ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5074/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 134 din 19 martie 2003, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului M.E. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea, în data de 9 iunie 2002 a infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen. În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a dispus anularea executării pedepselor de câte un an închisoare, aplicate prin sentințele penale nr. 897 din 6 aprilie 2000 și nr. 205 din 29 februarie 2001 ale Judecătoriei Brașov și de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 169 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia, pe care, apoi, le-a contopit, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 alin. (3) C. pen., a dispus, suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare și în baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea acestei suspendări, adăugând pedeapsa de 2 ani închisoare, la pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 10 ani închisoare. Prin decizia penală nr. 130 din 21 mai 2003, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpatul M.E. împotriva hotărârii primei instanțe, desființând-o, numai sub aspectul înlăturării dispozițiilor art. 85 alin. (3) și art. 83 C. pen., constatându-se incidența dispozițiilor art. 40 C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa rezultantă, de executat, fiind stabilită, la 8 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, invocând art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., privind faptul că la stabilirea pedepsei rezultante, s-a făcut o greșită aplicare a legii. S-a susținut că instanța de apel a dispus greșit înlăturarea dispozițiilor art. 85 alin. (3) și a art. 83 și aplicarea art. 40 C. pen.

Modalitatea de executare a pedepselor anterioare, pentru infracțiunile comise în minorat, respectiv, suspendarea condiționată a executării având, la data soluționării prezentei cauze, autoritate de lucru judecat, astfel încât, rejudecând și verificând legalitatea procedeului contopirii, instanța de apel nu putea dispune, asupra pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, o nouă modalitate de executare a pedepsei, respectiv executarea în regim privativ de libertate, cu atât mai mult cu cât se afla în propria cale de atac a inculpatului, ceea ce ar fi reprezentat o încălcare a principiului non reformatio in pejus. Chiar și printr-o interpretare extensivă ar rezulta că procedeul propus de instanța de apel este nefondat.

În cauză, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni (în minorat), în trei rânduri cu pedepse suspendate condiționat, în baza art. 81 C. pen. Datorită „cronologiei” acestora, la soluționarea fiecăreia dintre cauze, nu s-a cunoscut și despre existența celorlalte pedepse, astfel încât, în soluționarea prezentei cauze, instanța fiind de această dată în posesia respectivelor date (la zi), privitoare la cazierul inculpatului, a fost în situația de a face aplicarea dispozițiilor art. 449 C. proc. pen. și art. 33, art. 34 C. pen. Aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) C. pen., a fost într-adevăr, obligatorie și corect dispusă, pentru faptele comise în condițiile concursului real de infracțiuni, respectiv, pedepsele de un an și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 897 din 6 aprilie 2000 și nr. 705 din 29 martie 2001 ale Tribunalului Brașov și nr. 169 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia.

Dar, consecutiv anulării respectivelor suspendări, Curtea de Apel Brașov, nefiind în situația de a rezolva doar un concurs de infracțiuni, trebuia să mențină, asupra pedepsei rezultante, modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită anterior, cu putere de lucru judecat și anume suspendarea condiționată a executării, conform art. 85 alin. (3) C. pen. Pe cale de consecință și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare era obligatorie, conform art. 83 C. pen. De asemenea, erau neaplicabile, în cauză, prevederile art. 40 C. pen., nefiind îndeplinite condițiile privitoare la momentul săvârșirii faptei, întrucât, în speță, pedepsele nu erau executabile, fiind suspendate condiționat.

În atare situație, este evident că soluția Tribunalului Brașov, ca instanță de fond, este cea legală. Ca argument în plus, s-a invocat ipoteza în care dacă ar fi existat o singură condamnare cu suspendarea condiționată a executării, situație în care revocarea suspendării condiționate a executării era obligatorie, conform art. 83 C. pen., împrejurarea că inculpatul a săvârșit, în concurs, trei infracțiuni, sancționate de instanțe, cu pedepse suspendate condiționat, cu atât mai mult ar fi trebuit să ducă la revocare, neputând profita inculpatului, în sensul omisiunii aplicării art. 83 C. pen., această situație. Pentru aceste motive, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a Curții de Apel Brașov și menținerea sentinței Tribunalului Brașov.

Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, este nefondat și, va trebui respins, ca atare. Întreaga motivare a recursului, întreaga construcție juridică făcută, pleacă de la o ipoteză falsă, de la un sofism, conform cărora, dacă suspendarea condiționată s-ar fi aplicat, în mod corect, pentru prima faptă comisă, și în interiorul termenului de încercare, inculpatul ar fi comis, fapta pentru care este judecat, în acest dosar, și i s-a aplicat 8 ani, conform art. 83 C. pen., s-ar fi impus, în mod evident, revocarea suspendării și adiționarea celor două pedepse, ce trebuiau executate una alături de alta. Or, dacă, în acest caz, soluția este aceasta, cu atât mai mult, această soluție se impune, dacă, în speță, pentru infracțiunile din perioada minoratului, s-au aplicat, pentru fiecare din cele trei pedepse cu închisoarea, câte o suspendare condiționată a executării pedepsei.

Or, actele și probele dosarului de față, nu confirmă ipoteza avută în vedere de cel care a motivat recursul ci o cu totul alta, anume că, în minorat, inculpatul a comis un număr de trei infracțiuni, descoperite, fiecare în parte, separat, fără ca organul de urmărire penală, care le-a descoperit sau instanța de judecată, care, le-a judecat câte una, să cunoască, de comiterea celorlalte. Judecate, separat, de către instanțe, apreciindu-se numai asupra criteriilor de individualizare a fiecărei fapte în parte și nu și asupra ansamblului infracțional, care n-a fost cunoscut nici uneia dintre cele trei instanțe, fiecare dintre instanțe a pronunțat câte o hotărâre de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, astfel, încât, inculpatul a devenit posesorul a trei hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru fapte concurente, comise în minorat.

Ulterior, înăuntrul termenului de încercare, a comis infracțiunea din cauza de față, în care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare. Cu ocazia sancționării acestei din urmă infracțiuni, impunându-se schimbări în executarea hotărârilor definitive, s-a constatat greșită aplicarea suspendărilor condiționate și necesitatea anulării lor, în temeiul art. 85 C. pen. Suspendările condiționate fiind anulate, în mod firesc, ele nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice, din acest punct de vedere, condamnările din cele trei hotărâri, având regimul unor hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu executare în penitenciar, încât, instanța va trebui să le contopească, în condițiile art. 40 C. pen., așa cum, de altfel, corect, a procedat Curtea de Apel Brașov, care, a dispus executarea pedepsei de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.

Atât prima instanță, cât și cel care a motivat recursul parchetului, greșesc, atunci când consideră că se pot aplica concomitent atât dispozițiile art. 85 C. pen., cât și dispozițiile art. 83 C. pen. Anularea suspendării condiționate a executării pedepsei, înlătură retroactiv existența termenului de încercare și încălcarea lui, prin comiterea unei noi infracțiuni, nu produce nici un efect.

Este de observat că, în speță, așa cum bine remarcă instanța de apel, datorită comiterii faptelor infracționale în timp, suspendarea condiționată nu se putea aplica legal și valabil, nici pentru o singură infracțiune, în momentul primei judecăți, fiindcă, afară de fapta supusă judecății, se aflau comise alte două infracțiuni, necunoscute instanței de judecată, nici în urma contopirii eventuale a celor trei pedepse rezultante, într-una singură, deoarece, în acest din urmă moment se cunoștea deja, existența infracțiunii, pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare, lucru ce împiedică aplicarea art. 81 C. pen. Pentru aceste argumente și cele invocate de instanța de apel, Curtea consideră recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, ca nefondat și-l va respinge ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, făcută inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 130/Ap din 21 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul M.E.G. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 noiembrie 2003.