ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2868/2013

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele;

Prin

încheierea din 13 septembrie 2013 Curtea de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori, investită cu soluționarea apelului declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.,

Serviciul Teritorial Galați, împotriva sentinței penale nr. 270 din 14 iunie

2013, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării

preventive formulată de inculpatul P.V.

În baza art. 300

2

referitor

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului P.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

că prin sentința penală nr. 270 din 14 iunie 2013 a Tribunalului Galați, secția

penală, inculpatul P.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare

și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire

la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Prin aceeași sentință au mai fost condamnați

și inculpații A.B.I., G.A.L. și C.A.C., reținându-se. în esență, că, în intervalul

toamna anului 2012-ianuarie 2013, fără drept și prin acțiuni repetate desfășurate

în baza aceleiași hotărâri infracționale, inculpații P.V., A.B.I. și G.A.L. au procurat,

deținut și vândut diverse cantități de produse cannabice (substanțe prevăzute ca

drog de risc în tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000), iar în privința inculpatului

C.A.C. s-a reținut că, în același interval de timp, prin acțiuni repetate desfășurate

în baza aceleiași rezoluții infracționale, l-a ajutat pe inculpatul minor G.A.L.

și, acționând fără drept, a intermediat vânzarea de către acesta a diverse cantități

de cannabis, substanță înscrisă ca drog de risc în tabelul anexă nr. III al Legii

143/2000.

Referitor la măsura arestării preventive

a inculpatului P.V., instanța a reținut că temeiurile ce au stat la baza luării

acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,

existând indicii temeinice de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul

a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, fiind

îndeplinite condițiile impuse de art. 143 C. proc. pen.

S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite

cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciate

astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, că pentru infracțiunea

reținută în sarcina acestuia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru

ani și, avându-se în vedere gravitatea deosebită a acesteia, modalitatea și împrejurările

concrete de săvârșire, numărul persoanelor implicate, natura și importanța valorii

sociale lezate, acest gen de infracțiuni, de o amploare deosebită, aducând atingere

uneia dintre cele mai importante valori sociale respective, sănătatea publică, s-a

apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru

ordinea publică.

S-a reținut că lipsa antecedentelor penale

și situația personală a inculpatului sunt preexistente luării măsurii arestării

preventive și nu pot fi privite disociat de gravitatea faptei comise și că măsura

arestării preventive a inculpatului este justificată și prin prisma dispozițiilor

art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul

P.V. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în

principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

sau țara.

Examinând încheierea atacată în raport

cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

că recursul formulat de inculpatul P.V. este nefondat.

Potrivit art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare

să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instața dispune , prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii

de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile

de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de

a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel,

apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește

expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății,

generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt

cercetate și judecate în stare de libertate.

Pornindu-se de la temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, se reține

că, potrivit art. 148 alin. (1) Iit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condițiile

prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a săvârșit o infracțiune

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc. pen. se referă

la existența probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă

prevăzută de legea penală.

Înalta Curte apreciază că, în acest moment

procesual cerințele art. 148 Iit. f) C. proc. pen. se mențin, impunând, în continuare,

privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice

și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., din

care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a comis fapta pentru care a fost cercetat,

trimis în judecată și condamnat (nedefinitiv) de prima instanță, în fața căreia

a recunoscut fapta solicitând aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc.

pen.

Cu privire la pericolul concret pentru

ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază

că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care

prezintă un grad ridicat de pericol social, prin acțiuni repetate, desfășurate în

baza aceleiași hotărâri infracționale, constând în aceea că, împreună cu inculpații

A.B.I. și G.A.L. a procurat, deținut și vândut diverse cantități de produse cannabice

(substanțe prevăzute ca drog de risc în tabelul anexă nr. lll din Legea nr. 143/2000),

inculpatul P.V. fiind condamnat deja de prima instanță ia 2 ani și 2 luni închisoare

și 1 an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în referire la

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Pe de altă parte, pericolul concret pentru

ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta, nu poate

fi disociat de rezonanța socială pe care săvârșirea acestor fapte a generat-o, fapte

care au luat amploare deosebită în societatea actuală, trafic de droguri de risc.

Pentru considerentele expuse, se impune

a se aprecia că în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive și că

nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive,

precum obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

Circumstanțele persoanale ale inculpatului

(lipsa antecedentelor penale, faptul că a colaborat cu organele de anchetă, recunoscând

săvârșirea faptei) nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în corelație cu interesul

public, respectiv, protejarea în fața riscului repetării unor astfel de fapte, încât

protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac

necesară menținerea arestării preventive a inculpatului, după cum deja s-a arătat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

constată că încheierea din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția

penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2793/121/2013, este

legală și temeinică și urmează ca recursul declarat de inculpatul P.V. să fie respins,

ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul P.V. împotriva încheierii din 13 septembrie 2013 a Curții de Apel

Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 2793/121/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25

septembrie 2013.