ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 669/2017

Decizia nr. 669/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2016 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, SC A. SRL a solicitat lămurirea Sentinței comerciale nr. 3.678 din 15 aprilie 2014, pronunțată de aceeași instanță, arătând că pe parcursul executării silite au intervenit incidente procedurale legate de data de la care instanța a înțeles să calculeze dobânda legală și să reactualizeze cu indicele de inflație aferente sumele acordate. Prin Sentința nr. 331/COM din 15 noiembrie 2016, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că prin Sentința comercială nr. 3.678 din 15 aprilie 2014, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, a admis, în parte, atât acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B., astfel cum a fost modificată cât și cererea reconvențională, a dispus rezilierea Contractului de închiriere din 8 decembrie 2006, din culpa pârâtei-reclamante, pe care a obligat-o la plata sumei de 664.481 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale, a respins cererea SC A. SRL de recunoaștere a existenței unui drept de retenție asupra imobilului situat în Oradea, jud. Bihor, până la achitarea integrală a investițiilor efectuate, a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata de despăgubiri, reprezentând investiții, precum și la plata chiriei restante de 3.800 euro lunar și a penalităților de întârziere, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 15.133,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins cererea pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 141 din 7 mai 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de B. împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor la care a fost obligată pârâta de la suma de 664.481 RON, la suma de 590.827 RON, a redus cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta de la suma de 15.133,5 RON, la suma de 12.049,5 RON, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimata să plătească apelantei suma de 1.542 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în apel. Recursul declarat de SC A. SRL împotriva sus-menționatei decizii a fost constatat nul de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 77 din 26 ianuarie 2016. În continuare, prima instanță a reținut că, potrivit art. 281 1 C. proc.

civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori când acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice, iar potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ., pe calea contestației la executare, se poate solicita lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. În acest context, a notat că, în speță, s-a solicitat interpretarea dispozitivului hotărârii judecătorești și pe calea prevăzută de dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc.

civ., sens în care, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17 iulie 2014, sub nr. x/271/2014 și precizată la 18 iunie 2015, contestatoarea B. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC A. SRL, desființarea totală sau parțială a actelor de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. x/E/2014 al C. și obligarea executorului judecătoresc la a emite o nouă somație și o nouă încheiere de stabilire a debitului și a cheltuielilor de executare, raportat la suma de 590.827 RON, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânzile legale aferente, calculate începând cu martie 2014 sau cel mult octombrie 2013, cenzurarea sumelor prevăzute cu titlu de onorariu de executare și diferite cheltuieli de executare nejustificate, cuprinse în încheierea de stabilire a debitului și cheltuielilor de executare și în somația emisă de executor la 9 iulie 2014 și suspendarea executării silite.

De asemenea, a luat act că prin Sentința nr. 6.328 din 25 iunie 2015, Judecătoria Oradea a admis în parte contestația la executare, precizată, formulată de B. și a dispus anularea în parte a formelor de executare silită din Dosarul de executare nr. x/E/2014 al C., stabilind că debitul principal este de 590.827 RON, ce se actualizează cu indicele de inflație, începând cu martie 2014 și la care se calculează dobânda legală, începând cu aceeași lună, iar cheltuielile de judecată sunt de 12.049,5 RON, onorariul executorului judecătoresc va fi recalculat raportat la valoarea creanței stabilite; s-a înlăturat din încheierea de stabilire a debitului și a cheltuielilor de executare emisă la 9 iulie 2014 suma de 248 RON, reprezentând consultație formare dosar de executare; au fost respinse capetele de cerere referitoare la cenzurarea onorariului judecătoresc sub limita maximă legală și la înlăturarea sumei de 620 RON din încheierea de stabilire a debitului și a cheltuielilor de executare emisă la 9 iulie 2014 și a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

A mai notat că apelul declarat de SC A. SRL împotriva sus-menționatei sentințe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă. În acest context, tribunalul a reținut că, atât timp cât prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/271/2014, s-a stabilit în mod definitiv că "dobânzile și actualizarea debitului încep să curgă de la data de 15 aprilie 2014, data pronunțării Sentinței civile nr. 3.678/COM/2014 a Tribunalului Bihor, astfel cum în mod just a reținut și instanța de fond", problema ridicată prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ. a fost lămurită, nefiind necesare explicații suplimentare; a stabili un alt termen ar însemna încălcarea autorității de lucru judecat cu privire la modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Pentru aceste considerente, a respins cererea formulată de SC A. SRL. Împotriva acestei sentințe, SC A. SRL a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 25/C/2017-A din 2 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 281 1 , art. 399 alin. (1) teza a doua și art. 400 alin. (2) C. proc. civ. și a subliniat că din interpretarea acestora rezultă că legiuitorul a pus la îndemâna părților interesate două mijloace procedurale distincte prin care să obțină lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, însă acestea nu pot fi utilizate decât în condițiile prevăzute de lege. În situația în care partea a obținut lămuririle solicitate pe calea uneia dintre cele două mijloace procedurale prevăzute de lege, aceasta nu mai poate utiliza și de cea de-a doua cale pentru obținerea acelorași lămuriri, deoarece s-ar aduce înfrângere puterii de lucru judecat de care se bucură dezlegarea dată prin hotărârea pronunțată inițial.

