ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 109/2017

Decizia

nr.

109/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 608, pronunțată la data de 23 martie 2016, în Dosarul nr. x/3/2010*, a respins recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., S.S.S.S., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., D.D.D.D.D., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K., L.L.L.L.L., M.M.M.M.M., N.N.N.N.N., O.O.O.O.O., P.P.P.P.P., S.S.S.S.S., T.T.T.T.T., U.U.U.U.U., X.X.X.X.X., Z.Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., C.C.C.C.C.C., D.D.D.D.D.D., E.E.E.E.E.E. și F.F.F.F.F.F. împotriva Deciziei civile nr. 1290/A din 18 decembrie 2014 și a încheierilor din 7 octombrie 2014 și 22 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat; a respins recursul declarat de reclamantul G.G.G.G.G.G. împotriva Deciziei civile nr. 1290/A din 18 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, și a obligat pe recurenții - reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., S.S.S.S., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., D.D.D.D.D., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K., L.L.L.L.L., M.M.M.M.M., N.N.N.N.N., O.O.O.O.O., P.P.P.P.P., S.S.S.S.S., T.T.T.T.T., U.U.U.U.U., X.X.X.X.X., Z.Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., C.C.C.C.C.C., D.D.D.D.D.D., E.E.E.E.E.E., F.F.F.F.F.F. și G.G.G.G.G.G. la plata sumei de 60.036,34 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC G.G.G.G.G.G. SA.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire, în termen, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., S.S.S.S., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., D.D.D.D.D., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K., L.L.L.L.L., M.M.M.M.M., N.N.N.N.N., O.O.O.O.O., G.G.G.G.G.G., P.P.P.P.P., S.S.S.S.S., T.T.T.T.T., U.U.U.U.U., X.X.X.X.X., Z.Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., C.C.C.C.C.C., D.D.D.D.D.D., E.E.E.E.E.E. și F.F.F.F.F.F., solicitând admiterea cererii de revizuire, retractarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea recursului formulat de recurenții - reclamanți consumatori.

În cererea de revizuire, întemeiată în drept pe prevederile pct. 2 și pct. 7 ale art. 322 C. proc. civ., revizuenții au invocat, în esență, următoarele motive:

Motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

anume: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, susținând în acest sens revizuenții că, instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, și, în această situație, instanța s-a pronunțat, din eroare, și asupra unor lucruri care nu s-au cerut (extra petita).

Astfel, au arătat revizuenții, c

ontrar susținerilor instanței de recurs, aceștia - recurenți reclamanți, în recurs, s.n. - au contestat faptul că din redactarea dată clauzei de la art. 5 din Contractele de credit, reieșea, încă de la momentele de semnare a contractelor că, pentru primele z luni contractuale, vor beneficia de o dobândă fixă și că, începând cu cea de a z + 1, între părți, va opera o dobândă variabilă, fără a avea însă reprezentarea caracterului variabil al dobânzii.

Mai mult decât atât, se arată, fără a fi invocat cu titlu de argument în susținerea cererii de chemare în judecată și a motivelor de recurs formulate în cauză, instanța de recurs afirmă că aceștia - recurenți - reclamanți - au invocat în sprijinul acțiunilor civile faptul că după semnarea contractelor de credit a intervenit criza financiar - economică care a făcut mai împovărătoare executarea obligațiilor asumate, și, în plus, afirmă Înalta Curte de Casație și Justiție, contrar susținerilor lor, că se invocă un aspect exterior contractului - criza economică, care a început să afecteze executarea obligațiilor pe care și le-au asumat atunci când au agreat condițiile inițiale, dar nu invocă o cauză de revizuire (impreviziune) pe calea acțiunii de drept comun (făcând trimitere în acest sens la pagina 81 parag. 7- 8 din cuprinsul Deciziei civile 608, din 23 martie 2016).

Prin urmare, au susținut revizuenții, este lesne de observat faptul că în motivarea deciziei pronunțate, instanța de recurs a reținut motive străine de natura cauzei, pronunțându-se asupra unor aspecte ce nu au fost vreodată invocate în acest dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție realizând, cel mai probabil, o nefericită preluare a argumentelor dintr-o cauză asemănătoare, și, în acest sens, au arătat că instanța în mod complet eronat, a reținut în pagina 81 a hotărârii redactate criza economică drept principal argument în susținerea cererii lor și, mai mult, s-a întemeiat, printre altele, pe acest motiv pentru a justifica respingerea acțiunii.

