ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3078/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2013, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu cu pârâtele Camera de Conturi Buzău și Curtea de Conturi a României, anularea deciziei nr. 12 din 15 iulie 2013 a Camerei de Conturi a Buzău și a încheierii nr. VI/107 din 18 septembrie 2013 a Curții de Conturi a României.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 47 din 6 martie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Conturi Buzău și Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 3739 din 24 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de reclamanta A. SRL împotriva sentinței civile nr. 47 din 6 martie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs: - a constatat nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin care s-a invocat faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin imixtiunea în sfera legislativului; - a constatat nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cauză neputându-se reține argumentarea soluției de respingere a acțiunii printr-o motivare sumară sau contradictorie; - a constatat nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond interpretând și aplicând corect dispozițiile art. 45 din Legea nr. 94/1992, dispoziții declarate constituționale prin Decizia nr. 1094 din 15 octombrie 2008. În fapt, s-au reținut următoarele aspecte anterioare emiterii deciziei nr. 12 din 15 iulie 2013, contestată în cauză. Auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi Buzău au desfășurat o acțiune de control privind „Situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului în perioada 01.01.2012-31.12.2012 la A. SRL Buzău și au încheiat Raportul de control înregistrat sub nr. 1055 din 28 februarie 2013. Examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate în acest act de control, a fost emisă decizia nr. 5 din 26 martie 2013 prin care au fost dispuse anumite măsuri. Împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr. 5 din 26 martie 2013, entitatea verificată a formulat contestația nr. VI/40650 din 22 mai 2013 înregistrată la Curtea de Conturi a României, Departamentul VI, iar prin încheierea nr. VI.81 din 25 iulie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, au fost menținute măsurile dispuse prin decizie. Conform certificatului de grefă depus la dosar de intimata Curtea de Conturi a rezultat că aceste acte au fost contestate și au format obiectul Dosarului nr. x/42/2013, iar prin decizia nr. 2568 din 18 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins definitiv recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 8 din 9 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești. În urma constatării neregulilor prin actele care au formulat obiectul Dosarului nr. x/42/2013 a fost emisă în baza art. 45 din Legea nr. 92/1994 decizia nr. 12 din 15 iulie 2013 contestată în cauză, prin care s-a solicitat directorului executiv al societății reclamante suspendarea din funcție a directorului economic al societății până la finalizarea dosarului privind stabilirea prejudiciului. Instanța de fond a stabilit corect incidența dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 94/1992 ca lege organică cu caracter special prin care, cu caracter derogatoriu se poate solicita de către Curtea de Conturi suspendarea din funcție a persoanelor acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei penale, civile sau disciplinare după caz. Decizia nr. 12/2013 nu are ca obiect stabilirea competenței directorului executiv de a solicita suspendarea directorului economic. Directorul executiv al unității verificate, în urma constatărilor din Raportul de control și în baza dispozițiilor art. 15 lit. c) din actul constitutiv și contractul de mandat avea obligația legală să ducă la îndeplinire măsura de suspendare din funcție a directorului economic dispusă de intimata Curtea de Conturi. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 45 din Legea nr. 94/1992, în mod corect prima instanță a apreciat ca legală suspendarea directorului economic pentru săvârșirea faptelor prezentate în decizie la pct. 1,2 și 3, constatate la pct. B1, B2 și B5 din raportul de control. Instanța de control a reținut că nici în calea de atac a recursului recurenta nu a arătat împrejurări de natură a demonstra lipsa culpei persoanei cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențe, respectiv a directorului economic, toate faptele cauzatoare de prejudicii fiind reținute prin raportul de control în sarcina directorului economic. În consecință, în cauză, în mod corect s-a reținut a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 94/1992. Iar faptul că s-a pronunțat cu privire la neregulile constatate o rezoluție de clasare a sesizării penale sub aspectul existenței unor infracțiuni de corupție nu infirmă legalitatea deciziei nr. 12/2013 contestată în cauză, răspunderea civilă fiind distinctă și diferită de răspunderea penală. Iar în cauză condițiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 94/1992 sunt îndeplinite în sensul săvârșirii unor fapte cauzatoare de prejudicii sau a unor abateri grave cu caracter financiar. În ceea ce privește suspendarea cauzei dedusă judecății până la soluționarea unui alt litigiu având ca obiect decizia nr. 5/2013 în mod corect această solicitare nu a fost reținută apreciindu-se ca pe fond instanța competentă Tribunalul Buzău să verifice legalitatea măsurii prin care s-a dispus restituirea la bugetul local a sumelor încasate nelegal.

