ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 378/A/2016

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 54 din data de 10 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile B., prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de la 1969 (în continuare C. pen. 1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (C. pen. în continuare).

I. În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A., (…) avocat suspendat in Baroul Neamț, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune (parte civilă B.), prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

II. În baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune (parte civilă C.), prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

A fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. 1969 și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatei A. prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 3959 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată inculpatei A. prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013, și s-au repus in individualitatea lor pedepsele componente, astfel:

III. 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. 1969 (faptă din 17 iulie 2009);

IV. 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. 1969 (faptă din 3 august 2009).

I.A. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. 1969, raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele de la pct. I, III și IV în pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În baza art. 44 C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele de la pct. II și IV în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă (4 luni), rezultând o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare:

Pedeapsă rezultantă de executat: 1 an și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) C. pen., a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a fost interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și a fost obligată inculpata A. să plătească părții civile suma de 1700 de lei cu titlu de daune materiale.

În baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligate inculpata A. să plătească părții civile suma de 2.000 de lei cu titlu de daune morale.

S-au respins celelalte pretenții formulate de partea civilă B.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen, a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. x/P/2014 din 14 iulie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpata A., avocat în cadrul Baroului Neamț, în cursul anului 2014, a indus în eroare partea civilă C., cu privire la acordarea de asistență juridică în scopul de a obține în mod injust suma de 1.700 de lei. În cursul anului 2011, inculpata A., avocat în cadrul Baroului Neamț, a indus în eroare partea civilă B. cu privire la acordarea de asistență juridică în scopul de a obține în mod injust suma de 4.000 de lei.

Procurorul a reținut această situație de fapt în baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile părților civile, adresa Judecătoriei Bicaz, înscrisul datat 7 aprilie 2013, documentație generată de sistemul Ecris, declarațiile martorilor D. și E.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței la data de 10 iulie 2015 sub nr. x/32/2015.

Prin Încheierea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău nr. 70 din data de 17 septembrie 2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. x/P/2014 din 14 iulie 2015, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.

Curtea de Apel Bacău este competentă teritorial și după calitatea persoanei să judece prezenta cauză, în raport de prevederile art. 38 alin. (1) lit. d) și art. 41 C. proc. pen., având în vedere calitatea de avocat a inculpatei A.

În cursul cercetării judecătorești, inculpata A. nu a dat declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Instanța a audiat părțile civile C. și B. (filele 35, 36), martorii D. și E. (filele 53, 67, 68).

Inculpata a depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere (filele 70-74).

Persoanele vătămate C. și B. s-au constituit părți civile în cauză.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2016, instanța a dispus suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării nr. x/1/2016 din 11 ianuarie 2016 a Înaltei Curții de Casație și Justiție Cauza a fost repusă pe rol la data de 24 martie 2016.

A fost atașată la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatei (fila 106).

Inculpata a depus la dosar concluzii scrise (filele 109-113).

Examinând probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Curtea de Apel Bacău a constatat următoarele:

În fapt:

Inculpata A. a fost primită în profesia de avocat la data de 1 ianuarie 1997, fiind înscrisă în tabloul avocaților din cadrul Baroului Neamț și înființând cabinetul individual A. Incidente legate de neplata taxelor și contribuțiilor prevăzute de lege și statut au condus la adoptarea Deciziei nr. 25 din 3 iulie 2003 a Consiliului Baroului Neamț, prin care inculpata A. a fost suspendată din profesie. La data de 1 mai 2008, conform Deciziei nr. 66 din 17 aprilie 2008 a Consiliului Baroului Neamț, inculpata a fost din nou înscrisă pe Tabloul avocaților definitivi, cu drept de exercitare a profesiei, stabilindu-și sediul profesional în com. Borca, jud. Neamț. Pentru a putea reintra în profesie, inculpata a fost nevoită să achite taxele și contribuțiile prevăzute de lege și statut, împrumutând suma de 5.000 euro de la numitul F. După reînceperea activității, inculpata A. și-a organizat cabinetul individual din com. Borca, apelând tot la ajutorul numitului F. pentru a-l amenaja și a-l dota cu aparatura necesară.

