ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2016

Decizia nr. 1179/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 ianuarie 2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul A. a solicitat constatarea existenței calității de lucrător al Securității în privința pârâtului

B.

Prin sentința civilă nr. 1849 din 10 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul

B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1849 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul

A.,

întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei, în sensul admiterii

acțiunii și reținerii existenței calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.

Recurentul-reclamant a susținut că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele motive:

Din cuprinsul documentelor menționate în Nota de Constatare din 21 iunie 2013 rezultă că intimatul-pârât

a desfășurat activități specifice muncii pe linie de securitate, cu consecința ingerinței în viața privată a celor care intrau în atenția Securității.

Instruirea și dirijarea sursei „x” în vederea contactării persoanei urmărite, x, pentru a obține informații despre fiul acestuia, întrucât plecase „în interes de serviciu în Australia, de unde nu s-a mai întors și unde se găsește și în prezent”, fiind catalogat „fugar”, după cum reiese din raportul datat 03 martie 1981, precum și stabilirea modalității prin care vor fi obținute aceste informații, sunt activități ce denotă implicarea directă și activă a pârâtului în instrumentarea acțiunii de supraveghere informativă prioritară.

Reținerea instanței de fond în sensul că persoana urmărită era suspectă de săvârșirea unor fapte împotriva siguranței naționale, este eronată.

Sursa „x” a fost dirijată de pârât pentru a urmări opiniile și atitudinea lui x față de rămânerea fiului în străinătate, eveniment petrecut cu mulți înaintea deschiderii acțiunii, precum și față de eventuala intenție a acestuia de a-și urma fiul în Australia.

Din economia dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că stabilirea încălcării unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite, revine Colegiului A., în baza dreptului de apreciere conferit de art. 8 din acest act normativ.

Conținutul informațiilor obținute prin desfășurarea activităților menționate, este lipsit de importanță, indiferent dacă informațiile obținute duceau sau nu la

îngreunarea situației celor urmăriți, sau dimpotrivă, duceau la concluzia că cei urmăriți nu aveau opinii critice la adresa regimului.

Argumentul reținut de către prima instanță în finalul considerentelor hotărârii, în sensul că din actele depuse la dosar de către intimatul-pârât, rezultă că acesta și-a desfășurat activitatea și după anul 1989 ca ofițer de informații, până în anul 2005, când s-a pensionat, denotă greșita aplicare a normelor de drept ce definesc calitatea de lucrător al Securității.

Ceea ce definește un lucrător al Securității în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/ 2008 sunt, nu numai calitatea de ofițer sau subofițer, ci și activitățile desfășurate în perioada avută în vedere în speță.

Mai mult, prima reglementare prin care s-a pus problema sancționării celor care au desfășurat activități de poliție politică a constituit-o Legea nr. 187/1999, cu modificările și completările ulterioare, abrogată ulterior prin O.U.G. nr. 24/2008.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, în principal, pentru următoarele motive:

În mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, deoarece nu s-a făcut dovada încălcării drepturilor și libertăților fundamentale prin activitatea de supraveghere a numitului C.I. și nici a faptului că pârâtul a fost lucrător al Securității până în anul 1989.

Raportul cu propunerea de luare în evidența dosarului de problemă din 24 iunie 1978, nu poate fi reținut în cauză, deoarece nu a fost scris de pârât și măsurile nu au fost propuse de către acesta.

Notele-raport din 05 ianuarie 1981 și 20 septembrie 1980, nu pot fi reținute ca dovezi, întrucât ar încălca Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că sintagma „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, este neconstituțională.

Nota scrisă de sursa „x” la data de 26 iulie 1979, nu a fost dată de către un informator sau un colaborator al securității, astfel cum prevede O.U.G. nr. 24/2008, ci de către o persoană neinclusă în rețeaua informativă, care prezenta încredere.

Conținutul acestei note este o caracterizare și nu rezultă că sursa a fost dirijată pe lângă persoana urmărită cu sarcini de a pătrunde în intimitatea acesteia.

În Raportul datat 03 martie 1981, se atestă aspecte pozitive cu privire la persoana urmărită și în final, se propune scoaterea acesteia din activitatea de supraveghere și trecerea în evidența membrilor „fostelor partide burgheze”.

De asemenea, ulterior anului 1989, pârâtul și-a desfășurat activitatea tot în calitate de ofițer de informații, până în anul 2005, când s-a pensionat.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 7 octombrie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 3 februarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs;

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

Prima instanță a constatat întemeiat că dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, impun îndeplinirea următoarelor condiții pentru reținerea calității de lucrător al Securității: persoana să aibă calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, și în această calitate, să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța de fond a reținut că este îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 dar a respins acțiunea formulată de reclamant, apreciind că din cuprinsul Notei de Constatare și al Notelor raport la care face referire A., nu rezultă că activitatea pârâtului ar fi dus la încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei care se afla în atenția organelor de securitate, argumente care însă sunt lipsite de temei.

