ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5074/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 19

martie 2003, Tribunalul Brașov a dispus condamnarea inculpatului M.E. la

pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea, în data de 9 iunie 2002 a

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., a

dispus anularea executării pedepselor de câte un an închisoare, aplicate prin

sentințele penale nr. 897 din 6 aprilie 2000 și nr. 205 din 29 februarie 2001

ale Judecătoriei Brașov și de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală

nr. 169 din 27 iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia, pe care, apoi, le-a contopit,

aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 85 alin. (3) C. pen., a

dispus, suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare

și în baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea acestei suspendări, adăugând

pedeapsa de 2 ani închisoare, la pedeapsa de 8 ani închisoare, inculpatul având

de executat pedeapsa de 10 ani închisoare.

Prin decizia penală nr. 130 din 21

mai 2003, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de inculpatul M.E.

împotriva hotărârii primei instanțe, desființând-o, numai sub aspectul

înlăturării dispozițiilor art. 85 alin. (3) și art. 83 C. pen., constatându-se

incidența dispozițiilor art. 40 C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa

rezultantă, de executat, fiind stabilită, la 8 ani închisoare.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov,

invocând art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., privind faptul

că la stabilirea pedepsei rezultante, s-a făcut o greșită aplicare a legii.

S-a susținut că instanța de apel a

dispus greșit înlăturarea dispozițiilor art. 85 alin. (3) și a art. 83 și

aplicarea art. 40 C. pen.

Modalitatea de executare a pedepselor

anterioare, pentru infracțiunile comise în minorat, respectiv, suspendarea

condiționată a executării având, la data soluționării prezentei cauze,

autoritate de lucru judecat, astfel încât, rejudecând și verificând legalitatea

procedeului contopirii, instanța de apel nu putea dispune, asupra pedepsei

rezultante de 2 ani închisoare, o nouă modalitate de executare a pedepsei,

respectiv executarea în regim privativ de libertate, cu atât mai mult cu cât se

afla în propria cale de atac a inculpatului, ceea ce ar fi reprezentat o

încălcare a principiului non reformatio in pejus.

Chiar și printr-o interpretare

extensivă ar rezulta că procedeul propus de instanța de apel este nefondat. În

cauză, inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni (în

minorat), în trei rânduri cu pedepse suspendate condiționat, în baza art. 81 C.

pen.

Datorită „cronologiei” acestora, la

soluționarea fiecăreia dintre cauze, nu s-a cunoscut și despre existența

celorlalte pedepse, astfel încât, în soluționarea prezentei cauze, instanța

fiind de această dată în posesia respectivelor date (la zi), privitoare la

cazierul inculpatului, a fost în situația de a face aplicarea dispozițiilor

art. 449 C. proc. pen. și art. 33, art. 34 C. pen.

Aplicarea prevederilor art. 85 alin.

(1) C. pen., a fost într-adevăr, obligatorie și corect dispusă, pentru faptele

comise în condițiile concursului real de infracțiuni, respectiv, pedepsele de

un an și 2 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 897 din 6 aprilie

2000 și nr. 705 din 29 martie 2001 ale Tribunalului Brașov și nr. 169 din 27

iunie 2000 a Judecătoriei Sinaia.

Dar, consecutiv anulării

respectivelor suspendări, Curtea de Apel Brașov, nefiind în situația de a

rezolva doar un concurs de infracțiuni, trebuia să mențină, asupra pedepsei

rezultante, modalitatea de executare a pedepsei rezultante stabilită anterior,

cu putere de lucru judecat și anume suspendarea condiționată a executării,

conform art. 85 alin. (3) C. pen.

Pe cale de consecință și revocarea

suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare era obligatorie,

conform art. 83 C. pen.

De asemenea, erau neaplicabile, în

cauză, prevederile art. 40 C. pen., nefiind îndeplinite condițiile privitoare

la momentul săvârșirii faptei, întrucât, în speță, pedepsele nu erau executabile,

fiind suspendate condiționat.

În atare situație, este evident că

soluția Tribunalului Brașov, ca instanță de fond, este cea legală. Ca argument

în plus, s-a invocat ipoteza în care dacă ar fi existat o singură condamnare cu

suspendarea condiționată a executării, situație în care revocarea suspendării

condiționate a executării era obligatorie, conform art. 83 C. pen.,

împrejurarea că inculpatul a săvârșit, în concurs, trei infracțiuni,

sancționate de instanțe, cu pedepse suspendate condiționat, cu atât mai mult ar

fi trebuit să ducă la revocare, neputând profita inculpatului, în sensul

omisiunii aplicării art. 83 C. pen., această situație.

