ÎCCJ, Secția penală, decizia din 15.01.2025 — Prin sentința penală nr. 110/F din data de 12.07.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul disp. art. 462…

B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.;

A., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped.de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și dare de mită prev. și ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6,7 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

C., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. cu ref. la art. 248 1 C. pen., cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.;

D., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 6, 7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a). C. pen.

F., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la dare de mită prev. și ped.de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 6,7 din Legea nr. 78/2000 și favorizare a infractorului prev.de art. 264 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a). C. pen.

G., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev.și ped.de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

H., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen.; cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

J., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.

K., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 C. pen. cu referire la art. 248 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În esență, prin actul de acuzare s-a reținut că inculpații B. și A. au conceput un mecanism infracțional, menit să transfere, etapizat, terenul aferent O., aflat în domeniul public și administrat de USAMV București, într-o societate controlată de cel din urmă. Astfel, într-o primă etapă inculpații au asociat mai întâi Universitatea (USAMVB) cu o societate comercială (S.C. P. S.R.L.) în care acționar majoritar era o societate de tip off-shore, încheind contractul de asociere în participațiune cu nr. x/11.04.2000. În cea de-a doua etapă, după ce au încheiat contractul de asociere în participațiune au aportat dreptul de folosință asupra terenului aferent O. și dreptul de proprietate asupra clădirilor la capitalul social al S.C. L. S.A (fostă S.C. P. S.R.L.). Inculpații au folosit în cadrul acestui mecanism o societate de tip off-shore, cu sediul în Insulele Turks and Caicos, zona Caraibelor, pe de o parte pentru a asigura anonimatul acționariatului și pentru ca terenul odată transferat din domeniul public al statului să fie în siguranță, iar pe de altă parte pentru a putea retrage sumele de bani vărsate de societatea I.B.T.C. (off-shor-ul) cu titlu de aport în numerar la capitalul social. Cea de-a treia etapă a constat în aportarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent O. la capitalul social al S.C. L. S.A., moment în care acesta a fost subevaluat. Consecința etapelor reținute în scopul trecerii terenului, din domeniul public al statului în respectiva societate comercială pe acțiuni a determinat, în opinia organului judiciar, prejudicierea Statului și a UASMV București prin două acțiuni: pe de o parte, subevaluarea terenului aportat în natură de către universitate și pe de altă parte nevărsarea, de către acționarul majoritar S.C. Q.. a cotei sale de aport bănesc în numerar, S.C. L. S.A. fiind astfel lipsită de capital de lucru, UASMV București - acționar în societatea comercială pe acțiuni - neîncasând nici un dividend, așa încât, prin cooptarea în S.C. L. S.A., inculpatul A. a urmărit obținerea terenului O., iar nu profit pentru universitate. Procurorul de caz arată în capitolul VIII al rechizitoriului că la momentul la care dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 226,61 ha și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acesta - ulterior demolate - aferente O., au fost aportate la capitalul social al societății L. S.A. (03.08.2000), ele au fost scoase din domeniul public prin încălcarea legii și transferate în patrimoniul societății anterior amintite. Prejudiciul cauzat statului a fost în valoare de 14.186.466.000 RON vechi, echivalentul a 656.784 USD. De asemenea, la data de 06.06.2001, când a fost eliberat titlul de proprietate pentru suprafața de 224 ha., teren aflat în domeniul public cu încălcarea legii, Statul Român a fost prejudiciat cu suma de 3.339.686.140.000 RON vechi, echivalentul a 135.559.539 euro. Prin urmare, prejudiciul total cauzat Statului Român a fost de 3.353.872.606.000 RON vechi. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală la data de 20.12.2012, inițial sub nr. x/2012, dosar ce a fost soluționat în primă instanță doar sub aspectul laturii penale - prin condamnarea tuturor celor 11 inculpați la pedepse cu închisoarea - prin sentința penală nr. 115/F din 23.06.2016, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 266/A din 02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin aceeași sentință, latura civilă a procesului penal a fost lăsată nesoluționată, în temeiul disp. art. 25 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 397 alin. (5) C. proc. pen. fiind disjunsă cauza sub acest aspect. Totodată, în temeiul disp. art. 108 în referire la art. 112 C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a următoarelor bunuri: o sticlă cu whisky R. de 3 litri, ambalată, o sticlă de plastic de 2 litri cu palincă, un calendar pe anul 2009 inscripționat S., o agenda anul 2009, un pix, un calendar de birou, o bricheta de culoare albastră, toate inscripționate S. și un tricou de culoare verde inscripționat T.. În cauză au fost menținute măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța procurorului din data de 17 iulie 2012, de instituire a sechestrului asigurător pe bunurile imobile aparținând inculpaților B., A., D., C., H., J. și K. . Ca urmare a disjungerii, latura civilă a cauzei a fost soluționată, în fond, prin sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, sentință care prin decizia penală nr. 145/A din data de 12.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, dată în dosarul nr. x/2020 a fost desființată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, urmare admiterii apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, de inculpații D., K., A., G., B., H., C., J., de părțile civile Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, de părțile responsabile civilmente S.C. N. S.R.L., S.C. M. S.A., S.C. L. S.A., precum și de părțile interesate U. S.A., V. S.A., W. S.A., X. S.A., Y. S.A., Z., Societe Generale, AA. și BB. S.R.L. Prin aceeași decizie, în apel au fost desființate formele de executare a măsurilor asigurătorii luate prin sentința penală atacată. Totodată, instanța de apel a respins, ca nefondate, cererile de ridicare a măsurilor asigurătorii, instituite în cursul urmăririi penale în dosarul nr. x/2006, pe care le-a menținut. În primă instanță, prin sentința penală nr. 267/F din data de 28 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel a admis acțiunea civilă exercitată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice; a constatat că imobilul compus din teren, în suprafață de 224,6 hectare și construcții, situat în șos. București-Ploiești nr. 42-44, București (nr. cadastral x, cu următoarele vecinătăți: la Est - comuna Pipera, la Sud - Aeroportul Băneasa și Aeroclubul Român, la Vest - D.N.1, la Nord - Bd. x și a construcțiilor existente - clădire, plus anexe - sediul Biroului Notarului Public "CC.") este proprietatea publică a Statului Român, a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților și a obligat pe inculpații A., B., C. și D., în solidar cu părțile responsabile civilmente - S.C. L. S.A., S.C. M. S.A. și S.C. N. S.R.L., la restituirea imobilului teren în suprafață de 224,6 hectare, precum și a contravalorii construcțiilor demolate și existente inițial pe terenul în cauză, în sumă de 1.418.646,6 RON cu titlu de despăgubiri civile și dobânzile legale aferente acestei sume, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului către partea civilă Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, dispunând în acest sens și înființarea unei popriri asigurătorii asupra conturilor aparținând acestora. Deopotrivă, s-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor încheiate cu privire la imobilul compus din teren și construcții, situat în șos. București-Ploiești nr. 42-44, București, număr cadastral x și s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor care au dus la prejudicierea Statului Român, prin aportarea în natură a terenului în suprafață de 224,6 hectare, la capitalul social al S.C. L. S.A. Totodată, a fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța din 23 august 2012 dispusă în dosarul nr. x/2006 al Direcției Naționale Anticorupție și extinderea acestei măsuri asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, aparținând inculpaților A., C., B., D. și părților responsabile civilmente S.C. L. S.A., S.C. M. S.A. și S.C. N. S.R.L. În cel de-al doilea ciclu procesual, urmare a trimiterii spre rejudecare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrat dosarul nr. x/2020 având ca obiect rejudecarea laturii civile a cauzei disjunsă din dosarul penal nr. x/2012, cu prim termen de judecată în data de 25.09.2020. Prin încheierea din 26 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 465 din data de 20.06.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, ca urmare a respingerii contestației formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost admisă, în baza art. 459 alin. (7) C. proc. pen. coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în principiu, cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; s-a dispus rejudecarea cauzei în fond și, în baza art. 43 alin. (1) rap. art. 26 din C. proc. pen., trimiterea cauzei la completul C4 Fond al secției I Penale a Curții de Apel București, în vederea discutării reunirii laturii penale cu latura civilă a dosarului nr. x/2020, cu termen la data de 30.06.2023. Totodată, în baza art. 460 alin. (1) din C. proc. pen., a fost suspendată executarea sentinței penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța investită cu revizuirea dosarului nr. x/2012 (în care a fost rezolvată latura penală a cauzei în fond și apel) a reținut, în esență, că înscrisurile invocate în apărare de petentul condamnat A. și descoperite ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, au constituit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare. Astfel, Curtea a reținut că toată construcția infracțională a abuzului în serviciu, respectiv a complicității, a fost clădită pe reținerea unui regim juridic de bun aflat în proprietatea publică a statului a terenului O., nesusceptibil de apropriere privată cu toate caracterele aferente unui drept de proprietate publică (inalienabilitate, imprescriptibilitate, insesizabilitate, reținute drept fapte infracționale) instanța apreciind că prin noile fapte și împrejurări invocate de revizuent și preexistente hotărârii pronunțate și care nu au putut fi cunoscute de către instanță, însă aflate în legătură de indivizibilitate cu cele pentru care revizuentul a fost condamnat, a dovedit, cel puțin aparent, netemeinicia hotărârii, respectiv că, în realitate, acest imobil s-a aflat în proprietatea U.S.A.M.V. București. În acest sens, instanța de revizuire a avut în vedere procesul-verbal de predare-primire din data de 28.06.1920, din care a rezultat că terenul arabil în suprafață de 301,40 ha. situat la nord de satul Băneasa și în dreapta Șoselei București-Ploiești, expropriat din moșia Băneasa (aparținând Dnei DD. - contesa de Montesquieu) și primit de Casa Centrală a Cooperației și Împroprietărirei - Direcția Cadastrului a fost predat Școlii Centrale de Agricultură de la Herăstrău; Legea nr. 274/02.08.1929 pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, care prin art. I a transformat Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău și Academia de Agricultură de la Cluj în Academiile de Înalte Studii Agronomice, reținându-se totodată că dispozițiile art. 25 alin. (1) din actul normativ antereferit constituie titlul legal ce consacră, mai presus de orice dubiu, dreptul deplin de proprietate al actualei USAMV București asupra întregului inventar, clădiri și terenuri, existente la data promulgării legii în folosința școlii de agricultură de la Herăstrău, inclusiv O. - expres menționată la art. 14 lit. b) din această lege, precum și asupra viitoarelor înzestrări ce urmau a fi afectate celor două academii agricole, nou înființate în temeiul dispozițiilor acestei legi. Totodată, în acord cu cele expuse de revizuent, Curtea a reținut că actuala USAMV Cluj-Napoca (fosta Academie de Înalte Studii Agronomice Cluj) a păstrat în proprietate privată terenurile astfel atribuite, astfel cum rezultă și din conținutul listei cu baza materială-terenuri aliate în proprietatea USAMV Cluj-Napoca și al extrasului de Carte Funciară nr. x/16.08.2022 pentru terenul de 16.97 ha proprietatea Stațiunii de Cercetări Horticole (SCH) Cluj Napoca din cadrul U.Ș.A.M.V. Cluj-Napoca, cu care s-a făcut un schimb cu Consiliul Județean Cluj, în vederea construirii unui spital și aprobarea acestui schimb în ședința Senatului Universității din 24.03.2020. În revizuire, Curtea a avut în vedere și dispozițiile Legii nr. 386 din 23.05.1942, republicată în Monitorul Oficial nr. 274/23.11.1943 care organiza sistemul de învățământ superior din România, Academia de Înalte Studii Agronomice de la București trecând în subordinea Politehnicii din București sub denumirea de Facultatea de Agronomie (art. 4) și prevedea la art. 151 pct. 7 abrogarea Înaltului Decret Regal nr. 2746/1929 și la art. 159 păstrarea în continuare a dreptului de proprietate asupra bunurilor deținute anterior de către Academiile de Înalte Studii Agronomice și eliminarea interdicției de înstrăinare a bunurilor deținute de cele două Academii, noua formulare a art. 159 prevăzând că "Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor", împrejurări necunoscute de către instanțe, însă preexistente hotărârii atacate și care ar fi putut influența soluția procesului dacă ar fi fost cunoscute la momentul soluționării cauzei. Curtea a mai reținut că prin dispozițiile exprese ale art. 159 din Legea nr. 386 din 23.05.1942 s-a menținut nealterată deplina proprietate a tuturor bunurilor prezente, dar și viitoare ale facultăților de agronomie și a fost eliminată interdicția de înstrăinare a bunurilor aflate în proprietatea facultăților de agronomie, interdicție instituită inițial prin art. 25 alin. (2) din Legea nr. 2746 de înființare a Academiilor de Înalte Studii Agronomice din 1929. Decretul nr. 266/25.09.1948 a organizat Ministerul Învățământului Public și a stabilit prin art. 51 că "Bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad si categorie, precum și ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de Ministerul învățământului Public, sunt proprietatea Statului și sunt date în folosința Ministerului învățământului Public", naționalizând, practic, inclusiv terenul O., aspect consemnat în cele două hotărâri. Cu toate acestea, la capitolul "Dispoziții finale și tranzitorii", la art. 51 se prevede (...) că mutațiile privind dreptul de proprietate și folosință vor fi făcute de instanțele competente la cererea Ministerului Învățământului Public. Din adresa BRP - 7650 - C din 06.12.2022, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naționale se reține că nu au fost identificate solicitări ale Ministerului Învățământului