Prin Rechizitoriul nr. x/P/2011 din data de 14 ianuarie 2013, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 259 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1969, constând în aceea că, la data de 17 iulie 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, solicitând efectuarea de cercetări față de F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, amenințare și violarea secretului corespondenței, iar, la data de 3 august 2009, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, solicitând efectuarea de cercetări față de F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deși cunoștea că ambele învinuiri sunt nereale. Prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013, magistrații Curții de Apel Bacău au dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Hotărârea rămânând definitivă în urma pronunțării de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție a Deciziei penale nr. 3959 din 11 decembrie 2013.

Întrucât conducerea Baroului Neamț nu a dispus excluderea sa din Barou ca urmare a condamnării definitive la pedeapsa închisorii, inculpata A. a continuat să o exercite până la data de 1 ianuarie 2015, când a fost suspendată din exercițiul profesiei de avocat și trecută pe tabloul avocaților incompatibili ai Baroului Neamț.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile B.:

În cursul anului 2011, partea civilă B. a apelat la serviciile inculpatei A. pentru valorificarea unor drepturi privind proprietatea unor suprafețe situate pe raza com. Farcașa, jud. Neamț, inculpata A. acceptând să îi acorde asistență juridică, incluzând promovarea acțiunilor în instanță și reprezentarea părții civile pe parcursul procesului civil.

Partea civilă i-a achitat inculpatei cu titlu de onorariu, în mai multe tranșe, suma de 4.000 lei (pentru care nu i-a eliberat chitanțe), dar aceasta nu și-a respectat obligațiile ce îi reveneau, deși îi preciza în mod periodic părții civile că a introdus acțiunea în instanță, procesul fiind în curs de derulare. După ce partea civilă a verificat existența cauzei pe rolul Judecătoriei Bicaz și a constatat că a fost indusă în eroare, i-a solicitat inculpatei restituirea sumei plătite cu titlu de onorariu, aceasta acceptând să îi restituie suma de 4.000 lei în rate lunare, încheind în acest sens un înscris olograf, datat 7 aprilie 2013, semnat de ea și de martorul E.

Martorul E. a recunoscut că a semnat înscrisul olograf susmenționat și că a fost de față când partea civilă i-a remis inculpatei mai multe sume de bani, cu titlu de onorariu. Nici inculpata A. nu a contestat scrierea și semnătura de pe înscrisul respectiv.

Întrucât inculpata A. nu a restituit banii, partea civilă a promovat la Judecătoria Bicaz o acțiune în pretenții, ce a fost înregistrată sub nr. x/188/2014 din data de 19 iunie 2014. La data de 5 mai 2015, magistrații acestei instanțe au pronunțat sentința civilă nr. 584/2015 prin care a fost admisă acțiunea formulată de B. în contradictoriu cu G. și Cabinet Avocat G., aceasta fiind obligată la plata sumei de 4.000 lei către reclamant. Sentința a rămas definitivă prin neapelare.

Verificările efectuate în sistemul Ecris au indicat, de asemenea, faptul că B. a apelat ulterior, în cursul anului 2013, la serviciile altor avocați pentru promovarea acțiunilor în instanță, unele din acestea fiind respinse prin admiterea excepției introducerii tardive a plângerii.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile C.:

În luna februarie 2014, partea civilă C. a apelat la serviciile inculpatei A., avocat în Baroul Neamț, fiindu-i recomandată de către martorul D., pentru a-și valorifica în instanță un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren. Inculpata i-a precizat părții civile că este de acord să promoveze acțiunea de revendicare la Judecătoria Bicaz și să îi acorde asistență juridică și reprezentare pe parcursul derulării cercetării judecătorești solicitându-i plata sumei de 1.700 lei cu titlu de onorariu.

Partea civilă i-a achitat această sumă în două tranșe, în prezența martorului E. (concubinul inculpatei A. la acel moment) și a martorului D., predându-i totodată și întreaga documentație în vederea promovării acțiunii. Partea civilă nu a încheiat un contract de asistență juridică cu inculpata, iar aceasta i-a remis părții civile chitanță doar pentru suma de 500 de lei.

Ulterior, inculpata A. nu a realizat niciun demers pentru a-și îndeplini obligațiile ce îi reveneau, suma obținută de la partea civilă fiind cheltuită, în cea mai mare măsură, pe procurarea de băuturi alcoolice, conform declarațiilor martorilor E. și D.

