ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj la data de 05 august 2011 ca urmare a casării cu trimitere spre

rejudecare dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții Parohia

Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită cu Roma,

Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică

Bistrița III i-au chemat în judecată pe pârâții Parohia Ortodoxă „Sfinții A.M.

și G.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.”

Bistrița, Protopopiatul Ortodox Român, Președintele României în calitate de

continuator al Prezidiului Marii Adunări Naționale și Parlamentul României prin

Camera Deputaților și Senat - în calitate de continuator al Prezidiului Marii

Adunări Naționale, solicitând admiterea excepției de nelegalitate a Decretului nr.

358 din 01 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult

greco-catolic, publicat în M. Of. nr. 281 din 02 decembrie 1948.

În motivarea

excepției, reclamantele au arătat că puterea legislativă a considerat Decretul nr.

358/1948 ca fiind în categoria unor „reglementări legale emise de fostul regim

dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave

prejudicii materiale și morale poporului roman, intereselor legitime ale

tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”,

ceea ce semnifică recunoașterea motivelor de nelegalitate, dar legislativul,

neavând competența de a aplica sancțiunea nulității, a abrogat Decretul nr. 358/1948

prin Decretul-lege nr. 9/1989.

Puterea executivă,

Președintele României, a analizat „presiunile infernale, fizice și morale” și

le-a condamnat prin Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza

Dictaturii Comuniste pe care l-a prezentat Parlamentului României și care a

fost publicat în M. Of. al României, partea a II-a, nr. 196 din 28 decembrie 2006.,

ceea ce reprezintă recunoașterea motivelor de nelegalitate, dar executivul,

neavând competența de a aplica sancțiunea nulității, doar a condamnat „presiunile

infernale, fizice și morale”.

Competența de a

aplica sancțiunea anulării, au susținut reclamantele, o are doar puterea

judecătorească și orice încercare de eschivare de la această obligație

reprezintă doar un pretext de a menține efectele unui act rezultat al unor „presiuni

infernale, fizice și morale” și care reprezintă un act „care, prin caracterul

lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale

poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării

unor relații normale cu celelalte state”.

Invocând dispozițiile

art. 6 și 13 din C.E.D.O. și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție, reclamantele au susținut că Decretul nr. 358/1948 este un act

administrativ normativ, care poate face obiectul excepției de nelegalitate.

Cu privire la fondul

excepției de nelegalitate, parohiile reclamante au precizat că motivul invocat

și indicat expres de Ministerul Cultelor la emiterea Decretului nr. 358/1948

este trecerea enoriașilor greco-catolici la cultul ortodox.

Trecerea enoriașilor

de la un cult la altul se putea face legal și voluntar doar urmând procedura

prevăzută de art. 37 Decretul nr. 177/1948, însă, au susținut reclamantele, nu

s-a făcut dovada trecerii în fiecare parohie în parte a 75% din numărul

credincioșilor comunității locale, întrucât nu a existat nicio adeziune, iar

enoriașii greco-catolici nu au trecut la cultul ortodox în temeiul Decretului nr.

177/1948, ci au fost forțați.

Prin notele de

ședință formulate, pârâții Parohia Ortodoxă „Sfinții A.M. și G.” Bistrița,

Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistrița,

Protopopiatul Ortodox Român au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă,

susținând că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ, ci un act cu

putere de lege, care nu poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate,

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004.

În ședința publică

din data de 17 octombrie 2011, instanța a dispus introducerea în cauză a persoanelor

continuatoare ale Prezidiului Marii Adunări Naționale, respectiv Președintele

României și Parlamentul României prin Senat și Camera Deputaților, pentru

motivele consemnate în încheierea de ședință de la acel termen.

Soluția instanței de

fond

Prin sentința civilă nr.

690/2011 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de

nelegalitate a Decretului nr. 358 din 01 decembrie 1948 emis de Prezidiul Marii

Adunări Naționale, invocată în Dosarul nr. 654/112/2009 al Tribunalului

Bistrița Năsăud, de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I,

Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română

Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița III, în contradictoriu cu Parohia

Ortodoxă „Sfinții A.M. și G.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „P.S.D.”

Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistrița, Protopopiatul Ortodox Român,

Președintele României și Parlamentul României și a obligat reclamantele la

plata, în solidar, a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată,

reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea, examinând conținutul art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948

emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, precum și dispozițiile legale cu

relevanță în speță, respectiv art. 13 din Decretul nr. 177/1948, art. 40 și art.

