ÎCCJ, decizie (scj.ro #139293)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #139293) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cameră preliminară. Obiectul procedurii. Abuz în serviciu. Tăinuire
C. proc. pen.,
art. 342
Conform art. 342 C. proc. pen., în procedura camerei preliminare, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, verificarea judecătorului de cameră preliminară din perspectiva Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 se limitează la existența mențiunilor privind normele legislației primare încălcate, neputând fi extinsă asupra conținutului și asupra caracterului insuficient sau incomplet al normelor legislației primare indicate, întrucât acestea reprezintă chestiuni de fond care privesc temeinicia și fundamentarea în drept a acuzației și, în consecință, nu se situează în cadrul verificărilor în procedura camerei preliminare, ci în cadrul examinării în cursul judecății.
În cazul infracțiunii de tăinuire, constatarea caracterului incomplet al probatoriului, determinat de absența unei hotărâri penale definitive prin care să se statueze asupra provenienței bunului din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, echivalează cu soluționarea problemei de drept a autonomiei infracțiunii de tăinuire, problemă de drept care privește fondul cauzei și nu poate forma obiectul procedurii camerei preliminare.
I.C.C.J., Secția penală, judecător de cameră preliminară, încheierea nr. 1064 din 14 noiembrie 2017
Prin încheierea penală nr. 63/P/CP din 8 mai 2017, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apei Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a cauzei privind pe inculpata A., trimisă în judecată prin rechizitoriul din 10 noiembrie 2016, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen. și de tăinuire prevăzută în art. 270 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (2) C. pen.
[ … ]
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, la data de 9 mai 2017, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a formulat contestație (…).
[ …
]
Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră că este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele care se vor arăta în continuare:
Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Examenul judecătorului de cameră preliminară, prin urmare, are un caracter preponderent formal, fiind limitat la chestiuni ce țin, în mod esențial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine.
Acest examen implică, cu necesitate, identificarea tuturor dispozițiilor legale pertinente într-o cauză anume, urmată de examinarea, conform probelor, a actelor de urmărire penală cu exigențele acelor dispoziții și, doar în cazurile expres prevăzute de lege, de aplicarea corespunzătoare a sancțiunilor prevăzute în art. 281 - art. 282 C. proc. pen.
Stabilindu-se sfera controlului exercitat în camera preliminară, în ceea ce privește legalitatea sesizării, aceasta vizează îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 328 C. proc. pen. referitoare la conținutul rechizitoriului, fiind necesar ca acesta să se limiteze la fapta și persoana cu privire la care s-a efectuat urmărirea penală și să cuprindă mențiunile privind data emiterii și denumirea parchetului, numele, prenumele și calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută și încadrarea juridică a acesteia, probele și mijloacele de probă, date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranță și măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, dispoziția de trimitere în judecată, cheltuielile judiciare și semnătura celui care l-a întocmit, precum și mențiunea verificării sub aspectul legalității și temeiniciei de către procurorul ierarhic superior.
Așadar, verificarea legalității sesizării se referă la îndeplinirea conținutului rechizitoriului, fiind un examen similar cu cel efectuat prin prisma dispozițiilor art. 300 C. proc. pen. anterior, articol care se referea la „regularitatea actului de sesizare”, din perspectiva condițiilor de fond și formă ale rechizitoriului, impunându-se cenzurarea legalității actului de sesizare ca act procesual și act procedural, cu accent pe descrierea detaliată, clară a bazei factuale, caracterizarea în drept a acesteia, precizarea mijloacelor de probă, pentru a se stabili obiectul și limitele judecății și a existenței verificărilor sub aspectul legalității și temeiniciei efectuate de procurorul ierarhic superior.
Aceste limite ale verificării legalității sesizării sunt impuse de dispozițiile art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen. care se referă la „neregularități ale actului de sesizare”, precum și de dispozițiile art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen. care prevăd sancțiunea restituirii cauzei la parchet când rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut în art. 345 alin. (3) C. proc. pen. și aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății.
[ …
]
Aspectele reținute de judecătorul de cameră preliminară în cuprinsul încheierii prin care s-a dispus restituirea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța a cauzei, cu privire la excepțiile referitoare la neregularitatea actului de sesizare a instanței, în sensul că nu au fost indicate atribuțiile de serviciu cu caracter expres, distincte de regulile generale de desfășurare a executării silite/urmăririi silite imobiliare sau de luare a măsurilor asigurătorii în procesul penal, încălcate cu intenție de către inculpată și că nu s-a indicat de unde rezultă, cu forță probantă, că bunul imobil urmărit silit provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt aspecte care exced verificărilor specifice etapei camerei preliminare.