De altfel, revizuenții observă faptul că, în tot cuprinsul considerentelor, instanța se substituie SC G.G.G.G.G.G. SA, câtă vreme întreaga decizie nu pare altceva decât o justificare a SC G.G.G.G.G.G. SA pentru inserarea a numeroase clauze abuzive în contractele de credit, fiind o redare identică a susținerilor părții adverse.

Astfel cum reglementează tocmai principiile ce formează temelia dreptului procesual, judecătorul trebuie să fie imparțial în analiza cauzei deduse judecății. Or, în cauza prezentă se poate observa cu extrem de multă lejeritate cum susținerile subsemnaților sunt respinse fără nici cea mai succintă analiză, „necesitățile" SC G.G.G.G.G.G. SA fiind de departe argumentul primordial în respingerea acțiunii pe care reclamanții au dedus-o judecății.

În final, au arătat revizuenții, extrem de criticabilă este atitudinea adoptată de completul de judecată care a soluționat cauza față de reprezentanții acestora. Observă că începând cu fila 55 a deciziei criticate prin prezenta revizuire instanța se lansează într-un atac împotriva avocaților care au asigurat reprezentarea recurenților, și, în mod evident această atitudine este criticabilă, fiind lipsită de deontologie profesională, pentru a demonstra cele arătate oferind câteva citate din hotărâre (paginile 55- 56 din cuprinsul deciziei criticate).

Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor critici aduse hotărârii pronunțate de instanța de apel, se constată de revizuenți, cu surprindere, erorile grave săvârșite chiar de instanța din vârful ierarhiei sistemului judiciar, aceasta oferind o motivare pe baza unor argumente complet străine de cele invocate de aceștia - recurenți, în cuprinsul recursului și a celorlalte acte de procedură formulate în cauză.

Cel de-al doilea motiv de revizuire invocat este motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anume, dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Revizuenții au arătat că înțeleg să invoce acest motiv de revizuire raportat la împrejurarea că, la momentul pronunțării Deciziei civile nr. 608 din 23 martie 2016 - a cărei revizuire o solicită - existau deja hotărâri judecătorești pronunțate de aceeași instanță, de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale atacate de recurenți - reclamanți și în prezenta cauză dedusă judecății.

Astfel, au arătat faptul că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrată și soluționată în sens favorabil consumatorilor, cauza nr. x/3/2010*, dosar similar care se confundă până la identitate din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată și al reclamanților - consumatori, titulari ai contractelor de credit bancar încheiate cu aceeași bancă intimată pârâtă, SC G.G.G.G.G.G. SA

Aceste acțiuni, deși bazate pe aceleași argumente în fapt și în drept precum și pe aceleași mijloace de probă, respectiv, înscrisurile depuse la dosarul cauzei, au avut soluții diferite, contradictorii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la aceeași situație de fapt care se regăsea în prezenta speță, a pronunțat hotărâri contradictorii, interpretând diferit jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată.

Revizuenții apreciază că și în reglementarea C. proc. civ. aplicabil prezentei spețe, autoritatea de lucru judecat la care face referire pct. 7 trebuie să fie avută în vedere atât sub aspectul efectului pozitiv, cât și al celui negativ.

Astfel, susțin revizuenții, pentru a ne afla în prezența ipotezei prevăzute la pct. 7 al art. 322 C. proc. civ., nu este necesar ca hotărârea anterioară să fie pronunțată numai între aceleași părți, întrucât această formulare a textului de lege venea în concordanță cu reglementările desuete ale codului civil din 1864, care definea autoritatea de lucru judecat la art. 1201 C. civ., condiționând-o de tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Or, doctrina pe baza jurisprudenței, a dezvoltat un nou efect al autorității de lucru judecat, numindu-l în lumina vechii reglementări, putere de lucru judecat, care, prin N.C.P.C. a fost legiferat și denumit efect pozitiv al autorității de lucru judecat.

