie 2012, înscris conținând numărul de cont bancar al societății din 28 aprilie 2014 și IBAN-ul aferent, precum și un înscris conținând corespondența electronică dintre T., B. și U., iar ca destinatar secundar V. - asistenta lui

B., respectiv C., X., Z., Y., A.A..

Totodată, în urma perchezițiilor domiciliare la locuința inculpatului C., au fost găsite mai multe înscrisuri, inclusiv o schemă redactată olograf, din care rezultă în afara oricărei urme de îndoială, că alături de inculpatul B. cunoștea identitatea beneficiarului real interpus de aceștia în cadrul SC M. Ltd, precum și modul în care urmau să folosească în continuare acest vehicul financiar.

De altfel, aceeași persoană, cetățean libanez a fost folosită ca beneficiar real și la SC B.B. Ltd., un alt vehicul financiar folosit de către inculpați. Totodată, din răspunsul formulat de autoritățile cipriote către C.C. la data de 24 februarie 2015 rezultă din istoricul beneficiarilor reali ai persoanei juridice nerezidente SC M. Ltd că în perioada 1 ianuarie 2012 - 12 martie 2012 societatea nu avea beneficiar real, fiind fără activitate și deținută de agentul cipriot SC D.D. Ltd, iar ulterior în perioada 12 martie 2012-30 aprilie 2012 societatea a avut ca prim beneficiar real pe Sahar Lakkis, iar din data de 30 aprilie 2012 până la data de 13 septembrie 2013 1-a avut ca beneficiar real pe cetățeanul libanez J.J. (persoană interpusă de C. și B.).

Prin întreaga modalitate descrisă mai sus, inculpații B. și C. i-au determinat pe inculpații D. și A. să realizeze achizițiile de acțiuni SIF 1, folosind ca procedeu fictiv de tranzacționare, ascunderea identității proprietarului real al acțiunilor SIF 1 (prev. art. 163 lit. d) din Regulamentul E.E. nr. 32/2006), astfel încât să permită celorlalți doi inculpați să aibă dețineri de acțiuni SIF 1, cu încălcarea dispozițiilor art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 rep., respectiv art. 116 alin. (1) din Regulamentul E.E. nr. 1/2006, art. 150 alin. (1) și alin. (2) rap. la art. 148 alin. (1) lit. a) și b), alin. (2) lit. d) pct. 2 și 3 din Regulamentul E.E. nr. 1/2006. Astfel, la data semnării ordinelor de achiziție acțiuni SIF1 de către SC I. SRL (ulterior SC H. SA), inculpații B. și C. dețineau controlul asupra a 16,261 % din acțiunile SIF 1, inclusiv drepturile de vot aferente (prin intermediul SC R. SA, SC F.F. SA, SC G.G. Ltd, SC B.B. Ltd.). Practic, cei doi inculpați au urmărit să-și consolideze controlul asupra drepturilor de vot In cadrul SIF1, pentru a-și putea impune politica managerială, contra intereselor celorlalți acționari.

Procedeul fictiv întrebuințat a constat în:

- utilizarea de către inculpații B. și C. a vehiculului investițional SC M. Ltd pentru a dobândi acțiuni SIF 1, cu ascunderea identității adevăratului beneficiar al achiziției de acțiuni SIF1.

- pentru ascunderea identității, B. și C. au solicitat lui D. și lui A. ca, în calitate de asociați ai persoanei juridice SC I. SRL (ulterior SC H. SA), să folosească banii încasați din vânzarea acțiunilor SC G. SA către SIF F. SA pentru achiziția de acțiuni simbol SIF 1, de pe piața de capital, în condițiile în care SC I. SRL (ulterior SC H. SA) avea de achitat contravaloarea pachetului de acțiuni SC G. SA către SC M. Ltd. Având în vedere că inculpații B. și C., care exercitau controlul în fapt asupra SC M. Ltd, aveau un drept de ipotecă asupra acțiunilor deținute de inculpații D. și A., pentru achitarea prețului pachetului de 262.294 acțiuni ale SC G. SA, cei din urmă au prefigurat că prin neachitarea prețului, inculpații B. vor prelua vehiculul investițional SC H. SA, împreună cu acțiunile deținute de către aceasta la SIF 1.

