ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 223/A/2017

n baza art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 C. pen.,a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1), lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen., pentru o durată de 5 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) C. pen.

S-a menținut măsura controlului judiciar aplicată inculpatului.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 21 ianuarie 2015, la 10 iulie 2015.

În baza art. 290 alin. (5) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro.

În baza art. 291 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500 euro.

S-au menținut măsurile asiguratorii luate prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurator a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

din data de 2 martie 2014.

A fost obligat inculpatul la plata a 102.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

rin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

nr. x/P/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 20 aprilie 2015, a fost trimis în judecată inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 2000 ș trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 7 lit. b) C pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C pen. și art. 5 C pen.

Prin Ordonanța din data de 20 ianuarie 2015, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență prev. de art. 291 C pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 7 lit. b) C pen., ambele cu aplicarea art. 38 C pen. și art. 5 C. pen., constând în aceea că:

- în data de 04 noiembrie 2014, a promis

suspectei

B. - judecător la Tribunalul Bistrița, secția civilă, că, din funcția pe care viza să o ocupe în perioada următoare în Ministerul de Justiție, sau printr-un funcționar cu influență asupra membrilor comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea de către C. - fiul judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia, solicitând-i în schimb pronunțarea unei hotărâri favorabile în dosarul în care soția sa era reclamant - recurent, și i-a remis acesteia foloase necuvenite constând în articole de încălțăminte.

- în perioada 2013 - 2014,

a primit de la D. foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei pentru a interveni la judecătorii din Dosarul nr. x/118/2010 aflat în apel la Curtea de Apel Constanța și în care D. avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia.

În cadrul întrevederii din data de 04 noiembrie 2014, inculpatul A. i-a promis inculpatei B. că, din funcția pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiție, sau printr-o altă persoană ce poate influența membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici va asigura promovarea de către C. a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

Pentru a o convinge că influența sa este una reală, inculpatul A. a învederat inculpatei B. că a utilizat această modalitate de influențare și în favoarea numitei E., care în cursul anului 2012, pe fondul intervențiilor pe care le-a derulat a fost admisă, cu media 9,42, în camera Notarilor Publici Târgu Mureș, din comisia de corectare făcând parte și cel în cauză (în calitate de reprezentant al Ministerului Justiției).

În schimbul promisiunilor de influențare a membrilor comisiei de examinare în favoarea lui C., inculpatul A. i-a solicitat inculpatei B. să îl sprijine pentru obținerea unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/190/2012, ce fusese repartizat aleatoriu completului din care aceasta făcea parte.

Pe fondul stării de nemulțumire determinată de faptul că fiul său C. nu a promovat examenul pentru dobândirea calității de notar public, al asigurărilor date de inculpatul A. cu privire la influența pe care o are asupra persoanelor implicate în derularea unui astfel de examen, al informațiilor privind posibila sa numire într-o funcție de secretar de stat în Ministerul de Justiție și al limbajului violent la adresa președintei completului de judecată (martora F., raportat la opinia exprimată de aceasta în sensul că recursul ar fi de respins), al amenințărilor la adresa acesteia, inculpata B. a acceptat sprijinul propus de inculpat și s-a angajat să-i obțină o hotărâre favorabilă, inclusiv prin convingerea colegei sale de complet - G. în sensul pronunțării pentru admiterea cererii.

În data de 13 ianuarie 2015, inculpata B. s-a întâlnit cu H. în fața Tribunalului Bistrița și împreună s-au deplasat la Restaurantul x din mun. Bistrița. Cu acest prilej inculpata B. a primit de la H. foloase necuvenite constând în articole de încălțăminte pentru fiul său, sacoșa primită de inculpată fiind inscripționată „x”. Întâlnirea a fost supravegheată video în baza mandatului de supraveghere emis în cauză de Curtea de Apel București.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, au rezultat următoarele:

În perioada 2013 - 2014, inculpatul A. a primit de la D. foloase necuvenite constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, plata unor servicii sexuale, un costum de vânătoare și suma de circa 30.000 de lei pentru a interveni la judecătorii din Dosarul nr. x/118/2010 aflat în apel la Curtea de Apel Constanța și în care martorul D. avea calitatea de inculpat, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile acestuia.

În perioada 29 mai - 01 iunie 2014, inculpatul A. a beneficiat de un sejur pentru două persoane la Hotelul x din Mamaia, alături de o persoană de sex feminin. Rezervarea și plata au fost făcute de D.

În faza de judecată, s-a procedat la reaudierea inculpatului și administrarea probelor testimoniale și cu înscrisuri.

În cursul anului 2012, numita H., soția inculpatului A., a promovat o acțiune în revendicare imobiliară împotriva martorului din prezenta cauza, numitul I., pentru a-i lăsa în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 1.000 mp din Județul Bistrița și pe care pârâtul începuse să-și edifice un imobil.

Prin sentința civilă nr. 3370/2014, Judecătoria Bistrița a respins acțiunea reclamantei, apreciindu-se ca titlul pârâtului este preferabil.

Prin sentința civilă nr. 10417/2012 a aceleiași instanțe, a fost respinsă cererea reclamantei împotriva aceluiași pârât, formulată pe calea ordonanței președințiale, de a se dispune sistarea lucrărilor pe care paratul le făcea pe suprafața sus amintită de teren.

În urma soluției nefavorabile pe fondul cauzei, reclamanta a formulat recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița, instanță la care a activat ca judecător și inculpatul A., din anul 2012 și până în februarie 2014 acesta având calitatea de secretar de stat în Ministerul Justiției.

