ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2577/2015

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului: anularea în tot, ca fiind nelegală, a Deciziei nr. 500 din 19 septembrie 2013, emisă de autoritatea pârâtă; obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate ca urmare a emiterii actului atacat; obligarea pârâtei la plata daunelor morale produse; suspendarea executării Deciziei nr. 500/2013, până la soluționarea cauzei pe fond și plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 4094 din 18 decembrie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. S.A în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în integralitate, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței civile nr. 4094 din 18 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. S.A. În motivarea recursului se arată că există un motiv întemeiat de casare al hotărârii recurate întrucât la data de 7 octombrie 2013, la momentul la care a fost introdusă cererea de chemare în judecată administrator judiciar al A. S.A. era B. IPURL, care la data de 14 noiembrie 2013 și-a depus mandatul și nu a mai îndeplinit aceste funcție ulterior. La data de 3 decembrie 2013 a fost numit prin Sentința civilă nr. 10329 administrator judiciar C. SPRL, societate care ocupă și în prezent această funcție. La data de 18 decembrie 2013 când s-a soluționat cauza și s-a pronunțat hotărârea recurată acest lucru s-a făcut în contradictoriu cu fostul administrator judiciar B. IPURL și nicidecum cu actualul, ceea ce face aplicarea dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. pct. 5 și impune casarea hotărârii spre justă soluționare a cauzei. Recurenta-reclamantă mai precizează că a fost în imposibilitate de a-și pregăti toate apărările, fiind surprinsă de pârâta care, avea deja o poziție conturată, decizia de ridicare a licențelor fiind practic luată chiar înainte de orice discuții, ședința fiind o simplă formalitate, menită să dea aparența de legalitate a măsurii retragerii licențelor. Astfel, văzând ca A. nu a procedat la vânzarea licențelor, făcând publică doar intenția de vânzare, pârâta nu a putut lua măsura retragerii licențelor. De aceea, pârâta, în ședința publică din 19 septembrie 2013, schimbând tema de discuții, a analizat un contract încheiat între A. și D. SA, concluzionând că prin acest contract licențele A. ar fi fost puse la dispoziția D. în vederea "folosirii, utilizării și exploatării" . Pârâta a constatat că "folosința, utilizarea și exploatarea" licențelor s-a făcut cu încălcarea art. 56 alin. (1) din Legea 504/2002 și a aplicat sancțiunea retragerii licențelor, sancțiune prevăzută de art. 57 1 din Legea 504/2002. Or, în fapt și în drept, în baza contractului încheiat între reclamantă și D. SA s-a permis folosirea, utilizarea și exploatarea licențelor al cărui titular este A.. A. nu a renunțat la posesia asupra licențelor, ci și-a manifestat public doar intenția de a efectua aceasta renunțare, renunțare nematerializată. Astfel, urmare a Deciziei nr. 500/2013, reclamanta a avut obligația opririi, la două ore de la comunicarea actului, a emisiunii Radio Guerrilla. Ca o consecință imediată a opririi emisiunii postului de radio, s-au înregistrat pagube materiale, constând în pierderi provenite din încasări din publicitate. De asemenea, prejudiciul material mai constă și în costurile/amortizările cu aparatura, stațiile de emisie, personalul. Prejudiciul creat prin oprirea difuzării postului Radio Guerrilla nu va mai putea fi acoperit integral întrucât acest post difuza publicitate, iar retragerea licențelor a dus în mod automat la pierderea credibilității în rândul clienților de publicitate, piața de media fiind "sensibilă" la aceste măsuri. Recurenta mai arată că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a considerat că societatea a cedat licențele Radio Guerilla unui alt titular fără să solicite și să obțină în mod prealabil acordul CNA-ului ceea ce în mod faptic nu a avut loc pentru ca A. nu a avut niciodată această intenție de a eluda practic dispozițiile legii audiovizualului. Se mai precizează că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că societatea A. SA se afla în procedura de reorganizare judiciară, iar procedura insolvenței este o procedură specială care trebuie să fie parcursă în prealabil și doar în urma obținerii acordurilor creditorilor se poate parcurge și procedura administrativă prevăzută de legea audiovizualului. A. se afla în această etapă de obținere a aprobărilor impuse de legea insolvenței, de aducere a contractului incriminat și dezavuat în fața adunării creditorilor urmând ca doar ulterior acestei etape să se obțină și avizele și aprobările necesare de la organul jurisdicțional cu competențe în materia audiovizualului.

