ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2015

Decizia nr. 2817/2015

Ședința publică de la 18 septembrie 2015

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Hotărârea supusă controlului judiciar

Prin Hotărârea nr. 262 din 19 martie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins ca tardivă, dar și ca neîntemeiată, contestația formulată de către contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 136 din 10 martie 2015, pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă și pe loc în funcții de execuție a judecătorilor din data de 29 martie 2015, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concursul pentru promovarea pe loc în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel, specializarea drept penal.

Pentru a pronunța această soluție, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut, în esență, argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

- Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Comisia de organizare a concursului, în raport cu Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015, au reținut că nu au fost incluse în lista posturilor pentru promovarea pe loc posturi pentru instanțele militare, iar domnul A., în calitate de judecător militar, deține statutul de cadru militar activ, astfel că nu îndeplinește condițiile pentru ocuparea unuia dintre posturile scoase la concursul de promovare pe loc pentru instanțele civile.

- Plenul a apreciat că domnul A. nu a formulat contestația în termen legal, în raport de prevederile art. 15 alin. (3) din Regulament. Acest termen a expirat, în opinia Plenului, la ora 24:00 a zilei de 13 martie 2015, iar contestația a fost depusă la data de 16 martie 2015.

Sub acest aspect, Plenul a constatat că, prin Adresa nr. 2383/1841 din 10 martie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat la data de 11 martie 2015, prin mail, la instanța unde funcționează domnul judecător A., respectiv Tribunalul Militar București, informare privind soluția Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din 10 martie 2015, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 14/2015 a comisiei de organizare. De asemenea, Plenul a constatat că ordinea de zi soluționată a Secției pentru judecători din data de 10 martie 2015 a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 11 martie 2015, fiind accesibilă tuturor persoanelor interesate.

- Pe fondul motivelor invocate de contestator, Plenul a reținut că domnul judecător A. nu a contestat Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015, prin care pentru instanțele militare nu au fost scoase posturi la concursul de promovare efectivă și pe loc și nici nu a invocat argumente noi față de cele reținute în Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 136 din 10 martie 2015.

În atare situație, raportat la Hotărârea nr. 102 din 26 ianuarie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că în mod corect Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Comisia de organizare au dispus respingerea cererii domnului judecător A. de înscriere la concursul de promovare din data de 29 martie 2015, având în vedere lipsa posturilor pentru promovarea pe loc pentru instanțele militare.

- Plenul a reținut, de asemenea, că nu trebuie neglijat faptul că domnul A., judecător la Tribunalul Militar București, în calitatea sa de judecător militar, are statutul de ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Plenul a constatat că în mod corect Secția pentru judecători și Comisia au reținut că diferențierea între instanțele judecătorești rezultă chiar din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care, la Capitolul II al Titlului II, se referă la ierarhia instanțelor civile - curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătoriile, iar la Cap. III al aceluiași titlu se are în vedere strict ierarhia instanțelor militare, pe care le și specifică la art. 56 alin. (1).

Plenul a avut în vedere faptul că aceste dispoziții din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevăd o ierarhie separată a celor două categorii de instanțe și trebuie coroborate cu dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A apreciat Plenul că o interpretare contrară ar conduce la situația în care, în ipoteza în care candidatul ar promova concursul de promovare pe loc, s-ar ajunge ca un magistrat militar să ocupe un post finanțat de un alt ordonator principal de credite decât Ministerul Apărării Naționale, ceea ce nu a constituit intenția legiuitorului.

La pronunțarea hotărârii contestate în prezenta cauză, Plenul a avut în vedere faptul că și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 3063/2014, a reținut această interpretare, statuând că, în situația în care un judecător militar ar promova concursul (promovare pe loc), ar ajunge să ocupe un post finanțat de un alt ordonator principal de credite decât Ministerul Apărării Naționale.

- Plenul a reținut că domnul judecător s-a înscris la concursul de promovare pe loc, promovare pentru care au fost scoase la concurs numai posturi la instanțele civile, finanțate de Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, astfel că, în ipoteza admiterii participării unui judecător militar la concursul de promovare pe loc pentru ocuparea unui post la instanțele civile, posturi finanțate de Ministerul Justiției, s-ar ajunge în situația total de neacceptat ca un judecător militar, în cazul în care ar promova concursul, să ocupe un post finanțat de un alt ordonator principal de credite decât Ministerul Apărării Naționale.