În acest context, a notat că, în speță, între părți s-a purtat un alt litigiu, având ca obiect o contestație la executare, în cadrul căruia instanțele au lămurit aspectul a cărui clarificare o solicită apelanta. A reținut Curtea de Apel că, prin Sentința nr. 6.328 din 25 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă, în Dosarul nr. x/271/2014, menținută prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, s-a stabilit în mod definitiv că dobânzile și actualizarea debitului încep să curgă de la data de 15 aprilie 2014, data pronunțării Sentinței nr. 3.678/COM/2014 a aceluiași tribunal.

Or, prin cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în prezentul dosar, apelanta solicită instanței să lămurească din nou acest aspect, care a fost deja dezlegat definitiv; o asemenea solicitare nu poate fi primită, întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească anterioară, care a tranșat definitiv aceeași chestiune litigioasă. A subliniat Curtea de Apel că, într-adevăr, în cauză nu se poate reține autoritatea de lucru judecat, însă este incident principiul puterii de lucru judecat, care împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă, printr-o altă hotărâre judecătorească, ulterioară, dată în alt proces.

În acest sens, a reținut că, dacă autoritatea de lucru judecat presupune o identitate sub aspectul părților, obiectului și cauzei, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat impune consecvență în judecată, respectiv ca ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească să nu fie contrazis printr-o alta. Or, în speță, se impune puterea lucrului judecat a celor statuate anterior cu privire la problema a cărei dezlegare se solicită. A apreciat tribunalul că, deși apelanta aduce critici modului în care instanța învestită cu soluționarea contestației la executare a înțeles să clarifice chestiunea invocată și în prezenta cerere, în cauză nu se poate dezlega și lămuri încă o dată acest aspect, deoarece s-ar înfrânge puterea de lucru judecat de care se bucură prima hotărâre judecătorească, care a tranșat definitiv problema supusă judecății.

Invocând dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea de Apel a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii, SC A. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel, iar, în subsidiar, modificarea acesteia, cu consecința admiterii cererii de lămurire a dispozitivului. În motivare, a arătat că în mod eronat au reținut instanțele devolutive că, în speță, lămurirea dispozitivului a avut loc pe calea contestației la executare, în condițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ., astfel că există autoritate de lucru judecat, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, în speță nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. În acest sens, a arătat că obiectul Dosarului nr. x/271/2014 l-a reprezentat contestația la executare, formulată de B., în temeiul art. 628 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, prin care contestatoarea a solicitat desființarea tuturor actelor de executare silită efectuate în Dosarul nr. x/E/2014, al C. și obligarea acesteia la emiterea unei noi somații și unei noi încheieri de stabilire a debitului. A susținut recurenta că între dosarul vizând contestația la executare și cel privind cererea de lămurire a dispozitivului, întemeiată pe art. 281 1 C. proc. civ., nu există identitate de obiect și de cauză.

De asemenea, a susținut că instanțele devolutive s-au raportat în mod eronat la dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a doua și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., atât timp cât acestea nu au fost invocate nici de părți, nici de instanță și, mai mult, competența soluționării unei cereri întemeiate pe textele de lege sus-citate aparținea instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv Tribunalului Bihor, iar nu instanței de executare. În acest context, a arătat că instanța învestită cu soluționarea contestației la executare a reținut că nu poate dispune asupra dobânzii legale, subliniind că data de la care aceasta începe să curgă poate fi stabilită fie pe calea contestației la titlu, prevăzută de art. 713 C. proc.

civ., fie pe cea prevăzută de art. 281 C. proc. civ. A arătat recurenta că procedura prevăzută de art. 628 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 este una aflată la dispoziția executorului judecătoresc și vizează situația în care lipsesc criteriile de stabilire a modului de calcul al dobânzii și al actualizării cu indicele de inflație; or, pe calea cererii întemeiate pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ., urmărește tocmai lămurirea acestor criterii. Pe fond, a arătat că momentul de la care trebuie calculată dobânda și actualizarea cu indicele de inflație este data punerii în întârziere a debitorului; aceasta, întrucât, pe de o parte, cele două criterii presupun repararea integrală a prejudiciului, iar, pe de altă parte, în speță sunt incidente dispozițiile art. 1081 C. civ.

În final, a arătat că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, potrivit art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii. La data de 29 martie 2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele: În mod expres, recurenta a invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., texte de lege potrivit cărora modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În lipsa unei critici vizând nemotivarea deciziei atacate și a indicării actului juridic greșit interpretat, instanța supremă constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 au fost formal invocate. Pe de altă parte, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Instanțele devolutive, notând că prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, s-a stabilit în mod definitiv că dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației a debitului principal vor fi calculate de la 15 aprilie 2014, data pronunțării Sentinței comerciale nr. 3.678/COM din 15 aprilie 2014 a aceluiași tribunal, au reținut că acest aspect a fost dezlegat definitiv, astfel că nu mai poate fi pus în discuție pe calea unei cereri de lămurire a dispozitivului - care nu poate fi primită, întrucât s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească anterioară, care a tranșat definitiv aceeași chestiune litigioasă.

