ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1864/2016

Decizia nr.

1864/2016

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 237 din 6

februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I

civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta A. și a fost obligată pârâta SC B. SA să-i

plătească reclamantei suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin Decizia

nr. 956 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I

civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale,, a admis apelul reclamantei A. împotriva Sentinței nr. 237 din 6

februarie 2015 a Tribunalului Sibiu, a schimbat în parte sentința numai în

ceea ce privește modul de soluționare a cererilor de acordare a

daunelor morale și a penalităților de întârziere.

A fost

obligată pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de

8.545 RON reprezentând daune morale, precum și a penalităților

de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, la totalitatea sumelor acordate cu

titlu de daune materiale și morale, începând cu 20 septembrie 2014 și

până la data plății efective, fiind menținute, în rest,

dispozițiile sentinței atacate.

A fost

respins apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiași sentințe,

fiind obligată pârâta la plata sumei de 552,23 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamantei.

Prin

Încheierea din 7 ianuarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, din oficiu,

îndreptarea erorii materiale cu privire la alin. (2) din dispozitivul Deciziei

nr. 956/2015, în sensul că "Schimbă în parte sentința

atacată, numai în ceea ce privește modul de soluționare a

cererilor de acordare a daunelor materiale și a penalităților de

întârziere."

Împotriva

deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru

motive încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

privința modalității de abordare a notificării primite de

asigurător, sunt aplicabile prevederile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011

pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de

răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de

vehicule, mai ales că atât notificarea cât și punerea în întârziere a

pârâtei au fost făcute la data de 20 mai 2014, adică la doi ani

și jumătate după abrogarea Ordinului C.S.A. nr. 5/2010.

În

determinarea legislației aplicabile în prezenta cauză,

interesează momentul avizării daunei (care declanșează

procedura de evaluare și acordare a despăgubirilor), iar la această

dată, 20 mai 2014, era în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

Pe calea

acestui raționament, soluția legală ar fi aceea de acordare a

penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere,

în temeiul art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, de la data la care

obligația de plată a devenit exigibilă, 20 august 2014 (data

împlinirii celor 3 luni de la momentul avizării producerii evenimentului

făcută prin notificare) și până la data plății

efective a daunelor.

La judecata

apelului nu au fost respectate dispozițiile tranzitorii ale Legii nr.

71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.,

și anume art. 118, care prevede că obligațiile extracontractuale

născute înainte de intrarea în vigoare a C. civ. sunt supuse modurilor de

stingere prevăzute de acesta. Față de această normă,

răspunderea pârâtei angajată în cauză este una ex contractu,

reclamanta nefiind parte a contractului de asigurare, așa încât, în

privința stingerii obligației de plată sunt aplicabile

dispozițiile din Noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.

Pretențiile

notificate pârâtei și, de altfel, solicitate prin acțiunea

introductivă de instanță, sunt integral și pe deplin

întemeiate, atât din punct de vedere al stării de fapt, așa cum

reiese din dosar, cât și din perspectiva temeiului de drept

(aplicabilitatea Ordinului nr. 14/2011).

Față

de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea

sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a daunelor solicitate,

iar, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost

precizată, cu obligarea la plata penalităților de întârziere

potrivit dispozițiilor menționate.

eroare materială, în cuprinsul motivelor de apel s-a menționat ca

termen limită de soluționare a notificării data de 20 septembrie

2014, față de data corectă 20 august 2014.

Analizând

decizia în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozițiilor

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în considerarea argumentelor ce succed:

1.

Instanța de apel a reținut că, în raport de data producerii

accidentului având-o ca victimă pe reclamantă (9 iulie 2011), în

aplicarea principiului de drept consacrat de adagiul tempus regit actum,

speței îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 5/2010,

iar nu ale Ordinului nr. 14/2011 al aceleiași Comisii, publicat în M.Of.

nr. 838 din 6 decembrie 2011.

Dispozițiile

ambelor ordine în discuție sunt similare, inclusiv sub aspectul

numerotării, diferența fiind că în cel ulterior penalitățile

sunt de 0,2% în loc de 0,1%, iar în speță, necontestat,

asigurătorul pârât nu și-a îndeplinit obligația impusă de

textul art. 36 (din oricare dintre ordine).

În cauză

sunt aplicabile normele Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, care atrag o penalitate de

0,2%, întrucât este vorba de norme de procedură propriu-zisă, iar

potrivit principiului general în materie - tempus regit actum, acestea se

aplică imediat cu privire la toate cauzele pendinte în momentul

intrării lor în vigoare, deși ele nu sunt retroactive, în lipsa unor

prevederi particulare, derogatorii. Cum procedura împotriva asigurătorului

a fost declanșată după intrarea în vigoare a noului ordin,

soluționarea acesteia nu poate fi supusă decât normelor în vigoare la

data respectivă.

Acest

principiu este, de altfel, reflectat și în prevederea expresă a art.

1 din noul ordin, în care se arată că "Începând cu data

publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea

obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente

de vehicule."

În

susținerea recursului se reclamă și nerespectarea

dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 71/2011, pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., susținându-se că în

privința stingerii obligației de plată sunt aplicabile

dispozițiile din Noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011,

însă obiectului prezentului litigiu îi sunt aplicabile norme speciale, mai

sus menționate.

2.

Într-adevăr, prin cererea de apel s-a menționat ca dată de

curgere a penalităților 20 septembrie 2014, însă, în mod

evident, este vorba de o eroare de redactare, față de justificarea

care susține cererea și întreaga poziție procesuală a

reclamantei până la acel moment.

de recurs se mai arată că pretențiile notificate pârâtei

și, de altfel, solicitate prin acțiunea introductivă de

instanță, sunt integral și pe deplin întemeiate, atât din punct

de vedere al stării de fapt, așa cum reiese din dosar, cât și

din perspectiva temeiului de drept, cu referire la aplicabilitatea Ordinului

nr. 14/2011, și, în concluzie, față de considerentele

arătate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței

apelate în sensul admiterii în totalitate a daunelor solicitate, iar, pe fondul

cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu obligarea

la plata penalităților de întârziere potrivit dispozițiilor

menționate.

Față

de acest petit al cererii, este necesar să se sublinieze că nu au

fost formulate motive de nelegalitate care să vizeze și celorlalte

pretenții formulate în cauză, în afara celor ce fac obiect criticilor

analizate anterior, din perspectiva art. 488 C. proc. civ., așa cum impune

sub sancțiunea nulității art. 486 alin. (1) lit. d) și

alin. (3), nefiind identificate în context motive de ordine publică,

potrivit art. 489 alin. (3) din același cod.

În

considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă

aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) C. proc. civ. și, urmare

admiterii recursului, să modifice penalitățile de întârziere

stabilite prin decizie la un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu

data de 20 august 2014 în loc de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de

20 septembrie 2014, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

A. împotriva Deciziei nr. 956 din 14 octombrie 2015 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică, în parte, decizia în

sensul că:

Penalitățile

de întârziere sunt în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data de

20 august 2014.

Menține

celelalte dispoziții ale deciziei.

Definitivă.

Procesat de

GGC - N