ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 102/RC/2017
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 27 din data de 12 ianuarie 2015, Tribunalul Iași, secția penală, a dispus următoarele:
I. Cu privire la inculpatul A.:
I. a. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice (persoană vătămată B.), întrucât fapta nu există.
I. b. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de „trafic de persoane”, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice (persoane vătămate cu identitate protejată C., D., E.), întrucât faptele nu există.
I. c. A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) rap. la art. 12 alin. (1). (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată F.), la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate G., H., I., J.), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 15 (cincisprezece) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, i-a fost aplicată inculpatului A. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 iunie 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus a fi adus la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
II. Cu privire la inculpata K.:
II. a. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,s-a dispus achitarea inculpatei K., pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice (persoană vătămată B.), întrucât fapta nu există.
II. b. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus dispune achitarea inculpatei K., pentru săvârșirea actului material component al infracțiunii continuate trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice), privitor la persoana vătămată I., întrucât nu există probe că a comis acest act material component.
II. c. A fost condamnată inculpata K., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate G., H.), la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 3 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpata K. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 8 (opt) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, a fost aplicată inculpatei K. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 3 (trei) ani.
A fost aplicată inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969, a fost dedusă din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 mai 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpata K., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare i s-a adus la cunoștința inculpatei că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
II. Cu privire la inculpatul L.;
III. a. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L., pentru săvârșirea infracțiunii de „proxenetism”, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. - prin schimbarea încadrării juridice (persoană vătămată B.), întrucât fapta nu există.
III. b. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului L., pentru săvârșirea actului material component al infracțiunii continuate trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice), privitor la persoana vătămată G., întrucât nu există probe că a comis acest act material component.
III. c. A fost condamnat inculpatul L., pentru săvârșirea infracțiunilor de :
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate H., J.), la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 3 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969,au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 9 (nouă) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, s-a aplicat inculpatului L. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 3 (trei) ani.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 iunie 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul L., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare i s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
IV. A fost condamnat inculpatul L., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) rap. la art. 12 alin. (1). (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen./1969, art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată F.), la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 2 ani;
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969, 37 lit. b) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate H., I.), la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969,au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpatul L. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 10 (zece) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 11 (unsprezece) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, a fost aplicat inculpatului L. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 iunie 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul L., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare a fost adusă la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
V. A fost condamnat inculpatul N., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen./1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate G., J.), la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 8 (opt) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpatul N. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 9 (nouă) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, a fost aplicată inculpatului N. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969, s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 iunie 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul N., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare i s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a profilului genetic.
VI. A fost condamnat inculpatul O., pentru săvârșirea infracțiunilor:
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoane vătămate G., I.), la pedeapsa principală de 12 (doisprezece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 5 ani;
- trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) rap. la art. 12 alin. (1). (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, persoană vătămată F.), la pedeapsa principală de 9 (nouă) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 2 ani;
- aderarea sau sprijinirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 5 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice) la pedeapsa principală de 10 (zece) ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen./1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, inculpatul O. urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 (doisprezece) ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 (doi) ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 14 (paisprezece) ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (3) C. pen./1969, a fost aplică inculpatului O. alături de pedeapsa principală a închisorii, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen./1969 pentru o perioadă de 5 (cinci) ani.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen./1969 pe durata și în condițiile art. 71 alin. (1), (2) C. pen./1969.
În baza disp. art. 88 C. pen./1969,s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reținerii și arestării preventive, respectiv, de la data de 15 martie 2006. la 11 iunie 2006.
În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul O., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare i s-a adus la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate, vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
S-a luat act că persoanele vătămate F., H. și I., nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza disp. art. 25 rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1370 C. civ., au fost obligați inculpații A., K. și O. să despăgubească partea civilă G., cu suma de 45.000 lei daune morale.
În baza disp. art. 25 rap. la art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1370 C. civ., au fost obligați inculpații A., L. și N. să despăgubească partea civilă J., cu suma de 50.000 lei daune morale.
În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. a) C. pen./1969, s-a dispus confiscarea specială în folosul statului, de la fiecare dintre inculpații A., K. și O., a câte 8666 euro obținuți din traficarea persoanei vătămate G. (500 euro/52 zile).
În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. a) C. pen./1969 s-a dispus confiscarea specială în folosul statului, de la fiecare dintre inculpații A., K., L. și L., a câte 87 euro obținuți din traficarea persoanei vătămate H. (50 euro/7 clienți).
În baza art. 397 C. proc. pen., a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra imobilului situat în mun. Iași, jud. Iași, aparținând inculpatei K., compus din casă de locuit și teren în suprafață totală de 818, 57 metri pătrați, cumpărat conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat la B.N.P., P. din 21 mai 2004.