Astfel, din cuprinsul Notei de Constatare din 21 iunie 2013 și al înscrisurilor atașate acesteia, rezultă că intimatul-pârât, având gradul de locotenent în cadrul Inspectoratul Județean al Securității Dolj, Serviciul 1 (1979-1981), a participat activ la supravegherea informativă a unui fost membru al Partidului Național Țărănesc, semnalat că avea „un fiu care a lucrat la marina comercială și a plecat în interes de serviciu în Australia, de unde nu s-a mai întors și unde se găsește și în prezent. Familia sus-numitului a fost semnalată cu preocupări de a continua relațiile cu fiul său, inclusiv de a-i face o vizită în țara respectivă.”

În acest context, intimatul-pârât a recurs la măsura dirijării rețelei informative pentru a obține informații despre relația pe care persoana urmărită x o avea cu fiul său.

Reținerile instanței de fond în sensul că pârâtul doar a aprobat un proiect de verificare a unei persoane care era suspectă de săvârșirea unor fapte împotriva siguranței naționale, conform atribuțiilor sale de serviciu, sunt neîntemeiate.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de către recurentul-reclamant rezultă că în Dosarul de urmărire informativă nr. x, având drept titular pe numitul x, intimatul-pârât a procedat la dirijarea sursei „x” în vederea contactării persoanei urmărite, pentru a obține informații despre fiul acesteia, sens în care a instruit sursa să poarte discuții cu numitul x, în care să atingă și aspectul referitor la fiul său, pentru a urmări atitudinea persoanei urmărite față de rămânerea fiului în străinătate, precum și eventuala intenție a persoanei respective de a-și urma fiul în străinătate (Nota ofițerului la nota informativă a sursei „x”, datată 26 iulie 1979, Notele raport datate 20 septembrie 1980 și 05 ianuarie 1981, întocmite și semnate olograf de către pârât).

Documentele existente în dosarul persoanei urmărite atestă faptul că supravegherea informativă a acesteia a fost motivată politic, și anume, de calitatea de fost membru al Partidului Național Țărănesc și de împrejurarea că avea un fiu rămas ilegal în străinătate, astfel încât, contrar judecătorului fondului, nu se poate reține că urmărirea persoanei respective s-a datorat faptului că aceasta era suspectă de săvârșirea unor fapte împotriva siguranței naționale.

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei demonstrează că în desfășurarea supravegherii informative, intimatul-pârât a dispus măsuri de natură să aducă atingere drepturilor persoanei urmărite, documentele întocmite și semnate de către acesta, precum și măsurile dispuse în calitatea sa de lucrător al Securității, conținând informații referitoare la o persoană aflată în supravegherea organelor de securitate.

În consecință, Înalta Curte reține că și a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin acțiunile întreprinse în calitatea sa de agent al organelor Securității, pârâtul a îngrădit dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Îngrădirea acestui drept s-a realizat prin activitatea de dirijare a sursei recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, sursă care a oferit date referitoare la viața personală a celui urmărit, fiind lipsit de importanță conținutul informațiilor obținute prin desfășurarea acestei activități.

Instanța de control judiciar nu poate reține nici susținerea primei instanțe potrivit căreia, din cuprinsul cererii formulate de către persoana îndreptățită, în temeiul art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008, nu rezultă în ce constă încălcarea drepturilor și libertăți fundamentale ale persoanei urmărite.

Astfel, dispozițiile legale mai-sus enunțate nu stabilesc o asemenea obligație în sarcina persoanei îndreptățite, care adoptă o atitudine neutră în raport de rezultatul final al verificării ci prevăd numai posibilitatea persoanei urmărite de Securitate ori a moștenitorilor săi legali sau testamentari, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii/subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.

De asemenea, argumentul instanței de fond în sensul că ulterior anului 1989, pârâtul și-a continuat parcursul profesional până la pensionare, în anul 2005, nu prezintă relevanță pentru definirea noțiunii de lucrător al Securității.

După cum s-a arătat anterior, pentru constatarea calității de lucrător al Securității în accepțiunea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune, alături de îndeplinirea condiției ca persoana să aibă calitatea de ofițer, inclusiv acoperit, sau subofițer al Securității, și ca această persoană să fi desfășurat anumite activități în perioada de referință, ambele condiții fiind îndeplinite în speță.

Totodată, este de menționat faptul că pentru reținerea calității de lucrător al Securității, nu este necesară existența mai multor acte de încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, fiind suficient și un singur astfel de caz.

În ceea ce privește Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012 pronunțată de Curtea Constituțională, invocată de către intimatul-pârât, aceasta are în vedere o altă ipoteză legală decât cea reținută în prezenta cauză, întrucât se referă la sintagma „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din O.U.G. nr. 24/2008, text legal care definește noțiunea de colaborator al Securității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/ 2004 și art. 497 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul

A., casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va admite acțiunea formulată de reclamant și va constata calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1849 din 10 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Admite acțiunea formulată de reclamantul A.

Constată calitatea de lucrător al Securității în privința pârâtului B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2016.