Prin

adresa din 4 mai 2015, magistrații Judecătoriei Bicaz au comunicat faptul că pe rolul acestei instanțe nu se află înregistrată nicio cauză privind pe C., domiciliat în com. Ceahlău, jud. Neamț.

Partea civilă a precizat faptul că, începând cu jumătatea anului 2014 nu a mai reușit să ia legătura cu inculpata A., nefiindu-i restituiți nici banii plătiți cu titlu de onorariu și nici documentele predate. Probatoriul administrat a demonstrat faptul că relațiile dintre inculpată și concubinul său s-au deteriorat la mijlocul anului 2014, acesta reproșându-i relația de prietenie cu martorul D. Conviețuirea consensuală a celor două părți s-a încheiat după ce s-au agresat fizic reciproc, inculpata A. stabilindu-și domiciliul la locuința părinților săi, în com. Sagna, sat Vulpășești, jud. Neamț. La data de 15 iunie 2015, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Neamț s-au deplasat, în urma delegării dispuse de procuror, la sediul Cabinetului de Avocat din com. Borca, constatând că documentele predate inculpatei de partea civilă C. nu se mai regăsesc la sediul profesional.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul E. a confirmat susținerile părții civile, declarând că a fost prezent când aceasta i-a remis inculpatei suma de 500 de lei și documentele necesare pentru introducerea acțiunii la instanța de judecată și apoi i-a înmânat suma de 1.500 de lei (fila 58-61 dosar urmărire penală). În cursul cercetării judecătorești, martorul a dat declarații concordante cu cele anterioare.

Deși martorul D. neagă că ar fi fost de față când partea civilă C. i-a înmânat inculpatei suma de 500 de lei, prin declarațiile sale acesta confirmă întâlnirile și discuțiile pe care partea civilă le-a avut cu inculpata în legătură cu promovarea unei acțiuni în instanță și precizează că știe că partea civilă i-ar fi achitat inculpatei circa 800 sau 1.000 de lei (filele 65-72 dosar urmărire penală). Cu prilejul audierii în fața instanței, martorul declară că partea vătămată i-a spus că i-a lăsat inculpatei 10.000.000 lei vechi (fila 53).

Inculpata A. a refuzat să dea declarații în cauză cu privire la acuzațiile aduse acesteia de parchet.

Intenția inculpatei de a induce și apoi menține în eroare părțile civile cu privire la introducerea acțiunii civile la Judecătoria Bicaz, asistarea și reprezentarea acestora în proces rezultă din conduita avută de aceasta încă de la începutul relației sale cu părțile civile, niciun element faptic nesugerând ideea că aceasta a avut de gând să-și îndeplinească îndatoririle profesionale asumate față de părțile civile C. și B. Astfel, inculpata nu a încheiat un contract de asistență juridică cu părțile civile, deși a încasat onorariul, nu a întreprins niciun act specific profesiei de avocat, așa cum s-a înțeles cu părțile civile și, ori de câte ori partea civilă o aborda în legătură cu procesul, inculpata îl asigura, în mod nereal, că a întreprins demersurile necesare în justiție. Această atitudine subiectivă a inculpatei este specifică intenției directe, aceasta urmărind prin inducerea în eroare a părților civile obținerea unui folos material injust, fiind conștientă că prin faptele sale le prejudiciază părțile civile, atât în raport cu onorariul achitat acestora, cât și în raport de nevalorificarea drepturilor părților civile în fața instanțelor de judecată.

Din declarațiile părților civile și ale martorilor rezultă că inculpata a procedat în acest mod și cu alte persoane, de la care a încasat sume de bani, fără însă a-și îndeplini obligațiile profesionale specifice profesiei de avocat.

Declarațiile părților civile, coroborate cu declarațiile martorilor D. și E. și cu înscrisurile aflate la dosar confirmă în mod neechivoc existența faptelor reținute în sarcina inculpatei A. prin actul de sesizare, probele administrate înlăturând prezumția de nevinovăție de care a beneficiat aceasta, conform art. 4 alin. (1) C. proc. pen.

