ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 721/2017

Decizia nr. 721/2017 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 14 iulie 2016, sub nr. x/46/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, a solicitat anularea actului administrativ nr. 429063 din 2 octombrie 2015, emis de B., prin care se prevede, nelegal, faptul că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii, se aplica si sumelor reprezentând daune-interese moratorii, precum și anularea actului administrativ fiscal nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emis de B., prin care se dispune abuziv, în sensul că sumele prevăzute în titluri executorii reprezentând daune-interese moratorii și compensatorii sunt drepturi salariale și sunt supuse regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j) 1 din C. fisc.

și obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt. Prin sentința nr. 236/F/Cont din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Instanța a reținut că, deși reclamanta a apreciat că cele două acte a căror anulare o solicită sunt acte administrative, ceea ce ar atrage competența instanței de contencios administrativ și fiscal, adresele din 02 octombrie 2015 și din 17 decembrie 2015, emise de B., nu reprezintă acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fund în realitate două puncte de vedere ale B., exprimate la solicitarea Ministerului Justiției, referitoare la regimul fiscal al sumelor reprezentând daune-interese moratorii, sub formă de dobânzi legale, stabilite prin titluri executorii. În consecință, având în vedere și prevederile art. 95 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, instanța a apreciat că revine tribunalului de muncă și asigurări sociale competența de soluționare a cauzei și având în vedere că reclamanta are domiciliul în municipiul Râmnicu-Vâlcea, județul Vâlcea, a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

Prin încheierea nr. 24 din 13 februarie 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din. oficiu, a scos cauza de pe rolul secției I civilă, a Tribunalului Vâlcea și a trimis dosarul la secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Pitești, motivând faptul că actele a căror anulare se cere sunt acte administrative unilaterale cu caracter normativ, întocmite de B., în calitate de autoritate publică, în vederea organizării executării legii care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004. Respectiv, prin adresele atacate, s-a luat măsura modificării veniturilor cuvenite pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariate, iar impozitarea daunelor-interese s-a luat în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv O.U.G.

nr. 71/2009. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legat sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apei Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta, în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, a solicitat anularea actelor administrative nr. 429063 din 02 octombrie 2015 și nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emise de B. și obligarea pârâților B., C., Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt.

Reclamanta a invocat faptul că, prin hotărâri irevocabile, pârâții au fost obligați la piața unor sume reprezentând drepturi de natură salarială, Dat fiind faptul că drepturile de natură salarială au fost eșalonate și plătite cu întârziere, prin sentința civilă nr. 887 din 26 iunie 2014 a Tribunalului Vâlcea, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1051 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, precum și prin sentința civilă nr. 1560 din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Vâlcea, irevocabilă prin Decizia nr. 1520 din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, a fost admisă acțiunea sa, precum și a altor persoane, la obligarea la plata de daune moratorii reprezentate de dobânda legală, contravaloarea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a obligațiilor de plată a drepturilor salariate stabilite prin sentința civilă nr. 262/F din 16 decembrie 2008 și Decizia nr. 443/R/CM din 6 martie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Pitești.

Or, prin actele administrative contestate, respectiv nr. 429063 din 02 octombrie 2015 și nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emise de B., s-a stabilit, în mod abuziv, faptul că sumele cuprinse în titlurile executorii mai sus-arătate sunt drepturi de natură salarială și sunt supuse regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j) 1 din C. fisc. În raport de cele reținute, Înalta Curte constată că raportul juridic supus judecății nu reprezintă un conflict individual de muncă, astfel cum este asimilat prin art. 95 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și reglementat de prevederile Legii nr. 62/2011.

Potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011, conflictul de muncă individual este cel care are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații care decurg din contractele individuale și colective de muncă ori din acordurile colective de muncă și raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, precum și din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu, conflictele în legătură cu constatarea nulității contractelor individuale de muncă ori a unor clauze ale acestora, precum și cele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată și de persoana juridică pârâtă, Înalta Curte constată că raportul juridic supus judecății în prezenta cauză nu se subsumează niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 pentru a fi de competența secției care soluționează litigii de muncă a Tribunalului Vâlcea, în raport de dispozițiile art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2001 și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara. Astfel, reclamanta invocă caracterul ilegal al unor acte emise unilateral de B., iar nu de către angajator, de natură a încălca prevederile referitoare al regimul de impunere reglementate de art. 55 din C. fisc.

A susținut reclamanta că actele emise de B. sunt contradictorii Deciziei nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și Deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și dispozițiilor art. 42 lit. b) din Hotărârea nr. 44 din 22 ianuarie 2004 - Partea I, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. potrivit cărora: „Nu sunt venituri impozabile despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta inclusiv despăgubirile reprezentând daunele morale.

Totodată, reclamanta a invocat că actele cu nr. 429063 din 02 octombrie 2015 și nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emise de B., au caracterul de acte de natură administrativă, cu caracter unilateral, în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, nefiind simple operațiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari sau terțiari de credite, dat fiind faptul că prin acestea se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente între judecători și stat, respectiv veniturile cuvenite pentru plata cu întârziere a unor drepturi salariale. în plus, arată reclamanta, actele atacate au fost luate în regim de ordine publică, în vederea executării unor norme cu putere de lege, respectiv O.U.G.

nr. 71/2009. În consecință, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, se reține că instanța a fost investită să analizeze caracterul de act administrativ cu caracter unilateral al adreselor din 02 octombrie 2015 și din 17 decembrie 2015, emise de B., în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, precum și caracterul ilegal în raport de dispozițiile art. 42 lit. b) din Hotărârea nr. 44 din 22 ianuarie 2004 - Partea I, prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 și de dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009. Având în vedere principiul disponibilității și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată de reclamantă, rezultă că, în.

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum si cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel precum și de dispozițiile art. 10 alin. (3) din aceeași lege potrivit cărora: „Reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului", competența de soluționare a cauzei aparține secției de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești, instanța sesizată de reclamantă cu soluționarea litigiului de față.

Numai instanța de contencios administrativ, în urma administrării de probe și analizei cererii de chemare în judecată, în raport de temeiul juridic invocat, poate stabili dacă actele atacate au sau nu natura unor acte de natură administrativă, respectiv dacă încalcă dispoziții legale și poate admite sau respinge, motivat, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, iar nu pe calea decimatorului de competență. Totodată, aceeași instanță, în măsura în care acțiunea de contencios administrativ este admisibilă, se poate pronunța și cu privire la capătul de cerere privind repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative ilegale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste motive, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apei Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică din 9 mai 2017.