ÎCCJ, Secția penală — apel

A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

B., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

F., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. anterior, cu referire la art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. anterior, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. anterior;

G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

H., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

J., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior;

K., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. Prin procesul-verbal din 15 aprilie 2013, procurorul a dispus îndreptarea unei erori materiale strecurată în dispozitivul actului de sesizare, în sensul că trimiterea în judecată a inculpaților G., H., I., J. și K. vizează infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. anterior, cu referire la art. 248 1 C. pen. anterior, astfel fiind înlăturată aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior . Prin același rechizitoriu, s-a dispus citarea ca părți vătămate - părți civile a L. ca reprezentant al Statului român și a M. București. Pentru a dispune în sensul expus, după efectuarea urmăririi penale și administrarea probelor, procurorul a reținut următoarele: 1. Împrejurările, condițiile și modalitățile de săvârșire a infracțiunilor: 1.1. Aspecte privind M. București și regimul juridic al terenului situat în București, sector 1. Cronologic, instituția de învățământ superior a avut următoarele denumiri: - anul 1915 - N.; - anul 1929 - O.; - anul 1938 - P. din București; - anul 1952 - R.; - anul 1992 - S.; - anul 1995 - M. București. Potrivit Cartei Universității, aceasta este instituția de stat cu atribuții în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice (art. 55 alin. (2) din Legea învățământului, nr. 84/1995), cap. III al cartei consacrând cercetării științifice o amplă componentă. În structura universității, funcționau Departamentul de cercetare științifică, 7 facultăți cu profil agronomic și T. Băneasa. Art. 1 al Cartei Universității stipulează că învățământul superior agronomic și de medicină veterinară are ca obiectiv formarea de specialiști cu pregătire superioară în domeniul produselor vegetale și animale, al sănătății animalelor, ameliorarea și gestionarea fondului funciar agricol, protecția mediului, desfășurarea activității de cercetare științifică care să contribuie la dezvoltarea patrimoniului științific național. Corespunzător scopului universității, pentru realizarea aplicațiilor practice, aceasta avea nevoie de teren destinat activităților didactice, științifice și practice, terenul de la adresa menționată, din punct de vedere al epocilor istorice de după anul 1915, urmând cele stabilite astfel: - prin Decretul - Regal nr. 2746 din 31 iulie 1929, publicat în M. Of. nr. 169 - Partea I din 01 august 1929 s-a promulgat Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice (N. și Academia de la Cluj se transformau în O.), instituții de învățământ superior, fiecare Academie urmând a fi înzestrată cu o fermă experimentală (de cercetare științifică și tehnică), o vie, o grădină de legume și pomi roditori care vor servi pentru scopuri experimentale și demonstrative, o grădină botanică. Ca atare, Academiei din București i s-au afectat proprietățile de la sediu și din jurul fostei N. aflate în posesia acesteia, Ferma experimentală Băneasa și via Pietroasele din județul Buzău (art. 25 alin. (1) legea din 1929). Art. 25 alin. (2) din lege stipula că terenurile și clădirile aferente Academiei nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte pentru orice destinație ar fi. Considerațiile de mai sus evidențiază că terenurile cu care Academia a fost împroprietărită aveau destinație precisă, dată de lege : instruirea practică și teoretică a studenților, cercetare științifică (fermă experimentală - cercetarea problemelor științifice - învățământ agronomic general cu durata de 4 ani, din care unul de practică). Decretul - Lege nr. 386 publicat la 23 mai 1942, art. 159 stabilea : Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobile de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate pe viitor. Prin Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învățământului Public, toate bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituții școlare de orice grad și categorie au fost trecute în proprietatea statului. Art. 51 al actului normativ stabilea că bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie sunt proprietatea statului și sunt date în folosința Ministerului Învățământului Public. În cauză, de la acel moment, erau proprietate a statului terenurile de la sediul și din jurul universității, Ferma experimentală Băneasa, via Pietroasele. Până în anul 1989, terenurile universității au fost administrate de Întreprinderile Agricole de Stat-uri, Stațiuni didactice experimentale, H.G. nr. 23/1975 stabilind că scopul stațiunilor didactice experimentale este instruirea studenților în condiții de producție (R.) având în subordine și T. Belciugatele, în acestea adresele didactice desfășurând activități de cercetare. Prin H.G. nr. 533/1991, s-au înființat regii autonome didactice experimentale, în cauză acestea având ca obiect de activitate instruirea teoretică și practică a studenților în scopuri didactice și exploatări zootehnice, desfășurare de activități de cercetare de către cadrele didactice și studenți, astfel T. Belciugatele a devenit RA U. SA. Belciugatele, ea preluând patrimoniul. În anul 1993, prin H.G. nr. 123, în structura instituțiilor de învățământ superior agricol s-au înființat, prin reorganizarea regiilor autonome, stațiuni didactice (în cauză, T. Belciugatele), cu obiect de activitate instruirea practică în câmpuri și exploatări zootehnice, cercetare de către cadrele didactice și