ÎCCJ, decizie (scj.ro #171950)

Cameră preliminară. Competența Direcției Naționale Anticorupție. Abuz în serviciu

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Indice alfabetic:

Drept procesual penal. Drept penal

-

cameră preliminară

-

competența Direcției Naționale Anticorupție

-

abuz în serviciu

C. pen.,

art. 297

O. U. G. nr. 43/2002,

art. 13 alin. (3)

În conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, infracțiunea de abuz în serviciu încadrată în art. 297 alin. (1) C. pen., inclusiv în cazul reținerii formei continuate și al aplicării prevederilor art. 35 alin. (1) C. pen., este de competența Direcției Naționale Anticorupție, numai în ipoteza în care s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro. Incidența dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a) teza I din O. U. G. nr. 43/2002 - potrivit cărora sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro - implică reținerea prevederilor art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 în încadrarea juridică a faptei de abuz în serviciu.

I.C.C.J., Secția penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 33 din 20 ianuarie 2021

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iulie 2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Craiova a constatat neregularitatea rechizitoriului nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în ceea ce privește contradicția dintre considerentele rechizitoriului cu privire la descrierea faptei de la punctul 1, pe de o parte, și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, precum și dispozitivul rechizitoriului, pe de altă parte, referitoare la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. imputată inculpatului A., în calitate de executor judecătoresc, cu privire la descrierea faptei raportat la precizările privind destinația sumelor de bani cu valoare totală mai mare de 200.000 euro, cu consecința imposibilității stabilirii competenței materiale a organului de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție sau parchetul de pe lângă curtea de apel.

S-a dispus, totodată, ca procurorul să comunice judecătorului de cameră preliminară, dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei și s-a stabilit termen pentru finalizarea procedurii camerei preliminare la 7 septembrie 2020.

Prin încheierea nr. 3 din 29 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a restituit cauza privind pe inculpatul A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva încheierii nr. 3 din 29 octombrie 2020 și încheierii din data de 21 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Analizând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în limitele prevăzute de procedura de cameră preliminară și ale contestației formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 2 judecători de cameră preliminară reține, în principal, următoarele:

Obiectul procedurii de cameră preliminară este descris explicit în cuprinsul dispozițiilor art. 342 C. proc. pen. care statuează neechivoc asupra prerogativelor judecătorului de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ: competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Din perspectiva legalității sesizării instanței trebuie analizate și considerentele Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, prin care s-a arătat că: „eliminarea din categoria nulităților absolute a nerespectării dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală permite aplicarea în procesul penal a unui criteriu subiectiv de apreciere din partea organului de urmărire penală. Astfel, prin nereglementarea unei sancțiuni adecvate în cazul nerespectării de către organul de urmărire penală a competenței sale materiale și după calitatea persoanei, legiuitorul a creat premisa aplicării aleatorii a normelor de competență pe care le-a adoptat.”

În cauză, se constată că parchetul a criticat încheierile contestate, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Craiova, sub aspectele pentru care s-a și dispus restituirea cauzei la parchet, referitoare la competența de a efectua urmărirea penală în raport cu fapta prezentată la punctul 1 din rechizitoriul nr. X. întocmit la data de 31 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și claritatea descrierii acestei fapte încadrate juridic în infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în legătură cu persoanele vătămate, raportat la presupusele actele ilegale de executare îndeplinite de executorul A. în cadrul unor dosare de executare.

În esență, potrivit acuzării, infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., care interesează prezenta acuzație, constă în fapta inculpatului A. care, în perioada mai 2017 - septembrie 2018, în calitate de executor judecătoresc, ar fi întocmit în cadrul unor dosare de executare acte nelegale de executare, cu nerespectarea prevederilor art. 656, 704, 754-756, 826, 836-857 C. proc. civ., art. 53, 54 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, cauzând în acest fel, potrivit acuzării, un prejudiciu de 2.627.175 lei persoanelor vătămate.

Presupusul prejudiciu de 2.627.175 lei, exprimat în euro, la cursul valutar din septembrie 2018, este mai mare de 200.000 euro, dar mai mic de 1.000.000 euro.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 2 judecători de cameră preliminară notează că, potrivit art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, „în cazul infracțiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”

Potrivit art. 13 alin. (1) din O. U. G. nr. 43/2002, „sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în una dintre următoarele condiții:

a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 euro;”

„(3) Sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție infracțiunile prevăzute la art. 246, 297 și 300 C. pen., dacă s-a cauzat o pagubă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.”