În cadrul acestei proceduri nu se poate verifica dacă prin normele indicate de procuror sunt reglementate atribuții generale sau concrete ale funcționarului public, dacă aceste norme sunt suficient de cuprinzătoare pentru a realiza corespondența cu actul îndeplinit, întrucât sunt chestiuni care vizează temeinicia și fundamentarea în drept a acuzației care pot fi clarificate numai în cursul cercetării judecătorești.
Analiza judecătorului de cameră preliminară trebuie să se limiteze la a constata existența mențiunilor și natura dispozițiilor privind textele de lege încălcate prin presupusa comitere a infracțiunii de abuz în serviciu, cu referire la Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, analiza neputând fi extinsă și asupra conținutului acestora. Dacă aceste norme realizează sau nu corespondența cu actul îndeplinit de inculpată, dacă textele legale indicate sunt suficiente sau insuficiente pentru a contura în mod convingător o infracțiune de abuz în serviciu sunt chestiuni de fond care vizează temeinicia și fundamentarea în drept a acuzației penale.
[ …
]
În mod nefondat s-a considerat de judecătorul de cameră preliminară că o incompletă menționare a legislației primare presupus încălcate echivalează cu o descriere insuficientă a situației de fapt, în condițiile în care nu s-au adus argumente relative la lipsa datelor privind locul, timpul, modalitatea de comitere a faptei, ci se fac considerații referitoare la alegerea făcută de către procuror în ceea ce privește dispozițiile legale încălcate de către inculpată din legislația primară, prin raportare la exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016 referitoare la felul în care trebuie reglementate atribuțiile de serviciu pentru a deveni incidentă răspunderea penală, la faptul că textele indicate de acesta nu ar conține atribuții de serviciu relevante în raport de acuzație, aspecte care implică
de plano
aprecieri pe fondul acuzației.
[ …
]
În ceea ce privește infracțiunea de tăinuire, se constată că nu s-a reținut de către judecătorul de cameră preliminară că fapta nu ar fi descrisă complet, că nu s-ar fi indicat și analizat probele în susținerea acuzației, ci s-a arătat că proveniența bunului din infracțiuni nu este certă, în lipsa unei hotărâri judecătorești care să o constate, concluzionând că probatoriul este incomplet, întrucât instanța de fond ar trebui să aștepte soluționarea cauzei în care bunul a fost sechestrat.
În realitate, judecătorul a făcut un examen al faptelor și probelor indicate de procuror, concluzionând că nu sunt suficiente, fiind necesar a fi completate cu o hotărâre penală definitivă prin care să se statueze asupra provenienței din infracțiuni a bunului. Practic, a fost expusă o problemă de drept care vizează fondul cauzei, respectiv dacă este necesar ca proveniența din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală a bunului tăinuit să fie probată prin hotărâre penală definitivă, punându-se în discuție autonomia infracțiunii de tăinuire.
[ …
]
Nu orice împrejurare poate fi calificată ca o neregularitate a actului de sesizare care să atragă incidența procedurii de remediu prevăzută în art. 345 alin. (2) și (3) C. proc. pen., rolul camerei preliminare fiind acela de a stabili dacă sunt respectate exigențele art. 328 C. proc. pen. și nu de a impune procurorului un anumit stil de redactare a actului de sesizare, de a insera unele aspecte sau de a cenzura anumite raționamente folosite, deși conținutul este impus de textul de lege.
În doctrina juridică și jurisprudență s-a arătat că judecătorul de cameră preliminară nu verifică temeinicia acuzației formulate prin actul de sesizare, existența unui suport probatoriu al situației de fapt descrise în rechizitoriu sau caracterul lacunar și insuficient al probatoriului, stabilirea incidenței ori neincidenței unor acte normative sau examinarea atribuțiilor de serviciu și nici legalitatea sau temeinicia încadrării juridice reținute în actul de sesizare ori existența unui impediment dintre cele prevăzute în art. 16 C. proc. pen., ci doar întrunirea exigențelor prevăzute în art. 328 C. proc. pen. (în acest sens, încheierea nr. 230 din 25 martie 2015, încheierea nr. 11 din 6 februarie 2015, încheierea nr. 138/C din 20 mai 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Așa cum s-a menționat și de Curtea Constituțională a României (Decizia nr. 641/2014), în contextul separării funcțiilor judiciare, această nouă instituție procesuală nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Instanța constituțională a constatat că activitatea judecătorului de cameră preliminară nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție.
[ …
]
Admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța împotriva încheierii penale nr. 63/P/CP din 8 mai 2017 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata A.
Desființează încheierea atacată și rejudecând:
Constată legalitatea sesizării Curții de Apel Constanța cu rechizitoriul emis la data de 10 noiembrie 2016 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța privind pe inculpata A., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății în cauză.