studenți, producerea de semințe și material săditor, reproducția și selecția animalelor, industrializarea și valorificarea produselor agricole vegetale și animale, suprafețele de teren aferente trecând în administrarea instituțiilor de învățământ superior, la fel, construcțiile aferente, respectiv 2.364,00 ha teren pentru T. Belciugatele, din care 576,0 ha Ferma Moara Domnească. La 29 ianuarie 1999, prin H.G. nr. 47 - anexa 2 - T. Belciugatele, din care Ferma Moara Domnească și-a schimbat denumirea în T. Băneasa, actul normativ edificând construcțiile cu destinație de locuințe, în locuințe de serviciu folosite numai de angajații stațiunii. Ca atare, la acel moment s-a înființat T. Băneasa în subordinea M., iar terenurile și construcțiile aferente erau în administrarea M. București, proprietatea aparținând statului. Această stațiune avea ca principal obiect de activitate instruirea practică a studenților în câmpuri, exploatare zootehnică, era dotată cu echipamente tehnologice, desfășurarea activității de cercetare de către cadre didactice, cercetători și studenți, producerea de semințe și material săditor, exploatarea, reproducția și selecția animalelor, obținerea, testarea și valorificarea produselor ecologice de origine vegetală și animală, organizarea și desfășurarea de activități de perfecționare și specializare a cadrelor cu pregătire preuniversitară din agricultură și industria alimentară. În anul 1998, prin Legea nr. 213 privind bunurile proprietate publică, art. 3 alin. (1), s-a stabilind că domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, așa cum și din cele prevăzute în anexele legii. În cauză, prin anexa „Lista cuprinzând acele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și unităților administrativ-teritoriale, la pct. 1.5 sunt menționate și terenurile institutelor și stațiunilor de cercetare științifică și ale unităților de învățământ agricol și silvic destinate cercetării și producerii de semințe și de material săditor din categoriile biologice și de animale de rasă. Prin H.G. nr. 517/1999 privind delimitarea suprafeței de teren strict necesare cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției aflate în administrarea institutelor de cercetare și producție agricolă în domeniul privat al statului, s-a stabilit că aparțin domeniului public al statului terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol prevăzute în anexa 2, intitulată „suprafețele de teren din domeniul public al statului, aflate în administrarea unităților de învățământ agricol” : la punctul 120 fiind menționată M. București cu suprafața de 217,04 ha. În același an, 1999, prin H.G. nr. 776, anexa 2 a fost completată în sensul că au fost trecute în domeniul public terenurile universității pe fiecare fermă în parte, terenul SC V. SA fiind mărit de la 217,04 ha la 226,61 ha. Actul de sesizare înscrie, după enumerările actelor normative evidențiate mai sus, că terenul în suprafață de 226,61 ha aparținând M. București - SC V. SA face parte din domeniul public al statului, la datele calendaristice ale cauzei el aflându-se în administrarea acestei unități de învățământ superior, H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999 stabilind că terenurile unităților de învățământ superior cu profil agricol administrate au același regim juridic cu cele administrate de institutele și stațiunile de cercetare și producție agricolă (regimul juridic al terenurilor folosite de cele două entități fiind stabilit prin actul normativ indicat), acesta fiind adoptat în temeiul art. 35 din Legea nr. 18/1991 modificată (fondul funciar) și art. 10 din Legea nr. 213/1998. Art. 4 alin. (4) din Legea nr. 18/1991 modificată prevede că terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei utilități publice, enumerarea (art. 5 din lege) a unor categorii de terenuri care fac parte din domeniul public al statului nu este limitativă, în finalul textului arătându-se că aparțin domeniului public terenurile care „prin natura lor sunt de uz sau de interes public”. Art. 35 alin. (3) din aceeași lege prevede că terenurile folosite de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic sunt de domeniul public, iar alin. (2) al textului stipulează că terenurile proprietate de stat folosite la data apariției legii de unitățile de învățământ cu profil agricol sau silvic trec în administrarea acestora. Concluzionând, actul de sesizare înscrie că terenul în suprafață de 226,61 ha aparține domeniului public al statului, este proprietatea acestuia în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991, modificată, Constituției României, Legii nr. 213/1998, H.G. nr. 517/1999 modificată prin H.G. nr. 776/1999, act normativ care stabilește în concret atât suprafața din domeniul public, cât și unitatea de învățământ care o administrează: SC V. SA din M. București, același drept de administrare existând și pentru construcțiile edificate pe cele 226,61 ha (H.G. nr. 123/1993 modificată; H.G. nr. 47/1999), suprafața de teren era destinată cercetării și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și de animale de casă, el trebuind a fi folosit pentru instruirea practică a studenților în câmpuri și exploatări zootehnice, desfășurării de activități de cercetare de către cadre didactice și studenți, producerii de semințe și material săditor, reproducției și selecției animalelor de rasă în concordanță cu obiectul de activitate al stațiunilor didactice din structura organizatorică a M. București. În ce privește deosebirea dintre dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată, art. 136 alin. (4) din Constituție, art. 5 alin. (2), art. 35 din Legea nr. 18/1991, art. 11 din Legea nr. 213/1998 stabilesc că bunurile care sunt obiect al proprietății publice sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, în concret, ele nu pot fi înstrăinate, pot