ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2017

Decizia nr. 604/2017

Deliberând asupra contestației la executare, formulată de contestatorul A.;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 94/RC din 3 martie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 433 din data de 03 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost obligat recurentul inculpat A. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 493 din 22 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/89/2012 s-au dispus, printre altele, următoarele:

A respins cererile formulate privind nulitatea actelor de urmărire penală.

A respins schimbarea încadrării juridice, în privința inculpatului A., invocată de instanță, din oficiu, la termenul de judecată din 24 februarie 2014, din infracțiunile care fac obiectul sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2012 din 27 noiembrie 2012 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui în:

- infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 245 alin. (1) N.C.P., cu referire la art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 47 N.C.P. raportat la art. 245 alin. (1) N.C.P., cu referire la art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 47 N.C.P. raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 271 N.C.P., cu referire la art. 5 N.C.P., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969.

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice în privința inculpatului A., invocată de apărătorul ales al inculpatului, prin înscrisul depus, la dosarul cauzei, în ședința publică din 22 mai 2015, precum și în ședința publică din data de 28 noiembrie 2014, din infracțiunile care fac obiectul sesizării instanței prin Rechizitoriul nr. x/D/P/2012 din 27 noiembrie 2012 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vaslui în:

- infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) N.C.P., cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 245 alin. (1) N.C.P., cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 47 N.C.P. raportat la art. 245 alin. (1) N.C.P., cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 47 N.C.P. raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 N.C.P.;

- infracțiunea prev. de art. 271 N.C.P., cu aplicarea art. 5 N.C.P., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) N.C.P.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 17 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de a pune la dispoziția lichidatorului judiciar documentația financiar-contabilă, prev. de art. 147 din Legea nr. 85/2006.

A condamnat pe inculpatul A., la următoarele pedepse:

- 7 (șapte) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, sau beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 4 (patru) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 4 (patru) ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni de închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 7 (șapte) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 lit. a) și c) - art. 29 lit. a) și c), după republicare, din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- 4 (patru) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate), pe care o sporește cu 1 (un) an de închisoare, dispunând ca inculpatul A. să execute, în final, pedeapsa de 8 (opt) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pe durata executării pedepsei.

Conform art. 12 din Legea nr. 241/2005, a interzis inculpatului A. să fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societății comerciale, iar dacă a fost ales, dispune decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de prezenta lege.

Conform art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 4 și art. 6 din O.G. nr. 75/2001, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului, Ministerului Finanțelor Publice și Direcției Regionale a Finanțelor Publice Iași, o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

Împotriva sentinței penale nr. 493 din data de 22 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/89/2012 au formulat apel inculpații A. și SC B. SRL Vaslui.

Prin Decizia penală nr. 433 din data de 03 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de inculpații A. și SC B. SRL Vaslui, împotriva sentinței penale nr. 493/2014 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în Dosar nr. x/89/2012, sentință pe care a desființat-o, în parte, în latură penală.

Rejudecând cauza:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, aplicată inculpatului A. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, respectiv:

- 7 (șapte) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de,,înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave”, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 4 (patru) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru,,instigare la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave”, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 4 (patru) ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de,,fals în înscrisuri sub semnătură privată”, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni de închisoare pentru ,,instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 7 (șapte) ani de închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de ,,spălare de bani”, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.;

- 4 (patru) ani de închisoare și 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate) pentru săvârșirea infracțiunii de ,,evaziune fiscală” prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P.

A redus fiecare dintre pedepsele principale de câte 7 (șapte) ani închisoare aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,înșelăciune în contracte cu consecințe deosebit de grave” prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P. și respectiv ,,spălare de bani”, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 N.C.P., la câte 6 (șase) ani închisoare.

A înlăturat temeiul de drept, greșit menționat în sentința penală apelată, referitor la infracțiunea de ,,evaziune fiscală”, respectiv ,,C. pen. din 1969” și a reținut ca temei de drept ,,Legea nr. 241/2005”.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 și art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, a contopit pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea de 6 (șase) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director, împuternicit, asociat, beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora, în țară sau în străinătate), pe care a sporit-o cu 1 (un) an închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa finală de 7 (șapte) ani închisoare și 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi director/împuternicit/asociat/beneficiar real al unor societăți comerciale sau împuternicit al acestora.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea cererii de recurs în casație inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (7) C. proc. pen.: „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și art. 438 alin. (1)

2

C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Prima critică adusă deciziei penale atacate se referă la împrejurarea că inculpații A., C. și SC D. SRL Vaslui au fost condamnați pentru două infracțiuni dezincriminate, respectiv pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 N.C.P., precum și infracțiunea de instigare la aceeași infracțiune, prevăzută de art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior, cu referire la art. 5 N.C.P.

