ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în
fața primei instanțe.
Prin acțiunea formulată, reclamanții S.P.G.
și S.P.H. au chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii
reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.
(7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de
despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată
a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din
Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării care a fost efectuată în condițiile art.
16 alin. (5) si (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din
imobilul situat în Brașov, înscris în CF Brașov, compus din grădină de 3961,80
mp și o casă construită înainte de anul 1958, compusă din parter plus etaj, cu
fundații de beton, zid de cărămidă și învelitoare de țiglă, pentru partea din
imobil înstrăinată către numitul M.L., prin contractul de vânzare-cumpărare din
08 noiembrie 1996, de către R. Brașov, care face obiectul Dosarului nr. 1252/CC,
precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în
onorariu de avocat.
Hotărârea
instanței de fond
Prin sentința civilă nr.
236 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ
și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.P.G. și S.P.H.,
împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în
consecință: a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de
despăgubiri aferente Deciziei nr. 188 din 17 iunie 2003 emisă de SC R. SRL
Brașov, ce face obiectul Dosarului nr. 1252/CC și a obligat pârâta să
achite reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a apreciat că admiterea primului capăt de
cerere al reclamanților se impune deoarece, prin netrimiterea dosarului la
evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul
de mare, în raport de data emiterii deciziei, respectiv 17 iunie 2003 și data
înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului
rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei,
Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens,
fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei
activități a autorităților administrative.
Este incontestabil că
soluționarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea
Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în
care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce
beneficiarul dispoziției de acordare de măsuri reparatorii a fost înștiințat cu
privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea
demarării procedurilor administrative de stabilirea despăgubirilor, acestuia i
se creează convingerea și speranța legitimă că cererea sa va fi soluționată
într-un termen rezonabil și previzibil.
Este bine cunoscut
faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană
fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Cu privire la
drepturile de creanță Curtea a decis cu valoare de principiu că acestea
constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
În cauză, dreptul de
creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea dispozițiilor de
restituirea prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are
caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1
adițional la Convenție.
Prin nesoluționarea
într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea
administrativă în cauză încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor
acestora, iar în considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum și a dispozițiilor art.
1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, autoritatea administrativă are
obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și
de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a
cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale
cetățenilor.
În concluzie,
datorită nerezolvării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților de
emitere a titlului de despăgubire, aceștia au sesizat în condițiile art. 8 alin
(1) teza finală din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ,
care a reținut că aceștia au fost vătămați într-un drept legitim, prin
nesoluționarea în termen a unei cereri, fiindu-le astfel încălcat interesul
legitim privat, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în
considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat
așa cum acesta este definit de art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004.
Calea de atac
exercitată
Împotriva acestei
hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat
recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea căii de
atac, recurenta susține că aspectele reținute de instanța de fond potrivit
cărora, urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,
s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt neîntemeiate,
deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede
unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv complexitatea cauzei,
conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru
reclamant.
Recurenta precizează că,
în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat,
s-a constatat că acesta trebuie completat, iar referitor la etapa evaluării,
arată că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în
ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16
septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie
care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a
persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta critică, pe
de altă parte, sentinta și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de
judecată.
Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului.
Examinând cauza și
sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu
dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse
în continuare.
Legea nr. 247/2005
stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie
parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.
Astfel fiind, în
acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile
emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de
retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice
centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume
care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația
juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație
aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții
demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,
se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei
Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu
de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile
autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la
nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul
Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul
conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării
controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după
caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă
imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte
bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu
soluționarea notificării.
Alin. (3) al
aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de
proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a
tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor
motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de
valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în
vigoare a prezentei legi.
Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul
Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și
(2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în
natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor
prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire
în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului
sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de
evaluare.
După primirea
dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua
procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va
transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor
în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.
Legiuitorul a
menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului
de evaluare de către evaluatorul numit.
În mod expres în art.
16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de
evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
În alin. (8) se arată
că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a
titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor
emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care
urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de
despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse,
actualizate cu indicele de inflație.
Criticile din
motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest
aspect sunt nefondate.
După cum s-a arătat,
Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se
soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele
preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,
aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.
Inițial, Comisia
Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin
Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare
a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.
Una dintre garanțiile
prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este
principiul celerității procedurilor judiciare.
Termenul rezonabil
impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare,
atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de
normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea
proceduri, așa cum este cazul în speță.
Pentru respectarea
termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale,
astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de
diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.
Raportat la
criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate
criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata
excesivă a procedurii administrative.
Activitatea pârâtei
trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât
să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin
conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a
titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.
Pe de altă parte,
Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă
jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru
care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 274 alin.
(1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să
plătească cheltuielile de judecată.
Pentru considerentele
expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul
din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările
ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva
sentinței civile nr. 236/2011 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 martie 2012.