- inculpații D. și A. au acceptat să dețină calitatea de asociați la SC I. SRL (actuala SC H. SA), în condițiile art. 29 alin. (2) din statutul profesiei de avocat, urmărind însă să acționeze pentru inculpații B. și C., sens în care au și mandatat-o pe H.H., ca în calitate de administrator la SC I. SRL (actuala SC H. SA) să declare la SSIF SC J. SA și la SSIF K. SA, care a intermediat tranzacțiile cu acțiuni SIF1, să declare că beneficiarul acestor tranzacții este SC I. SRL (actuala SC H. SA), deși în realitate tranzacțiile se efectuau sub controlul lui B. și C., ajutându-i astfel să își ascundă deținerile de acțiuni simbol SIF1 cu încălcarea prevederilor art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 rep., respectiv art. 116 alin. (1) din Regulamentul E.E. nr. 1/2006, art. 150 alin. (1) și alin. (2) rap. la art. 148 alin. (1) lit. a) și b), alin. (2) lit. d) pct. 2 și 3 din Regulamentul E.E. nr. 1/2006

- în realizarea aceluiași scop al ascunderii identității adevăraților proprietari ai acțiunilor SIF1 achiziționate prin intermediul SC H. SA, inculpații B. și C. au declarat la instituției de credit SC I.I. SA ca beneficiar real al SC M. Ltd pe N. (aceasta fiind sora lui O., deci cumnata lui P. (fratele lui C.), fără a aduce la cunoștința ei acest lucru, persoana interpusă scriptic de B. și C. ca beneficiar real, fiind J.J., aceeași persoană care era folosită și la SC B.B. Ltd (deținătoare a unui procent de 2,53% din capitalul social al SIF F. SA).

S-a arătat că situația de fapt expusă a rezultat din evaluarea următoarelor probe administrate în cursul urmăririi penale:

- declarațiile inculpaților (vol. 1);

- declarațiile martorilor audiați în cauză (vol. 5 și vol. 6);

- răspunsul Autorităților judiciare din Republica Cipru, transmis autorităților judiciare române la data de 15 decembrie 2014, respectiv continuarea acestuia din data de 8 aprilie 2015 (vol. 8-10);

- rulajele de cont de la SC K.K. SA privind tranzacțiile financiare efectuate de către inculpații D. și A., prin intermediul SC H. SA (vol. 30, CD anexat)

- înscrisuri obținute de la SC I.I. SA, privind beneficiarul real al SC G. SA la data de 19 iulie 2012, ulterior preluării de către SC M. Ltd (vol. 30, fila 57);

- proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința martorei N. din data de 3 noiembrie 2015, precum înscrisurile descoperite în urma percheziției informatice efectuate în baza Mandatelor nr. 166/171/UP din 4 noiembrie 2015, emis de Curtea de Apel București, asupra mediilor de stocare ridicate în urma percheziției domiciliare anterior menționate (vol. 31)

- înscrisuri (ordine de tranzacționare, situații privind tranzacțiile privind instrumentele financiare SIF1 și SIF4) ridicate de la C.C. și operatorul de piață Bursa de Valori București (privind intermediarii SSIF SC J. SA și SSIF K. SA, precum și de la intermediarul SSIF SC J. SA, SC I.I. SA (vol. 18, respectiv vol. 24)

- înscrisuri Oficiul National al Registrului Comerțului (vol. 25-28);

- înscrisuri SC L.L. SA (vol. 20-23).

Succesiunea

operațiunilor prin care s-au realizat achizițiile de acțiuni SIF1 și sursa fondurilor pentru acestea este arătată în detaliu, fila 15 din acord.

În același mod, s-a arătat destinația sumelor de bani transferate de către inculpații D. și A., prin intermediul SC I. SRL în sensul că au fost utilizate la achiziția de acțiuni cu simbolul bursier S1F 1.(fila 16 acord)

Parchetul a mai arătat că, împrejurarea că inculpații D. și A. au realizat operațiunile pe piața de capital, în perioada 07 martie 2013 - 22 martie 2013, fiind determinați de către inculpații B. și C., rezultă din faptul că aceștia au deținut controlul economic asupra vehiculului investițional SC M. Ltd. și implicit asupra vehiculului investițional SC I. SRL (actuala SC H. SA) astfel cum rezultă din declarațiile inculpatului D., ale martorei H.H. precum și din înscrisurile ridicate de la SC I.I. SA, (vol. 30, fila 57).

Totodată, s-a arătat că la percheziția domiciliară efectuată la data de 08 decembrie 2014 la locuința inculpatului C. au fost identificate și ridicate un înscris reprezentând fragment hârtie A4, cu mențiuni executate olograf, precum și o filă A4, tehnoredactată, care conținea adnotări olografe, ce au fost expertizate grafoscopic la data de 26 octombrie 2015 (vol. 11).