fi date numai în administrare, concesionate ori închiriate în condițiile legii, fiind scoase din circuitul civil. Inalienabilitatea bunurilor obiect al dreptului de proprietate publică impune atât soluția interdicției înstrăinării lor, cât și imposibilitatea dobândirii de către terți prin oricare mod de dobândire reglementat de lege. În cauză, cum s-a arătat, terenul și construcțiile aferente au fost date în administrarea M. București în baza H.G. nr. 123/1993, el își are sorgintea în dreptul de proprietate publică și dobândește aceleași caracteristici juridice (este inalienabil, imprescriptibil și insesizabil), actul de sesizare, pentru a întări această concluzie, face referire la literatura de specialitate, la acte normative, la doctrină. Cu referire la dreptul titularului căruia i s-a atribuit administrarea unui bun proprietate publică, rechizitoriul menționează că art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 prevede că are un drept de posesie, de folosință, de dispoziție numai în ce privește condițiile în care i-a fost dat ținând seama de uzul și de utilitatea publică a bunului încredințat, deci dispoziția materială, nu cea juridică, folosința însemnând realizarea scopurilor pentru care ființează entitatea titulară a dreptului de administrare a unui bun domeniu public al statului. Concret, cu referire la activitatea infracțională reținută în ce-i privește pe inculpații A., B., D., C., în contextul problematicii regimului juridic al terenului în suprafață de 226,61 ha - SC V. SA - al M. București, actul de sesizare, analizând contractul de asociere în participațiune din 2000, dezvoltă următoarea situație de fapt: - în perioada 01 februarie 2000 - 23 aprilie 2008, inculpatul A. a fost rectorul M. București; - același, în perioada 03 august 2000 - 29 iulie 2003 a fost membru în Consiliul de Administrație al SC V. SA; - în perioada 2000 - 2003, inculpatul D. a deținut funcția de secretar științific al A. București; - același, în perioada 2008 - 2012 a fost rector al M. București, iar din 29 iulie 2003 a fost cooptat membru în același consiliu de administrație al SC V. SA. Legea învățământului (Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul 2000 - 2001), în art. 146 prevede că instituțiile de învățământ superior sunt conduse de senate, iar facultățile și departamentele, de consilii, senatele fiind prezidate de rectori, iar consiliile, de decani, atribuțiile acestora stabilindu-se prin Carta Universitară, senatul având competența de a aproba Carta, regulamentele de funcționare, orice modificări ale acestora, propunerile de modificări, completări fiind de competența biroului senatului sau a cel puțin o treime din membrii senatului. Biroul senatului reprezintă organul de conducere operativă și este alcătuit din rector, prorector, secretar științific, director general administrativ, reprezentantul studenților, el fiind competent în rezolvarea problemelor curente, în aplicarea hotărârilor senatului, în convocarea ședințelor senatului, în pregătirea materialelor analizate în astfel de ședințe, în informarea comunității academice asupra deciziilor senatului și propriilor hotărâri. Cu referire la competența biroului senatului și implicit a senatului M. București de a negocia participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale, fără ca această competență să fie reglementată în textul indicat sau în statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997), aceasta a fost dată prin modificarea, la 17 mai 2000, a Cartei M., în condițiile în care autonomia universitară dă dreptul la elaborarea de reglementări proprii privind autonomia funcțională în concordanță cu legea, exercitarea dreptului de administrare și de dispoziție materială asupra patrimoniului, nu și de dispoziție juridică. Cu referire la atribuțiile rectorului, actul de sesizare reține că acesta este conducătorul activităților academice și administrative, este președinte al senatului, responsabilitatea fiindu-i atrasă în aplicarea Cartei și regulamentelor universității, a celor din hotărârile senatului, el având drept de a semna actele de dispoziție și de administrare potrivit nomenclatorului aprobat în prealabil de senat. În contextul factual amintit, rechizitoriul reține că inculpatul A., imediat după data numirii sale ca rector (01 februarie 2000), în mai multe ședințe informale ale senatului M. București, a propus asocierea universității cu parteneri privați, inculpatul susținând că ideea asocierii apăruse anterior numirii sale ca rector, a susținut-o și personal pentru că instituția de învățământ se afla într-o situație economică grea și exista cadrul legal pentru a întreprinde acel demers, sens în care s-a referit la H.G. nr. 123/1993 modificată prin H.G. nr. 47/1999, act normativ prin care s-a introdus art. 5 1 potrivit căruia „Stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ agricol, se pot asocia cu parteneri privați români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de servicii, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate”. Dar, reține actul de sesizare, deși au existat astfel de discuții informale în senat, universitatea nu a făcut o ofertă publică de asociere, exemplificându-se că inculpatul A., în biroul său, s-a întâlnit cu martorii X. și Z., el declarând că cei doi au venit la el și i-au propus asocierea, primul formulând o cerere de asociere. Cu referire la acest aspect, inculpatul a declarat că oferta lui X. a fost una verbală, fără un fundament, propunerea de asociere viza suprafața de 224 ha aferentă SC V. SA, i s-a propus suma de 20.000 dolari anual, dar nu i s-a comunicat ce se intenționa a se face cu terenul respectivei ferme. În ce-l privește pe Z., inculpatul a declarat că intenționa să edifice pe teren blocuri de locuințe. Cu referire la B., inculpatul a declarat că prin intermediul