În drept:

Sub aspectul încadrării juridice a faptei de înșelăciune, comisă în anul 2011, în dauna părții civile B., instanța a constatat că la data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare N.C.P., adoptat prin Legea nr. 286/2009, astfel că în ceea ce privește această faptă a intervenit o succesiune de legi penale care o incriminează și anume C. pen. de la 1969 și N.C.P. Prin urmare, se pune problema stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile inculpatului, conform art. 5 C. pen.

Acest text legal stabilește, cu valoare de principiu că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Dispozițiile alin. (1) se aplică și actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituționale, precum și ordonanțelor de urgență aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziții penale mai favorabile.

Potrivit N.C.P., fapta inculpatei constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Pe de altă parte, C. pen. de la 1969 incriminează fapta comisă de inculpată la art. 215 alin. (1), (3) constituind infracțiunea de înșelăciune, ce se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

La stabilirea legii penale mai favorabile, în lipsa unor criterii prestabilite prin lege, instanța va avea în vedere criteriile statornicite în practica judiciară și în literatura de specialitate și anume condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile de pedepsire.

De asemenea, instanța va avea în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/118/2012 și s-a constatat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Raportând criteriile susmenționate la speța de față, în urma aprecierii acestor criterii în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, Curtea a considerat că legea penală mai favorabilă inculpatei este C. pen. de la 1969. Astfel, din punctul de vedere al condițiilor de pedepsire, s-a observat că minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune este identic în ambele legi penale, și anume 6 luni închisoare. Orientându-se spre o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege și ținând seama că regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de N.C.P. este mai sever decât cel prevăzut de C. pen. anterior (cel dintâi stipulând sporul obligatoriu fix, spre deosebire de legea anterioară care prevede sporul facultativ de pedeapsă în caz de concurs de infracțiuni), instanța a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei este C. pen. de la 1969.

În consecință, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile B., prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții civile

C., fiind comisă după data intrării în vigoare a N.C.P., în baza art. 3 din Cod și ținând seama și de cele statuate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 2 martie 2016, aceasta intră sub incidența noii legi penale, principiul legii penale mai favorabile fiind aplicabil doar în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune comisă anterior datei de 1 februarie 2014, așa cum s-a arătat mai sus, și în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.

Fapta inculpatei A. care, în calitate de avocat în Baroul Neamț, în cursul anului 2014, a indus în eroare partea civilă C. cu privire la promovarea unor acțiuni civile în instanță în numele acesteia și acordarea de asistență juridică, în scopul de a obține în mod injust suma de 1.700 de lei, ce a fost remisă inculpatei de către partea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatei A. care, în calitate de avocat în Baroul Neamț, în cursul anului 2011, a indus în eroare partea civilă B. cu privire la promovarea unor acțiuni civile în instanță în numele acesteia și acordarea de asistență juridică, în scopul de a obține în mod injust suma de 4.000 de lei, ce a fost remisă inculpatei de către partea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Având în vedere că din probele administrate în cauză rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele reținute în actul de sesizare există, constituie infracțiuni și au fost comise de inculpată cu vinovăție, sub forma intenției directe, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. instanța a dispus condamnarea inculpatei A.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții civile C., la stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 74 C. pen., și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții civile B., la stabilirea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. 1969.

Instanța a reținut ca imprimând o gravitate ridicată faptelor comise de inculpată împrejurarea că aceasta s-a folosit de calitatea de avocat pentru a induce în eroare părțile civile, prejudiciindu-le în acest mod cu sumele de bani achitate acesteia ca onorariu, dar și prin împiedicarea acestora de a-și valorifica în fața instanțelor judecătorești drepturi și interese legitime.

Cu privire la persoana inculpatei, instanța a reținut că acesta este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013 la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, are studii superioare, este avocat suspendat în Baroul Neamț, necăsătorită, cu un copil în întreținere. Din probele dosarului rezultă că inculpata este dependentă de consumul de alcool. Aceasta nu a făcut nici un demers pentru restituirea sumelor încasate de la părțile civile, deși s-a arătat dispusă în acest sens.

Ținând seama de toate aspectele enunțate anterior, referitoare la gravitatea faptelor și împrejurările comiterii acestora, precum și la persoana inculpatei, Curtea a aplicat acesteia pedepsele de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune (parte civilă B.), prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. și 1 an și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune (parte civilă C.), prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., apreciind că cele două pedepse sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise și apte să asigure realizarea scopului educativ-preventiv al sancțiunii penale.