A arătat, în susținerea acestui motiv de casare, că de la data săvârșirii faptelor și până la data judecării definitive a cauzei a intervenit o nouă lege, care obligă instanțele atât la verificarea incriminării faptelor în noua reglementare, potrivit art. 4 C. pen., cât și verificarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen.

În speță, forma de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune în modalitatea descrisă la alin. (3) „prin inducerea în eroare cu prilejul încheierii sau executării unui contract”, nu mai este incriminată în noua reglementare, conținutul constitutiv al acestei infracțiuni nu se mai regăsește în conținutul art. 244 C. pen.

Totodată, a mai arătat că în stabilirea legii penale mai favorabile, instanțele inferioare au analizat conținutul concret al faptei reținute în sarcina inculpatului din perspectiva reflectării acesteia în conținutul constitutiv al noii infracțiuni reglementate de N.C.P. în dispozițiile art. 245 „înșelăciunea privind asigurările”. Instanțele au plecat de la premisa că, prin conținutul ei concret, fapta reținută în sarcina inculpatului nu realizează conținutul constitutiv al variantei tip a infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen. sau al variantei calificate, înșelăciunea prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, prevăzută la art. 244 alin. (2) C. pen.

În opinia apărării, fapta reținută în sarcina inculpatului nu se suprapune, în conținutul ei concret, în niciun fel peste varianta tip a infracțiunii de înșelăciune privind asigurările.

Un alt motiv de casare invocat de inculpat s-a referit la faptul că inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă complementară neprevăzută de legea penală, respectiv cea de a interzice inculpatului să fie fondator, administrator, director sau reprezentantul legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, s-a dispus decăderea acestuia din drepturi, ca urmare a condamnării pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de Legea nr. 241/2005.

A arătat că natura juridică a interdicției prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005 nu este una de pedeapsă penală, principală sau complementară, ci reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferită (în acest sens, Decizia penală nr. 1146 din 02 aprilie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

A treia critică adusă de inculpat deciziei penale atacate privește împrejurarea că instanțele inferioare au aplicat greșit circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, în sensul că au reținut-o doar cu privire la unele infracțiuni săvârșite în concurs real, rezultând astfel pedepse aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege.

A susținut că această circumstanță judiciară este una personală, care caracterizează persoana inculpatului și se impune reținerea acesteia pe lângă fiecare infracțiune săvârșită și aflată în concurs.

Analizând motivele recursului în casație invocate de către inculpatul A., Înalta Curte a constatat că acestea se circumscriu formal cazurilor de casare indicate, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală” și pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În raport de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că poate să verifice dacă, în raport cu norma de incriminare, fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă (în acest sens, Decizia nr. 164/RC din 17 mai 2015 și Decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 a secției penale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Astfel, s-a arătat că Înalta Curte nu poate primi susținerile inculpatului potrivit cărora infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior a fost dezincriminată în actuala reglementare, dispozițiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. nu mai prevăd ca element material „inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu ocazia încheierii sau executării unui contract.”

Problema de drept are în vedere aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, și nu aplicarea legii penale de dezincriminare. Faptul că în C. pen. în vigoare nu mai este prevăzută o formă calificată ce presupunea un element circumstanțial agravant adăugat conținutului constitutiv nu produce consecințele juridice proprii dezincriminării. Înlăturarea elementului circumstanțial agravant, ca urmare a intervenirii unei legi noi, conduce la abrogarea formei calificate, și nu la dezincriminarea faptei.

Retroactivitatea legii de dezincriminare este prevăzută expres de art. 4 C. pen., potrivit căruia "Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă". Textul este completat prin dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, potrivit căruia dispozițiile art. 4 C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii. Ipoteza avută în vedere este aceea a faptei care nu mai constituie infracțiune, și nu cea a faptei care pierde un element circumstanțial de agravare adăugat conținutului constitutiv, dar rămâne în sfera ilicitului penal prin conținutul său constitutiv. Nu există dezincriminare nici atunci când fapta incriminată de norma abrogată este o infracțiune complexă și cel puțin una dintre componentele sale continuă să rămână incriminată de o altă normă.