Procedura de filtru În urma procedurii de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis, în principiu, în ședința din camera de consiliu din data de 21 aprilie 2015.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Decizia nr. 500 din 19 septembrie 2013 emisă de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului s-a dispus retragerea licențelor audiovizuale aparținând radiodifuzorului SC A. SA pentru o serie de posturi Radio Guerilla pentru încălcarea prevederilor art. 56 alin. (1) din legea audiovizualului nr. 504/2002. Prin Contractul nr. 60 din 14 august 2013 încheiat între SC A. SA și SC D. SA au fost cedate licențele audiovizuale pentru posturile Radio Guerilla fără acordul Consiliului Național al Audiovizualului. Prin încheierea Contractului nr. 60 din 14 august 2013 cu S.C. D. S.A. recurenta-reclamantă a eludat prevederile art. 56 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, considerând că respectivul contract constituie, în fapt, o formă mascată de cedare a dreptului de difuzare a programelor audiovizuale pe care îl deține un titular de licență audiovizuală, respectiv o cedare a licenței fără acordul Consiliului, nicidecum o „exploatare de licență", așa cum au susținut reprezentanții părților implicate în ședința publică la care au participat. În primul motiv de recurs, recurenta-reclamantă face o scurtă prezentare a situației privind numirea la data de 3 decembrie 2013 a noului său administrator judiciar, considerând că, la data de 18 decembrie 2013, instanța de fond a pronunțat hotărârea în contradictoriu cu fostul administrator judiciar, respectiv B. IPURL, motiv pentru care, în opinia recurentei-reclamante, au fost încălcate anumite reguli de procedură care ar atrage sancțiunea nulității hotărârii. Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a pronunțat sentința recurată în contradictoriu cu recurenta reclamantă, iar nu cu administratorul judiciar, acesta nefiind parte în cauză, ci doar reprezentantul legal al acesteia. Înalta Curte mai are în vedere și faptul că obligația legală de a notifica atât instanța de judecată, cât și cealaltă parte cu privire la schimbarea administratorului judiciar revenea recurentei-reclamante, care nu și-a îndeplinit-o și, în consecință, nu poate invoca propria culpă în acest caz. În ședința publică din data de 17 septembrie 2013, Consiliul Național al Audiovizualului a luat în discuție constatările rezultate în urma controlului efectuat de reprezentanții săi și, în scopul luării unei decizii, a decis invitarea radiodifuzorului și a reprezentanților societății comerciale parte în contract. Ulterior, în data de 18 septembrie 2013, recurenta-reclamantă a fost invitată la ședința publică din 19 septembrie 2013 în care urma să se analizeze situația creată de aceasta, iar nu anunțul de vânzare la licitație. Discuțiile au debutat cu subiectul privind anunțul de vânzare la licitație publică a licențelor audiovizuale, anunț publicat de administratorul judiciar al recurentei-reclamante. În cadrul discuțiilor purtate, a fost analizat, împreună cu reprezentanții recurentei-reclamante, și contractul încheiat între aceasta și SC D. SA cu privire la licențele audiovizuale, contract despre care administratorul judiciar avea cunoștință, întrucât l-a semnat. Prin urmare, Înalta Curte constată că afirmația recurentei reclamante, potrivit căreia „(..) a fost în imposibilitate de a-și pregăti toate apărările necesare, fiind surprinsă de pârâtă care avea deja o poziție conturată față de A.", este neîntemeiată. Prin contract responsabilitatea editorială asupra serviciului de programe Radio Guerrilla a fost cedată către SC D. SA, deci această persoană juridică a devenit fără acordul CNA radiodifuzor. Or, cele două părți au încheiat un astfel de contract fără a cere Consiliului aprobarea pentru cedarea licențelor, pentru ca ele, cu alte cuvinte, să fie exploatate în mod legal de un nou titular. Potrivit art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop. Deci, Consiliul Național al Audiovizualului are atribuția de a aplica sancțiunile legale pe care le consideră necesare în cazul constatării încălcării legislației din domeniul audiovizualului. Mai mult, legea prevede la art. 57 că cedarea licenței audiovizuale cu încălcarea dispozițiilor art. 56 conduce de drept la retragerea acesteia. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, iar susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Legislația aplicabilă cauzei: Potrivit art. 57 alin. (1) lit. c) din Legea audiovizualului nr. 504/2002: „licența audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații: … c) ca urmare a încălcării normelor privind regimul proprietății în audiovizual, prevăzute la art. 46, și a nerespectării dispozițiilor art. 56”. Art. 56 alin. (1) din aceeași lege prevede că: „licența audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terț numai cu acordul Consiliului, nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligațiilor decurgând din licență și cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării acordului Consiliului pentru cedarea licenței nici societatea titulară cedentă a licenței și nici societatea cesionară nu înregistrează obligații restante la bugetul de stat”. Art. 1 pct. 30 din Legea nr. 504/2002 definește licența audiovizuală ca fiind: „actul juridic emis în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului, prin care se acordă unui radiodifuzor aflat în jurisdicția României dreptul de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe”. Potrivit art. 59 alin. (3) din Legea 504/2002 „sunt interzise operarea și exploatarea licențelor audiovizuale de către alte persoane decât deținătorii de drept ai acestora”.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.