În acord cu prevederile art. 67 C. pen., instanța a considerat că, față de natura și gravitatea infracțiunii comise de inculpată, împrejurările cauzei și persoana infractorului, este necesară aplicarea pe lângă pedeapsa principală a închisorii de 1 an și 6 luni a pedepsei complementare a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, iar în baza art. 65 alin. (1) C. pen., a pedepsei accesorii a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen.

Curtea a apreciat că pentru ocuparea unei funcții publice sau de demnitate publică, o persoană trebuie să se bucure de un anumit prestigiu și să fi avut o conduită corespunzătoare în societate. Condamnarea unei persoane pentru comiterea unei infracțiuni de înșelăciune, cum este cea comisă de inculpată, o face incompatibilă cu ocuparea unei funcții publice. Prin condamnarea sa, inculpata devine nedemnă și inaptă din punct de vedere moral pentru exercitarea drepturilor la care face referire art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.

Pentru aceleași considerente, precum și pentru a preveni comiterea de noi infracțiuni de către inculpată în circumstanțele de care s-a folosit acesta pentru comiterea faptelor deduse judecății, s-a impus și interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. și anume interzicerea exercițiului dreptului de a exercita profesia de avocat.

Instanța a constat că infracțiunea de înșelăciune comisă în anul 2011 în dauna părții civile B. este concurentă cu infracțiunile de denunțare calomnioasă prevăzute de art. 259 alin. (1) C. pen. 1969 (fapte din 17 iulie 2009 și 3 august 2009), pentru care inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 3959 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedând conform dispozitivului redat anterior.

Ținând seama de gravitatea faptelor comise de inculpată, de împrejurările comiterii acestora, de persoana inculpatei și conduită procesuală a acesteia, instanța a considerat că îndreptarea acesteia în spiritul respectării legii penale și a drepturilor cetățenilor, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, se impune ca inculpata să execute efectiv pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în regim privativ de libertate.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a constat că partea civilă C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.700 de lei (fila 35 dosar instanță). Partea civilă B. inițial s-a constituit parte civilă în cauză, în faza de urmărire penală cu suma de 6.000 de lei, din care suma de 4.000 lei reprezintă daune materiale, iar suma de 2.000 de lei daune morale. În cursul judecății, partea civilă B. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 5.000 de lei din care 3000 lei daune materiale și 2.000 de lei daune morale (fila 93 dosar instanță), iar după încheierea dezbaterilor a cerut 10.000 lei și daune de întârziere.

Potrivit art. 19 C. proc. pen., acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale (…). Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz a părții responsabile civilmente (…). Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit legii civile.

C. civ. prevede la art. 1357 că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Acest text de lege stabilește condițiile răspunderii civile delictuale și anume fapta ilicită, urmarea imediată - prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și rezultatul produs și vinovăția, sub forma intenției sau a culpei.

Referitor la partea civilă C., Curtea a reținut că din probele administrate în cauză (și analizate anterior) rezultă ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatei A. și anume:

- fapta ilicită, constând in inducerea în eroare a părții civile prin prezentarea ca adevărată a intenției sale de a-i acorda acesteia asistență juridică in acțiunile civile pe care partea civilă dorea să le promoveze;

- urmarea imediată constând în prejudiciul cauzat părții civile și anume suma de 1.700 lei achitată inculpatei de partea civilă cu titlu de onorariu;

- legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și urmarea produsă;

- vinovăția inculpatei sub forma intenției directe.

Până la acest moment acest prejudiciul nu a fost reparat de inculpată.

În consecință, în baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., instanța a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. și a obligat inculpata A. să plătească părții civile suma de 1.700 de lei cu titlu de daune materiale.

Referitor la partea civilă B. instanța a reținut ca fiind întemeiate numai în parte pretențiile civile formulate de aceasta. Astfel, potrivit înscrisului depus la dosar de partea civilă la 4 noiembrie 2014 și a declarației date de aceasta în cursul urmăririi penale, B. i-a achitat inculpatei A. suma de 4.000 de lei cu titlu de onorariu, aspect recunoscut de inculpată prin înscrisul de la fila 34 dosar urmărire penală și necontestat în instanță de aceasta.