În baza art. 397 C. proc. pen. a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatei K. și indicate în Ordonanța de luare a măsurii asiguratorii din data de 05 iunie 2006, dată în Dosarul de urmărire penală (nr. x/D/P/2006) - filele 597 - 601 dos. urm. pen., vol. I - partea a doua.
În baza art. 397 C. proc. pen. a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A. și indicate în Ordonanța de luare a măsurii asiguratorii din data de 05 iunie 2006, dată în Dosarul de urmărire penală (nr. x/D/P/2006) - filele 601 - 605 dos. urm. pen., vol. I - partea a doua.
În baza art. 397 C. proc. pen. a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra sumelor de bani aparținând inculpatei K. și indicate în Ordonanța de luare a măsurii asiguratorii din data de 15 iunie 2006, dată în Dosarul de urmărire penală (nr. x/D/P/2006) - filele 606 - 607 dos. urm. pen., vol. I - partea a doua.
În baza art. 397 C. proc. pen. a fost menținută măsura asiguratorie a sechestrului instituit asupra sumelor de bani aparținând inculpatului A. și indicate în Ordonanța de luare a măsurii asiguratorii din data de 15 iunie 2006, dată în Dosarul de urmărire penală (nr. x/D/P/2006) - fila 607 dos. urm. pen., vol. I - partea a doua.
În baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen., s-a dispus ca dispozițiile privind luarea măsurilor asiguratorii, din paragraful anterior al prezentei sentințe penale, sunt executorii.
În baza art. 404 alin. (4) lit. e C. proc. pen. rap. la art. 274 C. proc. pen., suma totală de 1600 lei reprezentând onorarii pentru avocatul din oficiu desemnat pentru persoanele vătămate minore, în faza de judecată (filele 64 și urm. vol. III dos. fond), va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272, art. 274 alin. (2) C. proc. pen. fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului câte 10.000 lei cheltuieli judiciare.”
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dat în Dosarul nr. /D/P/2006 la 19 martie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților mai sus - arătați.
La momentul sesizării instanței, inculpații A., L., M., N. se aflau încarcerați în Penitenciarul Forest - Bruxelles, Belgia, iar inculpatul O. se afla în Penitenciarul Alhaurin de la Tore - Malaga, Spania.
În urma corespondenței purtate cu autoritățile belgiene și spaniole (filele 48 și urm. vol. I fond) a rezultat faptul că inculpații A., L., L., N. au fost cercetați de Tribunalul Corecțional din Bruxelles pentru o serie de infracțiuni legate de exploatarea ființelor umane prin practicarea prostituției, implicând și patru victime minore (adresa de la fila 57 vol. I fond). Din aceeași adresă rezultă faptul că, obiectul acuzării fiecăreia din cele patru persoane este diferit, atât în ceea ce privește calificarea penală, cât și în ceea ce privește victimele (fila 58 vol. I fond). Ulterior, au fost comunicate de către Tribunalul Corecțional din Bruxelles rezultatele investigațiilor cu privire la inculpații A., L., L., N. (filele 129 și urm. vol. I fond), aceștia fiind găsiți vinovați de trafic de persoane și minori, spălare de bani și grup infracțional organizat și fiind condamnați. Din traducerea autorizată a hotărârii de condamnare (filele 191 și urm. vol. I fond, mapa verde, vol. IV - mapa albastră) rezultă faptul că persoane fizice vătămate au fost R., S., T., U. Faptele au fost comise în perioada 11 septembrie 2005 - 4 septembrie 2007. Mai rezultă faptul că inculpații ar fi cauzat voluntar și cu premeditare vătămări sau lovituri mai multor persoane fizice de gen feminin, exploatate, au utilizat intimidarea, amenințarea, violența, violul (în cazul numitei V.) pentru realizarea infracțiunilor.
De asemenea, urmare a corespondenței efectuate, cu privire la inculpatul O. au fost comunicate informații potrivit cu care acesta a fost găsit vinovat (filele 191 și urm., vol. I. fond, mapa verde) prin sentința penală Judecătoriei Provinciale din Malaga, Secția 8, pentru un delict continuu legat de prostituție și a fost condamnat pentru fapte din decembrie 2002, reținându-se că, împreună cu alte persoane, a obligat mai multe fete la prostituție, intimidându-le, amenințându-le cu moartea, cu maltratarea fizică a lor sau a membrilor familiilor de origine, profitând de vulnerabilitatea în care se găseau. De menționat este faptul că toate victimele erau majore, precizându-se prin hotărâre faptul că nu s-a dovedit că era știut cu certitudine de către inculpat această calitate. Din cuprinsul sentinței rezultă că inculpatul O. era foarte violent (a se vedea în acest sens și traducerea sentinței de la filele 246 și urm. vol. I fond).