Public adresate instanțelor judecătorești privind transcrierea dreptului de proprietate/folosință asupra terenului situat în București, Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44. În revizuire, Curtea a constatat, așadar, că acest înscris nou, invocat de revizuent, relevă aspecte de fapt și de drept necunoscute instanțelor judecătorești, aprecierea valorii probatorii impunându-se din perspectiva necesității susținerii situației premisă, anume dacă la data de 01.01.1990 terenul se afla în proprietatea USAMV București sau în proprietatea statului, pentru a se reține incidența art. 135 alin. (4) din Constituție (la momentul de referință) - 136 alin. (3) republicată și art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată ori a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. În completare, instanța de revizuire a avut în vedere cel de-al doilea element nou, respectiv că, așa cum rezultă din informarea publică a Ministerului Educației, cu ocazia întocmirii inventarelor, în conformitate cu art. 3 din H.G. nr. 1045/2000, în anexa la inventar nu a fost trecut imobilul teren în suprafață de 224, 6529 ha, situat în Șoseaua București-Ploiești nr. 42-44, sect. 1, întrucât, conform prevederilor art. 166 din Legea nr. 84/1995, "universității i s-a conferit dreptul de proprietate asupra acestui imobil care făcea parte din baza materială încă din anul 1929, ca urmare a Decretului Regal dat de Regele Mihai I, odată cu promulgarea Legii de Înființare a Academiei de Înalte Studii Agronomice." Mai mult, se arată că necuprinderea în anexă a avut la bază prevederile art. 654 din vechiul C. civ., în vigoare la data adoptării Legii nr. 84/1995, potrivit căruia "legea este unul din modurile de dobândire a dreptului de proprietate", precum și dispozițiile art. 135 din Constituție, înainte de republicare, privind ocrotirea proprietății. Curtea a notat că necunoașterea faptelor sau împrejurărilor de către instanță nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor (ICCJ secția penală, decizia nr. 953 din 10 martie 2006). În altă ordine de idei, fără a antama fondul cauzei, a apreciat că această situație nou apărută în calea de atac a revizuirii, este aptă de a conduce la o nouă evaluare a situației juridice a terenului O., în suprafață de 226,61 ha sub aspectul titularului dreptului de proprietate și reglementarilor legale relevante. Referitor la infracțiunea de dare de mită, instanța de revizuire a constatat că faptele noi, invocate de petent, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului, în sensul că acestea nu susțin o participație a revizuentului la comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat (sens în care a avut în vedere sentința penală nr. 118/F din 11.06.2021 a C.A.B., secția I Penală, dată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la Î.C.C.J. prin decizia nr. 291/A din 02.12.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, declarația notarială dată la 06.12.2022 de numitul E., fost inculpat condamnat în aceeași cauză, coroborată cu alte aspecte rezultate din dosarul cauzei). Totodată, instanța a reținut că cele două infracțiuni pentru care revizuentul a fost trimis în judecată și condamnat se află într-o strânsă și indisolubilă legătură, astfel că se impune admiterea în principiu a cererii de revizuire pentru ambele infracțiuni pentru care petentul a fost condamnat. În fine, fără a antama fondul cauzei, Curtea a apreciat că menținerea executării sentinței penale nr. 115/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 266/A/din 02.08.2017 a I.C.C.J. presupune riscul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate potrivit unei hotărâri ce poate fi anulată în calea extraordinară de atac a revizuirii, admisă în principiu. Având în vedere că presupusele fapte ar fi fost săvârșite în anul 2004, respectiv 2009, prin raportare la dreptul la un proces echitabil de care se bucură revizuentul, și la hotărârea pronunțată de EE. of Justice din Marea Britanie, care, la data de 11.06.2021, prin decizia [2021] EWHC 1584, în dosarul x/2019, a refuzat să pună în executare mandatul european de arestare emis în România pe numele revizuentului, Curtea a apreciat că nu se impune ca petentul-condamnat A. să respecte vreuna dintre obligațiile prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. La termenul de judecată din data de 30.06.2023 (acordat în dosarul nr. x/2020), ulterior punerii în discuția părților a reunirii laturii penale (obiect al dosarului penal nr. x/2022) la latura civilă (obiect al dosarului nr. x/2020), Curtea de Apel a dispus, în temeiul art. 44 C. proc. pen., reunirea laturii penale a cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2022 la latura civilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 în vederea soluționării unitare a cauzei. Prin încheierea din 16.10.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea a fixat cadrul procesual al cauzei stabilind că la judecată participă, deopotrivă, inculpații, părțile vătămate, părțile civile, părțile responsabile civilmente, precum și persoanele interesate. Prin încheierea din 04.01.2024, Curtea a încuviințat pentru inculpatul A. proba cu înscrisuri, respectiv adresa nr. x - 7650 - C din data de 6 decembrie 2022 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Arhivele Naționale, răspunsurile Ministerului Finanțelor, ale Ministerului Educației din data de 18.10.2022, 28.10.2022, ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale emise în urma solicitărilor de informații formulate de FF., sentința penală nr. 118/F/11.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2020, declarațiile notariale date de GG., HH., II., precum și facturile fiscale și anexele acestora având ca obiect achiziționarea produselor remise cu titlu de mită, declarația notarială a numitului E., decizia (2021) EWHC 1584 din data de 11.06.2021 pronunțată de EE. of Justice din Marea Britanie în dosarul x/2019. A încuviințat, de asemenea, proba cu audierea numitului F. și proba cu martorul E.. Pentru persoanele interesate a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv contractele care fac dovada drepturilor existente în patrimoniul persoanelor interesate și extrasele de carte funciară. Au fost respinse celelalte cereri de probatorii ca nefiind legale, pertinente, concludente și utile soluționării cauzei. Prin încheierea din 04.01.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea a constatat încetate de drept măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanța din 23.08.2012 emisă în dosarul de urmărire penală nr. 206/P/2006 față de persoanele responsabile civilmente L. S.A., respectiv M. S.A. Prin încheierea din 04.03.2024, Curtea a dispus, în temeiul art. 462 alin. (2) C. proc. pen., rejudecarea cauzei prin extindere cu privire la toate părțile. Totodată, a autorizat execuția lucrărilor - amenajări exterioare - reconfigurare piațetă intrarea principală JJ., reconfigurare piațetă intrarea principală KK. și reconfigurare piațeta laterală LL.. Prin încheierea din 17.05.2024, Curtea a admis, în temeiul disp. art. 100 alin. (2) și (3) C. proc. civ. penală, cererile de probatorii astfel cum au fost solicitate de inculpați, respectiv proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei pentru inculpații B. și D., proba cu audierea martorilor MM. și NN. pentru inculpatul F., proba cu audierea sa pentru inculpatul E. și proba cu înscrisuri medicale în circumstanțiere și audierea inculpatului I. pentru inculpata J.. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței supuse revizuirii în condițiile art. 462 C. proc. pen.., Curtea a apreciat cererea de revizuire ca fiind întemeiată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu prealabil, în ceea privește solicitarea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice prin reținerea incidenței pluralității de infracțiuni în forma concursului ideal și nu a concursului real depusă în ședința publică din data de 31.05.2024 - dosar x/2020, respinsă prin încheierea de ședință din data de 31.05.2024, Curtea a învederat că reținerea pluralității de infracțiuni nu se circumscrie instituției schimbării de încadrare juridică, aceasta privind corespondența unei situații factuale cu elementele de tipicitate obiective și subiective descrise de normă de incriminare și nu relația dintre eventualele infracțiuni comise de un anume infractor, din perspectiva Curții acestea fiind aspecte exterioare încadrării juridice dată unei anumite fapte. În fapt, Curtea a constatat că, prin construcția acuzatorială s-a reținut, în esență, că în considerarea nevoii de a uzurpa dreptul de proprietate al statului asupra suprafeței de teren 226,61 ha, inculpații B. și A. au dezvoltat un adevărat mecanism infracțional imaginând diverse mijloace pentru a trece terenul din proprietatea publică a statului în cea privată a Universității, astfel încât, în cele din urmă să fie transferată proprietatea către firmele inculpatului A., încălcându-se afectațiunea specială a terenului care era reprezentată de utilizarea, exclusiv, în activitatea didactică a Universității. Sintetizând acuzațiile, Curtea a reținut că parchetul a plecat de la o premisă certă, potrivit căreia dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 226,61 ha aparține domeniului public al statului, USMVB fiind exclusiv în exercițiul dreptului de administrare, considerând Parchetul, în esență, că dovada dreptului de proprietate publică a statului rezultă din reglementarea Legii nr. 213/1998. În acest context, toate acțiunile întreprinse de Universitate pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în discuție în calitatea Universități de fost proprietar au căpătat conotație penală. Așadar, cum premisa în jurul căreia este edificată întreaga acuzație este aceea a inexistenței dreptului USAMVB la reconstituirea dreptului de proprietate, Curtea a pornit în analiza sa de la stabilirea regimului juridic al terenului în contextul unei analize coroborate a dispozițiilor Legii nr. 213/1998 cu cele ale legislației în materia fondului funciar, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000. În esență, s-a arătat că, în cauză, acuzațiile poartă asupra săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu, dare de mită, complicitate la dare de mită și favorizarea infractorului. Referitor la