Fila A4 olograf conține referiri la persoana juridică nerezidentă SC M. Ltd., respectiv conținutul acesteia descrie amănunțit datele tranzacțiilor privind vânzarea succesivă a pachetului de acțiuni SC G. SA, de la SC M. Ltd, la SIF F. SA, prin intermediul SC I. SRL - actuala SC H. SA (vol. 11, fila 23). Acest înscris reliefează împrejurarea că inculpații B. și C. coordonau pe deplin achizițiile acțiunilor cu simbolul SIF 1, pe piața de capital, utilizând vehicule investiționale și persoane fizice interpuse, în calitate de beneficiari reali ai acestor vehicule. Concluziile raportului de constatare criminalistică din data de 26 octombrie 2015 au reliefat că înscrisul olograf menționat a fost redactat de inculpatul C. (vol. 11, fila 21).

Această modalitate de realizare a achizițiilor de acțiuni SIF1 se circumscrie practicii frauduloase menționate în art. 163 lit. d) din Regulamentul E.E. nr. 32/2006

11

, modificat prin Regulamentul C.C. nr. 5/2017, în scopul eludării interdicției legale de a deține peste 5% din capitalul social al SC F. SA, respectiv a dispozițiilor art. 286

1

din Legea nr. 297/2004 rep., respectiv art. 116 alin. (1) și art. 150 alin. (1) și alin. (2) rap. la art. 148 alin. (1) lit. a) și b), alin. (2) lit. d) pct. 2 și 3 din Regulamentul E.E. nr. 1/2006.

În drept, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală a reținut că f

apta descrisă în prezentul Acord de recunoaștere a vinovăției, comisă de inculpatul A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de manipularea pieței de capital, prev. de art. 134 alin. (5) rap. art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

Teza descrisă de norma de incriminare din art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 vizează posibilitatea sau influențarea efectivă a prețului unui instrument financiar prin „efectuarea unei tranzacții, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament (.)prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înșelăciune sau artificiu".

Cu privire la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului parchetul a arătat că este vorba de o unică infracțiune de manipularea pieței de capital, întrucât din textul incriminator reiese că latura obiectivă este formată dintr-o pluralitate de acțiuni, respectiv {„tranzacții sau ordine de tranzacționare care presupun procedee fictive").În cauza de față, D. și A. au impus, la solicitarea inculpaților B. și C., achiziționarea prin intermediul SC I. SRL (actuala SC H. SA) a unor pachete de acțiuni SIF 1, în perioada 07 martie 2013-22 martie 2013, prin intermediul a 17 tranzacții care s-au efectuat în baza a patru ordine emise către brokerul SC J. SA și a altor două ordine emise către SSIF K. SA (vol. 24, CD atașat conținând tranzacțiile din perioada analizată), conturile acestora fiind alimentate cu suma totală de 19.043.287,39 lei, din care au fost folosiți efectiv 18.957.110 lei pentru achiziționarea unui număr de 13.820.000 acțiuni simbol SIF1:

- la data de 07 martie 2013 - au fost achiziționate 4.338.000 acțiuni SIF 1, pe segmentul deal al pieței REGS, prin două tranzacții; 1 la data de 08 martie 2013 - pentru achiziționarea a 4.040.000 acțiuni SIF1, prin 11 tranzacții, din care 2 pe segmentul Deal (4.000.000) și 9 pe Regular (40.000) prin intermediul SC J. SA, precum și a 500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA Cluj.

La data de 13 martie 2013 - au fost achiziționate 1.500.000 acțiuni SIF1 pe segmentul DEAL (o tranzacție), prin intermediul SC J. SA. I La data de 18 martie 2013 - au fost achiziționate 2.442.000 acțiuni (2 tranzacții), prin intermediul SC J. SA

La data de 22 martie 2013 - au fost achiziționate 1.000.000 acțiuni SIF 1 pe segmentul Deal (o tranzacție), prin intermediul SSIF K. SA.

Seria de tranzacții a fost destinată să ascundă identitatea deținătorului real al acțiunilor, în cazul de față fiind utilizat un procedeu fictiv de interpunere a unei persoane juridice SC I. SRL (actuala SC H. SA) pe care a declarat-o și beneficiar real al tranzacțiilor, pentru a crea aparența că aceasta este cea care urma să dețină acțiunile, fără vreun control din partea inculpaților B. și C., cu care ar fi putut fi declarată concertată de C.C.