fostului prodecan, Y., a aflat că primul este fiul fostului profesor B. și că și el dorea o asociere cu universitatea, astfel că la începutul anului 2000 s-au întâlnit la sediul universității și au convenit încheierea asocierii și modalitatea de realizare a acesteia. Etapizat, actul de sesizare evidențiază că ambii au stabilit ca B. să nu semneze contractul de asociere în participațiune, el să nu fie parte în acel contract, convenindu-se să se interpună SC A.A. SRL și numitul C. În ce privește SC A.A. SRL, aceasta a fost înființată în anul 1992 prin aportul B.B. cu sediul în New Jersy, SUA, 32% din capitalul social, SC C.C Ltd, cu sediul în Islands, D.D. cu 51% din capitalul social și E.E. cu 17% din capitalul social. La același moment, cei doi au stabilit procentele deținute în asociere, respectiv M. București 49% din rezultatele financiare, iar SC A.A. SRL 51%, în condițiile în care nu există o evaluare de specialitate privind bunurile ce urmau a fi aduse în asociere, iar procentele evidențiate s-au menținut în toate formele asociative care au derivat ulterior. Cu referire la ceea ce urma să primească universitatea, cu același prilej, s-a convenit asupra sumei de 560.700 dolari cu titlu de sumă minimă garantată. În contextul amintit, A. i-a adus la cunoștință interlocutorului B. că funcționarii din cadrul Primăriei sectorului 1 București, unde universitatea a depus documentația necesară, refuză să elibereze titlul de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,61 ha aferent SC V. SA și l-a rugat să-l ajute, cerere acceptată și urmată de o promisiune în sensul dorit. Actul de sesizare mai reține că la acea întâlnire, s-a stabilit că în ipoteza în care universitatea va primi titlul de proprietate pentru teren, acesta va fi adus aport în natură într-o societate comercială. Cu referire la același moment temporal, actul de sesizare accentuează că pentru a capta încrederea senatului M. București și a crea aparența că asocierea în participațiune se face cu o persoană cunoscută - fiul profesorului B., cadru didactic acolo, atunci, cei doi au mai convenit ca organismul de conducere amintit să fie lăsat să persiste în cele subliniate, în realitate ei înțelegându-se ca asocierea să se facă cu societatea (SC A.A. SRL S.A.) în care acționarul majoritar SC C.C. Ltd de tip off-shore cu sediul în Insulele Turks deținea 51% din acțiuni, în aparență B. neavând vreo calitate oficială, aceasta și în considerarea faptului că societatea de tip off-shore, pe lângă facilitățile fiscale, asigura anonimatul acționariatului, al activităților desfășurate, al profiturilor realizate și investiții asigurate pentru patrimoniul societății. La urmărirea penală, rectorul universității, inculpatul A. a declarat că asocierea i-a fost prilejuită de intrarea în vigoare a unei hotărâri de guvern care stipula acest lucru. Procurorul, cu referire la acest aspect, pe baza analizei proceselor-verbale ale ședințelor senatului și biroului senatului din perioada 1998 - aprilie 2000, a reținut că acestea nu au în conținut referiri la situația dezastruoasă (susținută de inculpat) care ar fi antrenat intrarea în asociere cu parteneri privați. S-a mai reținut că procesele-verbale nu au evidențiat, până la momentul februarie 2000 (numirea ca rector a inculpatului) că universitatea ar fi urmărit încheierea vreunei astfel de asocieri, anul 1998 fiind ales, în concepția actului de sesizare, deoarece prin H.G. nr. 47/1999 (în vigoare din luna februarie) s-a completat H.G. nr. 123/1993, respectiv s-a introdus art. 5 1 , inculpatul apărându-se în sensul că această hotărâre din anul 1993, astfel completată în 1999, ar constitui legea care-i conferea posibilitatea asocierii cu parteneri privați, dar în acest sens nu s-a evidențiat nicio propunere anterioară anului 2000. La 06 februarie 2000 (proces-verbal de ședință), A. a pus în discuția senatului aspecte relevante privind interesul său în legătură cu terenul aparținând SC V. SA, exemplificându-se schimbarea directorului T. Belciugatele și neintrarea SC V. SA în asociere odată cu T. Belciugatele terenul primei urmărindu-se a ajunge la asocierea convenită cu inculpatul B. În ședința Senatului din 02 martie 2000, la punctul 3 al ordinii de zi, figura situația T. Belciugatele, inculpatul A. avansând ideea că în atenția sa se află proiecte care, dacă se vor realiza, vor duce la schimbarea situației economico-financiare dezastruoase, actul de sesizare subliniind că acestea erau legate de ofertele de asociere primite de universitate de la persoane fizice, printre care și de la inculpatul B., tot atunci A. propunând ca măsură obținerea titlului de proprietate și cerând să fie mandatat să întreprindă măsuri legate de asociere, elocvente fiind următoarele : „Dl. rector supune la vot propunerea ca biroul de senat să fie mandatat să ia toate măsurile necesare, inclusiv cele legate de asocierea cu alți parteneri, pentru redresarea T. Belciugatele și aducerea stațiunii în situația de a contribui cu venituri la procesul învățământului. Se aprobă cu unanimitate de voturi” . Între 02 - 29 martie 2000 (această ultimă dată fiind cea a ședinței de senat) s-a reținut că Biroul de Senat, organism executiv al universității, coordonat de inculpat, s-a întâlnit de mai multe ori, la 10 martie 2000, în ședința condusă de inculpat acesta scoțând în evidență lipsa lichidităților, dar și că are o promisiune de asociere pentru care este necesară înscrierea terenului la Oficiul de Cadastru, actul de sesizare reținând că potrivit H.G. nr. 123/1993, nu era necesară condiția înscrierii terenului, acesta aflându-se în domeniul public și dat în administrarea universității, înscrierea însă putându-se realiza numai după existența unui titlu de proprietate. Se reține că acțiunile inculpatului sunt proprii înțelegerii cu coinculpatul B., acesta din urmă condiționând