Între judecătoarea B. și H., au avut loc mai multe discuții, culminând cu contactarea judecătoarei (inculpată într-un dosar disjuns din prezentul)de către A. pentru a se întâlni și discuta despre dosarul soției sale. Contactarea judecătoarei de către inculpat rezultă din recunoașterile inculpatului coroborate cu ale interlocutoarei sale, B.

Întâlnirea a avut loc la hotelul x din București, judecătoarea fiind prezentă în capitală cu ocazia unui seminar de pregătire profesională, întâlnirea fiind înregistrată cu mijloace tehnice.

Instanța reține în primul rând că între judecătoarea B. și inculpat exista o relație mai veche de prietenie, element confirmat de ambele persoane.

În prima parte a discuției se abordează problematica respingerii fiului judecătoarei la examenul pentru accederea în funcția de notar, B. apreciind că respingerea a fost incorectă, fiul său fiind suficient de bine pregătit.

Deși inculpatul încearcă să acrediteze ideea că avea cu B. discuții frecvente pe temele familiale, inclusiv cu privire la fiul acesteia (o temă comună și de înțeles pentru doi colegi de serviciu), totuși, din contextul în care a avut loc prezenta discuție, Curtea reține caracterul special al acesteia, fiind neverosimil ca doi interlocutori să depună stăruințe deosebite să se întâlnească la București, față în față, pentru a discuta o problemă de familie, uzuală, după cum pretinde inculpatul.

Discuția este centrată și cu lux de amănunte pe problematica accesului fiului judecătoarei în profesia de notar și despre soluționarea recursului soției lui A., abundând în detalii tehnico-juridice specifice situațiilor fiului respectiv dosarului de recurs, element deci ce o îndepărtează mult de o simpla discuție colocvială dintre doi prieteni.

Astfel, după ce martora (din prezenta cauza) se plânge că fiul său a fost respins pe nedrept, că întrebările au fost defectuos puse etc, ajunge la concluzia că „lucrurile astea nu se fac pe bani, se fac pe influență majoră (…) trebuie să ai o influență deosebit de mare la un președinte al camerei, indiferent pe unde o fi (…) și atunci, dacă ajungi la acel președinte și el spune da, o fac (…) că o faci pentru o chestie de prietenie”.

Exprimarea judecătoarei este deci extrem de elocventă, aceasta având deci credința că pentru promovarea concursului pentru a deveni notar stagiar este nevoie de o influență la președintele de cameră notarială unde se înscrie concurentul. Iar acesta urmează a fi influențat nu cu bani ci datorită unor raporturi de prietenie cu persoana care îi face solicitarea.

Inculpatul A. are o poziție de confirmare a afirmației judecătoarei B. și tranșează problema spunând: da, da, pe obligație (fila 262 dup 3).

Inculpatul vine și continuă pe aceeași linie, arătând că va scoate astea (element pe care Curtea îl apreciază ca fiind lista cu locuri vacante de notari publici, ce nu fuseseră încă afișate pe site și la care inculpatul avea acces, după cum rezultă din declarația pe care inculpatul a dat-o în fața instanței in data de 12 septembrie 2016 și prin care explicitează și unele elemente de dialog cu judecătoarea B.).

Deși listarea locurilor disponibile pentru un concurs și nepublicată însă nu este apreciată de Curte drept o infracțiune de sine stătătoare, ea reprezintă totuși dovada că inculpatul îi promite unui folos judecătoarei ce soluționează dosarul soției sale, în același context în care începe ulterior să-și expună poziția despre acesta, dar și convingerea că are dreptate și că recursul său este de admis.

Inculpatul nu se rezuma deci doar la ajutorul aparent nevinovat de a obține informații despre locurile vacanta ci este mult mai tranșant și arată că se va întâlni sau cel puțin va vorbi cu o persoana la care face trimitere cu apelativul omul acesta care ne va spune : domnule acolo această persoană având deci aptitudinea de a indica președintele de cameră notarială dispus să admită un candidat pe bază de relații sau obligații.

(…) și când omul spune exact unde trebuie mers, na, gata (…) mai ales că acuma se mai schimbă primul ministru poate iar mă duc înapoi unde am fost și atunci iar am (…) știi, că știi cum sunt ăștia (…) ăștia cât ești tare și acesta (…) dacă vede că eu nu știu ce (…) domnule (…) arată în continuare inculpatul A.

Aceste susțineri ale inculpatului sunt deosebit de edificatoare în ceea ce privește modalitatea de săvârșire a infracțiunii de dare de mită în forma promisiunii de alte foloase.

Astfel judecătoarea B. arată că examenul pentru accesul în profesia de notar stagiar nu se ia pe criterii obiective (întrebările sunt defectuos puse, comisia este de rea credință etc) și nici pe bani ci doar cu ajutorului traficului de influență pe lângă președintele unei camera notariale.

Inculpatul A. confirmă imediat acest lucru și își oferă imediat sprijinul, arătând că urmează a identifica nu numai viitoarele locuri disponibile (înainte de a fi publice), dar că va și lua legătura cu o persoană care la rândul său îi va identifica exact camera notarială unde trebuie să acționeze pentru a beneficia de reușită în condițiile în care amândoi au stabilit că numai pe relații și trafic de influență este posibil accesul în profesie. În continuarea cursivă a frazei, inculpatul A. își expune și atuurile, arătând că este o conjunctură favorabilă și este posibil să-și recapete funcția de secretar de stat, o poziție extrem de influentă, expunându-i interlocutoarei faptul că o poziție de putere este mai aptă a sensibiliza terții (pag. 262 dup 3).