Inculpații B. și C. au pus la dispoziția inculpaților D. și A. resursele financiare necesare realizării practicii frauduloase de achiziție de acțiuni SIF1 sub aparența exercitării controlului asupra acestor instrumente financiare (control economic, prin obținerea dividendelor, respectiv a diferenței de valoare în cazul revânzării instrumentelor financiare, și decizional, prin exercitarea dreptului de vot), împrejurare nereală.

S-a arătat că, sub aspect subiectiv, prezintă relevanță următoarele împrejurări:

- utilizarea de către inculpații B. și C. a vehiculului investițional SC M. Ltd și a vehiculului SC I. SRL (actuala SC H. SA) pentru a dobândi acțiuni SIF 1, cu ascunderea identității adevăratului beneficiar al achiziției de acțiuni SIF1,

prin achizițiile de acțiuni SIF1 ordonate de inculpații D. și A., cu ascunderea adevăratului beneficiar al acestora, aceștia au determinat reducerea transparenței privind exercițiul real al drepturilor de vot, în condițiile în care chiar inculpații B. și C. dețineau acțiuni SIF1, prin intermediul SC R. SA. deci exercitau drepturile corelative acestora;

- pentru ascunderea identității, B. și C. au solicitat inculpaților D. și A. ca, în calitate de asociați ai persoanei juridice SC I. SRL (ulterior SC H. SA), să folosească banii încasați din vânzarea acțiunilor SC G. SA către SIF F. SA (simbol SIF1) pentru achiziția de acțiuni simbol SIF 1, de pe piața de capital, în condițiile în care SC I. SRL (ulterior SC H. SA) avea de achitat contravaloarea pachetului de acțiuni SC G. SA către SC M. Ltd. Având în vedere că inculpații B. și C., care exercitau controlul asupra SC M. Ltd, aveau un drept de ipotecă asupra acțiunilor deținute de D. și A. la SC I. SRL (ulterior SC H. SA), pentru achitarea prețului pachetului de 262.294 acțiuni ale SC G. SA, cei din urmă au cunoscut că prin neachitarea prețului, inculpații B. și C. vor prelua vehiculul investițional SC H. SA, împreună cu acțiunile deținute de către aceasta la SIF 1.

- prin achizițiile de acțiuni SIF1 ordonate de inculpații D. și A., cu ascunderea adevăratului beneficiar al acestora, s-a realizat o anonimizare a modului în care se realizează schimbarea controlului asupra unor acțiuni SIF1, în sensul că acestea intră sub controlul unei alte persoane care nu deține direct sau indirect acțiuni la SIF F. SA, împrejurare nereală prin raportare la deținerile de acțiuni SIF1 controlate de inculpații B. și C.

- prin achizițiile de acțiuni SIF1 ordonate de inculpații D. și A., cu ascunderea adevăratului beneficiar al acestora, s-a distorsionat transparența privind acțiunile SIF1 din perspectiva free-float-ului deoarece acțiunile achiziționate de cei doi inculpați nu puteau fi revândute din dispoziția acestora, ci, în fapt, doar după ce primeau acordul inculpaților B. și C., or, ceilalți participanți la piață aveau creată impresia falsă că SC I. SRL (actuala SC H. SA) și inculpații D. și A. erau persoane care acționează independent. - prin achizițiile de acțiuni SIF1 ordonate de inculpații D. și A., cu ascunderea adevăratului beneficiar al acestora, s-a distorsionat transparența privind interesul anumitor acționari în acțiunile SIF1.

Inculpatul A. a fost audiat la data de 8 august 2017, și a recunoscut integral acuzația ce face obiectul prezentului acord, formulată de către parchet împotriva sa prin ordonanța de extindere a acțiunii penale din data de 16 octombrie 2015.

Prin Ordonanța nr. 620/D/P/2017 din 29 iunie 2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului și ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile, respectiv Legea nr. 24/2017, fiind adusă la cunoștința inculpatului la data de 30 iunie 2017, iar la data de 27 iulie 2017, procurorul șef secție a reavizat limitele acordului de recunoaștere a vinovăției.

Cu privire la individualizarea pedepsei, parchetul a apreciat următoarele:

Infracțiunea de manipulare a pieței de capital prev. de art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., ce ia fost adusă la cunoștință inculpatului a fost comisă la data de 22 martie 2013, moment în raport cu care a intervenit o succesiune de legi în timp, fiind adoptată Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, fiind aplicabile art. 5 alin. (1) C. pen.