Curtea a observat însă că prin sentința civilă nr. 584 din 5 mai 2015 a Judecătoriei Bicaz, definitivă prin neapelare la 12 iunie 2015, a fost admisă acțiunea civilă formulată de B. în contradictoriu cu G. și Cabinet Avocat G., aceasta fiind obligată la plata sumei de 4.000 lei către reclamant. Din considerentele acestei sentințe rezultă că suma de 4.000 de lei la plata căreia a fost obligată inculpata reprezintă tocmai suma achitată inculpatei de către B. drept onorariu pentru ca avocatul G. să promoveze in instanță acțiunile civile vizate de partea civilă. Așadar, cu privire la această sumă partea civilă B. are deja un titlu executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 584 din 5 mai 2015 a Judecătoriei Bicaz, astfel că își poate recupera suma respectivă prin punerea în executare a acesteia. În acest context, o nouă obligare a inculpatei A. la plata sumei de 4.000 de lei ar putea genera o îmbogățire fără justă cauză a părții civile, care ar ajunge în situația de a deține două titluri executorii pentru aceeași creanță.

În consecință, Curtea a respins pretențiile civile referitoare la obligarea inculpatei A. la plata sumei de 4.000 de lei reprezentând daune materiale.

Cât privește prejudiciul moral invocat de partea civilă B., instanța a reținut că acesta constă în consecințele negative de ordin nepatrimonial pe care le suportă persoana vătămată ca urmare a faptei ilicite, iar acordarea de despăgubiri morale urmărește realizarea unei compensații echitabile pentru suferințele încercate de persoana vătămată. În speță, instanța a constatat că prin nepromovarea acțiunilor civile în instanță de către inculpata A., menținerea părții civile în eroare cu privire la acordarea de asistență juridică și reprezentare pe o durată însemnată de timp, în mod inerent i-au provocat suferințe importante de ordin moral părții civile care s-a văzut ajunsă în imposibilitatea de a-și valorifica drepturile și interesele legitime în fața instanței de judecată. În aceste condiții, acordarea unei compensații echitabile părții civile pentru suferințele încercate apare ca fiind pe deplin justificată.

În consecință, constatând ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatei A., în baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., Curtea a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a obligat inculpata A. să plătească părții civile suma de 2.000 de lei cu titlu de daune morale.

A respins celelalte pretenții formulate de partea civilă B.

Împotriva acestei sentințe, inculpata A. a declarat apel, acesta fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 21 septembrie 2016.

La primul termen de judecată în calea de atac a apelului, cauza a fost amânată la data de 5 octombrie 2016, pentru când apelanta inculpată a fost citată cu mențiunea prezenței sale în fața instanței pentru audiere, fără ca aceasta să piardă termenul în cunoștință dobândit conform dispozițiilor art. 353 alin. (2) C. proc. pen.

Pentru termenul din data de 5 octombrie 2016, apelanta inculpată a depus, la dosarul cauzei, un înscris prin care a solicitat să se ia act de împăcarea sa cu părțile civile B. și C., fiind atașate două declarații în acest sens - datate 1 septembrie 2016; totodată, a precizat că lasă la aprecierea instanței soluția în cauză (atât aspectele de fapt cât și cele de drept) și își menține concluziile scrise depuse la instanța de fond.

În cadrul concluziilor scrise depuse în fața Curții de Apel Bacău, inculpata a solicitat achitarea pentru lipsa intenției în săvârșirea faptelor ce i se impută.

A arătat că a refuzat să dea declarații și să își facă apărări, cu excepția înscrisurilor, deoarece toate aspectele legate de vinovăția sa privesc împrejurări legate de viața sa, cu caracter personal.