În aceste condiții, arată revizuenții, în care se va interpreta textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în concordanță cu jurisprudența actuală transpusă prin art. 509 din N.C.P.C., se va observa că, în ceea ce privește clauzele abuzive privitoare la dobânda de referință variabilă afișată la sediile SC G.G.G.G.G.G. SA, comisionul de urmărire riscuri și comisionul de administrare inserate în contractele de credit încheiate între consumatori și SC G.G.G.G.G.G. SA există hotărâri judecătorești contradictorii (decizia civilă nr. 2123 din 20 octombrie 2015), pronunțate în sensul constatării caracterului abuziv și al nulității absolute al clauzelor arătate, care coincid în totalitate cu clauzele atacate în prezenta cauză dedusă judecății, înregistrată sub nr. x/3/2010*.

Revizuenții apreciază, astfel, că, prin art. 322 pct. 7 C. proc. civ. trebuie să se permită punerea în discuție inclusiv a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat pentru a nu se mai ajunge în situații în care Statul Român să fie condamnat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru practica judiciară neunitară, astfel cum s-a întâmplat în cauza Bejan.

Revizuenții au arătat că, asemănător celor reținute în cauza Bejan, deși au atacat aceleași clauze abuzive privitoare la dobânda de referință variabilă afișată la sediile SC G.G.G.G.G.G. SA și comisioanele de acordare, administrare și urmărire riscuri inserate în contractele de credit bancar încheiate între consumatori și SC G.G.G.G.G.G. SA, în condiții similare cu reclamanții consumatori din cauza înregistrată pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție sub nr. x/3/2010*, soluțiile pronunțate în dosare au fost contradictorii.

Astfel, au arătat revizuenții, anterior pronunțării Deciziei nr. 608 din 23 martie 2016, în Dosarul nr. x/3/2010*, a mai existat o cauză similară care se confundă până la identitate din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, cauzei juridice și a calității de consumatori a reclamanților, precum și a calității de profesionist a pârâtei SC G.G.G.G.G.G. SA, în cadrul raporturilor juridice concretizate prin contractele de credit bancar supuse analizei instanței supreme, respective, cauza nr. x/3/2010*, care s-a finalizat prin Decizia nr. 2123 din 20 octombrie 2015.

Revizuenții apreciază că, hotărârea de referință - prima pronunțată față de caracterul abuziv al clauzelor privitoare la dobânda de referință variabilă afișată la sediile SC G.G.G.G.G.G. SA și comisioanele inserate în contractele de credit încheiate între consumatori și SC G.G.G.G.G.G. SA, este cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 2123 din 20 octombrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2010*, prin care se admite recursul reclamanților consumatori și se modifică în parte decizia nr. 96 din 28 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, în sensul constatării caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor privitoare la dobânda de referință variabilă afișată la sediile SC G.G.G.G.G.G. SA și la comisioanele de administrare, acordare și urmărire riscuri.

În fine, susțin revizuenții, această inconsecvență a jurisprudenței (în special la nivelul instanței supreme) creează prejudicii acestora, care, fără motive întemeiate, sunt privați de dreptul la restituirea sumelor achitate cu titlu nedatorat în baza clauzelor abuzive inserate în cuprinsul contractelor de credit bancar încheiate cu SC G.G.G.G.G.G. SA, ce, prin hotărâri judecătorești anterioare au fost constatate drept abuzive de mai multe ori.

Legal citată, intimata SC G.G.G.G.G.G. SA București nu a formulat întâmpinare la cererea de revizuire.

Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat

, în raport și de prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

În reglementarea C. proc. civ., revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare caz în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate, în lipsa cărora cererea de revizuire nu poate fi primită.

În afara acestor motive stricte și a cadrului procesul reglementat, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești pentru motive care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești definitive și s-ar crea căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.

Revizuenții au invocat ca prim motiv al cererii de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, "se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut". Cele trei ipoteze prevăzute de această dispoziție legală vizează inadvertența dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce a hotărât instanța.

Prin formularea de la art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se face referire la aplicarea principiului disponibilității, care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunța asupra unui capăt de acțiune.

Ca urmare, acest caz de revizuire privește numai obiectul acțiunii, nu și cauzei ei, instanța neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de părți în apărarea formulată în litigiul soluționat prin decizia a cărei revizuire se solicită.