asocierea de intabularea terenului universității și înscrierea la Oficiul Cadastrului, scopul fiind transferarea terenului din patrimoniul universității în societatea controlată, intabularea fiind o etapă pentru obținerea, nelegal, a titlului de proprietate pentru cele 224 ha teren (suprafață existentă la acele momente). A. București, printr-o persoană interpusă, inculpatul C. (amintit în înțelegerea dintre cei doi) a introdus cerere la Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1 și a obținut intabularea, respectivul demers, reține actul de sesizare, fiind folosit pentru obținerea, nelegal, a titlului de proprietate. În sprijinul neprevederii în H.G. nr. 123/1993 a obligației intabulării pentru asociere cu un partener privat, actul de sesizare reține că în ședința Biroului Senatului din 10 martie 2000, inculpatul A. a spus că societatea SC F.F. SRL, interesat cu asocierea cu T. Belciugatele, a prezentat un studiu de pre-fezabilitate și nu era interesată de regimul juridic al terenului. Actul de sesizare reține că deși inculpatul a încercat sistematic să inoculeze ideea că T. se afla într-o situație economico-financiară dezastruoasă, procesul-verbal al ședinței de senat din 17 martie 2000 a înscris că în SC V. SA studenții Facultății x, în primăvara anului 2000, au făcut practică (tăieri de vie și pomi fructiferi), deci terenul acesteia era vital pentru instruirea practică în vederea formării viitorilor specialiști. La acea ședință au participat și Y., G.G., H.H., I.I., J.J., pe ordinea de zi a respectivei ședințe figurând punctul „Problema SC V. SA și incinta, pentru care a fost invitat domnul profesor J.J. - decanul Facultății x și s-a reținut că s-a răspuns solicitării de organizare a practicii pe 2 ha vie din 26 ha realizându-se tăieri la fel, pe 1 ha pomi din 34 ha, făcându-se tăieri . Un nou pas în realizarea înțelegerii dintre cei doi inculpați, în viziunea actului de sesizare, l-a constituit propunerea făcută de inculpatul A. din ședința biroului senatului din 27 martie 2000 în sensul convocării senatului pentru 29 martie 2000 pentru a se discuta componența Comitetului Director; modificarea Cartei Universității în sensul ca directorul T. să nu fie, obligatoriu, membru în senat; A. București să participe cu patrimoniul propriu la societățile comerciale; Senatul să aprobe participarea; Biroul Senatului să negocieze participarea, ceea ce constituie materializarea înțelegerii dintre cei doi inculpați, după ce se realizase intabularea, nelegal, a terenului care nu se afla în circuitul civil, ci în domeniul public, ei urmărind aducerea terenului, inițial, într-o asociere urmată de aportarea lui la capitalul social al unei societăți comerciale, toate aceste propuneri ale inculpatului încălcând dispozițiile H.G. nr. 123/1993 modificată și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 5 din hotărârea menționată prevăzând că suprafețele de teren înscrise în anexa 2, împreună cu construcțiile aferente trec în administrarea instituțiilor de învățământ, în condițiile în care, la acel moment (anul 2000), H.G. nr. 517/1999 modificată prevedea că terenul se află în domeniul public. Privind H.G. nr. 123/1993, art. 4 1 al acesteia prevedea că stațiunile didactice, prin intermediul instituțiilor de învățământ superior, se pentru asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, actul de sesizare reținând că regimul juridic al asocierii este diferit de cel al societăților comerciale. Art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau Consiliului local, dacă prin Constituție sau lege nu se prevede altfel. Cu referire la necesitatea existenței unei aprobări din partea K.K., actul de sesizare redă cuvântul luat în ședința senatului universității din 27 martie 2000 de către L.L., jurist al universității, acesta spunând că „să mai studiem legislația și pentru siguranță să obținem o aprobare a K.K.”, cerere/propunere la care inculpatul A. invocă necesitatea adoptării unei soluții rapide pentru că există lipsă de lichidități, există restanțe la utilități, nu sunt surse imediate de venit. Ca atare, reține actul de sesizare, inculpatul, astfel cum convenise cu coinculpatul B., urmărea rapiditatea acțiunilor menite a realiza asocierea și aportarea terenului la capitalul social al firmei controlată de B. Ședința senatului din 29 martie 2000 s-a desfășurat pe baza ordinii de zi amintită, stabilită de inculpat și de această dată el punând în discuție situația de la T., în luarea sa de poziție insistând asupra presupusei ineficiențe economice a acesteia, reliefată pe formulări de genul : lucrările de la T. se derulează pe credit, primele încasări de pe recolta din acest an vin în luna noiembrie, singura sursă de venit, vânzarea laptelui. Cu aceeași ocazie, inculpatul a prezentat senatului modificările la Carta Universității, fapt menit a pune în aplicare planul convenit, cel al asocierii, actul de sesizare accentuând că dacă inculpatul A. era preocupat în exclusivitate de situația T. și implicit de o asociere în vederea eficientizării avea instrumentul juridic, H.G. nr. 123/1993 modificată, nefiind necesară modificarea Cartei, act urmărit de el pentru a se acoperi cât mai bine printr-o decizie colectivă, respectiv a senatului. Pentru cauză, subliniază actul de sesizare, interesează capitolul din Cartă destinat Autonomiei, în acesta urmând a se introduce „participarea cu patrimoniul propriu la societățile comerciale” și cel destinat Competenței, acesta din urmă întregindu-l cu „Senatul aprobă participarea cu patrimoniul propriu la societăți” și „Biroul Senatului negociază participarea cu patrimoniu la societățile comerciale”, toate acestea fiind necesare realizării înțelegerii cu coinculpatul B., aducerea terenului în patrimoniul societăților comerciale controlate. La aceeași ședință, potrivit art. 8 din H.G. nr. 