Judecătoarea B. arată în continuare că cineva s-a interesat unde se mai poate merge (…) și s-ar mai putea interveni într-un singur loc (…) (fila 262 dup 3 ). Deci, în mod clar nu face trimitere la o chestiune legală ci la o intervenție, pentru accesul ilicit. Îl întreabă apoi pe inculpat ce este de făcut.

Acesta răspunde detaliat și nu se delimitează în vreun mod când martora îi evocă intervenția.

Deci facem așa. Sunt două chestiuni, acum într-o lună știm cred că (…). Până în decembrie știu și eu asta, dacă eu sunt acolo, nu ne mai ducem, că rezolv eu (…).

Dacă nu știm asta, atunci îi spun așa domnule, să ne spună unde îs (…). Și asta-i viața.

Răspunsul inculpatului A. la întrebarea martorei B., reliefat mai sus, este la rândul său pe deplin edificator asupra foloaselor nepatrimoniale oferite de inculpat.

Acesta arată că va rezolva el însuși problema, dacă este la minister, eventual în funcția de secretar de stat pe care o evocase anterior. În cazul în care nu redevenea secretar de stat, problema fiului judecătoarei urma a se rezolva prin intermediul unei terțe persoane la care va apela tot inculpatul.

Inculpatul se apără arătând că Ministerul Justiției nu are atribuții în organizarea concursului pentru accesul în profesia de notar stagiar.

Afirmația este în sine corectă, numai că inculpatul face abstracție de acuzația care i se aduce, respectiv că a promis un folos judecătoarei B. pentru a obține o soluție favorabila într-un dosar de recurs al soției sale.

Astfel, deși este adevărat că Ministerul Justiției nu organizează concursul pentru ocuparea posturilor de notari stagiari, Ministrul Justiției procedează la emiterea ordinelor de actualizare a posturilor destinate notarilor stagiari care vor promova examenul de definitivat și - distinct de această implicare a conducătorului ministerului unde inculpatul funcționa ca și consilier, unde avusese funcția de secretar de stat și unde evocase posibilitatea să mai fie secretar de stat după schimbarea guvernului - un reprezentant al Ministerului Justiției va face la rândul sau parte din comisia de examinare pentru examenul de definitivat ce urmează a-l susține notarii stagiari la sfârșitul stagiului.

Este deci mai mult decât evident că inculpatul nu este un om fără legătură cu mult dorita carieră de notar pe care dorea să o îmbrățișeze fiul judecătoarei B. ci avea posibilitatea sa influențeze favorabil decizia de admitere în profesie, mai ales ca și secretar de stat (care poate semna ordine în locul Ministrului Justiției) sau ca participant în comisia pentru definitivat, o soluție favorabilă fiului judecătoarei putând duce implicit la o soluție favorabila la un alt candidat pentru definitivat, întărind deci ideea că totul se rezolvă pe obligații reciproc onorate, pe servicii și contraservicii.

Nu în ultimul rând, inculpatul însuși recunoaște de față cu B. că în calitatea sa de funcționar în Ministerul Justiției eu le semnam numirile, mutările și așa mai departe (fila 262 dup 3).

Inculpatul dă asigurări în continuare martorei că va rezolva problema, prin el însuși dacă va fi numit secretar de stat sau pe alt traseu, după cum el însuși se exprimă. De asemenea, dă asigurări martorei că nu prezintă relevanță camera notarială unde va promova concursul deoarece după un an doi, venim făcând trimitere la faptul că va sprijini transferul fiului judecătoarei la camera notarială dorită.

În plus, s-a oferit să-i obțină și date încă nepublice referitoare la locurile libere și în funcție de care urma să fie îndrumați de o persoană la președintele de cameră notarială unde să-și expună oferta.

Or, din această ofertă prima instanță a reținu indubitabil că inculpatul a făcut o ofertă de foloase pentru judecătoarea ce soluționa dosarul soției sale, respectiv identificarea căii de acces în notariat prin intermediul serviciilor sale și obținerea de informații nepublice, înaintea altor candidați.

Pentru reținerea infracțiunii de dare de mită, natura foloaselor nu trebuie să fie neapărat licită, ci ea trebuie să constituie orice fel de avantaj ce ar putea fi oferit de mituitor persoanei mituite.

Față de apărarea că a fost deci doar o discuție colocvială, între doi vechi prieteni, instanța de fond a conchis că discuțiile referitoare la foloase ilicite și pătrunderea pe o cale infracțională în profesia de notar, cu identificarea modalităților concrete și cu stabilirea ajutorului, nu are nicio legătură cu o simplă discuție la o cafea dintre doi colegi judecători ci are mai mult conotația unei clasice discuții dintre doi indivizi cu preocupări infracționale, respectiv dintre un mituitor și un mituit.

Inculpatul se mai apără arătând că practic judecătoarea B. a fost insistentă și a avut o atitudine provocatorie.

Or, din răspunsurile sale, inculpatul nu pare deloc drept ținta unei provocări ci expune meticulos și detaliat soluții pentru problema fiului judecătoarei, respectiv de a accede în notariat cu ajutorul influenței sale pe lângă președintele unei camere notariale.

Ulterior, discuția se mută pe domeniul procesului pe care îl avea soția inculpatului la Tribunalul Bistrița.

Acum vizavi de (…) ți-ai făcut cerere de strămutare?

Nu mi-am făcut.

Se observă cu ușurință din dialogul expus anterior că ambii participanți știau clar despre tipicul discuției, nimeni nu este surprins și se intra direct în miezul problemei, fără menajamente.

Inculpatul A. o chestionează pe judecătoarea care îi va soluționa dosarul de recurs dacă i-a studiat dosarul și o întreabă cum stau lucrurile în dosarul său.

