ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 05 august 2011 ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanții Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița III i-au chemat în judecată pe pârâții Parohia Ortodoxă „Sfinții A.M.

și G.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistrița, Protopopiatul Ortodox Român, Președintele României în calitate de continuator al Prezidiului Marii Adunări Naționale și Parlamentul României prin Camera Deputaților și Senat - în calitate de continuator al Prezidiului Marii Adunări Naționale, solicitând admiterea excepției de nelegalitate a Decretului nr. 358 din 01 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, publicat în M. Of.

nr. 281 din 02 decembrie 1948. În motivarea excepției, reclamantele au arătat că puterea legislativă a considerat Decretul nr. 358/1948 ca fiind în categoria unor „reglementări legale emise de fostul regim dictatorial care prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”, ceea ce semnifică recunoașterea motivelor de nelegalitate, dar legislativul, neavând competența de a aplica sancțiunea nulității, a abrogat Decretul nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989. Puterea executivă, Președintele României, a analizat „presiunile infernale, fizice și morale” și le-a condamnat prin Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste pe care l-a prezentat Parlamentului României și care a fost publicat în M. Of.

al României, partea a II-a, nr. 196 din 28 decembrie 2006., ceea ce reprezintă recunoașterea motivelor de nelegalitate, dar executivul, neavând competența de a aplica sancțiunea nulității, doar a condamnat „presiunile infernale, fizice și morale”. Competența de a aplica sancțiunea anulării, au susținut reclamantele, o are doar puterea judecătorească și orice încercare de eschivare de la această obligație reprezintă doar un pretext de a menține efectele unui act rezultat al unor „presiuni infernale, fizice și morale” și care reprezintă un act „care, prin caracterul lor discriminator, nedrept, au adus grave prejudicii materiale și morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetățenilor, desfășurării unor relații normale cu celelalte state”.

Invocând dispozițiile art. 6 și 13 din C.E.D.O. și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reclamantele au susținut că Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ normativ, care poate face obiectul excepției de nelegalitate. Cu privire la fondul excepției de nelegalitate, parohiile reclamante au precizat că motivul invocat și indicat expres de Ministerul Cultelor la emiterea Decretului nr. 358/1948 este trecerea enoriașilor greco-catolici la cultul ortodox. Trecerea enoriașilor de la un cult la altul se putea face legal și voluntar doar urmând procedura prevăzută de art. 37 Decretul nr. 177/1948, însă, au susținut reclamantele, nu s-a făcut dovada trecerii în fiecare parohie în parte a 75% din numărul credincioșilor comunității locale, întrucât nu a existat nicio adeziune, iar enoriașii greco-catolici nu au trecut la cultul ortodox în temeiul Decretului nr. 177/1948, ci au fost forțați.

Prin notele de ședință formulate, pârâții Parohia Ortodoxă „Sfinții A.M. și G.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistrița, Protopopiatul Ortodox Român au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, susținând că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ, ci un act cu putere de lege, care nu poate fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. În ședința publică din data de 17 octombrie 2011, instanța a dispus introducerea în cauză a persoanelor continuatoare ale Prezidiului Marii Adunări Naționale, respectiv Președintele României și Parlamentul României prin Senat și Camera Deputaților, pentru motivele consemnate în încheierea de ședință de la acel termen.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Decretului nr. 358 din 01 decembrie 1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, invocată în Dosarul nr. 654/112/2009 al Tribunalului Bistrița Năsăud, de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița III, în contradictoriu cu Parohia Ortodoxă „Sfinții A.M. și G.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „P.S.D.” Bistrița, Parohia Ortodoxă „I.B.M.D.” Bistrița, Protopopiatul Ortodox Român, Președintele României și Parlamentul României și a obligat reclamantele la plata, în solidar, a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Pentru a pronunța această soluție, Curtea, examinând conținutul art. 1 și 2 din Decretul nr. 358/1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, precum și dispozițiile legale cu relevanță în speță, respectiv art. 13 din Decretul nr. 177/1948, art. 40 și art. 55 din Constituția României din 1948, art. 4 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a reținut că nu pot face obiectul excepției de nelegalitate legea, ca act juridic al Parlamentului și nici ordonanța de guvern, act normativ cu forță juridică similară legii, emis în procesul delegării legislative (astfel cum aceste noțiuni sunt regăsite în Constituția în vigoare).