1.2. Contestația formulată de petentul A.

La data de 20 martie 2015 a formulat contestație petentul A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună următoarele:

- să admită contestația, să anuleze în tot Hotărârea nr. 262 din 19 martie 2015 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, să anuleze Hotărârea nr. 136 din 10 martie 2015 pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 14 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă și pe loc în funcții de execuție a judecătorilor din data de 29 martie 2015, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concursul pentru promovarea pe loc în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel;

- să constate că îndeplinește toate condițiile de înscriere și de participare la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în data de 29 martie 2015 pentru promovarea pe loc în funcții de execuție în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel.

În motivarea contestației formulate, contestatorul arată că în fapt, în termenul legal, a formulat cerere de înscriere la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor, organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul Institutul Național al Magistraturii, la București, la data de 29 martie 2015, optând pentru promovarea pe loc în funcții de execuție pentru obținerea gradului profesional de judecător de curte de apel și pentru specializarea drept penal, în vederea stabilirii materiilor de concurs.

În urma verificării cererii sale, Comisia de organizare a concursului l-a declarat respins pentru „lipsă posturi scoase (la concurs) pentru promovarea pe loc la instanțele militare”, hotărârea Comisiei fiind menținută prin Hotărârea Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 136 din 10 martie 2015 și prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care face obiectul prezentei contestații.

Arată contestatorul că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, cuprinzând motive străine de natura cauzei, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie, respectiv a art. 43 alin. (1), art. 44, art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare și a art. 4 alin. (1) și (4), art. 5, art. 28 și art. 34 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621/2006, cu modificările și completările ulterioare.

În opinia contestatorului este nereală susținerea Comisiei de organizare, a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015 pentru instanțele militare nu au fost scoase posturi pentru concursul de promovare pe loc, întrucât din niciun document emis de Consiliul Superior al Magistraturii nu rezultă că cele 50 de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcții de execuție pentru obținerea gradului profesional de judecător de curte de apel ar fi doar pentru pentru obținerea gradului profesional de judecător de curte de apel pentru instanțele civile.

În opinia contestatorului, cum în România funcționează 16 curți de apel, la concursul pentru ocuparea unui număr de 50 de posturi de judecător la curțile de apel pot participa toți judecătorii cu grad profesional de judecător de tribunal, indiferent de instanța în care își desfășoară activitatea (civilă sau militară) și chiar dacă ordonatorul principal de credite pentru instanțele militare este diferit de cel al instanțelor civile.

Subliniază contestatorul că în România este consacrat un sistem unitar, întrucât toate instanțele se includ într-un unic ansamblu, cu o singură instanță supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție, care asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești ce se stabilesc prin lege, potrivit competenței sale, astfel încât nu se poate susține că există o justiție militară separată de cea civilă, din care instanțele militare ar face parte.

Contestatorul apreciază ca fiind nereală susținerea Comisiei de organizare, a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în sensul că prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015 s-a aprobat organizarea concursului în condițiile în care se va obține finanțarea necesară de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru cele 150 de posturi scoase la concurs, nefăcându-se vorbire despre finanțarea acestor posturi de către Ministerul Apărării Naționale, ordonatorul principal de credite care finanțează posturile ocupate de judecătorii militari.

Arată contestatorul că problema existenței sursei de finanțare în cazul în care va fi declarat admis la concurs - întrucât pentru instanțele militare ordonatorul principal de credite este Ministerul Apărării Naționale - nu este o condiție care trebuie verificată de Comisie și, ulterior, de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, câtă vreme doar condițiile expres și limitativ prevăzute la art. 44 alin. (1) din Lege sunt verificate de Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit art. 44 alin. (3) din Lege, prin comisia de organizare a concursului, iar înscrierea la concursul de promovare pe loc îi conferă exclusiv calitatea de candidat la concursul respectiv. Problema sursei de finanțare este o chestiune ulterioară și se va pune doar în situația în care va fi admis la concurs.

Precizează contestatorul că susținerea Comisiei și a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că nu ar fi contestat Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015, este nefondată și vădește necunoașterea dispozițiilor legale, unele adoptate chiar de către Consiliul Superior al Magistraturii, în special a art. 44 alin. (1) și (3) din lege.

În opinia contestatorului, chiar dacă nu există judecători militari cu grad de judecătorie care ar fi putut candida pentru posturile de execuție la Tribunalul Militar București, oricare judecător de la instanțele civile care îndeplinește condițiile de promovare la tribunal s-ar fi putut înscrie la concurs pentru promovarea efectivă la Tribunalul Militar București, problema numirii acestora la instanța militară fiind una ulterioară înscrierii și participării la concurs.