Discuția dintre cei doi este centrată pe explicitarea de către inculpat a soluției pe care el o apreciază ca fiind corectă (și favorabilă soției sale), făcând deci, practic, o pledoarie juridică într-un bar de hotel în fața judecătoarei ce ii soluționează dosarul de recurs, practică vădit ilegală.

Este adevărat că din discuțiile celor doi inculpatul pare a fi convins de temeinicia pretențiilor soției sale, dar și în acest caz tot nu are dreptul de a încerca influențarea soluției prin baruri de hotel si in contextual in care oferă judecătoarei sprijin in vederea accederii frauduloase în notariat a fiului acesteia.

În discuțiile cu martora B., inculpatul A. proferează amenințări cu violența fizică și moartea la adresa uneia dintre membrele completului și despre care aprecia că nu i-ar da câștig de cauză (îi dau doi pumni în gură la Tribunal, de îi rup picioarele, o calc cu mașina).

În acord cu opinia inculpatului, prima instanță a apreciat că nu există elemente concrete din care să rezulte intenția de vătămare sau ucidere a unei membru a completului. Curtea de apel a reținut însă că prin astfel de afirmații, prin care se exprimă o furie oarbă, inculpatul a demonstrat în mod clar judecătoarei B. că o soluție nefavorabilă este de natură a-l înfuria și că nu s-ar mai pune problema să-i ajute fiul în cazul în care soția sa va pierde recursul.

Declarațiile martorei B., din care rezultă că s-ar fi simțit timorată sau amenințată de inculpat sunt vădit subiective și constituie doar o încercare de a se apăra de acuzațiile de luare de mită, fiind de altfel urmărită penal într-un dosar disjuns din prezenta. În fața instanței a refuzat să dea declarații din teama de autoincriminare.

Prima instanță a apreciat deci că apărarea formulată de inculpat și conform căreia s-ar încălca art. 6 paragraf 3 lit. d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru că nu are posibilitatea de a contesta o mărturie depusă în defavoarea sa este nefondată, instanța neîntemeindu-și în vreun fel soluția pe depoziția acestei martore, B., data în faza de urmărire penală. În fața instanței aceasta a refuzat să depună mărturie, iar în pofida opoziției inculpatului, subliniază că nu există vreun instrument juridic prin care o persoană să fie obligată în concret să depună mărturie în instanță. Dreptul la neautoincriminare este la rândul său garantat de legislație și oricum, judecătorul nu poate forța sau ademeni o persoană să depună mărturie dacă aceasta refuză. În cazul în care vreo persoană interesată apreciază că abstențiunea în a da declarații ar constitui mărturie mincinoasă (soluție contrară doctrinei relevante), are posibilitatea de a sesiza organele pe urmărire penală. Martora nu a fost insolentă sau ireverențioasă, a explicitat clar motivul refuzului de a da declarații astfel încât nu se impune sub nicio forma aplicarea vreunei amenzi judiciare, din lipsa de temei legal.

Instanța a apreciat poziția martorei de a refuza să depună declarații în condițiile în care este urmărită penal într-un dosar disjuns drept o exercitare a dreptului la neautoincriminare și nu și-a întemeiat soluția pe depoziția sa din faza de urmărire penală, așa cum de altfel s-a mai arătat anterior.

În data de 7 noiembrie 2014, inculpatul s-a deplasat la Tribunalul Bistrița unde și-a studiat dosarul în afara orelor de program, chiar în biroul președintei Tribunalului, J., care l-a cerut din arhivă (fila 248, vol. II instanță). Nu există la dosar dovezi concrete că între inculpat și președinta Tribunalului Bistrița au existat discuții pe tema dosarului, dar studierea acestuia chiar în biroul magistratului ridică mari semne de întrebare cel puțin sub aspectul deontologic, dacă dintr-o perspectivă penală operează principiul in dubio pro reo.

Întrebată de instanță dacă toți justițiabilii își studiază dosarul la domnia sa în birou sau doar domnul A. poate face acest lucru, martora J. a arătat că dosarele se studiază în arhivă și nu în biroul președintei tribunalului, neputând oferi vreo explicație în acord cu Regulamentul de funcționare al instanțelor sau vreun alt act normativ.

Inculpatul speculează în convorbirile înregistrate în mediul ambiental că ar fi ajutat-o pe martoră să acceadă în funcția de președinte al Tribunalului Bistrița, dar nu sunt suficiente probe pentru a reține acest aspect cu valoare de adevăr, organele de urmărire penală având dreptul, dar și obligația să facă verificările legale ce se impun.

Stăruințele inculpatului nu au rămas fără ecou, martora (în acest dosar) B. contactând-o telefonic, în data de 26 noiembrie 2014, pe o altă membră a completului, F., rugând-o „să se mai gândească la soluția ce urma să fie dispusă a doua zi în dosar.”

Bineînțeles, soluția pronunțată a fost în sensul dorit de inculpatul A., admițând recursul formulat de soția sa.

În luna octombrie 2016, una dintre membrele completului, respectiv numita B. (inculpată într-un dosar disjuns din prezentul) a contactat-o pe soția inculpatului și i-a cerut achiziționarea unei perechi de încălțăminte marca x.

Inculpatul a fost de față la o astfel de discuție, după cum el însuși recunoaște în declarația dată în fața instanței, în data de 12 septembrie 2016.

Pantofii x au fost cumpărați de soția inculpatului de la Roma, costând 70 euro.

Aceștia au fost remiși judecătoarei care îi soluționa dosarul în data de 13 ianuarie 2015, după pronunțarea soluției favorabile, așa cum rezultă din înregistrările foto depuse la dosarul cauzei.