Aplicând principiile anterioare la speța de față, Înalta Curte a reținut că în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune nu au intervenit modificări în C. pen. actual față de C. pen. din 1969, astfel că nu este incident art. 4 C. pen. referitor la aplicarea legii de dezincriminare și nici art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, ambele norme raportându-se la ipoteza în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi. Înșelăciunea constituie infracțiune potrivit legii noi, astfel că s-a apreciat că, în mod corect instanța de apel a verificat incidența art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), comparând efectele legii în vigoare la data faptei, cu efectele legii în vigoare la data soluționării apelului, asupra situației juridice a persoanelor acuzate. Compararea efectelor formei simple a infracțiunii în legile în vigoare ar fi echivalentă cu aplicarea unei lex tertia. (Decizia nr. 30 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Astfel, s-a arătat că dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. anterior își găsesc corespondent în dispozițiile art. 244 alin. (1), (2) C. pen. actual, astfel că soluția de condamnare a inculpatului A. apare ca legală.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, circumscris pct. 12 art. 438 C. proc. pen. și care vizează împrejurarea că instanța de apel i-a aplicat inculpatului o pedeapsă complementară care nu este prevăzută de legea penală, respectiv

interdicția de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale.

Analizând decizia penală atacată, Înalta Curte a constatat că inculpatului A. i s-a aplicat pe o perioadă de 5 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005, respectiv nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracțiunile prevăzute de prezenta lege.

Astfel, s-a reținut că inculpatului nu i s-a aplicat o pedeapsă complementară prevăzută de o normă extrapenală, respectiv art. 12 din Legea nr. 241/2005, ci o pedeapsă complementară prevăzută de dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior coroborate cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 241/2005 ce instituie un caz de nedemnitate pentru persoanele care au săvârșit infracțiuni de înșelăciune.

Referitor la cel de-al treilea motiv al recursului în casație invocat de inculpat, respectiv că instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă personală prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. doar pentru infracțiunile de înșelăciune în convenții și instigare la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, deși trebuia aplicată pentru toate faptele săvârșite de inculpat, Înalta Curte a constatat că aplicarea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (2) C. pen. anterior doar în raport de cele două infracțiuni a fost avută în vedere de instanța de fond și menținută de instanța de apel exclusiv ca o favoare făcută inculpatului în cadrul procesului de individualizare, luându-se în considerare cuantumul pedepsei rezultante ce urma a fi executat prin raportare la aplicarea tuturor instituțiilor de drept penal ce ar fi putut influența pedeapsa finală rezultantă de executat.

Diferența majoră ce a influențat cuantumul pedepsei rezultante de executat în ceea ce îl privește pe recurentul inculpat derivă din aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior care se referă strict la ipoteza prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen. anterior și care permite o individualizare cu efecte mai favorabile recurentului decât dacă i s-ar fi aplicat acestuia legea penală nouă, care deși prevede limite de pedeapsă mai reduse, prin obligativitatea instituită de dispozițiile art. 39 C. pen. ce impun aplicarea unui spor, ar fi condus la o pedeapsă rezultantă mai gravă.

Ca atare, s-a apreciat că aplicarea circumstanțelor atenuante strict pentru aceste două infracțiuni au constituit un beneficiu juridic de care inculpatul s-a bucurat în cadrul procesului de individualizare.

Împotriva Deciziei penale nr. 94/RC din data de 03 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/89/2012, a formulat contestație la executare contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 aprilie 2017 sub nr. x/1/2017.

În motivele scrise de contestație (filele 1-6 dosar), contestatorul a invocat dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen.

A invocat nulitatea Deciziei penale nr. 94/RC conform art. 280 și art. 282 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. pen., a solicitat casarea acesteia apreciind că este nelegală și rejudecarea recursului în casație.

Contestatorul este nemulțumit de faptul că Înalta Curte nu a răspuns excepției de nulitate absolută a Deciziei penale nr. 433 din 3 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași și a sentinței penale nr. 493 din 22 decembrie 2014 a Tribunalului Vaslui, hotărâri judecătorești împotriva cărora a formulat recursul în casație și, de asemenea, nu a răspuns cererii sale de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea art. 64 alin. (4) C. proc. pen., magistratul care a judecat, sub imperiul Codului de procedură penală anterior, cereri care sunt în prezent de competența judecătorului de drepturi și libertăți, mai poate să îndeplinească în aceeași cauză funcția de judecător”.

De asemenea, contestatorul este nemulțumit de faptul că instanța de recurs nu a soluționat cererea de suspendare a executării pedepsei.

Prin faptul că instanța de recurs nu a răspuns acestor cereri, contestatorul apreciază că s-a încălcat în mod grav dreptul său de a avea acces la justiție prevăzut de art. 21 și art. 24 din Constituție.

Contestatorul mai este nemulțumit și de faptul că în Decizia penală nr. 94/RC a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a consemnat, în mod corect ultimul cuvânt al inculpatului. În acest sens, contestatorul a arătat că a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și nu la curtea de apel, cum greșit s-a consemnat.

