ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1083/2015

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 iunie 2013 pe rolul Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3311/107/2013, reclamanții B.E. și B.C.E., prin reprezentantul legal B.E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA obligarea acesteia la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului concubinului, respectiv tatăl fiului reclamant, C.A.E. după cum urmează: 200.000 euro pentru reclamantă; 500.000 euro pentru fiul B.C.E.; 1.000 euro lunar, reprezentând prestație lunară pentru reclamant, până la majoratul acestuia. Prin sentința comercială nr. 73/COM/2013 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Alba a fost admisă excepției prescripției extinctive, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanta B.E.

și B.C.E., prin reprezentantul legal B.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA Alba lulia pentru despăgubiri - daune morale. Prin decizia nr. 146/2014 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul B.C.E., prin reprezentantul legal B.E., împotriva Sentinței comerciale nr. 73/COM/2013 pronunțată de Tribunalul Alba în Dosarul nr. 3311/107/2013 și, în consecință: A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a respins excepția prescripției extinctive față de reclamantul B.C.E., fiind admisă în parte acțiunea reclamantului și obligată pârâta SC A.R.A. SA la plata sumei de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, fiind respinsă în rest acțiunea.

A fost respins apelul reclamantei B.E. și menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. Împotriva acestei decizii, reclamanții B.C.E. prin reprezentant legal B.E. și B.E., precum și pârâta SC A.R.A. SA Alba Iulia au declarat recurs. Recurenții-reclamanți B.C.E. prin reprezentant legal B.E. și B.E. au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cu privire la acest motiv de recurs, recurenții susțin că prin admiterea apelului și schimbarea în parte a acțiunii față de minorul B.C.E., instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală cu referire la daunele morale acordate acestuia, întrucât suma stabilită de instanță este insuficientă, raportat la suferința provocată minorului prin lipsirea de prezența tatălui pe viitor și implicit de sprijinul moral și material acordat acestuia.

În acest sens, recurenții consideră că este greșită aprecierea instanței de apel, potrivit căreia la stabilirea cuantumului sumei acordate s-a ținut seama de despăgubirile acordate altor victime ale accidentului, întrucât instanța trebuia să analizeze în concret fiecare situație dedusă judecății, fără a compara. În ceea ce privește solicitarea referitoare la acordarea unei prestații periodice lunare în cuantum de 1.000 euro și sub aspectul acordării de despăgubiri materiale se susține faptul că nu s-a putut dovedi cuantumul veniturilor obținute de către defunctul C.A.E., însă instanța de apel ar fi putut să se raporteze la salariul minim pe economie.

Referitor la recursul reclamantei B.E., se susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală prin menținerea soluției de respingere ca fiind prescrisă a acțiunii formulate de reclamantă, reținându-se în mod greșit că demersurile reclamantei pentru valorificarea dreptului la despăgubiri în termenul de prescripție s-au limitat la invitarea pârâtei la conciliere, întrucât au fost depuse toate înscrisurile solicitate, neavându-se însă în vedere varianta solicitării despăgubirilor prin intermediul instanței de judecată deoarece reclamanții au fost asigurați de intimată de posibilitatea soluționării cererii pe cale amiabilă. Recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA Alba Iulia a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. Cu privire la acest motiv de recurs, recurenta solicită ca pe cale de excepție să fie admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei în numele minorului B.C.E., iar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca fiind nedovedită. În acest context se susține că, instanța de apel a reținut în mod greșit că prescripția dreptului material la acțiune al reclamantului minor B.C.E. s-a născut la momentul în care s-a stabilit filiația față de defunctul C.A.E., având în vedere că prin această motivare instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material cuprinse în Decretul nr. 167/1958 și în Legea nr. 136/1995 modificată și a normelor date în aplicarea ei, întrucât răspunderea societăților de asigurare este condiționată de producerea faptei ilicite și de dobândirea calității de persoană păgubită prin fapta ilicită, aceste două condiții esențiale rezultând din prevederile Legii nr. 136/1995 privind asigurările din România.

