ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1687/2003

Deliberând asupra recursurilor de

față constată:

Prin sentința penală nr. 817 din 30

octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș au fost condamnați următorii

inculpați:

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

99 și art. 109 C. pen.

S-au interzis inculpaților

drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedepsele aplicate inculpaților reținerea și arestarea preventivă de la 26

august 2002 la zi.

S-a menținut starea de arest a

inculpaților.

S-a constatat că partea vătămată

A.R. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

În fapt s-a reținut că la data de 26

august 2002, cei doi inculpați s-au hotărât să deposedeze de bijuterii

personale de sex feminin întâlnite pe stradă. În realizarea acestei hotărâri

cei doi au oprit-o în zona parcului civic din Timișoara pe partea vătămată A.R.

sub pretextul că au nevoie de indicații pentru a ajunge la Gara de Nord

Timișoara. În timp ce partea vătămată le dădea explicații, inculpatul B.E. i-a

smuls de la gât lănțișorul din aur, după care ambii inculpați au fugit de la

locul faptei.

Inculpații au fost prinși de un

bărbat care observase derularea faptelor și au fost duși de acesta la agenții

de pază de la o societate comercială care au sesizat poliția.

La sediul Poliției Municipiului

Timișoara inculpații au fost recunoscuți de partea vătămată care venise să

reclame că a fost victima unei tâlhării.

Lănțișorul a fost restituit părții

vătămate care nu s-a mai constituit parte civilă.

Prin decizia penală nr. 496/ A din

16 decembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de inculpați reținându-se că pedepsele au fost just

individualizate și nu se impune reducerea lor.

Inculpații au declarat recurs

motivând că pedepsele au fost greșit individualizate.

Recursurile sunt fondate.

Din sentința penală rezultă că

soluționarea cauzei nu a avut loc în ședință publică ci în camera de consiliu.

Cum în cauză unul dintre inculpați

era minor, iar celălalt era major, instanța trebuie să judece conform art. 486

C. proc. pen., după procedura obișnuită, declarată în ședință publică.

Nerespectarea dispozițiilor art. 290

C. proc. pen., constituie caz de casare conform art. 385

9

alin. (1)

pct. 4 C. proc. pen., care se ia întotdeauna în considerare din oficiu conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Așa fiind, Curtea va admite

recursurile inculpaților și va casa ambele hotărâri pronunțate în cauză.

Având în vedere că, potrivit art.

197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la publicitatea ședinței

sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, se va dispune conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare primei

instanțe.

Se reține că este inutil a se

examina motivul de casare invocat de inculpați față de soluția de casare cu

trimitere spre rejudecare impusă de nulitatea absolută constatată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații B.E. și P.S.D. împotriva deciziei penale nr. 496/ A din 16 decembrie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia și sentința penală

nr. 817/ P din 30 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș.

Trimite cauza pentru rejudecare la

Tribunalul Timiș.

Menține starea de arest a

inculpaților.

Onorariul de avocat în sumă de

600.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2003.