Pentru a analiza admisibilitatea excepției de nelegalitate, conform îndrumării date de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, instanța de fond s-a raportat la ambele criterii după care se poate determina natura juridică a unui act, respectiv criteriul organului emitent și cel al obiectului de reglementare, iar pentru ca demersul să fie unul formal corect, a apreciat că se impune cercetarea concepției Constituției din 1948 cu privire la exercitarea puterii de stat și la locul și rolul fiecărui organ de stat în structura statală din acea perioadă. Astfel, Curtea a constatat că, în perioada în care a fost emis actul ce face obiectul cauzei, puterea în stat era unică, fiind exercitată de Marea Adunare Națională (M.A.N.) ca organ suprem al puterii de stat și care subordona și controla inclusiv Consiliul de Miniștri, Tribunalul Suprem și Procurorul General.

Totodată, instanța de fond a constatat că, potrivit Titlului V din Constituția în vigoare la acel moment, organele administrației de stat erau numai Consiliul de Miniștri (Guvernul – organ suprem executiv și de dispoziție a puterii de stat) și Ministerele, nu și Prezidiul M.A.N., care era reglementat la Titlul IV – „Organul suprem al puterii de stat”, consecința directă fiind aceea că actele administrative (ca formă juridică de activitate cea mai importantă prin care organele administrației de stat pun în executare actele emise de organul suprem al puterii statale) puteau fi emise numai de aceste organe prevăzute la Titlul V, astfel încât numai acestea erau acte care să poată fi supuse controlului de legalitate în sensul legii contenciosului administrativ.

Instanța de fond a înlăturat susținerea reclamantelor în sensul că decretul este act administrativ, fiind emis în executarea art. 13 din Decretul nr. 177/1948, deoarece faptul că Decretul nr. 177/1948 stabilește regimul general al cultelor religioase, iar decrete ulterioare normează în concret situația anumitor culte, nu transformă aceste acte în acte de punere în executare în sensul dreptului administrativ, acest tip de acte fiind emise în acea perioadă numai de organele administrației de stat printre care nu se regăsea Prezidiul M.A.N. Din coroborarea dispozițiilor art. 13 din Decretul nr. 177/1948 cu cele ale art. 55 din Constituția din 1948, judecătorul fondului a constatat că decretele urmau a fi emise de prezidiu la propunerea guvernului, acesta din urmă având prerogativa constituțională a inițiativei legislative.

Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că Decretul nr. 358/1948 este un act cu putere de lege, fiind exceptat controlului de legalitate prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Recursul Împotriva sentinței civile nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița III, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și ale art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență următoarele: - Prin respingerea excepției de nelegalitate a Decretului nr. 358/1948 ca inadmisibilă, se încalcă jurisprudența CEDO privind accesul efectiv la instanță (art. 13 CEDO).

Se arată de recurentă că dreptul său de revendicare a imobilului este în acest caz, formal că nu s-ar mai putea compara titlurile de proprietate. A arătat recurentul că prin Legea nr. 182 din 13 iunie 2005 de modificare a art. 3 din decretul Lege nr. 126/1990 s-a restabilit dreptul de a se adresa instanței - interzis în perioada 1990 - 2005. - Referitor la întrunirea condițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 - a Decretului nr. 358/1948 se arată că Decretul nr. 358/1948 este un act de executare a unei dispoziții legale a art. 13 din Decretul nr. 1771/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, recurentul prezentând detalii privind evoluția instituției șefului de stat în țara noastră. - Se arată că Decretul nr. 358/1958 – este un act normativ fiind calificat în acest fel, în mod expres prin Decretul-lege nr. 9/1989 care l-a abrogat.

