ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 18/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 18/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de

23

iunie 2016 pe rolul Curții de Apel Pitești reclamantul A. a formulat

contestație la titlu privind sentința civilă nr. 264 din 16

decembrie 2008 pronunțată de această instanță în Dosar

nr. x/46/2008, în contradictoriu cu intimații Guvernul României,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de apel Pitești,

Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul National pentru Combaterea

Discriminării.

În motivare, contestatorul

a arătat că prin hotărârea reprezentând titlul executoriu i-au

fost acordate creșteri salariale de 5%, 2% și 11%, însă din

dispozitivul hotărârii nu rezultă expres recunoașterea

drepturilor respective pentru viitor, titlul fiind astfel susceptibil de

interpretare și aplicare diferită.

Prin

sentința nr. 19 din 4 octombrie 2016 Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă, a admis contestația la titlu și a

lămurit

dispozitivul sentinței nr. 264 din 16 decembrie 2008 a acestei

instanțe în sensul că tranșele de indexare menționate în

sentință au fost și rămân incluse în salariul lunar.

Instanța

a respins excepțiile de tardivitate a formulării contestației, a

lipsei de interes, a lipsei calității procesuale pasive invocate de

intimatul Ministerul Finanțelor Publice, precum și excepția autorității

de lucru judecat.

În ceea ce

privește fondul cauzei, instanța a reținut că

O.U.G. nr. 10/2007,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, a prevăzut

majorarea, în trei tranșe, a salariilor de bază. Actul normativ nu a

prevăzut că aceste creșteri salariale vor fi eliminate la o

dată ulterioară. Ca atare, odată operate creșterile

salariale în bază, ele rămân incluse în indemnizația sau

salariul de bază și pentru perioada ulterioară.

De altfel, în

titlul executoriu al reclamantului s-a prevăzut expres că aceste

creșteri salariale se fac „începând cu data de”, or dacă

intenția judecătorului era de a acorda creșterile numai pentru

anul 2007 ar fi folosit sintagma „pentru anul 2007”.

Hotărârea

judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că

reclamantul beneficiază de creșterile salariale reglementate de O.G. nr.

10/2007 este o hotărâre constitutivă de drepturi, ce nu a fost

anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin

vreun act normativ ulterior. Atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar

dobândit prin hotărâre judecătorească, s-a legiferat expres,

căci pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci

se face numai prin legiferare.

Apărarea

intimatului

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești referitoare la apariția unor

noi legi de salarizare nu poate face obiect de analiză în prezenta

contestație la titlu, deoarece este vorba despre acte normative ulterioare

pronunțării titlului executoriu, acte care în mod evident nu au fost

avute în vedere de instanțe la momentul respectiv.

În cauză

nu este vorba despre o cerere nouă a reclamanților, așa cum în

mod greșit pretinde pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci de o

contestație la titlu, reglementată de art. 399 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., text ce permite creditorului ce nu a uzat de procedură

instituită de art.  281

1

din cod să formuleze

contestație în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Apărarea

referitoare la pronunțarea Deciziei nr. 25/2011 de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu poate

fi reținută, deoarece potrivit art. 330

7

alin. (2) C.

proc. civ., decizia pronunțată în interesul legii nu are efecte

asupra hotărârilor judecătorești deja pronunțate și

nici cu privire la situația părților din acele procese. Ca

atare, Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011 nu influențează în niciun

fel hotărârea judecătorească devenită irevocabilă la 08

mai 2009.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs Ministerul Public-Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești și Ministerul Finanțelor

Publice.

Recursul

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și

urm. C. proc. civ. și a vizat următoarele aspecte:

respingere a excepției prescripției dreptului material la

acțiune, în condițiile în care art. 401 alin. (1)

1

C.

proc. civ. impun promovarea contestației la titlu înăuntrul

termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită. Potrivit

art. 6 din Decretul nr. 167/1958 atare drept s-a prescris la împlinirea unui

termen de 3 ani, respectiv la data de 16 decembrie 2012.

neluare în considerare a deciziei în interesul Legii nr. 25 din 14 noiembrie 2011

a Înaltei Curții de Casație și Justiție, publicată în M.

Of. nr. 916 din 22 decembrie 2011, obligatorie pentru instanță de la

data publicării în M. Of., conform căreia dispozițiile O.U.G. nr.

10/2007 privind creșterile salariale aferente anului 2007, se

interpretează în sensul că nu se aplică și

magistraților.

Recursul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 299 și urm., art. 402 alin. (3) C. proc. civ.

și a vizat următoarele aspecte:

greșit a fost respinsă excepția tardivității cererii

raportat la temeiul juridic invocat de către petent, respectiv, art. 400 alin.

(2) C. proc. civ.

Astfel, art. 405

alin. (1) C. proc. civ. prevede că dreptul de a cere executarea

silită se prescrie în termen de 3 ani și începe să curgă de

la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Prin O.U.G. nr.

71/2009 s-a prevăzut suspendarea de drept a procedurilor de executare

silită în intervalul de timp 2010-2016, însă această

reglementare specială nu este incidentă și asupra

dispozițiilor art. 401

1

C. proc. civ., întrucât O.U.G. nr. 71/2009

vizează doar proceduri concrete de executare a titlurilor executorii.