Contestația în anulare exercitată în cauză Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/1/2016, contestatoarea A. SRL, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a bugetelor unităților administrativ teritoriale, a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 4 C. proc. civ. administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/42/2013, rejudecarea cauzei, iar pe fond, admiterea acțiunii în anularea deciziei nr. 12/2013. În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a învederat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale săvârșite de instanță și că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Contestatoarea susține că, în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe care l-a apreciat nefondat, instanța a săvârșit o serie de greșeli materiale care au condus la o dezlegare eronată a recursului: - aspectele reținute de instanța de recurs nu sunt anterioare emiterii deciziei nr. 12/2013; - Dosarul nr. x/42/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nu a avut ca obiect contestarea deciziei nr. 5/2013, ci fondul cauzei (apreciat de instanța de recurs ca rămas definitiv) se judecă în cadrul Dosarului nr. x/114/2013 al Tribunalului Buzău; - prin extrasul cu privire la Dosarul nr. x/42/2013 (și nu certificat de grefă cum eronat a reținut instanța), depus de Curtea de Conturi a României, nu s-a susținut că acest dosar reprezintă dezlegarea dată fondului cauzei; - decizia nr. 12/2013 nu a fost emisă de Curtea de Conturi ulterior constatării neregulilor prin actele care au format obiectul Dosarului nr. x/42/2013, ci anterior; - în fine, decizia nr. 12/2013 nu are nicio legătură cu Dosarul nr. x/42/2013. De asemenea, în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respins ca nefondat, instanța nu s-a pronunțat asupra criticii că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele respingerii cererii de suspendare a judecății, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. x/114/2013 aflată pe rolul Tribunalului Buzău. În schimb, instanța de recurs s-a pronunțat asupra altui fapt care nu avea legătură cu recursul și anume că, în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a judecății. Procedând astfel, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Apărările formulate de intimata Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului Buzău Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Curtea de Conturi a României pentru Camera de Conturi a Județului Buzău a solicitat, în principal, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că instanța de recurs a analizat toate motivele de casare invocate de recurentă, iar pe fondul contestației în anulare, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată. II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatei cu privire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare reprezintă apărări formulate pe fondul contestației, motiv pentru care, aceste susțineri vor fi analizate în cadrul examinării cerințelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 4 C. proc. civ. Contestatorul invocă eroarea materială în dezlegarea dată recursului și omisiunea instanței de recurs de a cerceta unul dintre motivele recursului declarat în cauză, încadrându-se în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și pct. 3 C. proc. civ. Rezultă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare. Examinând motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., se reține că acestea sunt nefondate. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de dispozițiile procedurale. În argumentarea motivului cererii de contestație în anulare, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că instanța de recurs s-a pronunțat eronat asupra motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, criticile aduse deciziei atacate vizând modul în care instanța de recurs a rezolvat aspectele litigioase. Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale. Analizând dacă motivul invocat reprezintă o eroare materială în accepțiunea art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte observă că textul menționat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției. Or, susținerile contestatoarei nu se încadrează în noțiunea de eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. În cauza de față, contestatoarea invocă neobservarea corectă a unor aspecte factuale ale cauzei, respectiv: aspectele reținute de instanța de recurs nu sunt anterioare emiterii deciziei nr. 12/2013; fondul cauzei (apreciat de instanța de recurs ca rămas definitiv) nu s-a judecat în cadrul Dosarului nr. x/42/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ci se judecă în cadrul Dosarului nr. x/114/2013 al Tribunalului Buzău; extrasul depus de Curtea de Conturi a României cu privire la Dosarul nr. x/42/2013 a fost depus cu titlu de practică judiciară, nu ca reprezentând dezlegarea dată fondului cauzei; decizia nr. 12/2013 nu a fost emisă de Curtea de Conturi ulterior constatării neregulilor prin actele care au format obiectul Dosarului nr. x/42/2013, ci anterior; decizia nr. 12/2013 nu are nicio legătură cu Dosarul nr. x/42/2013. Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma „erori materiale”, ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată și constituind un veritabil „recurs la recurs”, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare. Prin urmare, Înalta Curte reține că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul dispozițiilor legale incidente. Analizând hotărârea atacată, prin prisma prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., invocate de contestatoare se constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzută de acest text legal, întrucât nu se poate identifica o omisiune a instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre recursurile declarate în cauză. Argumentul contestatoarei că instanța nu s-a pronunțat asupra criticii că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele respingerii cererii de suspendare a judecății, până la soluționarea definitivă a cauzei nr. x/114/2013 aflată pe rolul Tribunalului Buzău, nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., ci ipotezei reglementate de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.. Premisa motivului de contestație invocat formal este situația în care instanța a fost sesizată cu mai multe recursuri, principale sau incidentale ori, după caz, provocate, ceea ce nu corespunde datelor cauzei de față. Contestatoarea invocă omisiunea instanței de a se pronunța asupra unui motiv de recurs, nu asupra unui recurs. În plus, criticile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii de fond, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au fost analizate de instanța de recurs. Faptul că nu s-a răspuns conform susținerilor recurentei nu constituie motiv de contestație în anulare. Prin criticile formulate, contestatoarea tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res iudicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei. Față de cele ce preced, se apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de dispozițiile menționate. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.