ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3739/2015

Decizia nr. 3739/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2013, reclamanta SC A. SRL, a formulat cerere de anulare a Deciziei nr. 12 din 15 iulie 2013, menținută prin Încheierea nr. VI/107 din 18 septembrie 2013, emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale, prin Comisia de soluționare a contestațiilor, solicitând că prin decizia ce se va pronunța să se dispună anularea măsurii suspendării directorului economic B., cerută prin Decizia nr. 12/2013 și menținută prin încheierea nr. VI/107/2013.

Prin sentința nr. 47 din 6 martie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea completată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Buzău și Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 47 din 6 martie 2014.

Împotriva sentinței nr. 47 din 6 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen, motivat reclamanta SC A. SRL pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că prin sentința atacată prin care instanța a respins acțiunea formulată împotriva actelor emise de intimata Curtea de Conturi a României instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere fiind dată pe fond cu aplicarea greșită a normelor de drept material împotriva dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 94/1992 în raport de dispozițiile C. muncii, avându-se în vedere obiectul Deciziei nr. 12 din 15 iulie 2013.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefundat.

Prin încheierea din 17.09.2015 recursul a fost admis în principiu acordându-se termen în ședința publică.

În ședința publică din 24.11.2015 recurenta-reclamantă a depus la dosar concluzii scrise și acte apreciate ca noi în raport de dispozițiile art. 492 C. proc. civ., iar intimata-pârâtă a depus soluția pronunțată în Dosarul nr. x/42/2013.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se invocă faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin imixtiunea în sfera activității legislative.

Aceasta deoarece a extins în opinia recurentei condițiile de suspendare prevăzute la art. 45 din Legea nr. 94/1992 reglementând noi condiții de suspendare pentru persoana în sarcina căreia s-a constatat săvârșirea unor fapte cauzatoare de prejudicii.

Curtea nu va reține acest motiv de recurs ca fondat. În primul rând aspectele invocate nu se încadrează în acest motiv de recurs în cauză hotărârea pronunțată cu respectarea limitelor de legalitate prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile Legii nr. 84/1992, instanța de contencios administrativ fiind competentă să analizeze legalitatea actelor emise de Curtea de Conturi, fără a se aprecia că prin această analiză de legalitate instanța de judecată a săvârșit acte ce intră în atribuțiile puterii legislative sau executive după caz.

În al doilea rând aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 43 și 45 din Legea nr. 94/1992 ca dispoziții de drept material ce reglementează condițiile privind valorificarea constatărilor din raportul de control întocmit de inspectorii Curții de Conturi se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate cu privire la acest motiv de recurs, neputând fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține argumentarea soluției de respingere a acțiunii printr-o motivare sumară sau contradictorie.

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., de natură a face posibilă executarea controlului de legalitate, hotărârea fiind motivată în raport de exigențele art. 6 C.E.D.O.

Nu se poate reține existența unei motivări contradictorii privind aspectul principal al cauzei, respectiv aplicarea art. 45 din Legea nr. 94/1992 care privește un alt motiv de recurs. Faptul că instanța de fond nu a reținut caracterul pretins de recomandare al normei cuprinse în dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 și pretinsul abuz săvârșit de Curtea de Conturi în ceea ce privește emiterea Deciziei nr. 12/2013 prin care s-a solicitat suspendarea din funcție a directorului economic al societății recurente nu reprezintă un aspect de natură a se încadra în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă principala critică adusă de către recurentă aceasta susținând în esență greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 94/1992. Se arată în principal că aceste dispoziții nu erau aplicabile fiind incidente dispozițiile C. muncii și dispozițiile din Legea nr. 31/1990 și în subsidiar faptul că aceste dispoziții art. 45 din Legea nr. 94/1992 au fost aplicate greșit deoarece nu erau îndeplinite condițiile pentru ca intimata să solicite suspendarea din funcție a directorului economic.

Verificând aspectele de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 dispoziții declarate constituționale prin Decizia nr. 1094 din 15 octombrie 2008.

Prin aceste dispoziții intimata poate cere celor în drept angajatorului sau alte persoane îndreptățite conform legii, suspendarea din funcție în condițiile legii a persoanelor acuzate, până la soluționarea definitivă a cauzei civile, penale, disciplinare după caz.

În fapt în prezenta cauză se rețin următoarele aspecte anterioare emiterii deciziei contestate în prezenta cauză nr. 12 din 15 iulie 2013.

Auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Buzău au desfășurat o acțiune de control privind „Situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului in perioada 01.01.2012-31.12.2012 la SC A. SRL Buzău și au încheiat Raportul de control înregistrat sub nr. 1055 din 28 februarie 2013.

Examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate în acest act de control, a fost emisă Decizia nr. 5 din 26 martie 2013 prin care la Secțiunea I pct. 1-3 și Secțiunea II pct. 4 au fost dispuse următoarele măsuri:

Secțiunea I

pct. 1 - „Se vor restitui la bugetul de stat sumele alocate în baza O.G. nr. 13/2012, care nu se încadrează în categoria arieratelor așa cum prevede actul normativ.”;

pct. 2 - „Virarea la bugetul de stat a tuturor obligațiilor fiscale restante, împreună cu majorările de întârziere și penalitățile aferente. Respectarea dispozițiilor legale în materie, în ce privește obligativitatea încasării prin conturile deschise la Trezoreria Buzău a contravalorii creanțelor de la instituțiile publice, precum și efectuarea plăților prin aceste conturi, în ordinea de prioritate stabilită de lege”;

pct. 3 - „Se vor restitui la bugetul local al municipiului Buzău sumele încasate nelegal reprezentând contravaloarea hranei și întreținerii câinilor vagabonzi care potrivit documentelor întocmite de medicul veterinar ar fi fost cazați în adăposturi pe o perioadă mai mare decât cea prevăzută de O.U.G. nr. 155/2001”.

Secțiunea II pct. 4 - „Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor de recuperare a contravalorii dobânzilor, comisioanelor și spezelor bancare - aferente creditelor contractate nelegal de la Banca Comercială - Sucursala Buzău pentru executarea lucrărilor de amenajare și întreținere străzi și trotuare în municipiul Buzău”.

Împotriva măsurilor din decizie, entitatea verificată a formulat Contestația nr. VI/40650 din 22 mai 2013 înregistrată Ia Curtea de Conturi a României, Departamentul VI, iar prin încheierea nr. VI.81 din 25 iulie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, au fost menținute măsurile menționate mai sus.

Conform certificatului de grefă depus la dosar de intimata Curtea de Conturi rezultă că aceste acte au fost contestate și au format obiectul Dosarului nr. x/42/2013, iar prin Decizia nr. 2568 din 18 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins definitiv recursul declarat de recurenta-reclamantă formulat împotriva sentinței civile nr. 8 din 9 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești.

În urma constatărilor neregulilor prin actele care au formulat obiectul Dosarului nr. x/42/2013 a fost emisă în baza art. 45 din Legea nr. 92/1994 decizia nr. 12 din 15 iulie 2013 contestată în prezenta cauză prin care s-a solicitat directorului executiv al societății reclamante suspendarea din funcție a directorului economic al societății până la finalizarea dosarului privind stabilirea prejudiciului.

Ca aspecte de nelegalitate s-au invocat faptul că dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 nu erau aplicabile fiind aplicabile dispozițiile C. muncii și ale Legii nr. 31/1990 și că aceste dispoziții s-au aplicat și interpretat nelegal deoarece directorul executiv nu avea competența materială și funcțională de a dispune suspendarea directorului economic.

Curtea nu va reține ca întemeiate aceste aspecte de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză instanța de fond a stabilit corect incidența dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 94/1992 ca lege organică cu caracter special prin care, cu caracter derogatoriu se poate solicita de către Curtea de Conturi suspendarea din funcție a persoanelor acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei penale, civile sau disciplinare după caz.

Decizia nr. 12/2013 nu are ca obiect stabilirea competenței directorului executiv de a solicita suspendarea directorului economic. Directorul executiv al unității verificate, în urma constatărilor din Raportul de control și în baza dispozițiilor art. 15 lit. c) din actul constitutiv și contractul de mandat avea obligația legală să ducă la îndeplinire măsura de suspendare din funcție a directorului economic dispusă de intimata Curtea de Conturi.

În ceea ce privește pe fond îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 94/1992, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat ca legală suspendarea directorului economic pentru săvârșirea faptelor prezentate în decizie la pct. 1, 2 și 3 constatate la pct. B1, B2 și B5 din raportul de control.

În cadrul recursului declarat și în susținerea recursului recurenta nu a arătat împrejurări de natură a demonstra lipsa culpei persoanei cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențe, respectiv directorul economic, toate faptele cauzatoare de prejudicii fiind reținute în raportul de control în sarcina directorului economic. În consecință, în cauză, în mod corect s-au reținut a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 94/1992. Iar faptul că s-a pronunțat cu privire la neregulile constatate rezoluție de clasare a sesizării penale sub aspectul existenței unor infracțiuni de corupție nu se infirmă legalitatea Deciziei nr. 12/2013 contestată în prezenta cauză, răspunderea civilă fiind distinctă și diferită de răspunderea penală. Iar în cauză dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992 sunt îndeplinite în sensul săvârșirii unor fapte cauzatoare de prejudicii sau a unor abateri grave cu caracter financiar.

În ceea ce privește suspendarea prezentei cauze până la soluționarea unui alt litigiu având ca obiect Decizia nr. 5/2013 în mod corect această solicitare nu a fost reținută apreciindu-se ca pe fond instanța competentă Tribunalul Buzău să verifice legalitatea măsurii prin care s-a dispus restituirea la bugetul local a sumelor încasate nelegal.

Față de cele expuse mai sus, Curtea, constatând că în mod corect au fost menținute actele contestate emise de Curtea de Conturi Decizia nr. 12/2013 și Încheierea nr. VI/107/2013, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 47 din 6 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2015