ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2425/2013

Deliberând asupra recursului declarat de inculpații M.R. și G.A.I., constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 15 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 45443/3/2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpaților M.R. și G.A.I., iar potrivit art. 139 alin. (1) din același cod, a respins, ca nefondate, cererile acestora de înlocuire cu o măsură alternativă, neprivativă de libertate. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a constat că ambii inculpați au fost arestați preventiv la data de 31 octombrie 2012, în temeiul art. 143 alin. (1) și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. și au fost condamnați, în primă instanță, prin Sentința penală nr. 403/F din data de 22 mai 2013 a Tribunalului București, secția I penală, la câte o pedeapsă de 15 ani închisoare, primul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar cel de-al doilea pentru comiterea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc. Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că, la data de 30 octombrie 2012, inculpatul M.R. a fost prins în flagrant în timp ce transporta cantitatea de 55,34 de grame de cocaină, pe care urma să o remită inculpatului G.A.I. De asemenea, s-a reținut că inculpatul G.A.I. a procurat acele droguri din Spania, prin intermediul altei persoane (M., față de care urmărirea penală a fost disjunsă).

Curtea de Apel a considerat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora. Astfel, în opinia Curții de Apel, nu s-au administrat până în prezent probe noi care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși inculpații continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că aceștia au săvârșit faptele de care sunt acuzați, relevante sub acest aspect fiind procesele-verbale de supraveghere operativă și de prindere în flagrant, declarațiile martorului asistent D.D.E., procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, declarațiile martorului cu identitate protejată "I.M." și declarațiile inculpaților înșiși, care au recunoscut în parte faptele imputate.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina fiecăruia dintre ei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a amândurora continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea presupuselor faptele (de care nu se poate face abstracție), ramificațiile transfrontaliere care au condus la aducerea unei cantități mari (peste 55 de grame) dintr-un drog de mare risc (cocaină), din Spania în România, mediul infracțional căruia este rezonabil a considera că îi aparțin inculpații, ce par a fi versați în astfel de acțiuni și, nu în ultimul rând, datele personale ale acestora (fără ocupații și surse licite de venituri dovedite, inculpatul M.R.

cercetat pentru o infracțiune de aceeași natură într-un alt dosar, iar inculpatul G.A.I. supus și el, de-a lungul timpului, mai multor investigații penale), toate aceste împrejurări dovedind, în ceea ce îi privește, un potențial criminogen ridicat, care îi expune riscului de reiterare a comportamentului infracțional. De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, arestarea preventivă a inculpaților este necesară pentru a asigura buna desfășurare a judecății, în condițiile în care durata acesteia se menține încă în limite rezonabile, având în vedere complexitatea cauzei și pronunțarea deja, în primă instanță, a unei soluții de condamnare. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, inculpații M.R.

și G.A.I. au declarat recurs și au solicitat revocarea măsurilor preventive, întrucât nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și nu se vor sustrage judecării cauzei. Înalta Curte consideră că în mod corect Curtea de Apel a apreciat menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3): "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive". Probele administrate în cauză relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 68 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum acestea au fost descrise. Astfel, bănuielile se referă la aceea că la data de 30 octombrie 2012, inculpatul M.R. a transportat cantitatea de 55,34 de grame de cocaină, pe care urma să o remită inculpatului G.A.I., drogurile fiind procurate din Spania. Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

La aprecierea acestei ultime condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi comise de fiecare dintre inculpați, gravitatea acestora (trafic internațional de droguri de mare risc), sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile (introducerea în țară a unei cantități de peste 55 grame cocaină - drog de mare risc), aspecte care denotă periculozitate, impun și justifică o reacție fermă din partea autorităților statului, lăsarea în libertate a inculpaților prezentând în continuare un pericol social concret pentru ordinea publică. Împrejurarea că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpaților, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii fiind totodată și în concordanță cu prevederile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Cum temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de inculpați, pentru buna desfășurare a judecății și aflarea adevărului în cauză. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursurile inculpaților M.R. și G.A.I. sunt nefondate și, pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge și se va face aplicarea dispozițiilor art. 192 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.R. și G.A.I. împotriva încheierii de ședință din 15 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 45443/3/2012. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 iulie 2013. Procesat de GGC - NN