ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 669/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 669/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
669/2017
Asupra
recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data
de 21 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă,
SC A. SRL a solicitat lămurirea Sentinței comerciale nr. 3.678 din 15
aprilie 2014, pronunțată de aceeași instanță,
arătând că pe parcursul executării silite au intervenit
incidente procedurale legate de data de la care instanța a înțeles
să calculeze dobânda legală și să reactualizeze cu indicele
de inflație aferente sumele acordate.
Prin
Sentința nr. 331/COM din 15 noiembrie 2016, Tribunalul Bihor, secția
a II-a civilă, a respins cererea.
Pentru a
hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin Sentința
comercială nr. 3.678 din 15 aprilie 2014, Tribunalul Bihor, secția a
II-a civilă, a admis, în parte, atât acțiunea formulată de
reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., astfel cum a fost
modificată cât și cererea reconvențională, a dispus
rezilierea Contractului de închiriere din 8 decembrie 2006, din culpa
pârâtei-reclamante, pe care a obligat-o la plata sumei de 664.481 RON,
actualizată cu indicele de inflație la data plății
efective, precum și la plata dobânzii legale, a respins cererea SC A. SRL
de recunoaștere a existenței unui drept de retenție asupra
imobilului situat în Oradea, jud. Bihor, până la achitarea integrală
a investițiilor efectuate, a respins cererea pârâtei-reclamante de
obligare a reclamantei-pârâte la plata de despăgubiri, reprezentând
investiții, precum și la plata chiriei restante de 3.800 euro lunar
și a penalităților de întârziere, a obligat
pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de
15.133,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea
pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin Decizia
nr. 141 din 7 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de B.
împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în parte, în
sensul că a redus cuantumul despăgubirilor la care a fost
obligată pârâta de la suma de 664.481 RON, la suma de 590.827 RON, a redus
cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta de
la suma de 15.133,5 RON, la suma de 12.049,5 RON, a menținut celelalte
dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimata să
plătească apelantei suma de 1.542 RON, cu titlu de cheltuieli de
judecată parțiale în apel.
Recursul declarat
de SC A. SRL împotriva sus-menționatei decizii a fost constatat nul de
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a
civilă, prin Decizia nr. 77 din 26 ianuarie 2016.
În
continuare, prima instanță a reținut că, potrivit art. 281
1
C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la
înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori când
acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere
instanței care a pronunțat hotărârea să
lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile
potrivnice, iar potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., pe calea
contestației la executare, se poate solicita lămurirea
înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
În acest
context, a notat că, în speță, s-a solicitat interpretarea
dispozitivului hotărârii judecătorești și pe calea
prevăzută de dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., sens
în care, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la
data de 17 iulie 2014, sub nr. x/271/2014 și precizată la 18 iunie
2015, contestatoarea B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL,
desființarea totală sau parțială a actelor de executare
silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/E/2014 al C. și
obligarea executorului judecătoresc la a emite o nouă somație
și o nouă încheiere de stabilire a debitului și a cheltuielilor
de executare, raportat la suma de 590.827 RON, actualizată cu indicele de
inflație și cu dobânzile legale aferente, calculate începând cu martie
2014 sau cel mult octombrie 2013, cenzurarea sumelor prevăzute cu titlu de
onorariu de executare și diferite cheltuieli de executare nejustificate,
cuprinse în încheierea de stabilire a debitului și cheltuielilor de
executare și în somația emisă de executor la 9 iulie 2014
și suspendarea executării silite.
De asemenea,
a luat act că prin Sentința nr. 6.328 din 25 iunie 2015,
Judecătoria Oradea a admis în parte contestația la executare,
precizată, formulată de B. și a dispus anularea în parte a
formelor de executare silită din Dosarul de executare nr. x/E/2014 al C.,
stabilind că debitul principal este de 590.827 RON, ce se
actualizează cu indicele de inflație, începând cu martie 2014 și
la care se calculează dobânda legală, începând cu aceeași
lună, iar cheltuielile de judecată sunt de 12.049,5 RON, onorariul
executorului judecătoresc va fi recalculat raportat la valoarea
creanței stabilite; s-a înlăturat din încheierea de stabilire a
debitului și a cheltuielilor de executare emisă la 9 iulie 2014 suma
de 248 RON, reprezentând consultație formare dosar de executare; au fost
respinse capetele de cerere referitoare la cenzurarea onorariului
judecătoresc sub limita maximă legală și la
înlăturarea sumei de 620 RON din încheierea de stabilire a debitului
și a cheltuielilor de executare emisă la 9 iulie 2014 și a fost
respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a
executării silite.
A mai notat
că apelul declarat de SC A. SRL împotriva sus-menționatei
sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie
2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă.
