ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1640/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe. Prin acțiunea formulată, reclamanții S.P.G. și S.P.H.

au chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, în conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (7) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, urmare a evaluării care a fost efectuată în condițiile art. 16 alin. (5) si (6) ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru partea din imobilul situat în Brașov, înscris în CF Brașov, compus din grădină de 3961,80 mp și o casă construită înainte de anul 1958, compusă din parter plus etaj, cu fundații de beton, zid de cărămidă și învelitoare de țiglă, pentru partea din imobil înstrăinată către numitul M.L., prin contractul de vânzare-cumpărare din 08 noiembrie 1996, de către R. Brașov, care face obiectul Dosarului nr. 1252/CC, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 236 din 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții S.P.G. și S.P.H., împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință: a obligat pârâta la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubiri aferente Deciziei nr. 188 din 17 iunie 2003 emisă de SC R. SRL Brașov, ce face obiectul Dosarului nr. 1252/CC și a obligat pârâta să achite reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat că admiterea primului capăt de cerere al reclamanților se impune deoarece, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii deciziei, respectiv 17 iunie 2003 și data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei, Comisia Centrală, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Este incontestabil că soluționarea cererilor de acordarea despăgubirilor rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuie să se facă într-un termen rezonabil, în condițiile în care Legea nr. 247/2005 nu prevede nici un termen. De asemenea, odată ce beneficiarul dispoziției de acordare de măsuri reparatorii a fost înștiințat cu privire la transmiterea dosarului entității prevăzute de lege în vederea demarării procedurilor administrative de stabilirea despăgubirilor, acestuia i se creează convingerea și speranța legitimă că cererea sa va fi soluționată într-un termen rezonabil și previzibil. Este bine cunoscut faptul că art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Cu privire la drepturile de creanță Curtea a decis cu valoare de principiu că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție. În cauză, dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin emiterea dispozițiilor de restituirea prin echivalent, reprezintă o valoare patrimonială și are caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind titlul de despăgubire, autoritatea administrativă în cauză încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor acestora, iar în considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, autoritatea administrativă are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.

În concluzie, datorită nerezolvării într-un termen rezonabil a cererii reclamanților de emitere a titlului de despăgubire, aceștia au sesizat în condițiile art. 8 alin (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ, care a reținut că aceștia au fost vătămați într-un drept legitim, prin nesoluționarea în termen a unei cereri, fiindu-le astfel încălcat interesul legitim privat, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil prefigurat așa cum acesta este definit de art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurenta susține că aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora, urmare procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, sunt neîntemeiate, deoarece chiar jurisprudența instanței europene a drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților competente și importanța litigiului pentru reclamant.

Recurenta precizează că, în etapa analizării legalității respingerii în natură a imobilului notificat, s-a constatat că acesta trebuie completat, iar referitor la etapa evaluării, arată că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea dosarului în ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizie care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Recurenta critică, pe de altă parte, sentinta și sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată.

4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alin. (8) se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță. Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența C.E.D.O. se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia. Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 236/2011 din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.