În speță, revizuenții - recurenți, indicând art. 322 pct. 2 C. proc. civ., au solicitat revizuirea Deciziei nr. 608 din 23 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, invocând una din ipotezele reglementate de acest text de lege, respectiv, extra petita, în sensul că instanța de apel a depășit obiectul acțiunii civile formulate de aceștia, când afirmă că au invocat în sprijinul acțiunilor civile faptul că, după semnarea contractelor de credit a intervenit criza financiar - economică care a făcut mai împovărătoare executarea obligațiilor asumate, deci, în plus, contrar susținerilor lor, se invocă un aspect exterior contractului - criza economică, care a început să afecteze executarea obligațiilor pe care și le-au asumat atunci când au agreat condițiile inițiale, dar nu invocă o cauză de revizuire (impreviziune) pe calea acțiunii de drept comun.

Aceste critici nu vizează petitul acțiunii, ceea ce se circumscrie art. 322 pct. 2 C. proc. civ., ci cauza acțiunii, respectiv, nelegalitatea hotărârii a cărei revizuire se solicită cu privire la aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Dacă, în ceea ce privește depășirea limitelor învestirii instanței, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi retractată în condițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în ceea ce privește criticile privind cauza acțiunii, respectiv, aplicarea greșită a normelor legale ce reglementează procedura în materie, se constată că nu pot fi primite și analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât, dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.

Cu privire la criticile formulate de revizuenți ce se circumscriu art. 322 pct. 2 C. proc. civ., se constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită, instanța nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut extra petita, respectiv, nu s-a depășit obiectul acțiunii, câtă vreme aceasta s-a pronunțat strict numai cât privește obiectul acțiunii, din perspectiva analizei caracterului abuziv al unor clauze contractuale, instanța putând pune în discuție temeiuri noi, neinvocate de reclamant în acțiune, sau de pârât în apărare.

Nemulțumirea revizuenților, fiind exprimată față de considerentele hotărârii atacate, nu poate face, însă, obiect al acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita în raport de pretențiile deduse judecății, și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, cererea de revizuire a Deciziei nr. 608 din 23 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, formulată de recurenții revizuenți în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este nefondată, întrucât, instanța nu a depășit obiectul acțiunii, ci, dimpotrivă, a acordat ceea ce s-a solicitat, prin raportare la toate împrejurările cauzei. Legea sancționează depășirea limitelor învestirii instanței, fiind prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. motivul de revizuire legat de încălcarea principiului disponibilității, ceea ce nu este cazul în speță.

Și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de revizuire invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu este fondat, pentru argumentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere și poate fi făcută doar în situația în care

„există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, încât, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

De pe acest fundament legal, este de observat că, prin reglementarea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, se poate ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăște, deci, din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină.

Căci, în asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deci, este necesar ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită de art. 1201 din V.C.C. - ”una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Prin hotărâri definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.

Prin „una și aceeași pricină” se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluționarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.

În situația din speță, această cerință nu este îndeplinită, hotărârile pe care revizuenții le circumscriu cazului de revizuire reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., chiar dacă sunt date în soluționarea unor cauze având obiect/cauză asemănătoare și în care raporturile procesuale se desfășoară între aproximativ aceleași părți - consumator și bancă - nu îndeplinesc condițiile reglementate de textul legal anterior citat.

Astfel, revizuenții susțin faptul că, decizia nr. 608 din 23 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de aceștia

împotriva Deciziei civile nr. 1290/A din 18 decembrie 2014 și a încheierilor din 7 octombrie 2014 și 22 octombrie 2014 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, se află în contradicție cu soluția adoptată prin Decizia nr. 2123 din 20 octombrie 2015, pronunțată de aceeași instanță, în Dosarul nr. x/3/2010*, prin care: s-au admis recursurile declarate de recurenții - reclamanți, împotriva Deciziei civile nr. 96 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; s-a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și s-a respins cererea de constatare a caracterului abuziv, de constatare a nulității absolute a clauzei indicate în petitul 1.1, precum și celelalte capete de cerere formulate în principal și în subsidiar în legătură cu această clauză (petitele 2, 3.1, 4 și 5), pentru contractele din 19 iunie 2007, din 8 martie 2006 și din 4 septembrie 2008, constatând autoritate de lucru judecat; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de obiect; a fost admisă cererea reclamanților privind clauza menționată în petitul 1.1 din contract; s-a constatat caracterul abuziv al clauzei privind dobânda de referință variabilă; s-a constatat nulitatea absolută parțială a clauzei privind dobânda, în partea privind dobânda de referință variabilă, precum și orice altă clauză care permite SC G.G.G.G.G.G. SA modificarea unilaterală a cuantumului dobânzii; a obligat pe pârâta SC G.G.G.G.G.G. SA să modifice contractele încheiate cu reclamanții ca urmare a constatării nulității absolute parțiale a clauzei privind dobânda, precum și să emită noi grafice de rambursare în urma acestei modificări; a fost admisă cererea formulată de reclamanți, privind clauza menționată în petitul 1.5.; s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei 8.4 din Condițiile generale de creditare, precum și a oricărei clauze care permite SC G.G.G.G.G.G. SA declararea scadenței anticipate a creditului dacă valoarea garanțiilor constituite de consumator scade sub valoarea creditului rămas de plată, în consecință, s-a decis eliminarea acestei clauze din Condițiile generale de creditare; au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei atacate; s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții - reclamanți împotriva încheierii de ședință de la 27 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în același dosar, și s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă SC G.G.G.G.G.G. SA împotriva deciziei civile nr. 96 din 28 ianuarie 2015 și a încheierii de ședință de la 27 ianuarie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; a fost respinsă cererea formulată de recurenții - reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