Inculpatul a pretins că judecătoarea i-ar fi restituit prețul, dar acest element nu este probat prin nimic, singurul lucru probat fiind remiterea pantofilor judecătoarei, după înțelegerea avută înainte de pronunțarea soluției.

Oricum, chiar și în ipoteza - pur teoretică - în care judecătoarea i-ar fi restituit banii, acțiunea de efectuare a unui serviciu în favoarea acesteia reprezintă un folos pe care i l-a procurat, astfel încât tot sunt întrunite elementele infracțiunii de dare de mită.

În consecință, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro.

În paralel cu activitatea infracțională descrisă anterior, inculpatul a săvârșit și o altă infracțiune, de trafic de influență, în favoarea unei alte persoane, respectiv a numitului D., persoană condamnată penal in prima instanța și care prin intermediul inculpatului a încercat să eludeze răspunderea penală.

În cursul anului 2013, inculpatul A.. l-a cunoscut pe martorul denunțător D., prin intermediul unei cunoștințe comune, martorul K., așa cum rezultă din declarațiile convergente ale martorului D., martorului K. și inculpatului A.

Inculpatul A., secretar de stat în Ministerul Justiției la acel moment, a participat la o discuție comercială cu niște investitori francezi, interesați de importul de cereale din România, traducător fiind cumnata sa, L.

Apare ca fiind neclar în ce condiții participa în discuții cu specific comercial cu niște comercianți francezi un secretar de stat în Ministerul Justiției din România. Prima instanță a reținut că nu este investită să analizele dintr-o perspectivă a compatibilității activitatea inculpatului în cadrul unor societăți comerciale și nici dacă a făcut lobby pentru acești comercianți și nici dacă a efectuat activități comerciale prin persoane interpuse. Oricum, din prezenta cauză, s-a dispus disjungerea urmăririi penale, inculpatul fiind cercetat pentru o paletă largă de infracțiuni.

Fiindu-i neclar prețul grâului în România și care sunt costurile de achiziție și încărcare a acestuia pentru a fi exportat în Franța, inculpatul l-a contactat pe martorul D. cerându-i ajutorul. Acesta din urma s-a declarat interesat de afacere și a dorit, la rândul său să facă activități de export de grâu în Franța către cunoștințele inculpatului, activitate comercială de export ce nu s-a mai finalizat ca urmare a eșuării tratativelor comerciale.

Din discuțiile purtate cu comercianții francezi și cu inculpatul, martorul D. și-a dat seama că ar putea prin intermediul lui A. să-și rezolve nu doar problemele comerciale, dar și pe cele penale, având deja o condamnare in prima instanța la Tribunalul Constanța pentru infracțiuni economice.

Astfel, dosarul penal în care era implicat se afla pe rolul Curții de Apel Constanța, inculpatul fiind interesat de refacerea unei expertize financiar contabile, aptă a-l exonera de răspunderea penală.

Martorul D. a arătat că a organizat o vizită în stațiunea Bușteni, unde a petrecut cu inculpatul și două prezențe feminine, fiecare petrecându-și seara într-o cameră de hotel cu una din fete (toate costurile fiind acoperite de martorul D., care a plătit și fetele). Plata excursiei și a serviciilor sexuale s-a făcut pentru ca inculpatul A. să-l ajute cu problemele în justiție.

În data de 12 noiembrie 2013, cu două zile înainte de termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanța, denunțătorul a organizat o întâlnire la Hotelul x de 5 stele din Sinaia, pentru o partida de vânătoare pe timp de noapte și pentru a se asigura relaxarea inculpatului A.

Contravaloarea șederii și a vânătorii pe timp de noapte a fost de 5.295 lei, achitată de organizatorul M. (titularul fondului de vânătoare), iar acest fond de vânătoare, prin reprezentantul său, martorul N. - prieten al martorului denunțător D. - a primit apoi banii de la martorul D. Este de precizat că, la această întâlnire nu a participat doar inculpatul A., ci și prietenul său apropiat, K. (prin care denunțătorul l-a cunoscut pe inculpat), martorul D. și N., gestionarul fondului de vânătoare.

Așa cum rezultă din declarațiile martorului N., gestionarul fondului de vânătoare (fila 3, vol. 3 instanță), după ce inculpatul a sosit la Sinaia, au plecat la o partidă de vânătoare pe timp de noapte, în care au încercat să prindă mistreți. Nu a fost capturat niciun exemplar cu această ocazie.

Și cu această ocazie martorul D., dându-și seama că inculpatul A. apreciază prezențele de sex feminin la întâlniri (deși era căsătorit) a plătit mai multe femei pentru a presta servicii sexuale comesenilor. Curtea nu poate reține dacă aceste acte sexuale s-au și produs, martorul arătând că fiecare fată s-a dus în cameră cu câte un invitat.

Cu aceasta ocazie, inculpatul A. l-a chemat pe denunțător în camera sa de hotel și i-a arătat un bilețel cu numele magistraților care îi soluționau apelul denunțătorului. După ce i-a arătat această foaie și denunțătorul a confirmat ca acelea erau numele judecătorilor care ii soluționează apelul, inculpatul i-a spus să stea liniștit, din context deducându-se faptul că doleanțele denunțătorului vor fi rezolvate.

Deși nu există date (cel puțin în acest dosar - dosarele Direcției Naționale Anticorupție fiind complexe, urmărirea penală desfășurându-se pe mai multe paliere și în condiții de lipsă de publicitate) că inculpatul a luat legătura cu magistrații din apel, cert este că expertiza cerută de denunțător a fost încuviințată a doua zi, deși fusese de două ori respinsă anterior, fapt care a surprins până și pe avocatul denunțătorului.

