ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
09.10.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

conflictului negativ de competență de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3171 din

5 august 2012 a Tribunalului Constanța, secția civilă, s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind cererea de exequator formulată de

reclamanta B.A.R. în favoarea Curții de Apel București, secția penală,

reținând, în esență, că s-a solicitat recunoașterea unei sentințe penale și

instanța din România care poate dispune asupra unei astfel de cereri este

exclusiv Curtea de Apel București conform Legii nr. 302/2004, art. 141-152.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 2982/2/2013.

Curtea de

Apel București, secția

I

penală, prin sentința penală

nr. 259 din 23 mai 2013 și-a declinat competența de soluționare a cauzei

privind pe B.A.R., în favoarea Tribunalului Constanța și constatând ivirea

conflictului negativ de competență, a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în vederea rezolvării conflictului.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de Apel București, secția

I

penală,

a reținut, în esență, că Tribunalul Constanța, secția civilă, a fost în eroare

atunci când a stabilit că obiectul cauzei l-ar constitui recunoașterea unei

hotărâri privind transferul unei persoane condamnate în străinătate, pentru

executarea unei pedepse în țară, ci obiectul cu care a fost sesizat Tribunalul

Constanța este cu totul altul, dat de procedura exact folosită de partea

civilă, cea de exequator, în fața Tribunalului Constanța, competent atât

material cât și teritorial, pentru rezolvarea cererii.

Înalta Curte

apreciază că opinia Curții de Apel este cea corectă, iar competent să

soluționeze cererea petentei este Tribunalul Constanța.

Din actele

dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 5938 din 17 noiembrie 2011,

pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul civil nr. 13116/118/2011, a fost

admisă cererea reclamantei B.A.R. și dispusă recunoașterea pe teritoriul

României a sentinței nr. 449 din 7 octombrie 2008, dată de Tribunalul de

Instrucție Madrid, Spania, privind condamnarea numitului N.I. la despăgubiri,

către petentă.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat contestație în anulare condamnatul N.I., cerere

admisă de Tribunalul Constanța, care a reținut că dispozițiile art. 317 C.

proc. civ. prevăd faptul ca hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare, atunci când procedura de citare a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii,

numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului.

Astfel,

contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare,

admisibilă numai în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, care tinde la

anularea unei hotărâri judecătorești definitive, nu numai în situația vreunei

erori de judecată, ci și pentru erori constatate, ca urmare a nerespectării

dispozițiilor procedurale privind judecata cauzei.

În speță, s-a

constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în

anulare de drept comun, situație în care s-a admis așa cum a fost formulată și

s-a dispus anularea sentinței civile nr. 5938 din 17 noiembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Constanța, în Dosarul civil nr. 13116/118/2011.

În rejudecare

cererii petentei B.A.R. s-a apreciat asupra competenței în sensul că aceasta ar

reveni Curții de Apel, care, la rândul său, și-a declinat competența în

favoarea tribunalului, constatându-se ivit conflictul negativ de competență.

Înalta Curte

reține că prin sentința nr. 449 din 7 octombrie 2008, Tribunalul de Instrucție

Madrid, Spania, l-a condamnat pe N.I., în calitate de autor responsabil pentru:

a)

Infracțiunea în formă continuată de abuz sexual cu pedeapsă de 7 ani și o zi de

închisoare cu incapacitatea de a vota pasiv pe durata ispășirii pedepsei.

S-au aplicat

prevederile art. 48 și 57 C. pen., interdicția de a se apropia de B.A.R.,

oriunde s-ar afla, de domiciliul ei, de locurile de muncă și de orice alt loc

frecventat de ea la mai puțin de 500 m și interdicția de a comunica cu ea, prin

orice mijloc de comunicare, sau mijloc informatic sau telematic, contact scris,

verbal sau vizual, ambele interdicții timp de 10 ani.

b) Infracțiune

de violență în familie, cu circumstanța de exonerare incompletă de intoxicare,

la pedepsele de 4 luni de închisoare cu interdicția dreptului de a vota pasiv

pe durata pedepsei, și privarea dreptului de deținere și port de arme timp de 1

an și o zi.

