ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2017

Decizia nr. 18/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești reclamantul A. a formulat contestație la titlu privind sentința civilă nr. 264 din 16 decembrie 2008 pronunțată de această instanță în Dosar nr. x/46/2008, în contradictoriu cu intimații Guvernul României, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Pitești, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul National pentru Combaterea Discriminării. În motivare, contestatorul a arătat că prin hotărârea reprezentând titlul executoriu i-au fost acordate creșteri salariale de 5%, 2% și 11%, însă din dispozitivul hotărârii nu rezultă expres recunoașterea drepturilor respective pentru viitor, titlul fiind astfel susceptibil de interpretare și aplicare diferită.

Prin sentința nr. 19 din 4 octombrie 2016 Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis contestația la titlu și a lămurit dispozitivul sentinței nr. 264 din 16 decembrie 2008 a acestei instanțe în sensul că tranșele de indexare menționate în sentință au fost și rămân incluse în salariul lunar. Instanța a respins excepțiile de tardivitate a formulării contestației, a lipsei de interes, a lipsei calității procesuale pasive invocate de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția autorității de lucru judecat. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că O.U.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, a prevăzut majorarea, în trei tranșe, a salariilor de bază.

Actul normativ nu a prevăzut că aceste creșteri salariale vor fi eliminate la o dată ulterioară. Ca atare, odată operate creșterile salariale în bază, ele rămân incluse în indemnizația sau salariul de bază și pentru perioada ulterioară. De altfel, în titlul executoriu al reclamantului s-a prevăzut expres că aceste creșteri salariale se fac „începând cu data de”, or dacă intenția judecătorului era de a acorda creșterile numai pentru anul 2007 ar fi folosit sintagma „pentru anul 2007”. Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că reclamantul beneficiază de creșterile salariale reglementate de O.G. nr. 10/2007 este o hotărâre constitutivă de drepturi, ce nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior.

Atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit prin hotărâre judecătorească, s-a legiferat expres, căci pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se face numai prin legiferare. Apărarea intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești referitoare la apariția unor noi legi de salarizare nu poate face obiect de analiză în prezenta contestație la titlu, deoarece este vorba despre acte normative ulterioare pronunțării titlului executoriu, acte care în mod evident nu au fost avute în vedere de instanțe la momentul respectiv. În cauză nu este vorba despre o cerere nouă a reclamanților, așa cum în mod greșit pretinde pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de o contestație la titlu, reglementată de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., text ce permite creditorului ce nu a uzat de procedură instituită de art. 281 1 din cod să formuleze contestație în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu. Apărarea referitoare la pronunțarea Deciziei nr. 25/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu poate fi reținută, deoarece potrivit art. 330 7 alin. (2) C. proc. civ., decizia pronunțată în interesul legii nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești deja pronunțate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Ca atare, Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 nu influențează în niciun fel hotărârea judecătorească devenită irevocabilă la 08 mai 2009. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor Publice.

Recursul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și a vizat următoarele aspecte: 1. Greșita respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care art. 401 alin. (1) 1 C. proc. civ. impun promovarea contestației la titlu înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958 atare drept s-a prescris la împlinirea unui termen de 3 ani, respectiv la data de 16 decembrie 2012. 2. Greșita neluare în considerare a deciziei în interesul Legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în M. Of.

nr. 916 din 22 decembrie 2011, obligatorie pentru instanță de la data publicării în M. Of., conform căreia dispozițiile O.U.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale aferente anului 2007, se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților. Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm., art. 402 alin. (3) C. proc. civ. și a vizat următoarele aspecte: 1. În mod greșit a fost respinsă excepția tardivității cererii raportat la temeiul juridic invocat de către petent, respectiv, art. 400 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, art. 405 alin. (1) C. proc. civ. prevede că dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani și începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a prevăzut suspendarea de drept a procedurilor de executare silită în intervalul de timp 2010-2016, însă această reglementare specială nu este incidentă și asupra dispozițiilor art. 401 1 C. proc. civ., întrucât O.U.G. nr. 71/2009 vizează doar proceduri concrete de executare a titlurilor executorii. Cum în materia dreptului muncii hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept și devin susceptibile de executare silită, în raport de data pronunțării sentinței -16 decembrie 2008, formularea prezentei cereri în anul 2016 apare ca tardivă. 2. În mod greșit instanța a admis contestația la titlu, în contextul în care salariile personalului auxiliar de specialitate au fost majorate în anul 2007, iar dispozitivul sentinței contestate este cât se poate de clar, pârâții fiind obligați la plata, către reclamant, a creșterilor salariale prevăzute de O.G.

nr. 10/2007, în cele trei etape, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la 31 decembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație. Prin admiterea contestației s-a dispus schimbarea naturii juridice a drepturilor bănești acordate, precum și modalitatea de determinare a acestora în raport de salariul de bază, aspecte sinonime cu reaprecierea probelor și a stării de fapt, cu atât mai mult cu cât în acțiunea de bază nu este prevăzut temeiul de drept ce ar face ca indexările de 5%, 2%, 11% să-și producă efectele și după data de 31 decembrie 2007. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor conținute în aceste acte normative speciale rezultă că includerea în salariul de bază lunar al petentului a creșterilor salariale de 5%, 2%, 11% este nelegală, indexările fiind acordate prin hotărâre judecătorească și nu prin actele normative la care se face referire expres prin art. 30 alin. (1) din Legea nr. 330/2009.

Recursul Ministerului Finanțelor Publice a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., recurentul arătând că instanța nu a luat în considerare apărările formulate de către această instituție, în sensul că solicitarea de lămurire a faptului dacă tranșele de indexare trebuie incluse în indemnizația de încadrare lunară, atât pentru trecut cât și pentru viitor excede cadrului procesual, reprezentând nu o lămurire, ci un capăt de cerere nou, neinvocat în faza de judecată a Dosarului nr. x/46/2008, situație față de care acțiunea este nefondată. La termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei, având în vedere faptul că recursul vizează o contestație la titlu într-o cauză judecată atât în fond, cât și în recurs, de către Curtea de Apel Pitești.

Asupra excepției, Înalta Curte constată următoarele: Contestația pendinte a fost promovată pentru lămurirea titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 264 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2008. Se constată din lucrările dosarului de fond atașat că sentința civilă menționată a fost pronunțată, în primă instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de competență, dispusă prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, precum și potrivit O.G.

nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007. Prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 73 din 6 februarie 2009, s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele, atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

Ulterior textele de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009. Ca atare, se constată că, de la data publicării deciziei Curții Constituționale, competența de soluționare a recursurilor în litigiile de muncă a revenit Curților de apel, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 3 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. de la 1865 și ale art. 284 și 289 C. muncii în forma în vigoare la acea dată. În aplicarea dispozițiilor general obligatorii ale Curții Constituționale, recursul declarat împotriva respectivei sentințe a fost soluționat prin Decizia nr. 905 din 8 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/46/2009 tot de către Curtea de Apel Pitești, redevenită instanță competentă.

În materia contestației la titlu, competența de soluționare a acestei cereri revine, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. Potrivit art. 402 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat contestația la titlu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută, evident, în măsura în care cea care constituie titlu executoriu are deschisă o astfel de cale. În speță, recursul declarat împotriva hotărârii date în primă instanță asupra contestației la titlu se judecă de către instanța de judecată competentă material a soluționa recursul declarat împotriva cererii principale și care, de altfel, a și pronunțat în cauză o decizie irevocabilă.

Prin urmare, în aplicarea textelor de lege enunțate, în lipsa unei dispoziții legale care să atragă competența materială de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale și, în temeiul art. 158 și 159 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2017.