ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4284/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Dolj, prin sentința penală

nr. 256 din 30 aprilie 2001, a condamnat pe inculpatul S.S., pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită, prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C.

pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 7 ani

stabilind măsurile de supraveghere potrivit art. 86

3

C. pen.

A constatat că inculpatul a fost

arestat în cauză de la 19 septembrie 2001, la data de 30 aprilie 2002 când s-a

dispus punerea în libertate de îndată conform art. 350 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen.

A dispus restituirea sumei de 200

dolari S.U.A., aparținând persoanei vătămate C.C., folosită la realizarea și

constatarea în flagrant.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarea situație de fapt: în ziua de 19 septembrie 2001,

în urma denunțului făcut de cetățeanca americană de origine română C.C.,

inculpatul S.S. a fost surprins în flagrant, după ce a primit, de la

denunțătoare, suma de 200 dolari S.U.A., în calitate de primar al localității

Predești, jud. Dolj, în biroul acestuia, pentru urgentarea declarării titlului

de proprietate pentru suprafața de 26 ha teren agricol situat în extravilanul

localității Predești.

S-a mai reținut că folosul material,

de natură bănească pretins de inculpat este mai mare, întrucât la suma în

valută se adaugă și suma în monedă națională de 5 milioane lei.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul și denunțătoarea.

Parchetul a criticat sentința pentru

netemeinicie și a solicitat majorarea pedepsei și înlăturarea măsurii

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Inculpatul a solicitat desființarea

sentinței și achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. d), pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii.

Denunțătoarea a criticat sentința ca

nelegală și neteminică, deoarece în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea

de obligare a inculpatului, să-i restituie suma de 5 milioane lei.

Curtea de Apel Craiova, secția

penală, prin decizia nr. 39 din 12 februarie 2003, a respins toate apelurile ca

nefondate.

Nemulțumit și de această hotărâre,

inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova, în termenul legal

au atacat-o cu recurs.

Prin recursul Parchetului,

hotărârile sunt criticate apreciindu-se că în mod greșit instanțele au făcut

aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 86

1

C. pen. Se motivează că

cea de a treia condiție, privind modalitatea de executare a pedepsei este

criticabilă având în vedere calitatea inculpatului aceea de primar și

președinte al comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991, funcție de

care s-a prevalat, pretinzând și privind suma de 200 dolari S.U.A. și 5.000.000

lei de la partea vătămată.

Inculpatul prin motivele de recurs

scrise a susținut în esență că instanțele au comis o gravă eroare de fapt,

condamnându-l deoarece nu exista probe concludente, clare cu privire la

pretinderea sumei de 200 dolari S.U.A., singura denunțătoare, făcând afirmația

că s-a pretins această sumă.

Greșit au reținut instanțele că

actul de serviciu pe care era obligat, inculpatul în calitatea sa de primar,

constând în reconstituirea dreptului de proprietate personală într-o perioadă

cât mai scurtă pentru celelalte 26 ha, îi revenea lui. Reconstituirea dreptului

de proprietate pentru diferența peste 10 ha, s-a făcut în baza Legii nr.

1/2001, de către Prefectura Dolj și nu în baza Legii nr. 19/1991 a fondului funciar,

iar emiterea titlului de proprietate urma să se facă de către Comisia Județeană

din care inculpatul nu făcea parte.

În subsidiar a invocat motivul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17, greșita încadrare juridică

dată faptei de cele două instanțe.

A cerut casarea sentinței și

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de primire de foloase necuvenite

prevăzută de art. 256 C. pen., deoarece sumele de 200 dolari S.U.A. și

5.000.000 lei au fost pretinse pentru acte de serviciu deja efectuate reconstituirea

dreptului de proprietate pentru 10 ha – titlu emis la 22 mai 2000 și

reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 26 ha (la 31

august 2000).

Recursurile sunt nefondate.

Prima instanță a reținut pe baza

probelor administrate o situație de fapt corectă în concordanță cu probele

administrate. Rezultă din copia scrisorii primită de către denunțătoare de la

martorul J.D. din declarațiile martorilor B.T. și J.D., cum și din convorbirile

telefonice purtate de denunțătoare și inculpat, că acesta a pretins și primit

suma de 200 dolari S.U.A. Pentru aceste considerente a fost considerată,

nesinceră declarația inculpatului că denunțătoarea i-a remis această sumă,

deoarece îi era datoare în urma unui împrumut.

Scopul venirii în țară, a denunțătoarei

a fost tocmai acela a intrării în posesia terenului, de 26 ha a cărei

reconstituire se făcuse. Denunțătoarea i-a cerut să o pună în posesie tocmai

pentru că și-a dat seama că inculpatul tergiversează acest lucru pentru a mai

primi bani, după ce a muncit, fără contract de arendă, o suprafață de 1,7 ha,

proprietatea denunțătoarei și a mai pretins și 5.000.000 lei adică ½ din

subvenția agricolă acordată producătorilor agricoli pentru suprafața de 10 ha

așa cum este cazul denunțătoarei sumă ce nu i se cuvenea.

Încadrarea juridică în infracțiunea

de luare de mită este legală și temeinică, deoarece din probe rezultă că suma a

fost pretinsă și dată nu înainte de punere în posesie de către inculpat ci

între emiterea titlului și data punerii în posesie, pe care inculpatul o tot

amâna, percepția denunțătoarei fiind clară, aceea că dă 200 S.U.A. pentru a fi

pusă în posesie (pentru a rezolva problema proprietății definitive.

Din probele aflate la dosar rezultă

că instanțele în mod corect au apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără

privare de libertate a inculpatului. Având în vedere consecințele personale ale

inculpatului, căsătorit, doi copii, studii superioare și aprecierile făcute de

oamenii din colectivitatea locală, modalitatea suspendării sub supraveghere a

executării pedepsei, după o privare de libertate timp de 7 luni este temeinică

și legală.

Pentru considerentele de mai sus,

urmează ca hotărârile să fie menținute, iar recursurile respinse în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul S.S.

împotriva deciziei penale nr. 39 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel

Craiova.

Constată că inculpatul a fost

arestat preventiv în perioada 19 septembrie 2001 până la data punerii în

libertate.

Obligă pe recurentul S.S. la plata

sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

octombrie 2003.