S-au aplicat

prevederile art. 48 și 57 C. pen., interdicția de a se apropia de B.A.R.,

oriunde s-ar afla, de domiciliul ei, de locurile de muncă și de orice alt loc

frecventat de ea la mai puțin de 500 m și interdicția de a comunica cu ea, prin

orice mijloc de comunicare, sau mijloc informatic sau telematic, contact scris,

verbal sau vizual, ambele interdicții timp de 15 luni. Costurile procesuale

incluse de acuzarea particulară. S-a dispus că inculpatul va plăti B.A.R. suma

de 30.000 euro pentru daunele morale și 150 euro pentru leziuni.

Competent să soluționeze

cauza de față care are ca obiect cererea părții civile dintr-o cauză penală soluționată

de o instanță din Spania de a se pune în executare dispozițiile civile ale sentinței

penale este tribunalul.

Astfel, în mod

corect, Curtea de Apel București a constatat că dispozițiile invocate de instanța

civilă Tribunalul Constanța nu sunt incidente în cauza de față, art. 141-152 având

în vedere transferul de persoane condamnate, or, în speță, s-a solicitat doar punerea

în executare a dispozițiilor civile din sentința penală a instanței spaniole, cererea

fiind formulată de partea civilă din acea cauză, nu de inculpatul care a fost condamnat.

Potrivit Legii

nr. 302/2004, recunoașterea și executarea hotărârilor penale și a altor acte judiciare

este guvernată de Titlul

V,

iar art. 132, 133 și 134 arată

care este procedura de recunoaștere, aceste texte prevăzând pe de altă parte, în

mod explicit și o altă condiție referitoare la recunoaștere, în afara condițiilor

prevăzute la art. 131 și calificate ca atare de legiuitor.

Fiecare dintre

textele anterior menționate se referă în mod prioritar la persoanele care pot formula

o asemenea cerere de recunoaștere, art. 132 prevăzând procedura în cazul cererii

formulate de statul străin, competența de judecată aparținând în acest caz Curții

de Apel în circumscripția căreia domiciliază sau își are reședința condamnatul,

art. 133 are în vedere situația cererii pe cale principală cerere care poate fi

formulată doar de condamnat sau de procuror, cererile în aceste cazuri fiind de

competența judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială se află condamnatul,

respectiv art. 134 are în vedere situația în care cererea se formulează pe cale

incidentală în cadrul unui proces penal în curs de către procuror în cursul urmăririi

penale sau de instanța de judecată în cursul procesului, cererea fiind formulată

de către aceleași persoane ca în cazul anterior și fiind de competența instanțelor

în fața cărora procesul se află pendinte.

Așadar, în cauza

de față, cererea a fost formulată de o altă persoană decât cele care, potrivit legii

speciale, pot formula astfel de cereri, respectiv de partea civilă din cauza respectivă.

Or, în atare situație,

Înalta Curte apreciază că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 446 C.

proc. pen. care prevăd că dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubiri

civile și la cheltuieli judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile,

adică procedura de urmat este exact cea de care partea civilă a uzat, cea de exequator

în fața Tribunalului Constanța, competent atât material cât și teritorial să soluționeze

cererea sa.

Reținând toate

aceste considerente, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la Tribunalul Constanța,

secția civilă, instanță competentă să soluționeze cererea petentei B.A.R.

Cheltuielile judiciare

rămânând în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul

apărătorului desemnat din oficiu urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe petenta B.A.R. în favoarea Tribunallui Constanța,

secția civilă, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală
de art. 25 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi atrasă competența acestei instanțe. A apreciat instanța că, în ceea ce privește competența de recunoaștere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Le
ÎCCJ 2012-11-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7024/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 mai 2012 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, petenta J.T.I.R. SRL a solicitat învestirea cu formulă executorie a Sentinței arbitrale nr. 82 din 25
ÎCCJ 2012-07-25
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra conflictului de competență; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 779 din 21 martie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr. 8584/4/2012 s-a dispus, în baza art. 42 C
ÎCCJ 2013-05-30
0,93
ÎCCJ, Secția penală
stat în acea speță, a apreciat că nu este competentă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 418 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora „hotărârea rămasă definitivă se pune în executare de către
ÎCCJ 2011-10-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7057/2011
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Tribunalul Constanța a fost învestit la 3 mai 2010 cu o cerere formulată de reclamanta G.E. cu domiciliul în SUA și cu domici
Sursă