Apreciază contestatorul că prin Hotărârea Comisiei de organizare, a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, îi este vătămat dreptul de a participa la concursul de promovare pe loc; că hotărârea contestată generează o discriminare incompatibilă cu dispozițiile art. 16 din Constituția României, republicată, întrucât induce ideea că îndreptățirea de a participa la concursul de promovare pe loc pentru obținerea gradului profesional de judecător de curte de apel ar aparține doar judecătorilor cu grad profesional de tribunal care funcționează la instanțele civile, deși din nicio dispoziție a Titlului II, Cap. 5, Secțiunea I - Promovarea judecătorilor și procurorilor - (art. 43 - 47) - din Lege, nu rezultă aceasta, iar din art. 4 alin. (4) și art. 28 alin. (5) din Regulament, coroborat cu art. 34 din Regulament, rezultă, în mod expres, contrariul.

În concluzie, contestatorul arată că, întrucât:

- înscrierea la concursul de promovare pe loc îi conferă exclusiv calitatea de candidat la concursul respectiv;

- îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. b) din Lege și de art. 4 și 5 din Regulament;

- doar condițiile expres și limitativ prevăzute la art. 44 alin 1 din Lege sunt verificate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Comisia de organizare a concursului și, ulterior, prin intermediul Secției pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul soluționării contestațiilor;

- pentru înscrierea la concursul de promovare pe loc nu are relevanță faptul că ordonatorul principal de credite pentru instanțele militare este diferit de cel al instanțelor civile;

- problema finanțării postului în situația reușitei la concurs este una ulterioară momentului verificării îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, iar locurile pentru promovarea pe loc au fost scoase la concurs cu condiția finanțării acestora, problemă nerezolvată nici până la data de 10 martie 2015, nici până în prezent;

- modificările aduse Regulamentului prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 832 din 20 august 2013, prin care a fost regândită procedura promovării pe loc, nu au fost între timp abrogate;

- prin prisma dispozițiilor art. 4 alin. (4) și art. 28 alin. (5) din Regulament, Hotărârea nr. 102 din 26 ianuarie 2015 a Plenul Consiliului Superior al Magistraturii este legală, astfel încât nu se justifica contestarea ei; doar motivarea acestei hotărâri („în condițiile în care se va obține finanțarea necesară de către Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”) este fundamental greșită,

- prin statutul magistraților care le compun, ca și prin procedura pe care o urmează, aceeași după care judecă și instanțele civile, instanțele militare sunt instanțe imparțiale, judecătorii militari sunt independenți și se supun numai legii, iar numirea, promovarea și evoluția carierei de magistrat a judecătorilor și procurorilor militari se fac în aceleași condiții ca și în cazul magistraților de la celelalte instanțe judecătorești și parchete;

- pentru promovarea pe loc, concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 50 de posturi pentru obținerea gradului profesional de judecător de curte de apel, în sistemul judiciar din România funcționează 16 curți de apel, nu doar 15 și nu există grad de judecător de tribunal militar teritorial, ci doar grad de judecător de tribunal, așa cum nu există grad de judecător de curte militară de apel, ci doar grad de judecător de curte de apel;

- potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (a se vedea Decizia nr. 4606 din 8 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. x/1/2012), din punct de vedere al calității de militar activ, îndeplinește condițiile de participare la concursul de promovare în funcții de execuție a judecătorilor;

- este îndreptățit să participe la concursului de promovare pe loc în funcții de execuție, concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii prin intermediul Institutului Național al Magistraturii, la București, la data de 29 martie 2015, în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel.

Referitor la susținerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căreia plângerea împotriva Hotărârii nr. 136 din 10 martie 2015, pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, este tardivă, contestatorul arată că aceasta este nereală, întrucât, așa cum rezultă din documentele atașate (comunicarea soluției prin fax-ul instanței la data de 17 martie 2015 și referatul întocmit de grefierul-șef la instanței la aceiași dată de 17 martie 2015), soluția de respingere a contestației sale nu i-a fost comunicată în mod direct sau prin intermediul instanței (fax sau e-mail-ul instanței) până la data de 17 martie 2015, în condițiile în care personal a formulat și depus contestație împotriva Hotărârii nr. 136 din 10 martie 2015 pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 16 martie 2015, dată care, de altfel, se află înăuntrul termenului de comunicare către contestatori și de atacare a hotărârii Secției pentru Judecători la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum rezultă din calendarul estimativ al concursului (13 - 16 martie 2015).

1.3. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat în principal efectul pozitiv al lucrului judecat și a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea hotărârii atacate, pentru motivele prezentate la dosar.

Partea a depus la dosar documentația care a stat la baza adoptării hotărârii contestate în cauză.

Examinând contestația formulată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge ca atare.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În fapt, prin cererea înregistrată sub nr. 93/1841/2015 la Consiliul Superior al Magistraturii, contestatorul A., judecător la Tribunalul Militar București, s-a înscris la concursul de promovare din data de 29 martie 2015, pentru promovarea pe loc, în vederea obținerii gradului profesional de curte de apel, specializarea drept penal.