Examinând apelul declarat

, prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420

C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat numai în ceea ce privește latura civilă, pentru următoarele considerente:

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatei A. în legătură cu faptele pentru care a fost trimisă în judecată, fiind îndeplinite condițiile impuse de legiuitor prin dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Astfel, având în vedere probele administrate în cauză, instanța de apel reține că, fapta inculpatei A. care, în calitate de avocat în Baroul Neamț, în cursul anului 2014, a indus în eroare partea civilă C. cu privire la promovarea unor acțiuni civile în instanță în numele acesteia și acordarea de asistență juridică, în scopul de a obține în mod injust suma de 1.700 de lei, ce a fost remisă inculpatei de către partea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatei A. care, în calitate de avocat în Baroul Neamț, în cursul anului 2011, a indus în eroare partea civilă B. cu privire la promovarea unor acțiuni civile în instanță în numele acesteia și acordarea de asistență juridică, în scopul de a obține în mod injust suma de 4000 de lei, ce a fost remisă inculpatei de către partea civilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. pen., inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Potrivit art.

215 alin. (1), (3) C. pen. anterior, inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate.

În cursul cercetării judecătorești în fața instanței de fond, inculpata A. nu a dat declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere. În fața instanței de apel, inculpata nu s-a prezentat; deși a fost citată cu mențiunea de a fi audiată, aceasta a transmis la dosarul cauzei un înscris prin care a comunicat că lasă la aprecierea instanței aspectele de fapt și de drept ale cauzei.

Instanța de fond a audiat părțile civile C. și B., martorii D. și E.

Având în vedere declarațiile părților civile, adresa Judecătoriei Bicaz, înscrisul datat 7 aprilie 2013, documentație generată de sistemul Ecris, declarațiile martorilor D. și E., instanța de control judiciar reține:

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile B. se constată că, în cursul anului 2011, partea civilă B. a apelat la serviciile inculpatei A. pentru valorificarea unor drepturi privind proprietatea unor suprafețe situate pe raza com. Farcașa, jud. Neamț, inculpata A. acceptând să îi acorde asistență juridică, incluzând promovarea acțiunilor în instanță și reprezentarea părții civile pe parcursul procesului civil.

Cu privire la infracțiunea de înșelăciune în dauna părții civile C. se constată că, în luna februarie 2014, partea civilă C. a apelat la serviciile inculpatei A., avocat în Baroul Neamț, fiindu-i recomandată de către martorul D., pentru a-și valorifica în instanță un drept de proprietate asupra unei suprafețe de teren. Inculpata i-a precizat părții civile că este de acord să promoveze acțiunea de revendicare la Judecătoria Bicaz și să îi acorde asistență juridică și reprezentare pe parcursul derulării cercetării judecătorești solicitându-i plata sumei de 1.700 lei cu titlu de onorariu.

Prin

Partea civilă a precizat faptul că, începând cu jumătatea anului 2014 nu a mai reușit să ia legătura cu inculpata A., nefiindu-i restituiți nici banii plătiți cu titlu de onorariu și nici documentele predate. Probatoriul administrat a demonstrat faptul că relațiile dintre inculpată și concubinul său s-au deteriorat la mijlocul anului 2014, acesta reproșându-i relația de prietenie cu martorul D. Conviețuirea consensuală a celor două părți s-a încheiat după ce s-au agresat fizic reciproc, inculpata A. stabilindu-și domiciliul la locuința părinților săi, în com. Sagna, sat Vulpășești, jud. Neamț. La data de 15 iunie 2015, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț s-au deplasat, în urma delegării dispuse de procuror, la sediul Cabinetului de Avocat din comuna Borca, constatând că documentele predate inculpatei de partea civilă C. nu se mai regăsesc la sediul profesional.

Observând starea de fapt reținută și probele analizate mai sus, Înalta Curte constată că, în speță, este dovedită intenția inculpatei de a induce și apoi menține în eroare părțile civile cu privire la introducerea acțiunii civile la Judecătoria Bicaz, asistarea și reprezentarea acestora în proces. Vinovăția inculpatei, sub forma intenției directe, este reflectată de conduita avută de inculpată încă de la începutul relației sale cu părțile civile, nefiind identificat niciun element faptic care să sugereze ideea că a intenționat să-și îndeplinească îndatoririle profesionale asumate față de părțile civile C. și B.. În acord cu judecătorul fondului, se constată că inculpata a urmărit, prin inducerea în eroare a părților civile, obținerea unui folos material injust, având reprezentarea că prin faptele sale le produce acestora un prejudiciu, atât în raport cu onorariul ce i-a fost achitat în baza calității sale de avocat, cât și în raport de nevalorificarea drepturilor părților civile în fața instanțelor de judecată.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, procedând la evaluarea criteriilor de individualizare prevăzute art. 72 C. pen. din 1969 și art. 74 C. pen. - prin raportare la faptele deduse judecății comise în cursul anului 2011, respectiv în luna februarie 2014 -, având în vedere toate aspectele detaliate în considerentele sentinței atacate, instanța de apel a Înaltei Curți constată că prima instanță a aplicat inculpatei A. pentru infracțiunile de înșelăciune săvârșite, pedepse corect individualizate, ținând seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunilor, motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, motiv pentru care le va menține, atât în ceea ce privește cuantumul acestora, cât și ca modalitate de executare.