În acest sens, s-a arătat că textul inițial prevedea:

Art. 279 alin. (1) lit. b)

„Săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3) și art. 245 - 248 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă" rap. la art. 248 și la art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 ,,(5) Manipularea pieței înseamnă: b) tranzacții sau ordine de tranzacționare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înșelăciune;"

De la data de 1 februarie 2014, până la data 1 aprilie 2017, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2017, textul incriminator a devenit:

Art. 279 alin. (1) lit. b)

„Săvârșirea cu intenție a faptelor prevăzute la art. 237 alin. (3) și art. 245 - 248 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi" rap. la art. 248 și la art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 „(5 Manipularea pieței înseamnă: b) tranzacții sau ordine de tranzacționare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înșelăciune;"

După data de 1 aprilie 2017, respectiv prin intrarea în vigoare a Legii nr. 24/2017, textul incriminator a devenit:

Art. 134 alin. (5)

„Manipularea pieței, astfel cum este prevăzută la art. 120 constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani

rap. La art. 120 alin. (1) lit. b) „efectuarea unei tranzacții, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influențează sau este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înșelăciune sau artificiu" coroborat cu art. 121 „practicile de piață acceptate se referă la practicile utilizate în cadrul uneia sau a mai multor piețe și care sunt agreate de C.C., în conformitate cu procedurile europene", respectiv cu art. 155 alin. (2). Reglementările privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață emise de C.C. până la intrarea în vigoare a prezentei legi rămân în vigoare până la adoptarea noilor reglementări emise în temeiul acesteia, cu excepția dispozițiilor contrare."

Parchetul a apreciat ca lege penală mai favorabilă legea nouă, aceasta prevăzând posibilitatea acordării beneficiului amânării pedepsei închisorii luând în considerare calitatea de avocat a inculpatului. Astfel, s-a arătat că la stabilirea legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere și alte interdicții și decăderi ce pot interveni ulterior, prin raportare la dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. d) din Legea 51/1995 republicată, conform căruia „dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legi” poate fi exclus din profesie, situație ce poate fi privită ca o sancțiune suplimentară la pedeapsa stabilită prin prezentul acord. De asemenea, s-a avut în vedere că art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 înlătură obligativitatea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Pornind de la limitele de pedeapsă reduse cu o treime (8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare), s-a stabilit un cuantum al pedepsei de 2 ani închisoare.

S-a arătat că având în vedere modalitatea concretă de săvârșire a faptei prin raportare la circumstanțele reale ale acesteia, respectiv infracțiune săvârșită în domeniul economic, infracțiune de pericol, prin care s-a adus atingere relațiilor sociale stabilite între, investitori pe piața de capital, bazate pe încredere și transparență în efectuarea tranzacțiilor, fără o disimulare a deținerilor de acțiuni, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care se află la primul conflict cu legea penală, fiind avocat în domeniul dreptului comercial, căsătorit și având în întreținere un copil minor, respectiv conduita cooperantă a acestuia, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pe durata unui termen de 2 ani, conform art. 83 și art. 84 C. pen.

La data de 19 ianuarie 2017 prin Ordonanța nr. 4544/11-1/2016 au fost avizate de către procurorul șef-secție limitele încheierii acordului de vinovăție cu inculpatul A., însă prin Ordonanța nr. 620/D/P/2017 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului și ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile, respectiv Legea nr. 24/2017. La data de 27 iulie 2017, prin Ordonanța nr. 2480/II-1/2017, procurorul șef secție din cadrul Direcției pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală a reavizat limitele încheierii acordului de vinovăție, potrivit noii încadrări juridice.

Inculpatul A. și-a acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.

Prin urmare, între Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală, prin procurorii care au efectuat urmărirea penală și inculpatul A. asistat de apărătorul ales, după ce inculpatul a recunoscut integral acuzația formulată împotriva sa și încadrarea juridică a faptei, conform art. 478 - art. 482 C. proc. pen., se încheie prezentul Acord de recunoaștere a vinovăției, cu limitele de mai jos:

2 ani închisoare, pedeapsa stabilită

pentru săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital, prev. de art. 134 alin. (5) rap. la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

- în baza art. 83 alin. (1) C. pen. urmează a amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani.

