ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1864/2016

Decizia nr. 1864/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 237 din 6 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. și a fost obligată pârâta SC B. SA să-i plătească reclamantei suma de 500.000 RON cu titlu de daune morale. Prin Decizia nr. 956 din 14 octombrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,, a admis apelul reclamantei A. împotriva Sentinței nr. 237 din 6 februarie 2015 a Tribunalului Sibiu, a schimbat în parte sentința numai în ceea ce privește modul de soluționare a cererilor de acordare a daunelor morale și a penalităților de întârziere.

A fost obligată pârâta SC B. SA la plata către reclamantă a sumei de 8.545 RON reprezentând daune morale, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi, la totalitatea sumelor acordate cu titlu de daune materiale și morale, începând cu 20 septembrie 2014 și până la data plății efective, fiind menținute, în rest, dispozițiile sentinței atacate. A fost respins apelul formulat de pârâta SC B. SA împotriva aceleiași sentințe, fiind obligată pârâta la plata sumei de 552,23 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, în favoarea reclamantei.

Prin Încheierea din 7 ianuarie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale cu privire la alin. (2) din dispozitivul Deciziei nr. 956/2015, în sensul că "Schimbă în parte sentința atacată, numai în ceea ce privește modul de soluționare a cererilor de acordare a daunelor materiale și a penalităților de întârziere." Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta, criticând-o pentru motive încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 1. În privința modalității de abordare a notificării primite de asigurător, sunt aplicabile prevederile Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, mai ales că atât notificarea cât și punerea în întârziere a pârâtei au fost făcute la data de 20 mai 2014, adică la doi ani și jumătate după abrogarea Ordinului C.S.A.

nr. 5/2010. În determinarea legislației aplicabile în prezenta cauză, interesează momentul avizării daunei (care declanșează procedura de evaluare și acordare a despăgubirilor), iar la această dată, 20 mai 2014, era în vigoare Ordinul C.S.A. nr. 14/2011. Pe calea acestui raționament, soluția legală ar fi aceea de acordare a penalităților de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, de la data la care obligația de plată a devenit exigibilă, 20 august 2014 (data împlinirii celor 3 luni de la momentul avizării producerii evenimentului făcută prin notificare) și până la data plății efective a daunelor. La judecata apelului nu au fost respectate dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., și anume art. 118, care prevede că obligațiile extracontractuale născute înainte de intrarea în vigoare a C. civ.

sunt supuse modurilor de stingere prevăzute de acesta. Față de această normă, răspunderea pârâtei angajată în cauză este una ex contractu, reclamanta nefiind parte a contractului de asigurare, așa încât, în privința stingerii obligației de plată sunt aplicabile dispozițiile din Noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011. Pretențiile notificate pârâtei și, de altfel, solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, sunt integral și pe deplin întemeiate, atât din punct de vedere al stării de fapt, așa cum reiese din dosar, cât și din perspectiva temeiului de drept (aplicabilitatea Ordinului nr. 14/2011). Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a daunelor solicitate, iar, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu obligarea la plata penalităților de întârziere potrivit dispozițiilor menționate.

2. Dintr-o eroare materială, în cuprinsul motivelor de apel s-a menționat ca termen limită de soluționare a notificării data de 20 septembrie 2014, față de data corectă 20 august 2014. Analizând decizia în raport de criticile formulate, ce se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în considerarea argumentelor ce succed: 1. Instanța de apel a reținut că, în raport de data producerii accidentului având-o ca victimă pe reclamantă (9 iulie 2011), în aplicarea principiului de drept consacrat de adagiul tempus regit actum, speței îi sunt aplicabile dispozițiile Ordinului C.S.A. nr. 5/2010, iar nu ale Ordinului nr. 14/2011 al aceleiași Comisii, publicat în M.Of.

nr. 838 din 6 decembrie 2011. Dispozițiile ambelor ordine în discuție sunt similare, inclusiv sub aspectul numerotării, diferența fiind că în cel ulterior penalitățile sunt de 0,2% în loc de 0,1%, iar în speță, necontestat, asigurătorul pârât nu și-a îndeplinit obligația impusă de textul art. 36 (din oricare dintre ordine). În cauză sunt aplicabile normele Ordinului C.S.A. nr. 14/2011, care atrag o penalitate de 0,2%, întrucât este vorba de norme de procedură propriu-zisă, iar potrivit principiului general în materie - tempus regit actum, acestea se aplică imediat cu privire la toate cauzele pendinte în momentul intrării lor în vigoare, deși ele nu sunt retroactive, în lipsa unor prevederi particulare, derogatorii.

Cum procedura împotriva asigurătorului a fost declanșată după intrarea în vigoare a noului ordin, soluționarea acesteia nu poate fi supusă decât normelor în vigoare la data respectivă. Acest principiu este, de altfel, reflectat și în prevederea expresă a art. 1 din noul ordin, în care se arată că "Începând cu data publicării prezentului ordin se pun în aplicare Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule." În susținerea recursului se reclamă și nerespectarea dispozițiilor tranzitorii ale Legii nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., susținându-se că în privința stingerii obligației de plată sunt aplicabile dispozițiile din Noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, însă obiectului prezentului litigiu îi sunt aplicabile norme speciale, mai sus menționate.

2. Într-adevăr, prin cererea de apel s-a menționat ca dată de curgere a penalităților 20 septembrie 2014, însă, în mod evident, este vorba de o eroare de redactare, față de justificarea care susține cererea și întreaga poziție procesuală a reclamantei până la acel moment. 3. În cererea de recurs se mai arată că pretențiile notificate pârâtei și, de altfel, solicitate prin acțiunea introductivă de instanță, sunt integral și pe deplin întemeiate, atât din punct de vedere al stării de fapt, așa cum reiese din dosar, cât și din perspectiva temeiului de drept, cu referire la aplicabilitatea Ordinului nr. 14/2011, și, în concluzie, față de considerentele arătate, solicită admiterea recursului, casarea sentinței apelate în sensul admiterii în totalitate a daunelor solicitate, iar, pe fondul cauzei, admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu obligarea la plata penalităților de întârziere potrivit dispozițiilor menționate.

Față de acest petit al cererii, este necesar să se sublinieze că nu au fost formulate motive de nelegalitate care să vizeze și celorlalte pretenții formulate în cauză, în afara celor ce fac obiect criticilor analizate anterior, din perspectiva art. 488 C. proc. civ., așa cum impune sub sancțiunea nulității art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), nefiind identificate în context motive de ordine publică, potrivit art. 489 alin. (3) din același cod. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 499 alin. (1) C. proc. civ. și, urmare admiterii recursului, să modifice penalitățile de întârziere stabilite prin decizie la un cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data de 20 august 2014 în loc de 0,1% pe zi de întârziere începând cu data de 20 septembrie 2014, menținând celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 956 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică, în parte, decizia în sensul că: Penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data de 20 august 2014. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Definitivă. Procesat de GGC - N