Totodată, se are în vedere că apelanta inculpată este cunoscută cu antecedente penale, fiind condamnată prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013 la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În ceea ce privește incidența art. 5 C. pen., în condițiile în care una dintre infracțiunile aflate în concurs a fost săvârșită în cursul anului 2011, iar până la judecarea definitivă a cauzei a intrat în vigoare un nou C. pen., se reține că, prin Decizia nr. 7/2016 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că,

în aplicarea dispozițiilor

art. 5

C. pen., în cazul pluralității de infracțiuni constând în săvârșirea unor infracțiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracțiuni comise după intrarea în vigoare a N.C.P., pentru infracțiunile săvârșite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracțiunile săvârșite sub imperiul legii penale noi, precum și pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă, conform

art. 3

C. pen. și

art. 10

din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii

nr. 286/2009

privind C. pen.

În acest sens, Înalta Curte constată că prima instanță a realizat o analiză justă a dispozițiilor celor două legi penale din perspectiva limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune și regimului sancționator al concursului de infracțiuni. Astfel, având în vedere o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de înșelăciune (identic în ambele legi penale, respectiv 6 luni închisoare) și ținând seama că regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de V.C.P. este mai blând decât cel prevăzut de actualul C. pen. (care reglementează un spor de pedeapsă obligatoriu pentru infracțiuni concurente), prin aceea că prevede un spor facultativ de pedeapsă în caz de concurs de infracțiuni, se reține că legea penală mai favorabilă inculpatei în cazul faptei comisă în cursul anului 2011 în dauna părții civile B. este C. pen. din 1969.

Infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna părții civile

C., în cursul lunii februarie 2014, după data intrării în vigoare a N.C.P., în mod evident,

conform

art. 3

C. pen.

, intră sub incidența noii legi penale.

Potrivit dispoziției tranzitorii prevăzute de art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., „tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile”.

În același timp, se observă că infracțiunea de înșelăciune săvârșită în anul 2011 este concurentă cu infracțiunile de denunțare calomnioasă prevăzute de art. 259 alin. (1) C. pen. 1969 - fapte din 17 iulie 2009 și 3 august 2009 (pentru care inculpata A. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 53 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/32/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 3959 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), fiind incidente dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969 (care prevăd că, în situația anulării suspendării condiționate a executării pedepsei pentru infracțiuni săvârșite anterior se aplică,

după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă

) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 (conform cărora, r

egimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, este cel prevăzut de C. pen. din 1969

În consecință, instanța de control judiciar conchide că, stabilirea atât a pedepselor pentru infracțiunile de înșelăciune săvârșite de către apelanta inculpată, cât și a pedepsei rezultante de 1 an și 10 luni închisoare (în baza art. 44 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen.), în condițiile existenței și a unei condamnări definitive a inculpatei prin sentința mai sus menționată, s-a efectuat de către prima instanță în raport cu toate dispozițiile legale incidente, astfel cum au fost expuse anterior.

Sub aspectul laturii civile, instanța de apel a Înaltei Curți împărtășește analiza teoretică a primei instanțe cu privire la condițiile răspunderii civile delictuale și prejudiciu, apreciind că instanța de fond a realizat o judicioasă raportare a datelor concrete ale speței, astfel cum acestea sunt reflectate de probatoriul administrat, la considerațiile teoretice expuse. Ca atare, sunt întemeiate soluțiile pronunțate în baza art. 19 și art. 397 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., de admitere a acțiunii civile exercitată de partea civilă C. și obligare a inculpatei să plătească acestei părți civile suma de 1.700 d

§ Cauze similare