- în baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

- în baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

- în baza art. 85 alin. (2) C. pen. urmează a impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioada de 45 de zile, în condițiile stabilite de către instanță, după consultarea informațiilor puse la dispoziție de Serviciul de Probațiune, cu privire la posibilitățile concrete de executare existente la nivelul a două instituții din cadrul comunității, conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. urmează a se atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Inculpatul va fi obligat la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat in faza de urmărire penală.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală care au stat la baza încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, în acord cu prima instanță, constată că:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism a efectuat cercetări în Dosarul nr. x/D/P/2014 față de inculpații:

- B., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și complicitate la manipularea pieței de capital prev. de art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și la art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

- C., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

- D., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.,

complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.,toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

- A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., complicitate la delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 48 rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 308 și art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și spălare de bani în formă continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.;

- M.M., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., manipularea pieței de capital prev. de art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 1 și 2 din Legea nr. 297/2004, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

Urmărirea penală în cauză a pus în evidență, în esență, că, în perioada aprilie 2012 - noiembrie 2014, inculpații B., C., D., A., P. și O.O. au constituit un grup infracțional organizat ce a avut ca scop obținerea de sume de bani din patrimoniul SIF F. SA și SIF P.P. SA București, prin delapidarea acestora, fonduri ce au fost transferate ulterior prin intermediul mai multor societăți nerezidente (offshore), controlate tot de către membrii grupului în mod direct sau prin persoane interpuse, în vederea reciclării, tocmai pentru a ascunde adevărata natură a provenienței acestora.

În acest scop, aceștia au folosit persoane juridice nerezidente, precum și persoane juridice de naționalitate română, la care asociați au fost avocați care au deținut pentru aceștia acțiunile SIF 1, asigurându-le sustragerea de la o eventuală decizie de concertare în condițiile art. 286 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, precum și disimularea originii ilicite a sumelor de bani, obținute prin delapidare. Pentru atingerea scopului infracțional membrii grupării s-au implicat și în operațiuni de manipulare a pieței de capital, prin realizarea unor tranzacții în perioada 12-17 septembrie 2013, prin intermediul SSIF SC J. SA.

Evaluarea probelor administrate în cursul urmăriri penale a permis să se constate că inculpații B. și C. controlează, direct sau indirect, pachetele de acțiuni SIF1, deținute de SC R.R. Ltd, SC S.S. SA, SC B.B. Ltd, SC H. SA, SC T.T. Ltd, SC F.F. SA și SIF P.P. SA societăți ce formează acționariatul SIF F. SA, în total aproximativ 25% din totalul acțiunilor.

Inculpații B. și C. au control indirect asupra SIF P.P. SA în condițiile în care SIF F. SA este acționar principal al societății care administrează SIF P.P. SA.

SSIF F. SA și SIF P.P. SA sunt două societăți comerciale de tipul Alte organisme de Plasament Colectiv, listate pe piața Regular administrată de SC U.U. SA București (1999), aflată sub supravegherea și autorizarea C.C. (anterior datei de 01 mai 2013, a E.E.) care funcționează ca societăți de investiții de tip închis.

Cele două societăți de investiții au fost create prin Programul de Privatizare în Masă început în anul 1993, ca efect al Legii 58/1991, prima etapa fiind transformarea a peste 6.000 de societăți de stat urmau în societăți comerciale. Sarcina controlului si monitorizării acestui proces de privatizare a revenit Fondului Proprietății de Stat, care a păstrat 70% din capitalul social a acestor 6.000 de societăți, si a încă 5 Fonduri regionale ale Proprietății Private, cărora le

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală
pen., a dispus menținerea măsurilor asiguratorii luate în cauză cu privire la inculpatii E., terții F., G., H. și cu privire la partea respnsabilă civilmente Cabinet de Avocat E., așa cum au fost reconfigurate prin ordonanțele procurorului
ÎCCJ 2024-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția penală
, definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut, în esență, următoarele: "Din examinarea actelor înaintate la dosar ca urmare a adreselor efectuate de judecătorul de cameră preliminară, rezultă cronologic următoa
ÎCCJ 2025-08-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 554/2025
Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, în dosarul nr. x/2015, modificate, în ceea ce îi privește pe inculpații persoane juridice S.C. P. I.. și S.C. J.., prin ordonanța din data de 24.11.2015 a Parchetului pe lângă Înalt
ÎCCJ 2021-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală
în Dosarul penal nr. x/2016 sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare și spălare a banilor, iar prin rechizitoriul întocmit în respectiva cauză s-a dispus, printre altele, disjungerea cauzei cu privire la inculpat în vederea înch
ÎCCJ 2017-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală
(4) C. proc. pen., aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Cu această ocazie inculpatul a învederat instanței că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina lui, astfel cum au fost descrise în actul
Sursă