natura infracțională a demersurilor întreprinse de inculpatul B. în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 224 ha, Curtea a reținut următoarele. În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu, din perspectiva condițiilor de tipicitate, Curtea a reținut că reprezintă o infracțiune ce are ca scop principal asigurarea îndeplinirii conforme a atribuțiilor de serviciu ale funcționarilor publici. Prevăzută în vechiul C. pen. la art. 248 1 , infracțiunea de abuz în serviciu se referă la neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos, cu știință, a atribuțiilor de serviciu prevăzute în lege, cauzând consecințe deosebit de grave. Pentru ca abuzul în serviciu să fie tipic, este esențială îndeplinirea a două condiții, respectiv neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act în exercițiul atribuțiilor de serviciu, precum și producerea unei pagube ori vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane. Situația premisă a infracțiunii de abuz în serviciu în reglementarea art. 248 C. pen. constă în preexistența competenței unui serviciu funcționând în cadrul unei organizații de a efectua, din oficiu sau la cerere, acte privitoare la interesele publice. În ceea ce privește condițiile de tipicitate, din perspectiva elementului material al laturii obiective acesta constă alternativ dintr-o inacțiune, respectiv de neîndeplinire a unui act care intra în sfera de atribuții a funcționarului sau dintr-o acțiune, respectiv îndeplinire a actului în mod defectuos. Termenul de "act" reprezintă operațiunea care trebuia efectuată de funcționar potrivit solicitării făcute de o persoană și în acord cu atribuțiile de serviciu astfel cum rezultă din reglementarea legală incidentă. Solicitarea poate privi întocmirea unui act juridic, efectuarea unei constatări cu efecte juridice sau executarea unei hotărâri și alte operații date în competența funcționarului. Prin expresia nu îndeplinește un act se înțelege omisiunea, neefectuarea unui act care trebuia să fie îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, adică a unui act care cădea în sarcina sa în virtutea normelor care reglementează activitatea serviciului ori sunt inerente acelui serviciu. Îndeplinirea defectuoasă a actului presupune îndeplinirea făcută altfel decât prevedea legea, defectuozitatea putând privi conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condițiile de efectuare. Cerința esențială pentru existența elementului material este ca omisiunea îndeplinirii unui act sau comisiunea îndeplinirii în mod defectuos să fie comisă de un funcționar în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu. Curtea a reținut că exigența incriminării impune ca încălcarea să vizeze o atribuție dintre cele prevăzute de lege, respectiv de legislația primară, nicidecum de o normă prevăzută de un regulament intern care nu respectă exigențele de previzibilitate. În cauză, s-a reținut că inculpatul B., ajutat fiind de inculpatul A., ar fi săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu pentru că a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, deși știa că nu are dreptul, terenul fiind, în opinia parchetului în domeniul public al statului. A apreciat Curtea, însă, că dreptul la petiționare nu reprezintă o conduită ilicită, ci exercițiul unui drept în limitele prescrise de legiuitor, așa încât nu poate genera nicio vătămare. Demersul inculpatului B. nu aduce atingere niciunei valori sociale, ci, din contră, este îndreptat spre protejarea unora, respectiv a dreptului de proprietate, dreptul său la petiționare având reglementare constituțională. Sub aspect obiectiv, condițiile de tipicitate ale infracțiunii sunt întrunite doar atunci când neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act este consecința încălcării unei atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe ale Guvernului, nu și în legislația secundară și nicidecum o cartă universitară care reprezintă doar un regulament intern. Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară - legi și ordonanțe, aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislația primară se realizează doar în limitele și potrivit normelor care le ordonă. Curtea a apreciat că organul de anchetă a omis a face o analiză judicioasă tocmai a posibilităților concrete pe care le aveau inculpații de a determina în concret conținutul atribuțiilor de serviciu prin raportare la prevederile concrete ale legislației primare. Pentru ca neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu să întregească latura obiectivă a infracțiunii, este necesar ca fapta de omisiune sau de comisiune să aibă ca urmare imediată vătămarea intereselor publice. În varianta simplă, urmarea imediată constă, fie în cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unei organizații dintre cele calificate potrivit art. 145 C. pen., fie cauzarea unei pagube statului. În varianta agravată, urmarea imediată constă în perturbarea deosebit de gravă a activității unei instituții publice sau în producerea unei pagube importante economiei naționale. Din perspectiva laturii subiective, fapta este necesar a fi săvârșită cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul, cu