Din interpretarea gramaticală și sistematică a dispozițiilor art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, rezultă că pentru a fi competentă Direcția Națională Anticorupție să efectueze urmărirea penală, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C. pen., chiar și în formă continuată, este obligatoriu ca paguba cauzată prin această infracțiune să fie mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

În prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu încadrat juridic în dispozițiile prevăzute exclusiv de Codul penal, în art. 297, dar prejudiciul presupus cauzat nu depășește echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

În această situație, nu devin incidente prevederile art. 13 alin. (3) din O. U. G. nr. 43/2002, iar Direcția Națională Anticorupție nu era competentă să efectueze urmărirea penală în cauză, în raport de criteriul valoric enunțat în textul legal menționat și încadrarea juridică stabilită de organul de urmărire penală.

În raport de dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a) din O. U. G. nr. 43/2002, se precizează că, față de ipoteza textului legal care face trimitere la infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, prin care trebuie să se fi cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro, se înțelege că acest cuantum al pagubei nu poate să rezulte decât din comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, pentru a fi atrasă competența Direcției Naționale Anticorupție în efectuarea urmăririi penale.

Altfel spus, este o condiție

sine qua non

pentru stabilirea competenței de urmărire penală în favoarea Direcției Naționale Anticorupție ca infracțiunea, prin care s-a produs prejudiciul mai mare de 200.000 euro, să fie o infracțiune de corupție/asimilată corupției dintre cele reglementate de Legea nr. 78/2000.

Or, în cauză, fapta de abuz în serviciu, cu presupus prejudiciu mai mare de 200.000 euro, a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fără ca procurorul să rețină dispozițiile formei agravate prevăzute în art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, în conformitate cu care funcționarul public care a comis abuzul în serviciu obține pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

De altfel, procurorul a apreciat că nu poate fi dovedită prin probele administrate în cauză decât încadrarea juridică dată prin actul de sesizare, motiv pentru care nu s-a susținut de către acuzare obținerea de către inculpat pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat, cu ocazia comunicării menținerii dispoziției de trimitere în judecată a inculpatului A., că nu se impută obținerea unui folos necuvenit de către inculpat pentru sine sau pentru altul.

Încadrarea juridică, pentru faptele în discuție, a fost precizată

expressis verbis

de procuror ca fiind cea prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., atât prin rechizitoriu, cât și prin răspunsul din data de 28 iulie 2020 comunicat în temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în acesta din urmă fiind precizat că probele administrate nu dovedesc obținerea unui folos necuvenit pentru inculpat sau pentru altul.

În consecință, față de încadrarea juridică dată faptei descrise la punctul 1 în rechizitoriul nr. X., în infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., prin care se presupune cauzarea unui prejudiciu mai mic de 1.000.000 euro, competența de a efectua urmărirea penală în cauză revenea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ținând seama și de calitatea personală a inculpatului, de executor judecătoresc.

Deopotrivă, se consideră că, urmare a răspunsului din data de 28 iulie 2020, comunicat în temeiul art. 345 alin. (3) C. proc. pen., nu există nicio neclaritate în descrierea acuzațiilor, fiind precizat, în esență, de către procuror că nu a putut fi dovedit că abuzul în serviciu a fost comis în scopul obținerii de către inculpat a unui folos pentru sine sau pentru altul (motiv pentru care în încadrarea juridică nici nu se regăsesc dispozițiile art. 13

2

din Legea nr. 78/2000).

În ceea ce privește legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, se constată că nu au fost formulate cereri sau excepții de către inculpat și nici nu au fost ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară sesizat cu rechizitoriu.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 347 alin. (4) C. proc. pen., în soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută, contestația parchetului este întemeiată pentru motivele anterior prezentate, urmând a fi admisă, cu consecința începerii judecății.

Pentru considerentele astfel expuse, în baza art. 347 alin. (3) coroborat cu art. 346 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 2 judecători de cameră preliminară, a admis contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva încheierii nr. 3 din 29 octombrie 2020 și încheierii din data de 21 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.

A desființat încheierea din data de 21 iulie 2020 și, în parte, încheierea nr. 3 din 29 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori și, rejudecând:

În baza art. 347 alin. (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. X. din 31 ianuarie 2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauza penală privind pe inculpatul A.