În opinia recurentei, această soluție este nelegală, întrucât nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, atât timp cât între dosarul vizând contestația la executare și cel privind cererea de lămurire a dispozitivului nu există identitate de obiect și de cauză. Înalta Curte notează că, în speță, SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 281 1 C. proc. civ., lămurirea Sentinței comerciale nr. 3.678/COM din 15 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă. Potrivit art. 281 1 C. proc.

civ., "în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori aceasta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice." Procedura specială de lămurire a dispozitivului este mijlocul procedural prin care se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanța de judecată, în vederea explicitării acestora, pentru a se putea proceda la executarea silită a hotărârii vizate. Părțile au acces la această procedură doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătorești nu este suficient de clar - aspect ce poate genera dificultăți în procedura de executare silită -, dar pe calea cererii de lămurire a dispozitivului nu se poate modifica titlul executoriu, întrucât o atare finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

Pornind de la aceste considerente, Înalta Curte reține că, în speță, recurenta a solicitat primei instanțe lămurirea dispozitivului Sentinței comerciale nr. 3.678/COM din 15 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, în sensul precizării momentului de la care trebuie calculată dobânda legală și dispusă actualizarea cu rata inflației a debitului principal acordat.

Totodată, notează că aspectul a cărui lămurire se solicită a fost pus în discuție și pe calea contestației la executare, iar prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, reținând că titlul executoriu nu conține niciun criteriu de actualizare a valorii obligației principale, a decis că dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației se vor calcula de la data de 15 aprilie 2014. În aceste condiții, Înalta Curte reține că în mod legal a apreciat instanța de apel că aceste considerente vizând momentul de la care se calculează dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației beneficiază de prezumția puterii de lucru judecat. Recurenta a criticat acest aspect, susținând că între dosarul vizând contestația la executare și cel privind cererea de lămurire a dispozitivului, întemeiată pe art. 281 1 C. proc.

civ., nu există identitate de obiect și de cauză. Înalta Curte subliniază că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, conform art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. În manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv), autoritatea de lucru judecat presupune, într-adevăr, tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ.

Această condiție nu se impune însă a fi îndeplinită atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Așa fiind, criticile recurentei, în sensul că în speță nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, nu sunt apte să conducă la modificarea sub acest aspect a hotărârii recurate, atât timp cât raționamentul curții de apel se constituie într-o aplicare a efectului pozitiv al lucrului judecat stabilit prin hotărârea judecătorească anterioară, asigurându-se astfel evitarea contrazicerii dintre cele două hotărâri.

În alte cuvinte, fundamentul efectului pozitiv al lucrului judecat constă în valoarea de prezumție, de mijloc de probă a ceea ce a fost deja verificat jurisdicțional în raporturile juridice dintre aceleași părți, prezumție care, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., are caracter absolut. Nici criticile recurentei, în sensul că instanțele devolutive s-au raportat în mod eronat la dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a doua și art. 400 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt apte să conducă către o altă concluzie.

Aceasta, întrucât, dincolo de textul de lege pe care a fost întemeiată contestația la executare, relevante sunt considerentele reținute prin Decizia nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, în sensul că titlul executoriu nu conține niciun criteriu de actualizare a valorii obligației principale, astfel că dobânda legală și actualizarea cu indicele inflației se vor calcula de la data de 15 aprilie 2014, dar și în sensul că sunt nefondate susținerile conform cărora dobânda și actualizarea cu indicele inflației sunt datorate începând cu anul 2010, atât timp cât despăgubirile obținute prin titlurile executorii nu sunt rezultatul lipsei de folosință a bunului, ci reprezintă contravaloarea îmbunătățirilor aduse acestuia.

În consecință, având în vedere efectul pozitiv al Deciziei nr. 546/A din 18 aprilie 2016 a Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, Înalta Curte apreciază că în mod legal a reținut instanța de prim control judiciar că prin cererea de lămurire a dispozitivului, formulată în prezentul dosar, SC A. SRL repune în discuție o chestiune care a fost deja dezlegată cu putere de lucru judecat. Înalta Curte constată însă că sunt fondate criticile recurentei în sensul că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Astfel, potrivit art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ., părțile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii. Prin urmare, obligând apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea de Apel a încălcat dispozițiile legale menționate mai sus.

Susținerile intimatei, în sensul că legiuitorul a avut în vedere doar cheltuielile legate de taxele judiciare de timbru în ceea ce privește îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii, dar nu și celelalte cheltuieli de judecată, nu pot fi primite, atât timp cât dispozițiile art. 283 3 alin. (2) C. proc. civ. nu disting după cum acestea reprezintă taxe judiciare de timbru sau onorarii de avocat. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același Cod, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL și va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va înlătura dispoziția de obligare a apelantei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată, menținând însă celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 25/C/2017-A din 2 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că înlătură dispoziția de obligare a apelantei la plata către intimată a cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017. Procesat de GGC - N