De asemenea, contestatorul a mai arătat că a fost lipsit de apărare la instanțele de fond și de apel.

În final, a solicitat admiterea contestației la executare, astfel cum a fost formulată și admiterea excepției de nulitate a Deciziei penale nr. 94/RC pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 3 martie 2017.

Totodată, contestatorul a mai solicitat repunerea pe rolul Înaltei Curți a Dosarului nr. x/89/2012 și rejudecarea recursului în casație.

În drept, a invocat art. 598, art. 280, art. 282, art. 83 C. proc. pen., Decizia nr. 1372/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului - Adrian Constantin împotriva României.

Referitor la conexarea Dosarului nr. x/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la Dosarul nr. x/89/2017 al Tribunalului Vaslui, Înalta Curte reține următoarele:

Pe rolul Tribunalului Vaslui, secția penală, a fost înregistrat Dosarul nr. x/89/2017 având ca obiect contestația la executare privind pe contestatorul A. Față de împrejurarea că s-a invocat de către contestator excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului Vaslui în judecarea cauzei întrucât pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, se află Dosarul nr. x/1/2017 având ca obiect contestație la executare, la termenul din 31 mai 2017, prin încheierea pronunțată la această dată, instanța a dispus înaintarea Dosarului nr. x/89/2017 al Tribunalului Vaslui la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea discutării unei eventuale conexări a cauzei mai sus menționate cu prezenta cauză (Dosarul nr. x/1/2017) cu termen la data de 9 iunie 2017.

Examinând cererea de conexare a celor dosare, Înalta Curte constată că Dosarul nr. x/89/2017 al Tribunalului Vaslui are ca obiect contestația la executare formulată de contestator împotriva sentinței penale nr. 493 din 22 decembrie 2012 a Tribunalului Vaslui (hotărâre care a făcut obiectul recursului în casație soluționat prin Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) iar Dosarul nr. x/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are ca obiect contestația la executare formulată de același contestator împotriva Deciziei penale nr. 94/RC din 3 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Așa fiind, cererea de conexare a Dosarului nr. x/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu Dosarul nr. x/89/2017 al Tribunalului Vaslui, apare ca neîntemeiată față de împrejurarea că motivele de contestație la executare invocate în prezenta cauză și întemeiate pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen. vizează Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, decizie pronunțată în soluționarea recursului în casație, în timp ce contestația ce formează obiectul Dosarului nr. x/89/2017 al Tribunalului Vaslui vizează sentința penală nr. 493 din 22 decembrie 2012 a Tribunalului Vaslui, sentință pe care contestatorul-condamnat o execută în prezent, cele două contestații neavând același obiect.

Contestația la executare formulată de contestatorul inculpat A., este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.

Practic, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive.

Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, precum și motivele invocate de contestator, în susținerea contestației la executare ce formează obiectul prezentului dosar, constată că, de fapt contestatorul își manifestă nemulțumirea cu privire la judecarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/89/2012 în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 94/RC din 3 martie 2017 prin care s-a respins ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 433 din 3 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Cum pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei și, întrucât motivele invocate de contestator nu se circumscriu dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu vizează o nelămurire a hotărârii pe care contestatorul o execută sau vreo împiedicare la executare, Înalta Curte, va

respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/RC din data de 03 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/89/2012.

În plus, Înalta Curte constată că susținerile contestatorului-condamnat sunt și total neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, apărătorul ales al recurentului condamnat a renunțat la susținerea acesteia iar cu privire la cererea de suspendare a executării pedepsei, după cum s-a menționat în practicaua Deciziei nr. 94/RC din 03 martie 2017, aceasta era strâns legată de modul de soluționare a recursului în casație - în cazul admiterii recursului în casație, evident, s-ar fi anulat și formele de executare.

În ceea ce privește suspendarea executării până la judecarea recursului în casație acest lucru nu s-a mai impus a fi pus în discuție dat fiind faptul că judecarea recursului a avut loc la primul termen de după admiterea în principiu. Instanța nu era obligată să acorde un alt termen (care, de altfel, nici nu a fost solicitat), numai pentru faptul că recurentul condamnat solicitase suspendarea executării numai pentru a pune în discuție această chestiune.

Referitor la susținerile recurentului condamnat privind temeinicia cazurilor de recurs în casație invocate, Înalta Curte a dat răspuns acestora și nu era obligată să răspundă detaliat fiecărui argument în parte.

Față de cele de mai sus, văzând și disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 94/RC din data de 03 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/89/2012.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 iunie 2017.