În acest sens, instanța de fond a reținut că inculpatul A. a câștigat încrederea martorului denunțător că îl va putea ajuta să-și rezolve problemele în justiție, prin influențarea membrilor completului de judecată.

Așa cum rezultă din declarația administratorului fondului de vânătoare, martorul N., dată în faza de urmărire penală în data de 16 aprilie 2015 (fila 285, vol.2 dup) ce se coroborează cu declarațiile denunțătorului D., după aproximativ o săptămână, martorul l-a contactat pe inculpat pentru a organiza o nouă partidă de vânătoare, tot la Sinaia, ocazie cu care inculpatul a împușcat un mistreț. Costul partidei de vânătoare a fost de 5.000 lei și a fost achitat tot de denunțătorul D.

Din interceptările telefonice din data de 19 martie 2014 dintre martorii K. și J., prieteni ai inculpatului A. și prin care denunțătorul D. l-a putut contacta pe inculpat, Curtea de apel a reținut că martorul denunțător l-a vizitat inopinat pe J. și și-a exprimat nemulțumirea că inculpatul A. nu intervenise decisiv în procesul său, și nu se finalizase cu o hotărâre favorabilă.

Din conținutul convorbirii, rezultă cu claritate că K. îi cere martorului J. să se întâlnească cu denunțătorul pentru a-l calma pe denunțător și să încerce să-l pună față în față pe denunțător și pe inculpat: poate eu știu, reușești tu mâine, poimâine să te vezi cu el la o cafea, să discute asta, să discute ăștia față în față, știi.

Martorul K. este insistent și arată că se simte obligat personal față de denunțător ca și cum aș fi eu sau tu, nu putem să ne batem joc de viața unui om, știi.

După aceasta, cei doi încearcă să fie mai expliciți, dar folosesc un limbaj pueril codificat, ca și când denunțătorul ar fi un bolnav (codificare absurdă, deoarece niciunul din ei nu era doctor, cu atât mai puțin inculpatul A., iar denunțătorul, un prosper om de afaceri, își permitea orice doctor în țară sau străinătate, fără ajutorul celor doi martori, și oricum, pentru o presupusă recomandare la doctor nefiind necesar să se deplaseze la domiciliul unuia dintre ei și să-i ceară să se vadă față în față cu inculpatul A.).

La termenul de judecată din data de 13 martie 2014 de pe rolul Curții de Apel Constanta s-a amânat judecata pentru lipsa raportului de expertiză, termenul ulterior fiind fixat în data de 10 aprilie 2014, ocazie cu care se putea finaliza procesul penal în care era implicat denunțătorul D.

Acesta s-a impacientat și în data de 24 martie 2014 s-a întâlnit cu martorul K., la un hotel din București, unde din discuțiile telefonice ale acestui martor cu J. rezulta că denunțătorul și-a exprimat nemulțumirea raportat la faptul că ar putea fi condamnat, iar inculpatul A. nu își îndeplinise promisiunea de ajutor.

În acord cu susținerile procurorului, prima instanță a considerat că folosirea cuvântului doctor, referitor la inculpatul A., sau bolnavul pentru denunțătorul D., nu reprezintă decât un limbaj codificat rudimentar. Nu există nicio rațiune pentru ca denunțătorul să vina de la Constanța la București să-i spună martorului K. că i-au venit analizele și doctorul i-a zis că trebuie să intre în operație‘’.

Audiați în instanță cu privire la discuțiile despre problemele medicale abordate în interceptări (ședința din 1 februarie 2015, fila 279 și urm., vol. II instanță), martorii J. Ion și K. au încercat într-un mod stângaci să eludeze adevărul judiciar și să dea o altă conotație discuției interceptate, arătând că ar fi vorbit despre problemele medicale ale fiului denunțătorului D.

Aceste susțineri sunt vădit mincinoase, în condițiile în care în interceptări nu s-a discutat vreodată despre fiul denunțătorului ci se preciza cu claritate că însuși denunțătorul este bolnav și că în urma analizelor proaste exista riscul iminent să intre în operație . Martorii vorbesc de asemenea despre temerea ca doctorul să nu se dea lovit și că a fost 3-4 zile în vacanță. Este mai mult decât evident deci că nu este vorba de un medic propriu zis (care nu are cum și de ce să se dea lovit), ci de inculpatul A. care nu-și onorase promisiunile.

Poziția celor doi martori este însă de înțeles în condițiile în care dacă ar fi recunoscut faptele întocmai, ar fi fost trași la răspundere penală pentru complicitate la cumpărare de influență.

În aceeași linie de acordare de beneficii inculpatului A. de către denunțătorul D., se numără și petrecerea organizată în data de 18 mai 2014 într-un local de lux din București, costurile fiind suportate tot de denunțătorul D., dar și de un sejur în perioada 29 mai -1 iunie 2014 la Hotelul x din Constanța, plata fiind făcuta tot de către denunțătorul D.. Suma plătită de denunțător a fost de 1.620 lei. Inculpatul A. recunoaște parțial acest aspect, arătând însă că deși camera a fost rezervată și plătită de inculpatul D., i-ar fi restituit acestuia banii. Oricum, dacă nu avea nicio relație de prietenie cu această persoană și nu ar fi avut vreo înțelegere prealabilă, nu ar fi avut sens să se ducă la mare pentru o excursie știind că nu a plătit nimic dar, surprinzător, să nimerească fix la hotelul de lux unde a făcut rezervarea denunțătorul și să stea acolo fără să plătească vreun ban.