A mai arătat recurentul că un act administrativ normativ abrogat poate face obiect al excepției de nelegalitate în conformitate cu jurisprudența și practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar încălcarea acestei jurisprudențe ar constitui o încălcare a prevederilor art. 6 din CEDO coroborat cu art. 14. În fine consideră recurentul că prin faptul abrogării Decretului Prezidiului Marii Adunări Generale nr. 233/1949, prin art. 2 din H.G. nr. 53/2008, se confirmă că este un act administrativ. În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Apărările intimaților - pârâți Intimații - pârâți au formulat întâmpinare la cererea de recurs și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente precum și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Recurentul - reclamant a supus analizei instanței de contencios administrativ - pe calea excepției de nelegalitate prevăzut de art. 4 din Legea nr. 554/2004 - Decretul nr. 358/1948 emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, excepție respinsă de instanța de fond ca fiind inadmisibilă deoarece este un act de lege, nu un act administrativ.

În ceea ce privește acțiunea în revendicare și faptul că nu s-ar mai putea face compararea de titluri, susținerea recurentului este eronată deoarece, în cadrul acțiunii în revendicare, respectiv de comparare de titluri - se analizează care este titlul de proprietate, cel mai caracterizat, nu se pot anula acte administrative, titluri de proprietate, în lipsa unei solicitări exprese și separate. Referitor la întrunirea condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 se constată că în mod corect instanța de fond a dat dezlegare problemei de drept, apreciind că decretul nu este un act administrativ. Este important de subliniat că în raport de Constituția din 1948 - în vigoare la momentul emiterii Decretului nr. 358/1948, organele administrației de stat erau Consiliul de Miniștrii și ministerele.

Prezidiul Marii Adunări Naționale - era reglementat la titlul IV - Organul Suprem al puterii de stat. Astfel art. 38 prevede că Marea Adunare Generală este micul organ legislativ al RPR, care potrivit art. 40 alege din rândul său Prezidiul MAN. În raport de art. 44 pct. 2 din Constituție Prezidiul Marii Adunări Naționale emite decrete. Din cele arătate mai sus, rezultă caracterul decretelor de act legislativ, actele emise de organele administrației de stat fiind cele care pun în executare actele cu putere de lege. Nu se poate susține că Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ deoarece este emis în aplicarea dispozițiilor art. 13 din decretul nr. 177/1948, întrucât numai organele administrației de stat emit acte în executarea actelor legislative, adică actele emise de Consiliul de miniștrii nu și de Prezidiul MAN sunt acte administrative.

- Nu prezintă relevanță dacă Decretul nr. 358/1948 este un act administrativ normativ sau individual întrucât pot fi analizate pe calea excepției de nelegalitate atât actele administrativ unilaterale cu caracter individual cât și cele cu caracter normativ. În speță este esențial de determinat cu prioritate caracterul de act administrativ al actului supus analizei legalității conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond corect a constatat că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ. Într-un mod subsidiar în care s-ar putea considera că acest decret constituie un act administrativ, se observă că este emis cu mult înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 - și de asemenea nu poate fi analizat acest act pe calea excepției de nelegalitate - pentru că s-ar încălca principiul neretroactivității legii și al stabilității raporturilor juridice conform art. 6 din CEDO.

Nici susținerea că acest decret a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989 nu modifică concluzia că Decretul nr. 358/1948 nu este un act administrativ. Decretul-lege nr. 9/1989 - emis de Consiliul Frontul Salvării Naționale - se deosebește prin faptul că acesta a fost adoptat de un organism creat, pe cale revoluționară în împrejurări politice deosebite și își găsește justificarea în starea de necesitate în care se află țara. Cât privește abrogarea Decretului Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 233/1949 prin Hotărârea nr. 53/2008 - aceasta nu conduce la concluzia actului administrativ, întrucât hotărârile Guvernului se adoptă așa cum se prevede în Constituție pentru organizarea executării legilor și în vederea realizării unei atribuții din cele menționate în art. 14 din Legea nr. 37/1990 și pentru argumentele expuse anterior.

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița I, Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița II și Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Bistrița III, împotriva sentinței civile nr. 690/2011 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.