ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2372/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 372 din 22 octombrie 2002, a Tribunalului Dâmbovița, inculpatul N.T. a fost condamnat la 7 ani și 6 luni închisoare, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal; la 4 ani închisoare, în baza art. 329 alin. (1) și la 6 ani închisoare, în baza art. 12 alin. (1) din Legea 678/2001, respectiv proxenetism și trafic de persoane și potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și cu art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a confiscat de la inculpat 3.000.000 lei, sumă dobândită prin săvârșirea infracțiunii de proxenetism. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă detenția preventivă, de la 2 august 2002. S-a luat act că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă. Inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că partea vătămată C.M., în perioada decembrie 2001 – 13 martie 2002, a fost lipsită de libertate, fiind ținută contrar voinței sale în locuința inculpatului N.T., din municipiul Târgoviște și obligată să se prostitueze în toată această perioadă. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, susținând că nu era vinovat, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 41 din 20 ianuarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul inculpatului, hotărâre ce a fost recurată în termen legal, menținându-se motivele formulate în cererea introductivă. Recursul declarat de inculpatul N.T. este nefondat. Din analiza coroborată a materialului probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești rezultă că instanța de apel, în mod corect și argumentat a stabilit și reținut situația de fapt și vinovăția indubitabilă a inculpatului în săvârșirea infracțiunilor, pentru care a fost trimis în judecată. Se constată că s-a dat eficiența prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, reținând elemente comune și înlăturând aspectele contradictorii, stabilindu-se că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul unitar al infracțiunilor de lipsire de libertate, proxenetism și trafic de persoane.

Susținerile invocate de recurentul inculpat în sensul că nu a exercitat violențe, presiuni fizice și psihice și nu a determinat-o pe partea vătămată să se prostitueze sunt infirmate de declarațiile date de către martorii audiați în cauză și ale concubinei acestuia, coroborate cu anunțurile făcute în publicații, date de acesta prin care erau racolate diverse persoane, pentru întreținerea de raporturi sexuale la domiciliul său cu C.M. Susținerea acestuia privitor la faptul că partea vătămată poseda un telefon mobil, la care era apelată de diverși clienți, putând astfel la rândul ei să solicite ajutorul acestora sau al organelor de poliție, nu poate fi primită întrucât aparatul era întrebuințat (numai pentru a fi apelat) conform declarațiilor date de numita A.A., de către concubină și inculpat, care fixau orele de întâlnire între partea vătămată și clienți.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată, instanțele au făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen. respectiv gradul de pericol social al faptei agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei și atitudinea nesinceră manifestată pe întregul parcurs al cercetării judecătorești. Pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare, corespunde unei individualizări proporționale fiind de natură prin durata ei să asigure finalitatea preventivă și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei. În conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a se respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat. Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de 2 august 2002. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul N.T., împotriva deciziei penale nr. 41 din 20 ianuarie 2003, a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 2 august 2002, la 21 mai 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2003.