Revizuenții în speță, circumscriu noțiunii de contrarietate, astfel cum este reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., modalitatea diferită de soluționare a unor cauze similare, privitor la alte contracte de credit, încheiate cu consumatori diferiți, ceea ce nu poate fi primit, întrucât, relevant în aprecierea stării de contradicție este împrejurarea ca același litigiu, supus judecății a doua oară, și purtând între aceleași părți și având aceeași cauză, primește o altă rezolvare.

Or, în speță, hotărârile pretins potrivnice nu întrunesc tripla identitate pe care o impun dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., soluțiile pronunțate nu sunt contrare unele altora, nu se contrazic, nu se exclud una pe alta, întrucât sunt pronunțate în litigii diferite, purtând între părți diferite, cu obiect și cauze, de asemenea, diferite.

Condiția triplei identități nu este îndeplinită în cauză, de vreme ce, în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-au judecat cereri de chemare în judecată diferite, întemeiate pe diverse temeiuri legale și privitor la contracte de credit diferite, cererile de chemare în judecată fiind formulate, de asemenea, de reclamanți - consumatori diferiți.

Astfel fiind, între cauzele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-ar putea, cel mult, afirma că există similitudini, asemănări, însă nu și identitatea cerută în mod expres prin dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la existența unor hotărâri definitive potrivnice date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

În realitate, ceea ce revizuenții deduc prezentei judecăți pe calea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este o chestiune de practică judiciară neunitară, aceștia semnalând faptul că, apreciind asupra caracterului abuziv al unor clauze din diferitele contractele de credit încheiate de

intimata SC G.G.G.G.G.G. SA București cu diferiți consumatori,

instanțele de judecată au pronunțat fie soluții de constatare a caracterului abuziv, fie soluții de respingere, ca nefondate, a acestor cereri.

Or, precum s-a arătat, scopul reglementării cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este acela de a înlătura situațiile de încălcare a autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, pronunțate între aceleași părți, și având același obiect și aceeași cauză, iar nu de a uniformiza practica judiciară într-o anumită materie.

Ca atare, nu poate fi reținută în cauză incidența dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. întrucât, pe de o parte, hotărârile despre care se susține că ar fi contrare nu au acest caracter, iar pe de altă parte, tripla identitate nu se regăsește în cauză, conform considerentelor anterior expuse.

Cât privește susținerea revizuenților, în sensul că, autoritatea de lucru judecat la care face referire pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. trebuie avută în vedere atât sub aspectul efectului pozitiv, cât și al celui negativ, și astfel, susțin aceștia, nu este necesar ca hotărârea anterioară să fie pronunțată numai între aceleași părți, Înalta Curte reține că revizuenții sunt în eroare asupra funcțiilor autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală conform art. 1201 din V.C.C. și art. 166 din vechiul C. proc. civ. și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) din V.C.C., ipoteză valabilă în cauza dedusă judecății.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Astfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1201 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul la acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Autoritatea de lucru judecat consacrată de art. 1201 C. civ. și respectiv art. 166 C. proc. civ. presupune tripla identitate de elemente esențiale ale judecății - respectiv obiect cauză și părți - care se impune în al doilea proces ce are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a fi contrazis.

Principiul corespunde necesității stabilității juridice și ordinii sociale, interzisă fiind repunerea în discuție a situațiilor juridice rezolvate definitiv. În această măsură, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, a determinat constant jurisprudența, să sancționeze o a doua cerere adresată justiției care, chiar și în condițiile lipsei identității obiectului celor două procese, scopul urmărit este acela de a readuce în discuția judecătorului o chestiune deja stabilită definitiv.

Este de principiu, constituind fundamentul instituției, că, ceea ce rămâne înzestrat cu autoritate de lucru judecat, sunt aspectele contestate și dezbătute judiciar în cadrul unui proces, bucurându-se de imutabilitate jurisdicțională.

În speță, se constată că revizuenții nu pretind o altă cauză juridică și care să fi fost deja analizată prin hotărârea anterioară de care se prevalează în invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci invocă o altă hotărâre, pronunțată într-un litigiu ce a purtat cu totul între alte părți, cu obiect diferit, invocând, practic, jurisprudența instanței în cauze similare.

Or, ceea ce principiul autorității de lucru judecat interzice părților, precum și instanței de judecată să nege, să conteste, este rezultatul finit al unei judecăți, readucând-o în dezbaterea judiciară și pretinzând o altă soluție, și nicidecum o soluție pronunțată într-un cu totul alt litigiu, chiar similar.

În realitate, există o manifestare pozitivă a autorității de lucru judecat (prezumția de lucru judecat) - în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional într-un litigiu nu mai poate fi contestat, impunându-se ca atare unei judecăți ulterioare - și aceasta reprezintă, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției autorității lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: o acțiune nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

În consecință, pretinzând că ar fi nesocotite (analizate „discriminatoriu”) efectele unei hotărâri judecătorești și, pe de altă parte, că în mod greșit nu ar fi fost recunoscută și aplicată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri irevocabile dintre alte părți, revizuenții ignoră conținutul acestei instituții.

Este nesocotită, în concret, modalitatea în care se manifestă autoritatea de lucru judecat atunci când este vorba despre tripla identitate de elemente pentru a se opune excepția lucrului judecat și despre existența aceleiași chestiuni litigioase deduse deja judecății într-un litigiu anterior.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că cele două hotărâri pretins potrivnice au fost pronunțate în dosare diferite, cea de-a doua hotărâre fiind, de fapt, invocată ca și practică judiciară, cererea de revizuire apare ca nefondată, atât din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât și în raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în aceeași cauză cu același obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite - ceea ce nu este cazul în speță.

În raport de toate cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat - art. 322 alin. (1) pct. 2 și pct. 7 C. proc. civ., încât, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.

Așa fiind;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C., D.D., E.E., F.F., G.G., H.H., I.I., J.J., K.K., L.L., M.M., N.N., O.O., P.P., R.R., S.S., T.T., U.U., V.V., X.X., Z.Z., Y.Y., A.A.A., B.B.B., C.C.C., D.D.D., E.E.E., F.F.F., G.G.G., H.H.H., I.I.I., J.J.J., K.K.K., L.L.L., M.M.M., N.N.N., O.O.O., P.P.P., R.R.R., S.S.S., T.T.T., U.U.U., V.V.V., X.X.X., Z.Z.Z., Y.Y.Y., A.A.A.A., B.B.B.B., C.C.C.C., D.D.D.D., E.E.E.E., F.F.F.F., G.G.G.G., H.H.H.H., I.I.I.I., J.J.J.J., K.K.K.K., L.L.L.L., M.M.M.M., N.N.N.N., O.O.O.O., P.P.P.P., R.R.R.R., S.S.S.S., T.T.T.T., U.U.U.U., V.V.V.V., X.X.X.X., Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A., B.B.B.B.B., C.C.C.C.C., D.D.D.D.D., E.E.E.E.E., F.F.F.F.F., G.G.G.G.G., H.H.H.H.H., I.I.I.I.I., J.J.J.J.J., K.K.K.K.K., L.L.L.L.L., M.M.M.M.M., N.N.N.N.N., O.O.O.O.O., G.G.G.G.G.G., P.P.P.P.P., S.S.S.S.S., T.T.T.T.T., U.U.U.U.U., X.X.X.X.X., Z.Z.Z.Z.Z., Y.Y.Y.Y.Y., A.A.A.A.A.A., B.B.B.B.B.B., C.C.C.C.C.C., D.D.D.D.D.D., E.E.E.E.E.E. și F.F.F.F.F.F. împotriva Deciziei nr. 608 din 23 martie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2010*.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2017.