Pentru aceste motive, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea

recursului, casarea deciziei penale a Curții de Apel Brașov și menținerea

sentinței Tribunalului Brașov.

Recursul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov, este nefondat și, va trebui respins, ca atare.

Întreaga motivare a recursului,

întreaga construcție juridică făcută, pleacă de la o ipoteză falsă, de la un

sofism, conform cărora, dacă suspendarea condiționată s-ar fi aplicat, în mod

corect, pentru prima faptă comisă, și în interiorul termenului de încercare,

inculpatul ar fi comis, fapta pentru care este judecat, în acest dosar, și i

s-a aplicat 8 ani, conform art. 83 C. pen., s-ar fi impus, în mod evident,

revocarea suspendării și adiționarea celor două pedepse, ce trebuiau executate

una alături de alta. Or, dacă, în acest caz, soluția este aceasta, cu atât mai mult,

această soluție se impune, dacă, în speță, pentru infracțiunile din perioada

minoratului, s-au aplicat, pentru fiecare din cele trei pedepse cu închisoarea,

câte o suspendare condiționată a executării pedepsei.

Or, actele și probele dosarului de

față, nu confirmă ipoteza avută în vedere de cel care a motivat recursul ci o

cu totul alta, anume că, în minorat, inculpatul a comis un număr de trei

infracțiuni, descoperite, fiecare în parte, separat, fără ca organul de

urmărire penală, care le-a descoperit sau instanța de judecată, care, le-a

judecat câte una, să cunoască, de comiterea celorlalte.

Judecate, separat, de către

instanțe, apreciindu-se numai asupra criteriilor de individualizare a fiecărei

fapte în parte și nu și asupra ansamblului infracțional, care n-a fost cunoscut

nici uneia dintre cele trei instanțe, fiecare dintre instanțe a pronunțat câte

o hotărâre de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, astfel, încât, inculpatul a devenit posesorul a trei

hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, pentru fapte concurente, comise în minorat.

Ulterior, înăuntrul termenului de

încercare, a comis infracțiunea din cauza de față, în care inculpatul a fost

condamnat la 8 ani închisoare.

Cu ocazia sancționării acestei din

urmă infracțiuni, impunându-se schimbări în executarea hotărârilor definitive,

s-a constatat greșită aplicarea suspendărilor condiționate și necesitatea

anulării lor, în temeiul art. 85 C. pen.

Suspendările condiționate fiind

anulate, în mod firesc, ele nu mai pot produce nici un fel de efecte juridice,

din acest punct de vedere, condamnările din cele trei hotărâri, având regimul

unor hotărâri definitive de condamnare la închisoare, cu executare în penitenciar,

încât, instanța va trebui să le contopească, în condițiile art. 40 C. pen., așa

cum, de altfel, corect, a procedat Curtea de Apel Brașov, care, a dispus

executarea pedepsei de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen.

Atât prima instanță, cât și cel care

a motivat recursul parchetului, greșesc, atunci când consideră că se pot aplica

concomitent atât dispozițiile art. 85 C. pen., cât și dispozițiile art. 83 C.

pen.

Anularea suspendării condiționate a

executării pedepsei, înlătură retroactiv existența termenului de încercare și

încălcarea lui, prin comiterea unei noi infracțiuni, nu produce nici un efect.

Este de observat că, în speță, așa

cum bine remarcă instanța de apel, datorită comiterii faptelor infracționale în

timp, suspendarea condiționată nu se putea aplica legal și valabil, nici pentru

o singură infracțiune, în momentul primei judecăți, fiindcă, afară de fapta

supusă judecății, se aflau comise alte două infracțiuni, necunoscute instanței

de judecată, nici în urma contopirii eventuale a celor trei pedepse rezultante,

într-una singură, deoarece, în acest din urmă moment se cunoștea deja,

existența infracțiunii, pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani

închisoare, lucru ce împiedică aplicarea art. 81 C. pen.

Pentru aceste argumente și cele

invocate de instanța de apel, Curtea consideră recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov, ca nefondat și-l va respinge ca atare, în

baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând,

astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

onorariului de avocat pentru apărarea din oficiu, făcută inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei

penale nr. 130/Ap din 21 mai 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe

inculpatul M.E.G.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2003.