În acest
context, tribunalul a reținut că, atât timp cât prin Decizia nr.
546/A din 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor,
secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/271/2014, s-a stabilit în mod
definitiv că "dobânzile și actualizarea debitului încep să
curgă de la data de 15 aprilie 2014, data pronunțării
Sentinței civile nr. 3.678/COM/2014 a Tribunalului Bihor, astfel cum în
mod just a reținut și instanța de fond", problema
ridicată prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ. a fost lămurită, nefiind necesare explicații
suplimentare; a stabili un alt termen ar însemna încălcarea
autorității de lucru judecat cu privire la modalitatea în care au
fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre
părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Pentru aceste
considerente, a respins cererea formulată de SC A. SRL.
Împotriva
acestei sentințe, SC A. SRL a declarat apel, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia
nr. 25/C/2017-A din 2 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat
apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de
500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 281
1
,
art. 399 alin. (1) teza a doua și art. 400 alin. (2) C. proc. civ. și
a subliniat că din interpretarea acestora rezultă că legiuitorul
a pus la îndemâna părților interesate două mijloace procedurale
distincte prin care să obțină lămuriri cu privire la
înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, însă acestea
nu pot fi utilizate decât în condițiile prevăzute de lege. În
situația în care partea a obținut lămuririle solicitate pe calea
uneia dintre cele două mijloace procedurale prevăzute de lege,
aceasta nu mai poate utiliza și de cea de-a doua cale pentru
obținerea acelorași lămuriri, deoarece s-ar aduce înfrângere
puterii de lucru judecat de care se bucură dezlegarea dată prin
hotărârea pronunțată inițial.
În acest
context, a notat că, în speță, între părți s-a purtat
un alt litigiu, având ca obiect o contestație la executare, în cadrul
căruia instanțele au lămurit aspectul a cărui clarificare o
solicită apelanta.
A
reținut Curtea de Apel că, prin Sentința nr. 6.328 din 25 iunie
2015, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă,
în Dosarul nr. x/271/2014, menținută prin Decizia nr. 546/A din 18
aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, s-a stabilit
în mod definitiv că dobânzile și actualizarea debitului încep să
curgă de la data de 15 aprilie 2014, data pronunțării
Sentinței nr. 3.678/COM/2014 a aceluiași tribunal.
Or, prin
cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în prezentul dosar,
apelanta solicită instanței să lămurească din nou
acest aspect, care a fost deja dezlegat definitiv; o asemenea solicitare nu
poate fi primită, întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de
care se bucură hotărârea judecătorească anterioară,
care a tranșat definitiv aceeași chestiune litigioasă.
A subliniat
Curtea de Apel că, într-adevăr, în cauză nu se poate reține
autoritatea de lucru judecat, însă este incident principiul puterii de
lucru judecat, care împiedică infirmarea constatărilor făcute
într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o
altă hotărâre judecătorească, ulterioară, dată în
alt proces.
În acest
sens, a reținut că, dacă autoritatea de lucru judecat presupune
o identitate sub aspectul părților, obiectului și cauzei,
efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impune
consecvență în judecată, respectiv ca ceea ce s-a constatat
și statuat printr-o hotărâre judecătorească să nu fie
contrazis printr-o alta.
Or, în
speță, se impune puterea lucrului judecat a celor statuate anterior cu
privire la problema a cărei dezlegare se solicită.
A apreciat
tribunalul că, deși apelanta aduce critici modului în care
instanța învestită cu soluționarea contestației la
executare a înțeles să clarifice chestiunea invocată și în
prezenta cerere, în cauză nu se poate dezlega și lămuri
încă o dată acest aspect, deoarece s-ar înfrânge puterea de lucru
judecat de care se bucură prima hotărâre judecătorească,
care a tranșat definitiv problema supusă judecății.
Invocând
dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea de Apel a obligat apelanta la
plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de
judecată.
Împotriva
acestei decizii, SC A. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea
sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel,
iar, în subsidiar, modificarea acesteia, cu consecința admiterii cererii
de lămurire a dispozitivului.
În motivare,
a arătat că în mod eronat au reținut instanțele devolutive
că, în speță, lămurirea dispozitivului a avut loc pe calea
contestației la executare, în condițiile art. 400 alin. (2) C. proc.
civ., astfel că există autoritate de lucru judecat, raportat la
obiectul cererii de chemare în judecată.
În opinia
recurentei, în speță nu este îndeplinită condiția triplei
identități de părți, obiect și cauză.
În acest
sens, a arătat că obiectul Dosarului nr. x/271/2014 l-a reprezentat
contestația la executare, formulată de B., în temeiul art. 628 alin.
