ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza lucrărilor din dosar constată
următoarele;
Prin
încheierea din 13 septembrie 2013 Curtea de Apel Galați, secția penală și
pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelului declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,
Serviciul Teritorial Galați, împotriva sentinței penale nr. 270 din 14 iunie
2013, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării
preventive formulată de inculpatul P.V.
În baza art. 300
2
referitor
la art. 160
b
alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării
preventive a inculpatului P.V.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut
că prin sentința penală nr. 270 din 14 iunie 2013 a Tribunalului Galați, secția
penală, inculpatul P.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare
și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire
la art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Prin aceeași sentință au mai fost condamnați
și inculpații A.B.I., G.A.L. și C.A.C., reținându-se. în esență, că, în intervalul
toamna anului 2012-ianuarie 2013, fără drept și prin acțiuni repetate desfășurate
în baza aceleiași hotărâri infracționale, inculpații P.V., A.B.I. și G.A.L. au procurat,
deținut și vândut diverse cantități de produse cannabice (substanțe prevăzute ca
drog de risc în tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000), iar în privința inculpatului
C.A.C. s-a reținut că, în același interval de timp, prin acțiuni repetate desfășurate
în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat pe inculpatul minor G.A.L.
și, acționând fără drept, a intermediat vânzarea de către acesta a diverse cantități
de cannabis, substanță înscrisă ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii
143/2000.
Referitor la măsura arestării preventive
a inculpatului P.V., instanța a reținut că temeiurile ce au stat la baza luării
acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,
existând indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul
a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind
îndeplinite condițiile impuse de art. 143 C. proc. pen.
S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite
cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciate
astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, că pentru infracțiunea
reținută în sarcina acestuia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru
ani și, avându-se în vedere gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea și împrejurările
concrete de săvârșire, numărul persoanelor implicate, natura și importanța valorii
sociale lezate, acest gen de infracțiuni, de o amploare deosebită, aducând atingere
uneia dintre cele mai importante valori sociale respective, sănătatea publică, s-a
apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru
ordinea publică.
S-a reținut că lipsa antecedentelor penale
și situația personală a inculpatului sunt preexistente luării măsurii arestării
preventive și nu pot fi privite disociat de gravitatea faptei comise și că măsura
arestării preventive a inculpatului este justificată și prin prisma dispozițiilor
art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul
P.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în
principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea
măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea
sau țara.
Examinând încheierea atacată în raport
cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de
drept, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază
că recursul formulat de inculpatul P.V. este nefondat.
Potrivit art. 300
2
C. proc.
pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare
să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160
b
alin.
(3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun
în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea
de libertate, instața dispune , prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii
de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile
de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de
a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel,
apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea
desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește
expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății,
generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt
cercetate și judecate în stare de libertate.
Pornindu-se de la temeiurile care au fost
avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, se reține
că, potrivit art. 148 alin. (1) Iit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile
prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune
pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii
mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă
la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă
prevăzută de legea penală.
Înalta Curte apreciază că, în acest moment
procesual cerințele art. 148 Iit. f) C. proc. pen. se mențin, impunând, în continuare,
privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice
și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din
care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care a fost cercetat,
trimis în judecată și condamnat (nedefinitiv) de prima instanță, în fața căreia
a recunoscut fapta solicitând aplicarea prevederilor art. 320
1
C. proc.
pen.
Cu privire la pericolul concret pentru
ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază
că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care
prezintă un grad ridicat de pericol social, prin acțiuni repetate, desfășurate în
baza aceleiași hotărâri infracționale, constând în aceea că, împreună cu inculpații
A.B.I. și G.A.L. a procurat, deținut și vândut diverse cantități de produse cannabice
(substanțe prevăzute ca drog de risc în tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000),
inculpatul P.V. fiind condamnat deja de prima instanță ia 2 ani și 2 luni închisoare
și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1)
din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Pe de altă parte, pericolul concret pentru
ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta, nu poate
fi disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor fapte a generat-o, fapte
care au luat amploare deosebită în societatea actuală, trafic de droguri de risc.
Pentru considerentele expuse, se impune
a se aprecia că în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive și că
nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive,
precum obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Circumstanțele persoanale ale inculpatului
(lipsa antecedentelor penale, faptul că a colaborat cu organele de anchetă, recunoscând
săvârșirea faptei) nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul
public, respectiv, protejarea în fața riscului repetării unor astfel de fapte, încât
protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac
necesară menținerea arestării preventive a inculpatului, după cum deja s-a arătat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte
constată că încheierea din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția
penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2793/121/2013, este
legală și temeinică și urmează ca recursul declarat de inculpatul P.V. să fie respins,
ca nefondat, în temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel
Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2793/121/2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25
septembrie 2013.