Instanța a solicitat ca pedepsele aplicate inculpaților în statele menționate să fie executate în țara noastră. Ulterior, a solicitat și transferarea procedurii penale referitoare la activitatea de judecată către statele în care se executau pedepsele aplicate acestora (a se vedea în acest sens încheierea din data de 19 iunie 2009 - filele 366 și urm. vol. I fond, Dosar nr. x/99/2008). Cu privire la inculpata K. cauza a fost disjunsă și s-a continuat judecată.
Dosarul a fost restituit de către Ministerul Justiției, prin adresa din 21 iulie 2010, cu motivarea că Ministerul Justiției nu dispune de fonduri suficiente pentru efectuarea traducerilor documentelor transmise, și Dosarul a fost din nou înregistrat sub nr. x/99/2010 (fila 2 Dosar nr. x/99/2010). Ulterior, s-a dispus conexarea dosarului nou la Dosarul inițial, sub nr. x/99/2008 (fila 194 vol. III).
Inculpatul O. s-a prezentat prima dată în fața instanței la termenul din 17 ianuarie 2011, inculpatul L. la termenul din 14 martie 2011.
Pe perioada judecății, s-a purtat corespondență cu Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, comunicându-se faptul că inculpații sunt implicați în procedura de transfer în vederea executării pedepsei în Romania, cu termene pe rolul Curții de Apel București la datele de 04 noiembrie 2011 - L., 16 noiembrie 2011 - N., 25 noiembrie 2011 - A. Aceste proceduri au fost finalizate prin sentințele penale ale Curții de Apel București aflate la filele 71, 83 vol. V dos. fond, de admitere în cazul inc. A. și L. și de respingere în cazul inculpatului N. (filele 86 și urm. vol. V dos. fond). La dosar au fost solicitate, depuse și traduse hotărârile de liberare ale inculpaților L. și N., în cazul celui dintâi admisă (filele 232 și urm. vol. V dos. fond).
Inculpatul A. s-a prezentat pentru prima dată în fața instanței în data de 3 septembrie 2012 iar inculpatul L. la data de 21 ianuarie 2013.
Cu privire la inculpatul N. a fost depusă traducerea autorizată a hotărârii de liberare condiționată a acestuia (filele 287 și urm., vol. VII dos. fond). Acesta s-a prezentat în fața instanței, pentru prima dată, la data de 7 octombrie 2013, când a solicitat termen pentru a studia dosarul. La următorul termen de judecată, respectiv, în data de 4 noiembrie 2013, inculpatul N. a precizat că nu și-a angajat apărător. De menționat că i-a fost desemnat apărător din oficiu., dar acesta a precizat că nu s-a întâlnit cu inculpatul și nu poate preciza probatoriile care se impun a fi reluate în prezența acestuia. Instanța a dispus reluarea întregului probatoriu care îl privește pe inculpatul N. (încheierea din 18 noiembrie 2013, fila 179 verso, vol. VIII, dos. fond).
Instanța de fond a reținut că nici unul dintre inculpații cercetați în prezenta cauză nu au acceptat să dea declarații în fața instanței, prevalându-se de dreptul la tăcere.
În drept instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la inculpatul A.;
1.a. Persoana vătămată B.:
Tribunalul a reținut că nu poate reține nici o activitate infracțională în sarcina inculpatului A., prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe de vinovăție. Din probele administrate nu a rezultat cu claritate că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală. Față de această situație, instanța a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen./1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen./1969, și cu reținerea disp. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
1.b. Persoanele vătămate victimele C., D., E., cu identitate protejată: Aceeași soluție de achitare a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.) se impune a fi luată și cu privire la aceste persoane vătămate, în conformitate cu disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
1.c. Fapta inculpatului A. de a o racola, în martie 2006, împreună cu inculpații L. și O., acționând prin inducere în eroare, pe victima minoră F. în scopul exploatării sexuale a acesteia în Spania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Faptele inculpatului A., desfășurate în perioada 2002 - 2005, de a racola, caza în România și de a asigura transportul în Spania, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleași rezoluții infracționale, acționând prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și morală pe victimele minore G., H., I., J., în vederea exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Fapta inculpatului A. de a constitui un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații K., L., L., N., O., care a funcționat pe o perioadă lungă de timp (2001 - 2006, dar perioada care cade sub incidența legii începând cu data de 28 februarie 2003, data int5rării în vigoare a Legii nr. 39/2003) și în cadrul căruia fiecare membru avea roluri distincte, precis determinate, în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și de minori constituie infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.). Incriminată anterior datei de 1 februarie 2014 în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (act normativ ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2003), infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat presupune, sub aspectul laturii obiective, comiterea uneia dintre următoarele acțiuni alternative: inițiere, constituire, aderare sau sprijinire.