(3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin care contestatoarea a
solicitat desființarea tuturor actelor de executare silită efectuate
în Dosarul nr. x/E/2014, al C. și obligarea acesteia la emiterea unei noi
somații și unei noi încheieri de stabilire a debitului.
A
susținut recurenta că între dosarul vizând contestația la
executare și cel privind cererea de lămurire a dispozitivului,
întemeiată pe art. 281
1
C. proc. civ., nu există
identitate de obiect și de cauză.
De asemenea,
a susținut că instanțele devolutive s-au raportat în mod eronat
la dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a doua și art. 400 alin. (2)
C. proc. civ., atât timp cât acestea nu au fost invocate nici de
părți, nici de instanță și, mai mult, competența
soluționării unei cereri întemeiate pe textele de lege sus-citate
aparținea instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv
Tribunalului Bihor, iar nu instanței de executare.
În acest
context, a arătat că instanța învestită cu
soluționarea contestației la executare a reținut că nu
poate dispune asupra dobânzii legale, subliniind că data de la care
aceasta începe să curgă poate fi stabilită fie pe calea
contestației la titlu, prevăzută de art. 713 C. proc. civ., fie
pe cea prevăzută de art. 281 C. proc. civ.
A arătat
recurenta că procedura prevăzută de art. 628 C. proc. civ.
adoptat prin Legea nr. 134/2010 este una aflată la dispoziția
executorului judecătoresc și vizează situația în care
lipsesc criteriile de stabilire a modului de calcul al dobânzii și al
actualizării cu indicele de inflație; or, pe calea cererii întemeiate
pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., urmărește tocmai
lămurirea acestor criterii.
Pe fond, a
arătat că momentul de la care trebuie calculată dobânda și
actualizarea cu indicele de inflație este data punerii în întârziere a
debitorului; aceasta, întrucât, pe de o parte, cele două criterii presupun
repararea integrală a prejudiciului, iar, pe de altă parte, în
speță sunt incidente dispozițiile art. 1081 C. civ.
În final, a
arătat că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor
de judecată, în condițiile în care, potrivit art. 281
3
alin. (2) C. proc. civ., părțile nu pot fi obligate la plata
cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea
hotărârii.
La data de 29
martie 2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea recursului, ca nefondat.
Verificând în
cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma criticilor
formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:
În mod
expres, recurenta a invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7,
8 și 9 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora modificarea unei
hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se
sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de
natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic
dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit
și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În lipsa unei
critici vizând nemotivarea deciziei atacate și a indicării actului
juridic greșit interpretat, instanța supremă constată
că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 au fost
formal invocate.
Pe de
altă parte, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei
hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei
legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Instanțele
devolutive, notând că prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a
Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, s-a stabilit în mod
definitiv că dobânda legală și actualizarea cu indicele
inflației a debitului principal vor fi calculate de la 15 aprilie 2014,
data pronunțării Sentinței comerciale nr. 3.678/COM din 15
aprilie 2014 a aceluiași tribunal, au reținut că acest aspect a
fost dezlegat definitiv, astfel că nu mai poate fi pus în discuție pe
calea unei cereri de lămurire a dispozitivului - care nu poate fi
primită, întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se
bucură hotărârea judecătorească anterioară, care a
tranșat definitiv aceeași chestiune litigioasă.
În opinia
recurentei, această soluție este nelegală, întrucât nu este
îndeplinită condiția triplei identități de părți,
obiect și cauză, atât timp cât între dosarul vizând contestația
la executare și cel privind cererea de lămurire a dispozitivului nu
există identitate de obiect și de cauză.
Înalta Curte
notează că, în speță, SC A. SRL a solicitat, în temeiul
art. 281
1
C. proc. civ., lămurirea Sentinței comerciale
nr. 3.678/COM din 15 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor,
secția a II-a civilă.
Potrivit art.
281
1
C. proc. civ., "în cazul în care sunt necesare
lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice,
părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea
să lămurească dispozitivul sau să înlăture
dispozițiile potrivnice."
Procedura
specială de lămurire a dispozitivului este mijlocul procedural prin
care se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de
instanța de judecată, în vederea explicitării acestora, pentru a
se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate.
Părțile au acces la această procedură doar în ipoteza în
care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de
clar - aspect ce poate genera dificultăți în procedura de executare
silită -, dar pe calea cererii de lămurire a dispozitivului nu se
poate modifica titlul executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi
atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.
Pornind de la
aceste considerente, Înalta Curte reține că, în speță,
recurenta a solicitat primei instanțe lămurirea dispozitivului
Sentinței comerciale nr. 3.678/COM din 15 aprilie 2014,
pronunțată de Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, în sensul
precizării momentului de la care trebuie calculată dobânda
legală și dispusă actualizarea cu rata inflației a
debitului principal acordat.