123/1993, s-a ales componența Comitetului director responsabil de conducerea stațiunii, inculpatul fiind președinte, după ce fostul director M.M. a fost înlocuit cu numitul N.N. și s-a reținut expres că noul director nu este membru al senatului, înlocuirea lui M.M. fiind cauzată de opoziția acestuia la propunerea inculpatului în legătură cu procentul cu care SC A.A. SRL venea în asociere. Lucrările ședinței au mai reținut că demarase acțiunea de inventariere a patrimoniului SC V. SA, că spațiile sunt ocupate de chiriași fără contract, actul de sesizare accentuând că astfel hotărârea de asociere fusese deja pusă în practică odată ce se lucra la actele preparatorii necesare. Sublinierea situației că spațiile erau ocupate de chiriași fără contract, reține rechizitoriul, era menită a demonstra că inculpatul A. era interesat și de construcțiile existente pe terenul SC V. SA. În continuare, reține rechizitoriul, în vederea realizării înțelegerii dintre cei doi inculpați, la 06 aprilie 2000, SC A.A. SRL, înregistrată la Registrul Comerțului din 1992 a înaintat M. București o adresă prin care propunea încheierea contractului de asociere în participațiune potrivit art. 252 C. com. . Cu referire la această societate, despre care rechizitoriul a reținut că a constituit intermediarul inculpatul B., folosind-o ca „paravan” în activitatea infracțională cu scopul camuflării transferului terenului în suprafață de 226,61 ha din patrimoniul public în cel privat, aceasta, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului București, a fost înființată în anul 1992, asociații și cotele de participațiune fiind detaliate în prezenta, la ea referindu-se inculpatul B. când se convenise asocierea cu universitatea. În adresa de ofertă, SC A.A. SRL a înscris că asocierea avea ca scop „îmbunătățirea activității efectuată de către M. la SC V. SA” din 06 aprilie 2000, în esență propunerea asocierii purtând asupra patrimoniului aferent SC V. SA cu care universitatea să participe, iar societatea să participe cu resursele financiare necesare dezvoltării activității specifice fermei, proporția de participare la beneficii și pierderi fiind cea stabilită, convenită de cei doi inculpați încă de la începutul lunii februarie 2000, înscriindu-se și că universitatea va primi un profit minim garantat de 6 miliarde de lei vechi pe an. SC A.A. SRL, în aceeași ofertă, a propus ca în cazul în care universitatea va soluționa situația juridică a patrimoniului fermei, să ia în considerare reorganizarea asociațiunii în societatea comercială pe acțiuni în vederea diversificării activității actuale și identificarea unor noi surse de venit, ceea ce, susține actul de sesizare, reprezintă punerea în practică a înțelegerii dintre inculpați, cum se angajaseră, potrivit interesului inculpatului B., în folosul lui și vădit în prejudicierea universității, conținutul ofertei explicând acțiunile inculpatului A. din ședințele Senatului și ale Biroului Senatului, care erau menite a pregăti realizarea asocierii. Analizând finalitatea interesului inculpatului B., respectiv obținerea terenului SC V. SA, actul de sesizare, raportându-se punctual conținutului ofertei, într-o primă concluzie, reține că zisa asociere în participațiune menită a îmbunătăți activitatea universității la SC V. SA, este corelativă acțiunilor inculpatului A. de a prezenta senatului și biroului senatului activitatea dezastruoasă de la fermă, respectiv cheltuieli mari, neintrarea fermei în asociere cu T. Belciugatele, ferma trebuie păstrată pentru alte activități datorită poziției terenului ei, inexistența unor lichidități până la recolta de grâu, promisiuni de asociere, solicitarea necesarului de cheltuieli, modalitate de captare a voinței membrilor senatului, inducerea în eroare a acestora. Privind scopul urmărit în realitate, se reține că oferta propunea ca în asociere SC A.A. SRL să aibă majoritatea, la fel, ea să asigure managementul, iar dacă situația juridică a terenului fermei va fi rezolvată, a propus reorganizarea asocierii în societatea comercială pe acțiuni, acestea constituind înțelegerea dintre cei doi inculpați însă de la momentul februarie 2000. În prima zi următoare înaintării ofertei, inculpatul A. a organizat ședința biroului senatului, primul punct al ordinii de zi fiind discutarea asocierii . În prealabil, cu acea ocazie, inculpatul a prezentat ofertele de asociere cu SC V. SA, înaintate de X., de SC O.O SRL reprezentată de P.P. (aceasta având ca obiect de activitate producerea și comercializarea semințelor), ale unei alte societăți ocupată în construirea de locuințe și pe cea a SC R.R. SRL în ce privește Stațiunea Belciugatele, apreciată a fi generală, cu studiu de pre-fezabilitate și profit de două miliarde de lei vechi, prezentarea fiind strictă, generală, fără o detaliere a conținutului fiecăreia. Cu referire la oferta SC A.A. SRL, inculpatul a adus la cunoștința membrilor că inculpatul B. este acționar, asociat în mai multe societăți și că a sprijinit universitatea pentru obținerea titlului de proprietate (proces-verbal 07 aprilie 2000 vol. 152 urm. pen., fila 191), la acea dată însă inculpatul B. nu avea calitatea de acționar sau asociat. S-a mai reținut că în ședința amintită, s-a mai prezentat și o ofertă înaintată de SC S.S. SRL pentru asociere cu Ferma x și cu Stațiunea Belciugatele, actul de sesizare reținând că și aceasta venea din partea inculpatului B., dar nu interesează cauza de față. În legătură cu oferta, SC A.A. SRL, la aceeași ședință, inculpatul A. a prezentat și deci s-a dezbătut, exclusiv scrisoarea de intenție, dar s-a menționat obiectul ofertei (încheierea unui contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transferării în societatea comercială pe acțiuni). În dezvoltarea scrisorii de intenție, după ce unul din membrii biroului (T.T. - decedat -) a cerut ca să