Prin Hotărârea nr. 14 din 3 martie 2015, Comisia de organizare a concursului de promovare în funcții de execuție a judecătorilor și procurorilor din data de 29 martie 2015 a respins cererea de înscriere la concurs formulată de domnul judecător A., având în vedere că la data înscrierii la concurs, în calitate de judecător militar, acesta deținea statutul de militar activ, respectiv ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 136 din 10 martie 2015 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a concursului, iar prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 262 din 19 martie 2015 a fost respinsă contestația formulată împotriva Hotărârii nr. 136 din 10 martie 2015.

Pentru a hotărî astfel, Plenul a reținut în esență că potrivit Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102 din 26 ianuarie 2015, în lista posturilor pentru promovarea pe loc nu au fost incluse posturi pentru instanțele militare. Or, domnul A., în calitate de judecător militar, deținea statutul de cadru militar activ, astfel încât nu îndeplinea condițiile pentru ocuparea unuia dintre posturile scoase la concursul de promovare pe loc pentru instanțele civile.

Contestatorul a formulat, în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestație împotriva Hotărârii nr. 262 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând pe fond ca, prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să dispună următoarele:

- să admită contestația, să anuleze în tot Hotărârea nr. 262 din 19 martie 2015 pronunțată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și, pe cale de consecință, să anuleze Hotărârea nr. 136 din 10 martie 2015 pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și Hotărârea nr. 14 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă și pe loc în funcții de execuție a judecătorilor din data de 29 martie 2015, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concursul pentru promovarea pe loc în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel;

- să constate că îndeplinește toate condițiile de înscriere și de participare la concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii în data de 29 martie 2015 pentru promovarea pe loc în funcții de execuție în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel.

Analizând conținutul hotărârii atacate și a documentației care a stat la baza emiterii acesteia, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și în raport de susținerile părților, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate formulate de contestator, pentru argumentele ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

Înalta Curte a constatat că în cauză s-a invocat de către intimat efectul pozitiv al lucrului judecat ce rezultă din Decizia nr. 5204 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. y/1/2012.

Înalta Curte consideră că se impun a fi făcute câteva precizări teoretice cu privire la puterea de lucru judecat.

În Noul Cod de procedură civilă a fost reglementată în mod expres prezumția legală de lucru judecat, prin art. 431 alin. (2), potrivit căruia: „oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.”

Puterea lucrului judecat este o prezumție legală, iuris et de iure.

Ceea ce poate proba prezumția de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanța a decis-o (factum probandum).

Așadar, prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat-ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase.

De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de-a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama.

Prezumția de lucru judecat este la îndemâna oricăreia din părțile în litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În acest caz nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau prin considerente.

În cauză sunt întrunite aceste condiții prin raportare la Decizia nr. 5204 din 7 decembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. y/1/2012, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de domnul A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 192 din 15 martie 2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în raport de efectele puterii de lucru judecat pe care Decizia nr. 5204 din 7 decembrie 2012 pronunțată de aceeași instanță le produce cu privire la problema dedusă judecății în prezenta cauză, respectiv aceea dacă un judecător militar poate participa la concursul de promovare în funcții de execuție la o instanță civilă, aspectul invocat de contestator nu mai poate fi repus în discuție.

Jurisprudența instanței supreme în materia promovării unui judecător militar la o instanță civilă este constantă, fiind de menționat în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 3063 din 26 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. z/1/2013.

În această cauză, care a privit o chestiune litigioasă similară cu cea pendinte, instanța supremă a dispus cu autoritate de lucru judecat că un magistrat militar la Tribunalul Militar București putea să participe la concursul de promovare pe loc doar în cadrul instanțelor militare, având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea contestatorului de a participa la concursul de promovare în funcții de execuție pentru o instanță civilă, a fost legală.

În fine, Înalta Curte reține că în cauză a fost respectat principiul motivării actelor administrative, intimatul prezentând argumentele avute în vedere la soluționarea cererii contestatorului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală, iar susținerile și criticile formulate de contestator sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 262 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestația acestuia împotriva Hotărârii nr. 136 din 10 martie 2015, pronunțată de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și împotriva Hotărârii nr. 14 din 3 martie 2015 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă și pe loc în funcții de execuție a judecătorilor din data de 29 martie 2015, prin care a fost respinsă cererea sa de înscriere la concursul pentru promovarea pe loc în vederea obținerii gradului profesional de judecător de curte de apel, specializarea drept penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 262 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM