ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 987/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 987/2017

Deliberând,asupra conflictului de

competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie

2016, sub nr. x/46/2016, reclamantele

A., B. și C. au solicitat în

contradictoriu cu pârâții D., E., Curtea de Apel Pitești și

Tribunalul Vâlcea:

din 02 octombrie 2015, emis de D., prin care se prevede că regulile de

impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și sumelor reprezentând

daune interese moratorii;

fiscal nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emis de D., prin care se dispune

că sumele prevăzute în titluri executorii reprezentând daune interese

moratorii și compensatorii sunt drepturi salariale și sunt supuse

regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j)

1

C.

fisc.;

solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții

individuale reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru

prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii,

până la remedierea stării de fapt.

În ședința publică de

la 14 decembrie 2016 Curtea a Apel Pitești, secția a II-a

civilă, verificându-și competența, conform dispozițiilor art.

131 C. proc. civ., a reținut că este competentă să

soluționeze numai capetele de cerere unu și doi, în temeiul

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin.

(1) C. proc. civ., a dispus disjungerea celui de-al treilea capăt de

cerere care a fost înregistrat sub nr. x/46/2016.

Prin sentința civilă nr. 245/F/Cont

din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă,de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

inadmisibilă, cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat

anularea actelor administrative nr. 429063 din 2 octombrie 2015 și nr. 432025

din 17 decembrie 2015, reținând, în esență, că cele

două înscrisuri nu au caracter de acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 245/F/Cont

din 14 decembrie 2016,

pronunțată în Dosarul

nr. x/46/2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a

declinat

competența de soluționare a cererii având ca obiect obligarea

pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și

contribuții individuale reținute cu ocazia achitării

despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată

a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt, în

favoarea Tribunalului Vâlcea - Complet specializat în conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal

ă, reținut că,prin

cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat anularea unor

acte pe care le-au apreciat ca având caracter administrativ, înscrisuri care

cuprind poziția D., raportat la pretențiile de restituire a sumelor

reținute cu titlu de impozit pe salariu și contribuții sociale

la sumele reprezentând dobânzi calculate la drepturi salariale, în temeiul unor

titluri executorii.

Cu privire la cel de-al treilea

capăt al cererii de chemare în judecată inițiale, curtea de apel

a reținut că s-a solicitat obligarea părților la

restituirea sumelor pretins reținute fără drept și care au

fost virate de către angajator la bugetul consolidat al statului.

Așadar, reclamantele au învestit

instanța, pe de o parte, cu pretenții aparținând dreptului

public, iar, pe de altă parte, cu pretenții din sfera dreptului

privat.

A reținut această

instanță că potrivit art. 99 C. proc. civ.: „(1) Când

reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în

raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei

pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de

competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune

disjungerea și își va declina în mod corespunzător

competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere

întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze

diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse

judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată,

instanța competentă să le soluționeze se determină

ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei

instanțe de grad mai înalt”.

Astfel, Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal,

a apreciat că toate cererile formulate

inițial au caracter principal, așa cum le definește art. 30 C.

proc. civ., însă ele nu se întemeiază pe aceeași cauză. Astfel,

dacă pentru primele două capete de cerere fundamentul dreptului este,

în opinia reclamantelor, norma fiscală ce se pretinde că a fost

nesocotită, pentru ultimele pretenții acesta este reprezentat de

existența unor rețineri nelegale, cu ocazia achitării

drepturilor salariale.

Pe cale de consecință, această

instanță a reținut că nu devine operantă prorogarea de

competență, impunându-se disjungerea celor două categorii de

pretenții.

O astfel de disjungere s-a apreciat

că este incidentă reținând nu doar competența diferită

pe care cele două categorii de pretenții o implică, o competență

de drept public, pe de o parte și o competență de drept privat,

în sfera conflictelor de muncă și asigurări sociale, pe de

altă parte, dar și compunerea diferită a completului de judecată

pentru fiecare din aceste pricini și căile de atac cărora le

sunt supuse hotărârile pronunțate.

A mai reținut această

instanță că legiuitorul român a înțeles să

recunoască extinderea de competență, însă a apreciat

că o astfel de prorogare nu poate opera pentru categorii de pretenții

de natura celor de față, care revin spre soluționare unor

instanțe specializate diferite. Astfel, pricinile care aparțin

contenciosului administrativ se judecă de către un complet

specializat cu o anumită compunere iar hotărârile pronunțate

sunt supuse căii de atac a recursului, așa cum de principiu

statuează art. 20 din Legea nr. 554/2004. Litigiile de muncă,

respectiv de asigurări sociale, se soluționează într-un complet

cu o altă compunere, iar hotărârea este supusă apelului, cale de

atac devolutivă și cu un alt regim decât cel al recursului.

Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a apreciat

că dispozițiile

legale privind prorogarea de competență nu sunt incidente în

cauză, astfel că, în temeiul art. 99 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., a dispus disjungerea capătului de cerere privind pretențiile cu

formarea unui nou dosar.

Cu referire la competența de

soluționare a cererii de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor

reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu

ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin

plata eșalonată a titlurilor executorii, această

instanță a reținut că pretențiile își au izvorul

în raporturile de muncă, iar potrivit art. 95 din Legea nr. 567/2004 „(1)

Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se

soluționează de tribunalele de muncă și asigurări

sociale. (2) Până la înființarea tribunalelor de muncă și

asigurări sociale, litigiile prevăzute la alin. (1) se

soluționează de secțiile sau completele specializate pentru

soluționarea conflictelor de muncă”.

Față de această

normă specială, reținând că litigiile, inclusiv cele de

natura prezentei cauze, revin în competența de soluționare a

tribunalului, secția de conflicte de muncă și asigurări

sociale, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal,

a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - Completul

specializat conflicte de muncă și asigurări sociale.

Urmare declinării, cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la

data de 13 ianuarie 2017, sub nr. x/46/2016.

Prin

Încheierea nr. 37 din 27 martie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I

civilă, învestit prin declinare de Curtea de Apel Pitești, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția necompetenței materiale, a scos cauza de pe rol și a

trimis dosarul Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Pentru

a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a

reținut că reclamantele au învestit instanța cu o cerere prin

care au solicitat anularea actelor administrative nr. 429063 din 02 octombrie

2015 și nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emise de D., precum și obligarea

pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și

contribuții individuale reținute cu ocazia achitării

despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată

a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt.

Astfel, această

instanță a apreciat că adresele din 02 octombrie 2015 și

din 17 decembrie 2015, acte a căror anulare se cere sunt acte

administrative unilaterale cu caracter normativ întocmite de D., în calitate de

autoritate publică în vederea organizării executării legii, care

dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice în sensul art. 2

din Legea nr. 554/2004, deoarece prin adresele indicate s-a luat măsura

modificării veniturilor cuvenite pentru plata cu întârziere a unor

drepturi salariale, iar impozitarea daunelor interese s-a luat în vederea

organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv O.U.G.

nr. 71/2009.

În consecință, Tribunalul

Vâlcea, secția I civilă, a apreciat că cererea dedusă

judecăți este de competența instanței de contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești.

Examinând

conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în

cauză, competența soluționării pricinii revine

Tribunalului

Vâlcea, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul Dosarului nr. x/46/2016 îl

reprezintă cererea prin care reclamantele A., B. și C.,au solicitat

în contradictoriu cu pârâții D., E., Curtea de Apel Pitești și

Tribunalul Vâlcea, obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumelor

reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu

ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin

plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea

stării de fapt.

Această cerere a fost

disjunsă din Dosarul

nr. x/46/2016 al

Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, soluționat de această

instanță prin sentința nr. 245/F/Cont din 14 decembrie 2016, în

sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată

prin care reclamantele

A., B. și C. au solicitat,în contradictoriu

cu pârâții D., E., Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea,

anularea actelor administrative nr. 429063 din 02 octombrie 2015 și nr. 432025

din 17 decembrie 2015, emise de D.

Înalta Curte, constată că

cererea dedusă judecății în Dosarul nr. x/46/2016 se circumscrie

materiei conflictelor de muncă, întrucât

vizează plata unor drepturi bănești rezultate din raporturile de

muncă,respectiv din achitarea eșalonată a unor drepturi

salariale, fiind o cerere cu caracter principal, în sensul art. 30 alin. (3) C.

proc. civ., potrivit căruia: „Cererea principală este cererea

introductivă de instanță. Ea poate cuprinde atât capete de

cerere principale, cât și capete de cerere accesorii”.

De asemenea, în cauză sunt

incidente și dispozițiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., care

dispun următoarele:„(1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai

multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite,

competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu

natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul

dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța

sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod

corespunzător competența”.

Față de obiectul cererii

și de susținerile dovedite ale reclamantelor, în sensul că au

calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, Înalta Curte

constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 95 din

Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului

auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care

funcționează în cadrul F., care prevăd că:

„

(1)

Litigiile în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se

soluționează de tribunalele de muncă și asigurări

sociale. (2) Până la înființarea tribunalelor de muncă și

asigurări sociale, litigiile prevăzute la alin. (1) se

soluționează de secțiile sau completele specializate pentru

soluționarea conflictelor de muncă”.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea

Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2017.