Curtea de apel a constatat, deci, că inculpatul A., judecător cu grad de tribunal, a primit în luna noiembrie 2013 de la denunțătorul D., persoană condamnată penal în primă instanță la data faptelor, indirect, foloase patrimoniale constând în plata cazării și a două partide de vânătoare în cuantum total de 10.000 lei, respectiv în plata cazării în perioada 29 mai -1 iunie 2014 pentru sine și o altă persoană de sex feminin (valoarea cazării fiind de 1.620 lei), lăsând denunțătorul să creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Constanța care soluționau o cauză penală în care era implicat denunțătorul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Prima instanță a apreciat deci, că doar aceste activități explicitate anterior intră în componența infracțiunii de trafic de influență în urma probelor administrate, pentru celelalte aplicându-se principiul in dubio pro reo, neputându-se reține o activitate infracțională mai complexă doar pe baza declarațiilor denunțătorului.

Nu se pune problema unei schimbări de încadrare juridică urmată de achitare pentru celelalte activități descrise în rechizitoriu întrucât inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru forma continuată a infracțiunii.

Curtea de apel a dispus confiscarea de la inculpat, în baza art. 291 alin. (2) C. pen., a sumei de 2.500 euro, echivalentul bănesc al serviciilor primite de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Măsurile asiguratorii instituite în speță au fost menținute pentru recuperarea sumelor pentru care s-a dispus confiscarea, dar și datorită faptului că în prezenta cauză au fost dispuse soluții de disjungere ce îl vizează pe inculpat.

La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, prima instanță a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Astfel, a ținut seama de faptul că inculpatul s-a folosit de statutul său de magistrat în săvârșirea faptelor, aducând o severă atingere prestigiului justiției și contribuind și în acest mod la scăderea încrederii populației în onestitatea actului de justiție.

Motivul săvârșirii a fost obținerea unor foloase patrimoniale pentru sine și familia sa, deși ca urmare a profesiei sale veniturile salariale erau mai mult decât îndestulătoare. A săvârșit infracțiunea de trafic de influență pentru a putea merge la vânători gratis și a se caza la hoteluri de lux cu prezențe feminine, element ce denotă o lipsă de repere morale și o mare ușurință în a accepta săvârșirea unei infracțiuni foarte grave.

Nivelul de educație este unul înalt, situația materială este una bună, astfel încât, Curtea de apel a considerat că doar lăcomia și tendințele hedoniste l-au determinat pe inculpat să săvârșească infracțiunile, element ce indică necesitatea petrecerii unei perioade într-un mediu mai auster, unde să înțeleagă mai bine esența adevăratelor valori protejate de lege, bineînțeles beneficiind și de sprijinul unui personal de specialitate (psihologi, pedagogi, gardieni etc).

Inculpatul a avut o poziție constantă de nerecunoaștere a faptelor, în pofida evidentelor probatorii, dar pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere ca un element de înăsprire a tratamentului sancționator, fiind doar o expresie a dreptului la apărare.

Multiplele activități infracționale pentru care mai este cercetat inculpatul, tot infracțiuni de corupție, nu vor fi avute în vedere nici acestea la individualizarea pedepsei, neexistând până în prezent cel puțin, soluții de condamnare și pentru acestea.

În ceea ce privește măsura controlului judiciar, prima instanță a  menținut-o, având în vedere nu doar pentru că se mențin temeiurile ce au stat la baza luării acesteia, ci, au apărut și unele noi, respectiv condamnarea în primă instanță.

Faptele inculpatului au o rezonanță deosebită, denotă periculozitate și tenacitate pe linie infracțională, iar intruziunea în dreptul la liberă circulație a inculpatului sau viața de familie este minimă.

a.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat sentința pentru următoarele motive:

- greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului

Instanța de fond nu a atribuit semnificația cuvenită și nu a evaluat corespunzător criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen.

Gravitatea faptelor săvârșite de inculpate rezidă din limitele de pedeapsă, dar și din conținutul concret al faptelor săvârșite de inculpate, ținând cont de calitatea sa de magistrat, care presupune standard înalte de conduită, conforme cu onoarea și demnitatea profesiei.

Pedepsele aplicate trebuie totodată adecvate și în raport cu periculozitatea infractorului, cu gradul său de moralitate și cu șansa de reeducare pe care o prezintă.

- greșita confiscare a unei sume mai mici (2.500 de euro) în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență

Concluzia instanței de fond, care a reținut doar o parte din activitățile expuse în rechizitoriu ca și conținut al infracțiunii de trafic de influență este în dezacord cu materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor D., K., N., J., precum și convorbirile telefonice purtate între martorii K. și J.

- omisiunea interzicerii dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară

b. Inculpatul A. a criticat sentința pentru următoarele motive:

- hotărârea instanței de fond este nemotivată

În cuprinsul hotărârii nu sunt analizate toate probele administrate în cauză și nici probele înlăturate, nu se regăsește o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, nu sunt stabilite data și locul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, nu este motivată menținerea măsurii sechestrului asigurator și nici cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul.

- hotărârea de condamnare a inculpatului a fost pronunțată pe baza unor probe obținute în mod nelegal (interceptări ale unor convorbiri telefonice, înregistrări audio-video ambientale), care sunt lovite de nulitate prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016.

Înregistrarea ambientală din 4 noiembrie 2014 a fost contestată atât sub aspectul conținutului, cât și al mijloacelor cu care aceasta a fost făcută.

- soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită este bazată pe susținerile martorei B. făcute în faza de urmărire penală, care nu au fost verificate în ședință publică, nemijlocit și contradictoriu, în condițiile în care martora nu a fost audiată în faza de judecată;

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită

Nu a existat o promisiune reală și certă din partea inculpatului în sensul de a o asigura pe martora B. că fiul ei va fi admis în profesia de notar, prin fraudarea examenului .