Totodată,
notează că aspectul a cărui lămurire se solicită a
fost pus în discuție și pe calea contestației la executare, iar
prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, secția a
II-a civilă, reținând că titlul executoriu nu conține
niciun criteriu de actualizare a valorii obligației principale, a decis
că dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației se
vor calcula de la data de 15 aprilie 2014.
În aceste
condiții, Înalta Curte reține că în mod legal a apreciat
instanța de apel că aceste considerente vizând momentul de la care se
calculează dobânda legală și actualizarea cu indicele
inflației beneficiază de prezumția puterii de lucru judecat.
Recurenta a
criticat acest aspect, susținând că între dosarul vizând
contestația la executare și cel privind cererea de lămurire a
dispozitivului, întemeiată pe art. 281
1
C. proc. civ., nu
există identitate de obiect și de cauză. Înalta Curte
subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaște două
manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform
art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. și aceea de
prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în
legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art.
1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ.
În
manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect
negativ, extinctiv), autoritatea de lucru judecat presupune, într-adevăr,
tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută
de art. 1201 C. civ.
Această
condiție nu se impune însă a fi îndeplinită atunci când acest
efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în
care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile
dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el
impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea
litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și
stabilitate juridică.
Așa
fiind, criticile recurentei, în sensul că în speță nu este îndeplinită
condiția triplei identități de părți, obiect și
cauză, nu sunt apte să conducă la modificarea sub acest aspect a
hotărârii recurate, atât timp cât raționamentul curții de apel
se constituie într-o aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat stabilit
prin hotărârea judecătorească anterioară, asigurându-se
astfel evitarea contrazicerii dintre cele două hotărâri.
În alte
cuvinte, fundamentul efectului pozitiv al lucrului judecat constă în
valoarea de prezumție, de mijloc de probă a ceea ce a fost deja
verificat jurisdicțional în raporturile juridice dintre aceleași
părți, prezumție care, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la
art. 1202 alin. (2) C. civ., are caracter absolut.
Nici
criticile recurentei, în sensul că instanțele devolutive s-au raportat
în mod eronat la dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a doua și art.
400 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt apte să conducă către o
altă concluzie.
Aceasta,
întrucât, dincolo de textul de lege pe care a fost întemeiată
contestația la executare, relevante sunt considerentele reținute prin
Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a
civilă, în sensul că titlul executoriu nu conține niciun
criteriu de actualizare a valorii obligației principale, astfel că
dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației se vor
calcula de la data de 15 aprilie 2014, dar și în sensul că sunt
nefondate susținerile conform cărora dobânda și actualizarea cu
indicele inflației sunt datorate începând cu anul 2010, atât timp cât
despăgubirile obținute prin titlurile executorii nu sunt rezultatul
lipsei de folosință a bunului, ci reprezintă contravaloarea
îmbunătățirilor aduse acestuia.
În
consecință, având în vedere efectul pozitiv al Deciziei nr. 546/A din
18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, Înalta
Curte apreciază că în mod legal a reținut instanța de prim
control judiciar că prin cererea de lămurire a dispozitivului,
formulată în prezentul dosar, SC A. SRL repune în discuție o
chestiune care a fost deja dezlegată cu putere de lucru judecat.
Înalta Curte
constată însă că sunt fondate criticile recurentei în sensul
că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de
judecată.
Astfel,
potrivit art. 281
3
alin. (2) C. proc. civ., părțile nu pot
fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau
completarea hotărârii.
Prin urmare,
obligând apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu
titlu de cheltuieli de judecată, Curtea de Apel a încălcat
dispozițiile legale menționate mai sus.
Susținerile
intimatei, în sensul că legiuitorul a avut în vedere doar cheltuielile
legate de taxele judiciare de timbru în ceea ce privește îndreptarea,
lămurirea și completarea hotărârii, dar nu și celelalte
cheltuieli de judecată, nu pot fi primite, atât timp cât dispozițiile
art. 283
3
alin. (2) C. proc. civ. nu disting după cum acestea
reprezintă taxe judiciare de timbru sau onorarii de avocat.
Așa
fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc.
civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același Cod, va admite recursul
declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL și va modifica în parte
decizia atacată, în sensul că va înlătura dispoziția de
obligare a apelantei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată,
menținând însă celelalte dispoziții.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr.
25/C/2017-A din 2 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel
Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și
fiscal.
Modifică
în parte decizia recurată, în sensul că înlătură
dispoziția de obligare a apelantei la plata către intimată a
cheltuielilor de judecată.
Menține
celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.
Procesat de