ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2016

Decizia nr. 1262/2016

Deliberând asupra recursului, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 05 martie 2015, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a chemat în judecată pârâta SC A. SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună radierea societății pârâte, cu înregistrarea mențiunii de radiere în registrul comerțului și efectuarea publicității conform legii a hotărârii.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 237 alin. (8) și 9 din Legea nr. 31/1990, art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009, dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 26/1990.

Prin Sentința civilă nr. 2.350 din 06 mai 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis acțiunea reclamantului și în consecință:

S-a dispus radierea din registrul comerțului a societății pârâte și comunicarea hotărârii de radiere la sediul social al pârâtei, Agenției de Administrare Fiscală, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, precum și pe cale electronică Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Totodată, prin aceeași sentință, s-a dispus înregistrarea radierii la registrul comerțului prin afișarea pe pagina de internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că societatea pârâtă a fost dizolvată conform Sentinței civile nr. 8.165 din 08 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2011, hotărâre rămasă irevocabilă.

Cum nici societatea pârâtă și nicio altă persoană interesată nu au solicitat numirea unui lichidator conform dispozițiilor art. 237 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, tribunalul a apreciat că sunt întrunite cerințele alin. (8) ale art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva sentinței tribunalului apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, în termen legal, a declarat apel.

Prin încheierea din ședința publică de la 8 septembrie 2015 dată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a dispus suspendarea judecății apelului, întrucât apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de apel de a depune înscrisurile solicitate în vederea comunicării părților adverse.

Împotriva încheierii menționate mai sus, creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice București în administrarea Administrației Sectorului 2 a Finanțelor Publice a declarat recurs.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că pârâta este debitoare figurând cu debite restante la bugetul statului în sumă de 233.786 lei, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei.

Recurenta a susținut că a depus un exemplar al cererii de apel și fișa sintetică de plătitor a pârâtei astfel că în mod greșit a fost suspendată judecata apelului.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 octombrie 2016 și repartizat aleatoriu la C2.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

La data de 24 noiembrie 2015 intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a depus întâmpinare, prin care a precizat că lasă la aprecierea instanței de judecată soluția ce urmează a se pronunța în cauză.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 02 martie 2016 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar la data de 20 aprilie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilind termen la 29 iunie 206 pentru soluționarea recursului, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a fost învestită cu soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii din ședința publică de la 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în temeiul art. 242 alin. (1) din Noul C. proc. civ., prin care s-a suspendat judecata apelului formulat de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - în reprezentarea Administrației Sectorului 2 București a Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 2.350 din 06 mai 2015 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, având ca obiect radierea societății comerciale pârâte, cu înregistrarea mențiunii de radiere din registrul comerțului și efectuarea publicității legale în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 116/2009 și art. 237 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Prin evocata încheiere s-a dispus suspendarea, în temeiul art. 242 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligației date în sarcina creditoarei, respectiv de a depune încă un exemplar după motivele de apel și înscrisurile anexate în vederea comunicării acestora părților adverse.

Suspendarea prevăzută de art. 242 din Noul C. proc. civ., este un caz de suspendare judecătorească, facultativă, a cărei funcție este de a sancționa pasivitatea reclamantului în îndeplinirea acelor obligații care împiedică instanța să finalizeze procesul.

Acest articol consacră un caz special de suspendare a judecății, întemeiată pe culpa reclamantului, dedusă din neîndeplinirea obligațiilor stabilite și dispuse de instanța de judecată.

Sancțiunea suspendării se dispune prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs pe toată durata suspendării procesului, în condițiile art. 414 alin. (2) din Noul C. proc. civ.

Pe de altă parte, această suspendare poate fi dispusă de instanța de judecată cu posibilitatea de a aprecia asupra circumstanțelor care o justifică.

În cauză, în mod corect, instanța de apel a dispus suspendarea judecății apelului în considerarea faptului că apelanta nu s-a conformat măsurilor dispuse de instanță, în sensul depunerii a unui exemplar de pe cererea de apel și ale înscrisurilor indicate, deși i s-a pus în vedere prin adresa din 24 iunie 2015.

Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor impuse de instanța de apel, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva încheierii din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva încheierii din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2016.

Procesat de GGC - ED