55 din Constituția României din 1948, art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 554/2004, a reținut că nu pot face obiectul excepției de

nelegalitate legea, ca act juridic al Parlamentului și nici ordonanța de

guvern, act normativ cu forță juridică similară legii, emis în procesul

delegării legislative (astfel cum aceste noțiuni sunt regăsite în Constituția în

vigoare).

Pentru a analiza

admisibilitatea excepției de nelegalitate, conform îndrumării date de Înalta

Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, instanța de fond s-a

raportat la ambele criterii după care se poate determina natura juridică a unui

act, respectiv criteriul organului emitent și cel al obiectului de

reglementare, iar pentru ca demersul să fie unul formal corect, a apreciat că

se impune cercetarea concepției Constituției din 1948 cu privire la exercitarea

puterii de stat și la locul și rolul fiecărui organ de stat în structura

statală din acea perioadă.

Astfel, Curtea a

constatat că, în perioada în care a fost emis actul ce face obiectul cauzei,

puterea în stat era unică, fiind exercitată de Marea Adunare Națională (M.A.N.)

ca organ suprem al puterii de stat și care subordona și controla inclusiv

Consiliul de Miniștri, Tribunalul Suprem și Procurorul General.

Totodată, instanța de

fond a constatat că, potrivit Titlului V din Constituția în vigoare la acel

moment, organele administrației de stat erau numai Consiliul de Miniștri

(Guvernul – organ suprem executiv și de dispoziție a puterii de stat) și

Ministerele, nu și Prezidiul M.A.N., care era reglementat la Titlul IV – „Organul suprem al puterii de stat”, consecința directă fiind aceea că actele

administrative (ca formă juridică de activitate cea mai importantă prin care

organele administrației de stat pun în executare actele emise de organul suprem

al puterii statale) puteau fi emise numai de aceste organe prevăzute la Titlul V, astfel încât numai acestea erau acte care să poată fi supuse controlului de

legalitate în sensul legii contenciosului administrativ.

Instanța de fond a

înlăturat susținerea reclamantelor în sensul că decretul este act

administrativ, fiind emis în executarea art. 13 din Decretul nr. 177/1948,

deoarece faptul că Decretul nr. 177/1948 stabilește regimul general al cultelor

religioase, iar decrete ulterioare normează în concret situația anumitor culte,

nu transformă aceste acte în acte de punere în executare în sensul dreptului

administrativ, acest tip de acte fiind emise în acea perioadă numai de organele

administrației de stat printre care nu se regăsea Prezidiul M.A.N. Din

coroborarea dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 177/1948 cu cele ale art. 55

din Constituția din 1948, judecătorul fondului a constatat că decretele urmau a

fi emise de prezidiu la propunerea guvernului, acesta din urmă având

prerogativa constituțională a inițiativei legislative.

Pe cale de

consecință, instanța de fond a apreciat că Decretul nr. 358/1948 este un act cu

putere de lege, fiind exceptat controlului de legalitate prevăzut de art. 4 din

Legea nr. 554/2004.

Recursul

Împotriva sentinței

civile nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele

Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită

cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco -

Catolică Bistrița III, care

au criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și ale art.

304

1

C. proc. civ.

În

motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență următoarele:

- Prin

respingerea excepției de nelegalitate a Decretului nr. 358/1948 ca inadmisibilă,

se încalcă jurisprudența CEDO privind accesul efectiv la instanță (art. 13

CEDO).

Se arată

de recurentă că dreptul său de revendicare a imobilului este în acest caz,

formal că nu s-ar mai putea compara titlurile de proprietate.

A arătat

recurentul că prin Legea nr. 182 din 13 iunie 2005 de modificare a art. 3 din

decretul Lege nr. 126/1990 s-a restabilit dreptul de a se adresa instanței -

interzis în perioada 1990 - 2005.

-

Referitor la întrunirea condițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 - a Decretului

nr. 358/1948 se arată că Decretul nr. 358/1948 este un act de executare a unei

dispoziții legale a art. 13 din Decretul nr. 1771/1948 pentru regimul general

al cultelor religioase, recurentul prezentând detalii privind evoluția

instituției șefului de stat în țara noastră.

- Se

arată că Decretul nr. 358/1958 – este un act normativ fiind calificat în acest

fel, în mod expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 care l-a abrogat.

