ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 369/A/2017

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia nr. 489/A Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată la data de 14 decembrie 2016 în camera de consiliu, în Dosarul nr. x/2/2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 123/F din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin

sentința penală nr. 123/F din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

S-a dedus din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11 februarie 2011 la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Prin adresa din data de 17 iunie 2016 din Dosarul nr. x/II/5/2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Marea Britanie, de transferare a condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

Ministerul Public a mai arătat că, prin adresa din 2016, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului A., căruia i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață prin sentința penală din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, constând în aceea că în perioada 07 februarie-10 februarie 2011, împreună cu B., l-au omorât pe C. prin înjunghiere.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a reținut că persoana condamnată A., nu a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

Cu toate acestea, din analiza ansamblului materialului probator, Curtea de Apel București a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, Curtea a constatat că față de condamnat sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, dubla incriminare (în legislația română infracțiunea are corespondent-omor), statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării și, deși transferul nu este consimțit de către condamnat, consimțământul acestuia nu este necesar deoarece la data de 18 mai 2015 s-a dispus deportarea de pe teritoriul Marii Britanii (art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997).

De asemenea, Curtea a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 153, lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, analizând natura și durata pedepsei aplicată de instanța britanică, Curtea de Apel București a constatat că potrivit legislației române infracțiunea de omor este pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 și 20 ani. În consecință, s-a dispus a se adapta pedeapsa detențiunii pe viață la pedeapsa maximă prevăzută de legislația română, respectiv 20 ani închisoare.

Împotriva sentinței penale nr. 123/F din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat apel persoana condamnată A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 09 decembrie 2016, sub nr. x/2/2016.

În cadrul dezbaterilor, în fața Înaltei Curți, apelantul persoană condamnată prin apărător a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii atacate, să se dispună respingerea sesizării formulate de Parchet și să nu se dispună executarea sentinței penale menționate.

Totodată, a solicitat să nu se dispună transferarea condamnatului într-un penitenciar în România pentru continuarea executării pedepsei și să fie avute în vedere cele declarate de acesta în înscrisurile de la filele 54-55 din dosar, în sensul că este nevinovat și că există un apel în derulare, aspecte în susținerea cărora a invocat prevederile art. 116 alin. (1) lit. b) și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, actualizată.

Examinând hotărârea atacată raportat la criticile apelantului condamnat, Înalta Curte a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat Curtea de Apel București în baza art. 142 al.1, art. 153 și art. 154 din Legea nr. 302/2004, privind recunoașterea hotărârii judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, precum și transferarea cetățeanului român A., în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, arătând că din verificările efectuate de Ministrul Justiției a rezultat că sunt îndeplinite condițiile disp. art. 155 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 155 pct. 1 din Legea nr. 302/2004: „(1) Instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată are cetățenie română;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la

art. 151.„

Înalta Curte a constatat că în mod judicios instanța de fond a verificat condițiile speciale de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, respectiv: existența unei hotărâri de condamnare - sentința Curții Coroanei Snaresbrook nr. T20117887 din data de 13 decembrie 2011 este definitivă și executorie; corespondența faptelor - faptele săvârșite de condamnatul A. pe teritoriul Marii Britanii au corespondent în legislația penală română, în sensul că realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 188 C. pen.; cetățenia statului de executare - condamnatul A. are cetățenie română conform fișei de evidență emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (fila 4 Dosar nr. x/II/5/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București).

Înalta Curte a reținut refuzul consimțământului în sensul că persoana transferabilă nu dorește să execute pedeapsa într-un penitenciar din România, - acesta arătând că are un apel în derulare față de condamnarea pe care a primit-o înregistrat sub nr referință x - această manifestare de voință nefiind în niciun mod o condiție de refuz al transferului, după cum în mod corect a statuat prima instanță, aspecte de altfel prevăzute în art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997, deoarece cu privire la apelantul A., la data de 18 mai 2015 s-a dispus deportarea de pe teritoriul Marii Britanii.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite toate exigențele legale privind cerințele de transfer ale persoanei transferabile A. și nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii străine de condamnare, considerente pentru care a respins, ca nefondat, apelul declarant de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 123/F din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, la data de 22 septembrie 2017, a formulat contestație la executare contestatorul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/1/2017.

În motivarea contestației, acesta a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., cu argumentarea că i s-a agravat situația juridică prin recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, prin care a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor și s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

Examinând contestația la executare care face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele considerente:

Art. 598 C. proc. pen. prevede că: (1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin

sentința penală din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Prin

sentința penală nr. 123/F din data de 30 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale din data de 13 decembrie 2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

S-a dedus din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11 februarie 2011 la zi.

Astfel, Înalta Curte reține că pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor ce a fost aplicată de către autoritățile judiciare ale Curții Coroanei Snaresbrook, a fost adaptată legislației naționale, urmând ca în România acesta să execute pedeapsa de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

Pe de altă parte, analizând natura și durata pedepsei aplicată de instanța britanică, se constată că potrivit legislației române infracțiunea de omor este pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 și 20 ani. În consecință,în mod corect s-a dispus a se adapta pedeapsa detențiunii pe viață la pedeapsa maximă prevăzută de legislația română, respectiv 20 ani închisoare.

Așadar, se constată că în cauză dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) și d) C. proc. pen., nu au incidență, iar prin adaptarea pedepsei conform duratei prevăzută de legea penală română, nu i s-a agravat situația juridică a inculpatului.

În consecință, în temeiul dispozițiilor legale mai sus menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție va r

espinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 489/A a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată la data de 14 decembrie 2016 în camera de consiliu, în Dosarul nr. x/2/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

contestatorul A. la plata sumei de 100 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 489/A a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată la data de 14 decembrie 2016 în camera de consiliu, în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26 octombrie 2017.