intenție, a efectuat acțiunea sau a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea sa este lipsită de îndreptățire și a prevăzut că prin săvârșirea acesteia se cauzează o vătămare intereselor publice, rezultat pe care l-a și urmărit - intenție directă - sau a acceptat producerea lui - intenție indirectă. Prin actul de inculpare, s-a apreciat că inculpatul B. a săvârșit infracțiunea abuz în serviciu în formă calificată prev. și ped. de art. 248 vechiul C. pen. cu referire la art. 248 1 vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen., încălcându-se disp. art. 6.13 din Carta Universității, art. 10 alin. (2) din Legea 213/1998, art. 136 alin. (4) din Constituția Românie. Analizând dispozițiile legale presupus a se fi încălcat, văzând Carta Universității, Curtea a reținut că art. 6.13 nu are reglementare, ultimul articol fiind 6.12, așa încât nu se poate identifica premisa avută în vedere de acuzare. Chiar dacă ar exista articolul invocat, Carta este doar un regulament intern care nu respectă exigențele privind calitatea normei de incriminare, cu atât mai mult cu cât comportamentul prezumat a fi contrar prevederilor Cartei își găsește protecția în legislația primară, fiind conform acesteia. Referitor la disp. art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, s-a reținut că acesta reglementează modalitatea de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, care se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, dacă prin Constituție sau prin lege nu se dispune altfel, așadar o obligație care nu intră în sfera de reglementare a atribuțiilor inculpatului B.. În ceea ce privește art. 136 din Constituția României, acesta reglementează proprietatea ca fiind publică sau privată. Proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale. Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică. Proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii organice. Așadar, această normă reglementează la nivel de protecție constituțională regimul juridic al proprietății, însă nu statuează asupra vreunui comportament prohibit de lege. Plecând de la aceste dispoziții, Curtea a reținut că nici acestea nu reglementează sfera atribuțiilor inculpatului B., ci sunt niște norme generale privind regimul juridic al dreptului de proprietate consacrate la nivel constituțional. Curtea a constatat că în prezenta cauză, fapte de natură pur civilă pretind angajarea în mod nelegal a răspunderii penale, întrucât organele de cercetare penală au apreciat raporturile juridice dintre părți fără a le supune unei analize interdisciplinare, comparative și judicioase, în ciuda faptului că la dosarul cauzei existau probe pertinente, concludente și utile dându-se o interpretare străină de litera și spiritul legilor fondului funciar. În cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că toate acuzațiile de abuz în serviciu se grefează pe fapte de natură pur civilă, lipsind condițiile de tipicitate, atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, părțile exercitându-și, fie dreptul la petiționare, fie atribuțiile legale în baza cărora au interpretat și aplicat legea, respectiv dispoziții de drept funciar. S-a reținut că, în cauză, premisa litigiului este reprezentată, în cazul inculpatului B., de exercitarea, în condițiile legii, a dreptului la reconstituirea dreptului de proprietate ce a aparținut Universității și care a trecut în proprietatea statului în perioada martie 1945- decembrie 1989, manifestare despre care Parchetul a apreciat că reprezintă o conduită infracțională, întrucât, deși inculpatul ar fi știut că terenul în cauză face parte din domeniul public al statului și nu poate fi restituit, a formulat, totuși, cerere de reconstituire. În fapt, Curtea a reținut că, la data de 12.04.2000, inculpatul B. a formulat o cerere la Comisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sectorului 1 București prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 226,61 ha, situat în municipiul București, șos. București - Ploiești nr. 42-44, teren deținut în proprietate anterior anului 1945, cererea fiind înregistrată la Primăria Sectorului 1 București sub nr. x/12.04.2000. În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 9 alin. (3) din Legea 1/2000 și pe cele ale art. 58 alin. (1) din H.G. nr. 180/2000, norme speciale ce reglementează acest domeniu. La cerere a fost anexat procesul-verbal de predare-primire a terenului din data de 28.06.1920, Legea pentru înființarea Academiei de Înalte Studii Agronomice, promulgată prin înaltul Decret Regal nr. 2746 din data de 31.07.1929, publicat în Monitorul Oficial nr. 169, partea I, din data de 02.08.1929, Legea pentru înfrumusețarea împrejurimilor capitalei în care, la pagina 6 apare confirmarea proprietăților universității, planul de ansamblu al proprietăților la șoseaua București-Ploiești, în care este menționată universitatea, Hotărârea nr. 776/1999 în legătură cu care se menționează în cerere că terenul a fost considerat în proprietatea statului, planul de situație actual și denumirile pe care le-a avut în timp universitatea. În cauză, sub aspectul titlului petentei, Curtea a reținut