Pe fondul cauzei, s-a apreciat că instanța de apel a dat o interpretarea greșită normelor de drept, întrucât recurenta-pârâtă a susținut ca și condiție necesară acordării daunelor morale, necesitatea de a se dovedi relația afectivă și viața de familie anterioară producerii accidentului, aspect pe care reclamanta nu a putut să-l probeze. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 27 ianuarie 2015 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, fiind dispusă comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc.

civ. Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 28 ianuarie 2015. Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului, însă prin întâmpinările depuse de ambele părți la dosarul cauzei s-a invocat excepția nulității recursurilor, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Deliberând, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor considerând că motivele acestora se încadrează în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul reclamanților B.C.E. prin reprezentant legal B.E.

și B.E. este fondat, iar recursul pârâtei SC A.R.A. SA Alba Iulia, este nefondat. Recursul reclamanților B.C.E. prin reprezentant legal B.E. și B.E. întemeiat pe dispozițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a constatat a fi fondat, pentru următoarele considerente : Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenții-reclamanți au considerat că instanța de apel, în mod greșit a soluționat apelul reclamantului minor doar din perspectiva prescripției dreptului la acțiune și a stabilit ca fiind corespunzătoare suma de 100.000 lei daune morale, respingând în rest apelul acestuia, precum și apelul reclamantei B.E.

Această critică se constată a fi fondată, având în vedere că, într-adevăr, instanța de apel a analizat doar apelul reclamantului minor privind excepția prescripției dreptului material la acțiune și daunele morale, fără a se cerceta apelul reclamantei B.E. prin care se invoca dreptul acesteia la despăgubiri, aspect ce presupunea o altă verificare din punct de vedere probator. De asemenea, reclamanții critică decizia atacată și sub aspectul neacordării prestației lunare minorului B.C.E., având în vedere că instanța de apel a apreciat acest motiv de apel ca fiind nefondat, așa cum s-a cerut, sub forma daunelor morale, întrucât reclamantul minor nu putea dovedi existența unei suferințe morale lunare care să justifice această despăgubire.

Și această critică se constată a fi fondată, având în vedere că instanța de apel a abordat în mod greșit această susținere, tot ca pe o despăgubire morală, iar proba acordării unei prestații lunare reclamantului minor putea fi administrată de instanța de apel, în condițiile prevăzute de art. 479 alin. (2) C. proc. civ., în cauză neexistând nicio probă din care să rezulte că aceasta nu a fost prestată. În ceea ce privește critica formulată de reclamanta B.E. privind greșita soluționare a excepției prescripției, se constată că aceasta este fondată, având în vedere că nu poate fi primită susținerea pârâtei, potrivit căreia, termenul de prescripție a început să curgă de la data de 3 ianuarie 2010, când s-a produs evenimentul rutier, motivat de împrejurarea că reclamanta ar fi cunoscut încă de la acea dată persoana vinovată de fapta prejudiciabilă.

Această susținere nu are suport legal, având în vedere că, pentru corecta aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, „prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea", în prealabil, trebuia stabilit în fapt momentul la care reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Pentru lămurirea acestor aspecte, instanța de apel trebuia să aibă în vedere faptul că data de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune în cazul stabilirii răspunderii civile delictuale pentru fapta unei persoane care a cauzat alteia un prejudiciu printr-un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane, este momentul la care partea ce pretinde despăgubirile a cunoscut despre existența prejudiciului și persoana vinovată.

Astfel cum s-a statuat în teorie și practică, deși dreptul subiectiv la repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită se poate naște la data săvârșirii faptei, totuși dreptul obiectiv, dreptul la acțiune se naște ulterior, prescripția extinctivă începând să curgă la momentul îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, cu privire la paguba și cel care răspunde de ea, dar și după stabilirea și determinarea pe cale judecătorească a elementelor răspunderii civile delictuale. Din aceste considerente, s-a apreciat ca o necesitate o fază ulterioară a atacării dreptului subiectiv, în concordanță cu necesitățile cercetării situației de fapt sub toate aspectele legate de fapta ilicită, persoana răspunzătoare, prejudiciul cert, prin mijloace și metode puse la îndemâna organelor de specialitate.

În cauza de față, se constată că la data producerii accidentului, nu au fost cunoscute elementele concurente care să permită plasarea curgerii termenului de prescripție la data producerii riscului asigurat, accidentul, iar în raport de dispozițiile art. 49-50 din Legea nr. 136/1995 modificată, instanțele de judecată obligă la plata de despăgubiri doar societățile de asigurare, care nu pot fi cunoscute decât ulterior producerii accidentului, așa încât terțele persoane, cazul reclamanților de față, nu pot intra în posesia datelor privind asigurătorul, altfel decât prin intermediul organelor de cercetare ale accidentului ce acționează în aceste privințe numai la termenele și cu posibilitățile conferite lor de legile speciale aplicabile.

În acest context, se reține că dreptul material la acțiune, în mod obiectiv nu putea să aibă ca punct de plecare data producerii accidentului, pentru că acesta intervine numai după ce persoane calificate, prin măsuri și mijloace științifice pot preciza cu certitudine modalitățile de producere a accidentelor de circulație, vinovățiile cât și persoanele răspunzătoare. În aceste condiții, se constată că data curgerii prescripției nu poate fi cea a producerii accidentului, ci numai data cunoașterii concluziilor organelor de specialitate, care stabilesc autorul și culpa sa în determinarea faptului prejudiciabil, ca rezultat al cercetării penale finalizate prin Rezoluția din 28 mai 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba cu propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de numitul M.D.C.

pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă. Astfel, argumentele instanței de apel, potrivit cărora, data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea ar fi data producerii accidentului - 3 ianuarie 2010, prescripția împlinindu-se la data de 2 ianuarie 2013 - față de termenul general de prescripție de trei ani reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, se constată că nu pot fi primite față de considerentele expuse, acțiunea reclamantei B.E., fiind în mod greșit respinsă, ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate de către reclamanți, având în vedere că din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de admitere a apelului reclamantului B.C.E., de schimbare în parte a sentinței apelate, precum și de respingere a apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită. În ceea ce privește recursul pârâtei SC A.R.A. SA Alba Iulia, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către pârâta recurentă, atât pe cale de excepție, cât și pe fondul cauzei, nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului B.C.E., se constată că instanța de apel în mod corect a respins-o, apreciind ca fiind necesară în justificarea calității procesuale active a minorului de a solicita daune morale, calitatea de membru al familiei defunctului C.A.E.. Această calitate a fost dobândită de minor doar în momentul stabilirii filiației față de defunct, până la acea dată, acesta nu avea dreptul material de a cere despăgubiri. Referitor la interpretarea greșită a normelor de drept material cuprinse în Decretul nr. 167/1958 și în Legea nr. 136/1995 modificată, susținută de către recurenta-pârâtă, se constată că instanța de apel a pronunțat hotărârea luând în considerare toate aspectele privitoare la situația pe care minorul B.C.E.

a avut-o la data producerii accidentului. Astfel, la acea dată, minorul nu avea stabilită filiația față de defunct, iar fără acest statut de membru al familiei, din punct de vedere legal nu avea justificarea, nici măcar prin reprezentant legal, de a solicita despăgubiri față de acesta și prin urmare, în cauză nu se poate vorbi despre prescripția unui drept pe care minorul B.C.E. nu îl avea la momentul producerii accidentului.

Cu privire la fondul cauzei, se apreciază că instanța de apel nu a dat o interpretare greșită normelor de drept, întrucât s-a constatat existența unui prejudiciu moral cauzat minorului B.C.E., ca urmare a accidentului produs în data de 3 ianuarie 2010. Deși suferința pricinuită de pierderea unui părinte nu poate fi cuantificată, instanța a apreciat cuantumul daunelor morale la suma de 100.000, raportat la suferința pricinuită și gradul rudenie dintre reclamantul intimat minor și defunctul său tată, totodată avându-se în vedere și sumele acordate cu titlu de despăgubire celorlalte victime ale aceluiași accident. Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte constată ca fiind fondate criticile dezvoltate de reclamanții B.C.E.

prin reprezentant legal B.E. și B.E. circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din același cod, urmează să admită recursul declarat de reclamanții B.C.E. prin reprezentant legal B.E. și B.E. și să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. În temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA Alba Iulia împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.C.E. prin reprezentant legal B.E. și B.E. împotriva Deciziei nr. 146/2014 din 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția II-a civilă, pe care o casează în parte și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Menține dispozițiile referitoare la respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantului B.C.E., precum și pe cele de obligare a pârâtei SC A.R.A. SA Alba Iulia la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale. Respinge recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA Alba Iulia împotriva aceleiași decizii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.