se acopere costurile cercetării, să se precizeze obiectul și durata contractelor, inculpatul a informat că asocierea este de durată, cel puțin 10 ani, nu va fi neglijată cercetarea, învățământul, acestea sunt vizate a se dezvolta, contractul urmând să aibă clauze asiguratorii (același vol., aceeași filă), iar pentru a se face mai pregnant reliefată dorința lui de a răspunde pozitiv înțelegerii cu coinculpatul, a atenționat că nu au avut realizări în ultimii ani, iar orice întârziere va duce la pierderea terenului (același vol., aceeași filă - proces-verbal 07 aprilie 2000). Intervenția lui M.M., fostul director al T. Belciugatele, de inversare a procentelor asocierii în sensul ca universitatea să dețină 51% pentru a nu se pierde controlul asupra asocierii, a fost respinsă, inculpatul A. motivând că investițiile SC A.A. SRL depășesc aportul universității, și aceasta se află într-o situație economică dificilă din cauza soluțiilor defectuoase adoptate de conducere (același vol., aceeași filă), la acel moment însă neexistând o evaluare a patrimoniului universității și lipsind vreo dată că SC A.A. SRL ar investi mai mult, procentele fiind acele stabilite cu coinculpatul încă din februarie 2000. Biroul senatului a aprobat continuarea tratativelor cu SC A.A. SRL, inculpatul A. fiind mandatat să negocieze și să semneze actele asocierii. Întrucât în ședința amintită s-a cerut ca SC A.A. SRL să detalieze oferta, la 10 aprilie 2000, C., cu adresa nr. 3368, a transmis că societatea garantează plata a 560.700 dolari sumă minimă anuală, rambursează contravaloarea cheltuielilor angajate pentru culturile existente atunci și asigură desfășurarea învățământului și a cercetării în sensul menținerii profilului didactic al fermei pentru ca studenții să facă practică, să se modernizeze cercetarea astfel încât să fie adoptate tehnologiile avansate urmare investițiilor, garantarea realizărilor fiind asigurată prin supravegherea decizională exclusiv a universității pentru activitatea didactică, dar și dreptul de control asupra producției și comercializării. Actul de sesizare subliniază că suplimentarea ofertei era atractivă pentru profilul universității, dar, în realitate, a avut numai scopul captării voinței membrilor biroului senatului și senatului în vederea determinării să încheie contractul, realitatea de pe teren intervenită ulterior momentului contractului dovedind că nu s-a modernizat SC V. SA, nu i s-a păstrat profilul didactic și de cercetare, ci au fost demolate toate componentele bazei tehnico-materiale (laboratoare, magazii, culturi de vie, de pomi fructiferi), în loc construindu-se puncte comerciale. Cu referire la cercetare, aceeași suplimentare a ofertei SC A.A. SRL sublinia că „va fi sprijinită activitatea științifică a universității prin sponsorizări pentru colectivele de cercetare, se va constitui fond de burse pentru studenți care obțin rezultatele cele mai bune”. Privind bunurile obiect al asocierii, oferta suplimentată menționa că ele își vor păstra regimul juridic avut la data perfectării contractului, SC A.A. SRL neavând dreptul să le vândă, iar pe durata contractului, interdicția de vânzare era asumată și pentru terenurile și clădirile aduse aport de către universitate, pentru activitatea asocierii și realizării de venituri SC A.A. SRL obligându-se să edifice bunuri imobile necesare, la expirarea contractului acestea rămânând în proprietatea deplină a M. București. Actul de sesizare, cu referire la acest aspect de mai sus, subliniază că bunurile imobile ce s-ar fi putut realiza pe durata asocierii erau dintre cele menite a dezvolta activitatea didactică și de cercetare. Din nou, și în adresa de suplimentare a ofertei, reține actul de sesizare, SC A.A. SRL își menține propunerea potrivit căreia dacă situația juridică a terenului SC V. SA va fi clarificată, să se ia în considerare reorganizarea asocierii în societate comercială pe acțiuni, în aceasta M. București să aducă ca aport terenul proprietate. La 11 aprilie 2000, inculpatul A. a introdus pe ordinea de zi a ședinței biroului senatului suplimentul ofertei, în legătură cu aceasta el menționând că SC A.A. SRL a mărit suma minimă garantată (la 560.700 dolari), din care 280.350 dolari urmând a fi transferați imediat când se va preda patrimoniul și a precizat, expres, că oferta se referă la SC V. SA, el punctând cele referitoare la fondul pentru cercetare, burse studenți, dotări laborator, modernizări cămine. În aceeași zi, a avut loc ședința senatului convocată pentru analiza ofertei, lucrările au fost accelerate astfel cum ceruse inculpatul pentru că „orice întârziere va duce la pierderea terenului”, dar asocierea s-a pus în dezbatere la capitolul „Diverse” . În legătură cu asocierea, actul de sesizare, analizând procesul-verbal, reține că inculpatul a spus că se vor prezenta scrisorile de intenție pentru asociere selectate de birou, acestea însă s-au referit numai la oferta SC A.A. SRL în condițiile în care, anterior, ofertele menționate au fost numai amintite, nu și analizate, ceea ce constituie punerea în practică a înțelegerii dintre cei doi inculpați, impunerea ofertei, rapid, făcându-se și pe fondul lipsei de experiență a membrilor biroului de senat și ai senatului, declarația inculpatului A., lipsă de experiență subliniată încă din 07 aprilie 2000 de I.I., martor, acesta precizând și că întrebările din Senat trebuiau să vizeze atât lipsa lor de experiență, cât și de cunoștințe în domeniul afacerilor . În legătură cu cea de-a doua ofertă, dar care viza Ferma x și Stațiunea Belciugatele, venită de la SC S.S. SRL, actul de sesizare reține că ofertanta era controlată de inculpatul B., ea fiind menită creării aparențelor că exista interes ce viza activitatea de cercetare și de învățământ, imediat după încheierea contractului de asociere pentru SC V. SA contribuția pentru