că, prin Decretul regal nr. 2746/31.07.1929 publicat în Monitorul Oficial nr. 169, partea I din 01.08.1929, a fost promulgată Legea pentru înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice, lege prin care Școala Superioară de la Herăstrău și Academia de la Cluj se transformau în Academia de Înalte Studii Agronomice ca instituții de grad superior de învățământ. Fiecare Academie de Înalte Studii Agronomice urma a fi înzestrată cu o fermă experimentală, în care urmau a se cerceta problemele științifice și tehnice în legătură cu materiile de specialitate, o vie, o grădină de legume și pomi roditori care vor servi pentru scopuri experimentale și demonstrative, o grădină botanică. Potrivit art. 25 alin. (1) din aceeași lege, toate terenurile și clădirile pe care școlile în discuție le aveau în folosință, precum și toate terenurile cu care fuseseră înzestrate prin legea mai sus-amintită, treceau în deplina proprietate a Academiilor de Înalte Studii Agronomice. De asemenea, potrivit art. 25 alin. (2) se prevedea că terenurile și clădirile aferente Academiilor de Înalte Studii Agronomice nu se vor putea înstrăina nici în total, nici în parte pentru orice destinație ar fi. Astfel, în acest scop, au fost afectate Academiei de Înalte Studii Agronomice din București, proprietățile de la sediu și din jurul școlii superioare de agricultură de la Herăstrău, aflate în posesia acesteia, respectiv O. și OO., jud. Buzău. De asemenea, Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj i-au fost afectate proprietățile de la sediu și din jurul Academiei agricole din Cluj, aflate la momentul respectiv în posesia acesteia; Ferma experimentală Mănăștur - Cordea 200 de ha din domeniul școlii de agricultură din Turda. Prin Legea nr. 386/1942 Academia de Înalte Studii Agronomice de la București a trecut în subordinea Politehnicii din București sub denumirea de Facultatea de Agronomie. Potrivit dispozițiilor art. 159 din acest act normativ, "Facultățile de agronomie posedă în plină proprietate bunurile imobiliare de orice fel, cu inventarele respective cu care au fost înzestrate până în prezent sau cu care vor fi înzestrate în viitor". Astfel, prin dispozițiile art. 159 din Legea nr. 386/1942 s-a confirmat faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor facultăților de agronomie rămâne în patrimoniul acestora, fiind eliminată doar interdicția de înstrăinare a acestor bunuri, interdicție prevăzută de dispozițiile art. 25 din Legea nr. 2746/1929 privind înființarea Academiilor de Înalte Studii Agronomice. Odată cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 266/25.09.1948, dreptul de proprietate asupra terenurilor și clădirilor O. a trecut în favoarea statului român, acest act normativ întrerupând exercitarea dreptului de proprietate de către Facultatea de Agronomie București (actuala USMV București). Astfel, potrivit art. 51 din decretul anterior menționat, "Bunurile mobile și imobile folosite cu orice titlu de instituțiile școlare de orice grad și categorie precum și ale oricăror instituții culturale și științifice administrate sau dependente de Ministerul Învățământului Public, sunt proprietatea Statului și sunt date în folosință Ministerului Învățământului Public". Ulterior, prin Decretul nr. 691/28.12.1973 (aprobat prin Legea nr. 22/1974), s-a stabilit că Decretul nr. 266, publicat în M.Of. nr. 224/27.09.1948, pentru organizarea Ministerului Învățământului Public "este și rămâne abrogat". Prin abrogarea Decretului nr. 266/1948, terenul O. a revenit în patrimoniul Institutului Agronomic "Nicolae Bălcescu" din București (actuala USAMV București). După anul 1990, s-a reglementat situația juridică a bunurilor care au fost preluate abuziv/naționalizate în perioada comunistă, acordându-se posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor și instituțiilor asupra acestor bunuri, sens în care au fost adoptate legile fondului funciar. Chestiunea dedusă judecății este una deosebit de complexă și care presupune o abordare structurată, sintetică, analitică și coroborată a dispozițiilor care reglementează domeniul proprietății publice prin raportare la intervenția legislației speciale în materie funciară prin care legiuitorul și-a propus să adopte măsuri reparatorii în favoarea foștilor proprietari. În acest context legislativ, bunurile din domeniul public al statului pot fi afectate reconstituirii dreptului de proprietate către foștii proprietari, în condițiile legilor fondului funciar, fără a se putea vorbi de încălcarea dreptului de proprietate publică a statului. Fiind un litigiu de drept funciar ce intră sub incidența Legii 1/2000 și a Legii 18/1991, analizând dispozițiile speciale din materia fondului funciar, Curtea a reținut că foștii proprietari ale căror terenuri au fost trecute în proprietatea publică a statului în perioada 1945-1989, au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate, fie pe fostul amplasament, fie pe alte amplasamente, în condițiile legii sau la dezdăunare. S-a susținut că Legea nr. 18/1991 utilizează două proceduri de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, respectiv reconstituirea și constituirea dreptului de propriet