Instanța a reținut că toate aceste condiții sunt îndeplinite în speța de față în ceea ce-l privește pe inculpatul A., ca de altfel în ceea ce-i privește pe toți inculpații trimiși în prezenta cauză în judecată pentru această infracțiune, respectiv: K., L., L., N., O.
Cu privire la inculpata K.;
2.a. Persoana vătămată B.:
Tribunalul a reținut că nu poate reține nici o activitate infracțională în sarcina inculpatei K., prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe de vinovăție. Din probele administrate nu rezultă cu claritate că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală. Față de această situație, instanța va dispune achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen./1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen./1969, și cu reținerea disp. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
2.b. Persoana vătămată I.: Aceeași soluție de achitare (în conformitate cu disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) a inculpatei K. se impune și pentru săvârșirea actului material component al infracțiunii continuate trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (în acest sens urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice), privitor la persoana vătămată I., întrucât nu există probe că a comis acest act material component. După cum am subliniat la punctul 4 din prezenta hotărâre, în cauză nu se conturează, cu privire la persoana vătămată minoră I., nici o contribuție a inculpatei K. Traficarea persoanei vătămate minore I. nu a intrat în aria de infracționalitate a inculpatei. Victima însăși nu face trimitere la nici o contribuție din partea inculpatei. Apartamentul în care a fost condusă nu era locuit și de către inc. K., astfel cum se reține prin rechizitoriu. Cum materialul probator care să susțină declarațiile victimei este inexistent cu privire la inc. K., instanța nu poate reține nici o activitate infracțională în sarcina acesteia, prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe de vinovăție.
2.c. Faptele inculpatei K., desfășurate în perioada 2002 - 2004, de a racola, caza în România și de a asigura transportul în Spania, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleași rezoluții infracționale, acționând prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și morală pe victimele minore G., H. în vederea exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Fapta inculpatei K. de a constitui un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații A., L., L., N., O., care a funcționat pe o perioadă lungă de timp (2001 - 2006, dar perioada care cade sub incidența legii începând cu data de 28 februarie 2003, data int5rării în vigoare a Legii nr. 39/2003) și în cadrul căruia fiecare membru avea roluri distincte, precis determinate, în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și de minori constituie infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.). Incriminată anterior datei de 1 februarie 2014 în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate (act normativ ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2003).
S-a reținut că activitatea infracțională a inculpatei se caracterizează printr-o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu efectul înscris în art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.
Cu privire la inc. L.;
3.a. Persoana vătămată B.:
Tribunalul nu a putut reține nici o activitate infracțională în sarcina inculpatului L., prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată prin probe certe de vinovăție. Din probele administrate nu rezultă cu claritate că a fost săvârșită o faptă prevăzută de legea penală. Față de această situație, instanța va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen./1969, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen./1969, și cu reținerea disp. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei (în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
3.b. Cu privire la persoana vătămată G.:
S-a reținut că aceeași soluție de achitare (în conformitate cu disp. art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.) a inculpatului L. se impune și pentru săvârșirea actului material component al infracțiunii continuate trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen. (sens în care se va dispune schimbarea încadrării juridice), privitor la persoana vătămată G., întrucât nu există probe că a comis acest act material component. Materialul probator administrat și evidențiat la pct. 1 din prezenta hotărâre nu conturează, cu privire la persoana vătămată minoră G., nici o contribuție a inculpatului L. După cum se va menționa mai jos, angrenarea, implicarea lui în grupul organizat constituit de către inc. A. este o certitudine, dar traficarea persoanei vătămate minore G. nu a intrat în aria de infracționalitate a inc. L.
3.c. Faptele inculpatului L., desfășurate în perioada 2002 - 2004, de a racola, caza în România și de a asigura transportul în Spania, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleași rezoluții infracționale, acționând prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și morală pe victimele minore H., J., în vederea exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Fapta inculpatului L. de a constitui un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații K., A., L., N., O., care a funcționat pe o perioadă lungă de timp (2001 - 2006, dar perioada care cade sub incidența legii începând cu data de 28 februarie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003) și în cadrul căruia fiecare membru avea roluri distincte, precis determinate, în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și de minori constituie infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
S-a reținut că activitatea infracțională a inculpatului se caracterizează printr-o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu efectul înscris în art. 34 lit. b) C. pen. din 1969.