celelalte două a fost redusă, ulterior contractele fiind desființate. Inculpatul A., în ședința Senatului din 11 aprilie 2000, a comunicat că alegerea contractului de asociere în participațiune s-a impus pentru că nu s-a obținut titlul de proprietate pentru SC V. SA și a evidențiat avantajele asocierii : suma minimă garantată, din care 280.350 dolari va fi la dispoziția universității la momentul predării bunurilor, la fondurile pentru cercetare, burse, dotări, modernizări, avantajele bănești pentru cadrele didactice. În ce privește condițiile negociate, inculpatul a arătat că s-au situat la nivelul fondului de valori finanțate de la buget, sumele ce se vor încasa vor permite stabilirea salariului la limita superioară, el inducând astfel ideea că numai acea asociere va permite aplicarea O.U.G. nr. 8/2000 privind salariile în învățământul superior, în realitate actul normativ referindu-se la măriri salariale din surse bugetare, nu extrabugetare care ar fi provenit de la SC A.A. SRL. Cu același prilej, reține actul de sesizare, același inculpat a comunicat că după semnarea contractului, activitatea financiară va fi în grija asociatului, acesta va deconta și cheltuielile făcute până la asociere, comitetul director al SC V. SA (al cărui președinte era) a procedat la dublarea salariilor, că s-a realizat inventarierea patrimoniului, iar predarea - primirea acestuia, deci, va fi rapidă. În concluzie, inculpatul a precizat că încheierea contractului se face având în vedere prevederile din scrisorile de intenție pe clauzele evidențiate, precum și propunerile senatului . Analizând comportamentul inculpatului astfel cum transpare din procesul-verbal al ședinței, actul de sesizare reține că acesta a trecut sub tăcere un element cuprins în chiar asocierea cu SC A.A. SRL și nu a informat asupra altor oferte de asociere, elementul omis fiind legat de punctul potrivit căruia „în cazul în care situația juridică a patrimoniului SC V. SA va fi clarificată, să luați în considerare reorganizarea asociațiunii în societatea comercială pe acțiuni, în care părțile să aducă ca aport titlul de proprietate asupra bunurilor”. Cu privire la acest aspect, procurorul subliniază că propunerile din ofertă se refereau la două situații juridice diferite, respectiv regimul juridic al contractului de asociere în participațiune (art. 252 C. com. înscris de SC A.A. SRL), actul fiind cel specific societăților comerciale pe acțiuni (Legea nr. 31/1990). Pentru a reliefa intenția frauduloasă a inculpatului, se reține că la ședința senatului din 11 aprilie 2000, nu a fost invitat să participe consilierul juridic al universității, L.L., membrii senatului neavând astfel cunoștință că cele 226,61 ha teren odată aduse aport în natură la capitalul social al unei societăți comerciale pe acțiuni, acesta devenea bun comun, societatea nou înființată având patrimoniu distinct de cel al universității. Că senatul nu cunoștea conținutul real și detaliat al ofertei, inculpatul inducându-l în eroare, rezultă, reține rechizitoriul, și din enunțatul cuvânt al inculpatului atunci când a supus votului încheierea contractului „având în vedere prevederile din scrisorile de intenție”. Împrejurarea că membrii senatului nu au fost informați complet asupra a ceea ce urmau să voteze este dovedită și de luarea de poziție a numitului U.U. - decedat la datele urmăririi penale, la acele momente profesor universitar, acesta remarcând că societatea cu care se dorea încheierea contractului nu are obiect de activitate compatibil cu cel al SC V. SA, respectiv „partenerul nu este de specialitate”, actul de sesizare reținând că această remarcă, punct de vedere sunt în concordanță cu prevederile H.G. nr. 123/1993, respectiv art. 4 1 din acest act normativ stabilind că stațiunile didactice, prin intermediul instituției de învățământ superior agricol se pot asocia cu parteneri români sau străini pentru desfășurarea de activități de producție, industrializare, comercializare, prestări de serviciu, cercetare științifică și consultanță în domeniul lor de activitate, deci asocierea în participațiune nu s-a făcut în sensul textului. Senatul a admis oferta completată și l-a împuternicit pe inculpatul rector să negocieze și să semneze contractul de asociere, prin Hotărârea nr. 4 din 11 aprilie 2000, pct. 3, aprobându-se asocierea SC V. SA cu SC A.A SRL în baza scrisorilor de intenție prezentate prin contract de asociere în participațiune cu posibilitatea transformării asociațiunii în societate comercială pe acțiuni, înserându-se și obligația prevederii distincte a următoarei propuneri: - anual, vor fi delimitate suprafețele și efectivele de animale pentru desfășurarea activității didactice și de cercetare; - clauză expresă privind penalitățile ce se vor percepe pentru întârzierea plății sumelor minime garantate; - dacă asociațiunea se va transforma în societate pe acțiuni, să se prevadă în statut și în contractul de societate sau alte acte juridice obligația de a se asigura pentru M. București sumele minime garantate, prevăzute în contractul de asociere în participațiune; - cotele de participare se vor păstra la nivelul stabilit pe toată perioada asociațiunii; - același nivel al cotelor se va stabili și se va păstra pe toată perioada și în cazul transformării asociației în societate comercială pe acțiuni; - în cazul imposibilității de plată a sumelor minime garantate prevăzute în contract, rezilierea contractului se va face după un termen de grație de cel mult șase luni, rechizitoriul subliniind că cele redactate în hotărâre denotau că senatul nu a cunoscut conținutul ofertei suplimentată. Tot la 11 aprilie 2000, s-a emis Hotărârea Senatului, în esență aceasta referindu-se la acceptarea ofertei de ale contractului de asociere în participațiune între SC V. SA și firma SC A.A. SRL conform adresei firmei din 6 aprilie 20