A mai

arătat recurentul că un act administrativ normativ abrogat poate face obiect al

excepției de nelegalitate în conformitate cu jurisprudența și practica

constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar încălcarea acestei

jurisprudențe ar constitui o încălcare a prevederilor art. 6 din CEDO coroborat

cu art. 14.

În fine

consideră recurentul că prin faptul abrogării Decretului Prezidiului Marii

Adunări Generale nr. 233/1949, prin art. 2 din H.G. nr. 53/2008, se confirmă că

este un act administrativ.

În drept

cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Apărările

intimaților - pârâți

Intimații

- pârâți au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Considerentele

și soluția instanței de recurs

Analizând

cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în

raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recurentul

- reclamant a supus analizei instanței de contencios administrativ - pe calea excepției

de nelegalitate prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004 - Decretul nr. 358/1948

emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, excepție respinsă de instanța de

fond ca fiind inadmisibilă deoarece este un act de lege, nu un act

administrativ.

În ceea ce

privește acțiunea în revendicare și faptul că nu s-ar mai putea face compararea

de titluri, susținerea recurentului este eronată deoarece, în cadrul acțiunii

în revendicare, respectiv de comparare de titluri - se analizează care este titlul

de proprietate, cel mai caracterizat, nu se pot anula acte administrative,

titluri de proprietate, în lipsa unei solicitări exprese și separate.

Referitor

la întrunirea condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se

constată că în mod corect instanța de fond a dat dezlegare problemei de drept,

apreciind că decretul nu este un act administrativ.

Este

important de subliniat că în raport de Constituția din 1948 - în vigoare la

momentul emiterii Decretului nr. 358/1948, organele administrației de stat erau

Consiliul de Miniștrii și ministerele.

Prezidiul

Marii Adunări Naționale - era reglementat la titlul IV - Organul Suprem al

puterii de stat. Astfel art. 38 prevede că Marea Adunare Generală este micul organ

legislativ al RPR, care potrivit art. 40 alege din rândul său Prezidiul MAN.

În raport

de art. 44 pct. 2 din Constituție Prezidiul Marii Adunări Naționale emite

decrete.

Din cele

arătate mai sus, rezultă caracterul decretelor de act legislativ, actele emise

de organele administrației de stat fiind cele care pun în executare actele cu

putere de lege.

Nu se

poate susține că Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ deoarece este

emis în aplicarea dispozițiilor art. 13 din decretul nr. 177/1948, întrucât

numai organele administrației de stat emit acte în executarea actelor

legislative, adică actele emise de Consiliul de miniștrii nu și de Prezidiul

MAN sunt acte administrative.

- Nu prezintă

relevanță dacă Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ normativ sau

individual întrucât pot fi analizate pe calea excepției de nelegalitate atât

actele administrativ unilaterale cu caracter individual cât și cele cu caracter

normativ.

În speță

este esențial de determinat cu prioritate caracterul de act administrativ al

actului supus analizei legalității conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar

instanța de fond corect a constatat că Decretul nr. 358/1948 nu este un act

administrativ.

Într-un

mod subsidiar în care s-ar putea considera că acest decret constituie un act

administrativ, se observă că este emis cu mult înaintea intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004 - și de asemenea nu poate fi analizat acest act pe calea

excepției de nelegalitate - pentru că s-ar încălca principiul neretroactivității

legii și al stabilității raporturilor juridice conform art. 6 din CEDO.

Nici susținerea

că acest decret a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989 nu modifică

concluzia că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ.

Decretul-lege

nr. 9/1989 - emis de Consiliul Frontul Salvării Naționale - se deosebește prin

faptul că acesta a fost adoptat de un organism creat, pe cale revoluționară în

împrejurări politice deosebite și își găsește justificarea în starea de

necesitate în care se află țara.

Cât

privește abrogarea Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 233/1949

prin Hotărârea nr. 53/2008 - aceasta nu conduce la concluzia actului

administrativ, întrucât hotărârile Guvernului se adoptă așa cum se prevede în

Constituție pentru organizarea executării legilor și în vederea realizării unei

atribuții din cele menționate în art. 14 din Legea nr. 37/1990 și pentru

argumentele expuse anterior.

Față de

cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română

Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma,

Greco - Catolică Bistrița III, împotriva sentinței civile nr. 690/2011 din 21

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.