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile inculpatului L., instanța a analizat, potrivit criteriului aprecierii globale (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, publicată în M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), dacă dispozițiile din N.C.P. sunt mai favorabile prin aplicarea exclusiv a dispozițiilor din această lege nouă.
Legea penală nouă incriminează faptele de trafic de minori, comise de inculpat la art. 211 alin. (1), (2) din N.C.P., limitele de pedeapsă fiind de la 5 ani la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Având în vedere că potrivit legii noi, respectiv art. 35 alin. (1), infracțiunea este continuată doar atunci când acțiunile care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni sunt săvârșite împotriva aceluiași subiect pasiv, se constată că, în cazul faptelor de trafic de minori victime fiind H., J. trebuie reținute în sarcina inculpatului 2 infracțiuni săvârșite în concurs real, la care se va adăuga și infracțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Referitor la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, N.C.P. la art. 39 alin. (1), lit. b), prevede că se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
În plus, va trebui reținută și circumstanța agravantă a comiterii faptelor de trei sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 77 lit. a) C. pen. care ar implica și posibilitatea adăugării unui spor de până la doi ani.
În ceea ce privește calificarea juridică și limitele de pedeapsă, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 678/2001 și C. pen. din 1969, instanța constată că aceste legi, în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, incriminează faptele de „trafic de minori”, comise de inculpată, la art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (în cazul victimelor J., H.), limitele de pedeapsă fiind de la 7 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
C. pen. din 1969 nu prevede, în cazul infracțiunii continuate condiția de subiect pasiv unic, și, astfel, faptele repetate ale inculpatei de „trafic de minori”, constituie o infracțiune unică, comisă în formă continuată, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. De asemenea, nu se va mai reține și circumstanța agravantă a comiterii faptelor de trei sau mai multe persoane, aceasta fiind una deja incriminată special.
Legea penală nouă incriminează faptele de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat, comise de inculpat la art. 367 alin. (1), (2), (3) din N.C.P., limitele de pedeapsă fiind de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În ceea ce privește calificarea juridică și limitele de pedeapsă, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 39/2003 și C. pen. din 1969, instanța constată că aceste legi, în vigoare la momentul săvârșirii faptelor, incriminează faptele de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, comise de inculpat, la art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, limitele de pedeapsă fiind de la 5 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.
S-a reținut că dispozițiile legii vechi sunt mai favorabile inculpatului, urmând a se reține, în consecință, în mod global dispozițiile V.C.P. cu aplic. disp. art. 5 din N.C.P.
Cu privire la inculpatul L.;
Tribunalul a reținut că fapta inculpatului L. care, împreună cu inculpații A. și O., a racolat-o în martie 2006 pe victima F., acționând prin inducere în eroare, în scopul exploatării sexuale a acesteia în Spania, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Faptele inculpatului L. de a racola, transporta și caza în România, pe parcursul anului 2004, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleași rezoluții infracționale, acționând prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și morală pe victimele minore H., I., în vederea exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. Art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Fapta inculpatului L. de a constitui un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații K., L., A., N., O., care a funcționat pe o perioadă lungă de timp (2001 - 2006, dar perioada care cade sub incidența legii începând cu data de 28 februarie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr. 39/2003) și în cadrul căruia fiecare membru avea roluri distincte, precis determinate, în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și de minori constituie infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
S-a reținut că activitatea infracțională a inculpatului se caracterizează printr-o pluralitate de infracțiuni sub forma concursului real, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu efectul înscris în art. 34 lit. b) C. pen./1969.
Cu privire la inculpatul N.;
Faptele inculpatului N. de a prelua, caza prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleași rezoluții infracționale, acționând prin inducere în eroare și prin constrângere fizică și morală, pe victimele minore G. și J., în vederea exploatării sexuale a acestora prin practicarea prostituției, în perioada 2002 - 2004,, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori comis de două sau mai multe persoane împreună, prev. de art. 13 alin. (1), (3), (4) rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și completată în vigoare la momentul comiterii faptelor, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 C. pen., vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.
Fapta inculpatului N. de a constitui un grup infracțional organizat, împreună cu inculpații K., L., L., A., O., care a funcționat pe o perioadă lungă de timp (2001 - 2006, dar perioada care cade sub incidența legii începând cu data de 28 februarie 2003, data int5rării în vigoare a Legii nr. 39/2003) și în cadrul căruia fiecare membru avea roluri distincte, precis determinate, în vederea săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane și de minori constituie infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen. (vizând aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în acest sens urmând a se dispune și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu disp. art. 386 C. proc. pen.).
Activitatea infracțională a inculpatului se caracterizea