Cum în

materia dreptului muncii hotărârile primei instanțe sunt executorii

de drept și devin susceptibile de executare silită, în raport de data

pronunțării sentinței -16 decembrie 2008, formularea prezentei

cereri în anul 2016 apare ca tardivă.

greșit instanța a admis contestația la titlu, în contextul în

care salariile personalului auxiliar de specialitate au fost majorate în anul

2007, iar dispozitivul sentinței contestate este cât se poate de clar,

pârâții fiind obligați la plata, către reclamant, a

creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, în cele trei

etape, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la 31 decembrie 2007,

actualizate cu indicele de inflație.

Prin

admiterea contestației s-a dispus schimbarea naturii juridice a

drepturilor bănești acordate, precum și modalitatea de determinare

a acestora în raport de salariul de bază, aspecte sinonime cu reaprecierea

probelor și a stării de fapt, cu atât mai mult cu cât în

acțiunea de bază nu este prevăzut temeiul de drept ce ar face ca

indexările de 5%, 2%, 11% să-și producă efectele și

după data de 31 decembrie 2007.

Din

interpretarea coroborată a dispozițiilor conținute în aceste

acte normative speciale rezultă că includerea în salariul de

bază lunar al petentului a creșterilor salariale de 5%, 2%, 11% este

nelegală, indexările fiind acordate prin hotărâre

judecătorească și nu prin actele normative la care se face

referire expres prin art. 30 alin. (1) din Legea nr. 330/2009.

Recursul

Ministerului Finanțelor Publice a fost întemeiat pe dispozițiile art.

483 și urm. C. proc. civ., recurentul arătând că instanța

nu a luat în considerare apărările formulate de către

această instituție, în sensul că solicitarea de lămurire a

faptului dacă tranșele de indexare trebuie incluse în

indemnizația de încadrare lunară, atât pentru trecut cât și pentru

viitor excede cadrului procesual, reprezentând nu o lămurire, ci un

capăt de cerere nou, neinvocat în faza de judecată a Dosarului nr. x/46/2008,

situație față de care acțiunea este nefondată.

La termenul

de judecată din data de 11 ianuarie 2017 Înalta Curte de Casație

și Justiție a invocat excepția de necompetență materială

în soluționarea cauzei, având în vedere faptul că recursul

vizează o contestație la titlu într-o cauză judecată atât

în fond, cât și în recurs, de către Curtea de Apel Pitești.

Asupra

excepției, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația

pendinte a fost promovată pentru lămurirea titlului executoriu

reprezentat de sentința nr. 264 din 16 decembrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/46/2008.

Se

constată din lucrările dosarului de fond atașat că sentința

civilă menționată a fost pronunțată, în primă

instanță, de către Curtea de apel în baza atribuirii de

competență, dispusă prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008

privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare din sistemul justiției, în dosarele având ca obiect cereri privind

acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit O.U.G.

nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor,

procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007,

precum și potrivit O.G. nr. 8/2007 privind salarizarea personalului

auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor

unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări

prin Legea nr. 247/2007.

Prin Decizia nr.

104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M.

Of. nr. 73 din 6 februarie 2009, s-a admis excepția de

neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, și au fost declarate neconstituționale

dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008 care, printre altele,

atribuiseră în competența Înaltei Curți soluționarea

recursurilor declarate împotriva acestor hotărâri.

Ulterior textele

de lege declarate neconstituționale au fost abrogate prin Legea nr. 76 din

1 aprilie 2009.

Ca atare, se

constată că, de la data publicării deciziei Curții

Constituționale, competența de soluționare a recursurilor în

litigiile de muncă a revenit Curților de apel, potrivit

dispozițiilor art. 3 pct. 3 raportat la art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. de la 1865 și ale art. 284 și 289 C. muncii în forma în vigoare

la acea dată.

În aplicarea

dispozițiilor general obligatorii ale Curții Constituționale,

recursul declarat împotriva respectivei sentințe a fost soluționat

prin Decizia nr. 905 din 8 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. x/46/2009

tot de către Curtea de Apel Pitești, redevenită

instanță competentă.

În materia

contestației la titlu, competența de soluționare a acestei

cereri revine, potrivit art. 400 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, instanței

care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Potrivit art.

402 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat

contestația la titlu este supusă acelorași căi de atac ca

și hotărârea ce se execută, evident, în măsura în care cea

care constituie titlu executoriu are deschisă o astfel de cale.

În

speță, recursul declarat împotriva hotărârii date în primă

instanță asupra contestației la titlu se judecă de

către instanța de judecată competentă material a

soluționa recursul declarat împotriva cererii principale și care, de altfel,

a și pronunțat în cauză o decizie irevocabilă.

Prin urmare, în

aplicarea textelor de lege enunțate, în lipsa unei dispoziții legale

care să atragă competența materială de soluționare a

recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție, va fi admisă excepția necompetenței materiale

și, în temeiul art. 158 și 159 alin. (1) C. proc. civ., urmează

a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Pitești.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2017.