ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2543/2015

Decizia nr. 2543/2015

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia din urmă la recunoașterea diplomei de licență seria Y nr. xx emisă de Universitatea Spiru Haret precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, conform art. 453 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 511/3043 din 17 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și, în consecință, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 511/1013 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta A., în condițiile art. 483 Noul C. proc. civ. ( în continuare NCPC).

Recurenta și-a întemeiat calea de atac pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) - (8) din NCPC, (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), cu referire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate, recurenta arată, în esență, că în cauză există un refuz nejustificat de a efectua o operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim celui vătămat, în sensul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Arată că instanța de fond, în mod greșit, a constatat că autoritatea pârâtă nu are în sfera de competențe recunoașterea diplomelor de licențe având în vedere că în cadrul acestei instituții este constituită Direcția Generală de Învățământ Superior care are în sfera sa de competențe formularea de răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare respectiv legalitatea formelor de învățământ specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu hotărârile de guvern în vigoare.

De asemenea, a susținut că recurenta a urmat o specializare la o facultate ce nu era acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu și, ca atare diploma nu își poate produce efectele juridice.

Concluzionând, instanța a susținut că în mod greșit a considerat că ne aflăm în fața împrejurării că recurentei i-a fost eliberată diploma de licență care atestă faptul ca a obținut titlu de licențiat, diploma de licență intrând astfel în circuitul civil, nefiind revocată sau anulată de vreo instanță de judecată sau o autoritate administrativă.

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 29 aprilie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există motive pentru reformarea acesteia.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate cererea sa cererea de chemare în judecată, privind obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea diplomei de licență Universitatea „Spiru Haret” din București eliberată de către pârât.

Este de menționat că reclamanta a susținut că a promovat examenul de licență, ca atare este licențiată în filologie și solicită eliberarea unui act oficial de recunoaștere a acestei diplome arătând că prin O.U.G. nr. 10/2009 s-a produs o încălcare flagrantă a drepturilor unui număr mare de absolvenți.

Prima instanță a reținut că reclamanta nu solicită nici obligarea pârâtului la emiterea, anularea sau revocarea vreunui act administrativ și nici nu invocă vreun refuz nejustificat al autorității pârâte în soluționarea unei cereri sau în efectuarea unei anumite operațiuni administrative, ci se solicită, în esență, obligarea pârâtului la a recunoaște niște acte administrative deja emise, chiar de către Minister, ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Curtea de apel a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată, motiv pentru care a admis-o și a respins dispus în consecință.

Recursul declarat de reclamant vizează două aspecte: modul în care a fost soluționată excepția inadmisibilității acțiunii și existența unei vătămări, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Referitor la prima chestiune, Înalta Curte remarcă reiterarea aspectelor invocate prin acțiunea de la fondul cauzei și necombaterea argumentației pe care o conține sentința în această privință.

Contrar susținerilor recurentei instanța de fond a reținut așa cum reiese din argumentele expuse în motivarea soluției că reclamanta a absolvit Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Limba și Literatura română promovând examenul de licență și fiindu-i eliberată diploma de licență. Această diplomă aflată la dosar are numărul 401/2006 și reprezintă actul care atestă studiile universitare absolvite de către reclamantă.

Așadar, instanța având în vedere precizările expres formulate de către reclamantă, în sensul că solicită soluționarea unei cereri sau în efectuarea unei anumite operațiuni administrative, ci se solicită, în esență, obligarea pârâtului la a recunoaște niște acte administrative deja emise, chiar de către Minister, ceea ce este inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În plus, este de amintit că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale; de asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Așadar, în raport de aceste dispoziții mai sus enunțate precum și faptul evident ca diploma de licență prin ea însăși atestă absolvirea unor studii universitare iar obligarea pârâtului la a recunoaște niște acte administrative deja emise, chiar de către Minister, este inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Conchizând, Înalta Curte constată că soluția adoptată de judecătorul fondului este corectă, este conformă, impunându-se ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 511 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM