ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2016

Decizia nr. 839/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Obiectul acțiunii cu care reclamantul a învestit instanța de judecată îl constituie obligarea pârâtei SC A. SA la plata sumei de 5.000.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs prin accidentul rutier provocat de asiguratul societății pârâte, B.

Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin sentința civilă, nr. 316 din 04 martie 2015, a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 720.000 lei, cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 551 din 02 iulie 2015, a respins apelul reclamantului, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei, menținând, în rest, sentința atacată.

Împotriva deciziei instanței de apel reclamantul a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 24 august 2015.

Prin motivele de recurs, reclamantul a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de:

- art. 488 pct. 4 C. proc. civ. „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”;

- art. 488 pct. 6 C. proc. civ. „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii”;

- art. 488 pct. 8 C. proc. civ. „când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

În sensul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., susține că instanța a săvârșit un abuz de putere, prin acordarea sumei de 100.000 lei fără a motiva hotărârea luată, fără a preciza care este, în concret, jurisprudența pe care își întemeiază hotărârea, că instanța a ignorat cadrul procesual al litigiului, că nu a stăruit pentru aflarea adevărului și că a încălcat dreptul la un proces echitabil, aspecte pe care le încadrează în excesul de putere.

În sensul incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se susține că decizia atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, instanța de apel nepronunțându-se asupra situației de fapt, suma acordată cu titlu de daune morale fiind stabilită în mod arbitral, motivarea fiind una sumară.

În ceea ce privește dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul arată că instanța de apel a încălcat normele de drept material. Susține că instanța de apel s-a raportat la nivelul material al societății pârâte, ignorând prevederile art. 24 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010, cu referire la cuantumul maxim al despăgubirilor la care pârâta s-a obligat prin încheierea poliței R.C.A. Mai arată că instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost învestită prin apeluri, având în vedere că pârâta a solicitat diminuarea despăgubirilor până la concurența sumei de 109.000 lei, însă instanța a acordat 100.000 lei.

Invocă jurisprudență națională, pronunțată în cauze similare.

La data de 11 noiembrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de reclamant, prin care s-a constatat că recursul este admisibil.

Raportul a fost comunicat părților litigante, care au depus puncte de vedere asupra acestuia.

Prin concluzii scrise societatea pârâtă a solicitat anularea recursului ca nemotivat, pentru neîncadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând,cu prioritate, excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere că prin motivele de recurs reclamantul a arătat, în concret, în ce constă nelegalitatea deciziei pronunțate de către instanța de apel,ceea ce permite încadrarea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care se va analiza decizia atacată în raport de criticile formulate, după cum urmează:

Este întemeiat motivul de nelegalitate privind nemotivarea deciziei de apel, în sensul dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Apelul este mijlocul procesual prin care partea, nemulțumită de hotărârea primei instanțe, solicită instanței ierarhic superioare reformarea hotărârii; cel mai semnificativ și caracteristic efect al apelului este cel „devolutiv”, care constă într-o reînnoire sau reeditare a judecății pricinii în fond, limitată de două reguli restrictive exprimate prin adagiile „tantum devolutum quantum appellatum” și „tantum devolutum quantum judicatum”, așa încât problemele dezbătute în fața primei instanțe sunt repuse în discuția instanței de apel.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Așadar, obligația instanței de a-și argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, are în vedere stabilirea în considerente a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare critică relevantă și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul indicat clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În speță, recurentul-reclamant susține că decizia atacată este nemotivată, întrucât nu cuprinde considerente legate de hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe în spețe similare, cu alte cuvinte că nu s-a ținut seama, în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate în apel, de criteriul jurisprudenței naționale, prevăzut de art. 49 pct. 2 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, text de lege care prevede că, la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală, se au în vedere daunele morale, în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Așa cum s-a arătat mai sus, motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată, precum și argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

În cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel nu face referire la hotărârile judecătorești depuse de părți, cu titlu de practică relevantă în materie și nici la hotărâri pronunțate de instanțe în alte cauze similare cu cea care formează obiectul prezentului litigiu, nu și-a însușitcriteriile de cuantificare a prejudiciului avute în vedere de tribunal, fapt ce i-ar fi permis să nu mai procedeze la o nouă examinare a acestora și nici nu a motivat de ce a redus cuantumul daunelor morale acordate de către prima instanță, ci doar s-a limitat la a arăta, nemotivat, că „suma de 720.000 lei nu este rezonabilă, nu ține cont de ansamblul material al societății în ansamblul său, nu respectă principiul echității și nu este în concordanță cu practica majoritară în astfel de litigii”.

În plus, reducerea cuantumului despăgubirilor, în apel, nu a fost rezultatul unei abordări proprii a jurisprudenței naționale în materie, la care să fi procedat Curtea, ceea ce ar fi impus o analiză a hotărârilor pronunțate de instanțele naționale, în materie, și nici a interpretării jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, din perspectiva ideii de „echitate”, a examinării condițiilor socio-economice și a particularităților speței.

Totodată, este de observat că, deși se face referire la probatoriul administrat în cauză, instanța nu a analizat în virtutea caracterului devolutiv al căii de atac probele administrate, iar a nu analiza argumentele și probele administrate și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate cererile și susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului.

În egală măsură, lipsa unei analize concrete a probatoriului administrat în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanța trebuia să aibă în vedere atât consecințele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic și profesional ca urmare a vătămării corporale suferite, precum și criteriul echității și proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, criterii consacrate jurisprudențial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate.

De asemenea, se constată că hotărârea atacată, pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate, rezultând că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a fost pe deplin stabilită.

Așa fiind, întrucât în operațiunea de cuantificare a daunelor morale instanța de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudențiale în materie, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, având în vedere dispozițiile art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia Curții de Apel Alba Iulia, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea rejudecării cu observarea prevederilor legale care reglementează judecata în apel.

Trebuie reamintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

Conform jurisprudenței Curții, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare. Or, în speță, aceasta este situația premisă de la care Înalta Curte a plecat în analiza acestui recurs.

Referitor la criticile încadrate de către reclamant în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că, prin nemotivarea hotărârii, instanța a săvârșit un abuz de putere, se constată că se circumscriu motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și, pentru motivele expuse mai sus în analiza acestui motiv de recurs, nu vor mai fi analizate.

În ceea ce privește celelalte critici de nelegalitate formulate prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere împrejurarea că, față de soluția adoptată și considerentele reținute anterior, acest motiv urmează a fi avut în vedere de către instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul C. prin curator D. împotriva Deciziei nr. 551 din 2 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 aprilie2016.