Întâlnirea din 4 noiembrie 2014 a avut loc la inițiativa martorei, iar conținutul convorbirii purtate între cei doi a fost ignorat de instanța de fond.

Inculpatul nu avea posibilitatea reală de a promite asemenea foloase, întrucât nu exercita o funcție în care să aibă îndatoriri de serviciu sau competențe în materia examenului de acces în profesia de notar stagiar.

Instanța de fond a modificat parțial obiectul judecății, reținând o altă variantă normativă a infracțiunii de dare de mită, respectiv aceea de ofertă de foloase.

În realitate, inculpatul și-a arătat disponibilitatea de a identifica și comunica fostei sale colege informații privind locurile care urmau să fie scoase la concurs în anul următor și la localizarea camerei notariale în care concurența este mai mică, toate acestea fiind informații publice oferite martorei în virtutea unei relații de prietenie, ca un sprijin moral, de încurajare și solidaritate.

În ce privește perechea de pantofi în valoare de 70 de euro, aceasta nu a reprezentat un folos necuvenit, în condițiile în care martora B. a achitat soției inculpatului contravaloarea acestui articol de încălțăminte în cadrul întâlnirii din 13 ianuarie 2015.

Nu s-a dovedit că în schimbul pretinsei promisiuni de ajutor, inculpatul ar fi solicitat martorei B. să îl sprijine pentru obținerea unei hotărâri favorabile în Dosarul nr. x/190/2012; inculpatul nu doar că nu a cerut, dar a respins categoric și în mod repetat orice ajutor din partea martorei, având convingerea certă că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu era pe deplin dovedit. Inculpatul nu a luat legătura direct cu membrii completului de judecată, iar hotărârea pronunțată nu a fost rezultatul unor influențe exercitate de inculpat prin intermediul martorei B..

- soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență este bazată doar pe declarațiile denunțătorului D., deși acesta era lipsit de credibilitate prin declarațiile contradictorii date în fața organelor judiciare.

Între inculpat și denunțător nu există convorbiri telefonice, iar din vara anului 2014 întâlnirile dintre cei doi au fost întâmplătoare.

Față de denunțător nu putea fi incidentă cauza de nepedepsire prev. de art. 292 alin. (2) C. pen., întrucât organele de urmărire penală fuseseră anterior sesizate cu privire la această faptă.

- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

În cauză nu s-a dovedit că inculpatul ar avea vreo influență reală sau imaginară sau că a lăsat să se creadă că are o asemenea influență asupra completului de judecată de la Curtea de Apel Constanța, chiar și în condițiile în care inculpatul a deținut o scurtă perioadă de timp calitatea de secretar de stat în Ministerul Justiției.

Efectuarea unei expertize contabile s-a datorat motivării diferite a cererii față de cele susținute anterior, iar nu pretinsei influențe a inculpatului.

În cauză, noua cerință impusă de textul incriminator C. pen. în vigoare, care presupune garantarea de către făptuitor a reușitei intervenției, nu este dovedită în cauză.

Foloasele patrimoniale, constând în plata unei cazări și a două partide de vânătoare nu au avut caracter necuvenit, întrucât au fost achitate de inculpat.

- greșita reținere a disp. art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

La data la care se pretinde că s-a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, inculpatul era suspendat din funcția de judecător.

La solicitarea inculpatului a fost emisă o adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru a se comunica organul care a pus în executare autorizațiile, respectiv mandatele de supraveghere tehnică emise în faza de urmărire penală, răspunsul fiind înaintat și atașat la dosar (fila 324 vol. 1 ds.apel).

De asemenea, la solicitarea inculpatului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a înaintat înregistrări ale unor convorbiri purtate între soția inculpatului H. și martora B., a căror copiere a fost ulterior încuviințată de instanța de apel (fila 251 și 299 vol. 1 ds.apel).

Prin încheierea din 7 iunie 2017 a fost admisă cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a disp. art. 290 alin. (1) C. pen.

a. în ce privește critica inculpatului referitoare la nemotivarea hotărârii atacate.

Potrivit art. 403 alin. (1) C. proc. pen., expunerea, ca parte a hotărârii judecătorești, trebuie să cuprindă:

- datele privind identitatea părților;

- descrierea faptei ce face obiectul trimiterii în judecată, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită, precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare;

- motivarea soluției cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate, și motivarea soluției cu privire la latura civilă a cauzei, precum și analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată în cauză;

- arătarea temeiurilor de drept care justifică soluțiile date în cauză.

În ce privește motivarea unei hotărâri judecătorești, în cauza Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ (…) dacă art. 6 alin. (1) obligă instanțele să își motiveze hotărârile, el nu poate fi înțeles în sensul că impune un răspuns amănunțit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citată mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligații poate să varieze în funcție de natura hotărârii. Mai mult, instanța trebuie să țină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica în instanță și de diferențele existente în statele contractante în materie de dispoziții legale, cutume, concepții doctrinare, prezentare și redactare a sentințelor și deciziilor. De aceea, problema de a ști dacă o instanță și-a încălcat obligația de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenție nu se poate analiza decât în lumina circumstanțelor speței (Ruiz Torija, citată mai sus, § 29).

În plus, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu și-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanței inferioare sau altfel, să fi analizat în mod real chestiunile esențiale ce i-au fost supuse judecății și să nu se fi mulțumit cu a aproba pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (Helle, citată mai sus, § 60).”

Contrar susținerilor inculpatului, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este motivată atât în fapt, cât și în drept, astfel încât critica formulată este nefondată.

În acest context, Curtea constată că prima instanță a rețin