ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 01.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2017

HOTĂRÂRE

01.02.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 154/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13 aprilie 2016, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu intimații B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și B., contestație la titlu împotriva sentinței civile nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/90/2008 solicitând lămurirea, înțelesului, întinderii și aplicării acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin hotărârea a cărei lămurire se solicită a fost admisă cererea pe care a formulat-o și au fost obligați pârâții să-i plătească diferențele de drepturi salariale reprezentând creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 1 octombrie 2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data plății efective.

Prin întâmpinare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu prin contestație se poate face înlăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, iar potrivit art. 405 alin. (1) C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, termen care potrivit alin. (2) începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

Pe fond, pârâții au solicitat respingerea contestației, susținând că se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, cu dispozitiv clar, respectiv, se urmărește schimbarea naturii juridice a drepturilor bănești acordate și a modalității de determinare a acestora.

Mai mult acordarea indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007.

A fost invocată și Decizia nr. 25/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în sensul că prevederile O.G. nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților; de asemenea că prin noua Lege a salarizării nr. 330/2009 s-a stabilit că drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) din art. 1 sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de lege, abrogându-se O.G. nr. 27/2006.

B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a invocat excepția tardivității contestației și excepția lipsei de interes, susținând că titlu executoriu a fost executat în totalitate, conform O.U.G. nr. 71/2009, iar pe fond s-a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 11/2016 din 6 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă,

s-a respins excepția tardivității formulării contestației și a lipsei de interes formulate de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a admis contestația formulată de petenta A., privitor la sentința civilă nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/90/2008, intimați fiind B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, B. și C.

S-a dispus lămurirea înțelesului dispozitivului sentinței civile nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, în sensul că tranșele de indexare menționate în hotărâre sunt și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut următoarele:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâți s-a reținut că este neîntemeiată, întrucât pârâții au efectuat plăți parțiale ale drepturilor pretinse de reclamanți în acord cu O.U.G. nr. 75/2008, O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011, Legea nr. 230/2011.

Valoarea de recunoaștere și începere voluntară a executării plăților parțiale nu depinde de temeiul în care s-au efectuat.

S-a apreciat că este relevant faptul că în legătură cu O.U.G. nr. 71/2009 Curtea Constituțională a stabilit că prin aceasta statul „nu refuză aplicarea hotărârilor judecătorești, ci, din contră, le recunoaște și își ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile și obiective stabilite în actul normativ contestat”- Decizia nr. 746 din 2 iunie 2011 (în același sens și Decizia nr. 384 din 1 octombrie 2013).

S-a stabilit așadar, că plățile efectuate în aplicarea O.U.G. nr. 71/2009 constituie o recunoaștere a debitului.

Or, în aceste condiții, se poate considera că prescripția a fost întreruptă în mod succesiv prin plățile parțiale efectuate, de la data fiecărei plăți începând să curgă un nou termen de prescripție în conformitate cu art. 17 din Decretul nr. 157/1958.

Și excepția lipsei de interes este de asemenea neîntemeiată, întrucât titlul executoriu care face obiectul prezentei contestații, deși a fost executat, conform chiar recunoașterii pârâților, nu a fost executat în totalitate, ci doar parțial, astfel încât se justifică interesul formulării contestației de față, interes care este legitim și actual.

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., „(…) dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281

se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (…)”.

Prin dispozitivul sentinței civile nr. 207/19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, pârâții au fost obligați-cu excepția D.-să acorde sumele necesare creșterii salariale cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul lunii decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 1 octombrie 2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective.

A fost respinsă acțiunea față de D. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a D., formulată de B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia civilă nr. 681/R/CM din 3 aprilie 2009 a aceleiași Curți a fost admis recursul formulat de B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și s-a modificat în parte sentința în sensul că s-a admis cererea de chemare în garanție a D., menținându-se în rest sentința recurată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că este discriminatorie prevederea legală din O.G. nr. 10/2007, prin care s-a acordat indexarea anuală doar pentru unele categorii de salariați bugetari, aspect care are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare între aceștia, fără ca pentru acest tratament să existe un scop legitim.

Cu privire la cererea de lămurire a înțelesului și întinderii dispozitivului, conform legilor de salarizare a magistraților, așa cum s-au succedat ele în timp, precum și actualului act normativ O.U.G. nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007, indemnizația de încadrare a judecătorilor este rezultanta valorii de referință sectorială înmulțită cu coeficientul de multiplicare. De vreme ce coeficientul de multiplicare variază în funcție de nivelul instanței la care funcționează magistratul, iar valoarea de referință sectorială rămâne constantă, conform anexei la O.U.G. nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, este evident faptul că procentele prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007 cu titlu de creșteri salariale se aplică la valoarea de referință sectorială.

Odată acordată o creștere salarială, aceasta rămâne inclusă în valoarea de referință sectorială.

Că este așa s-a constatat că rezultă și din prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008 în care se arată că valoarea de referință sectorială se majorează începând cu data de 1 aprilie 2008 cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007, iar începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectorială este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

Conform textului de lege menționat, creșterea de 2% se aplică, începând cu luna aprilie 2008, valorii de referință sectorială, componentă a indemnizației de încadrare, astfel cum aceasta a fost majorată, conform hotărârii judecătorești rămase irevocabile, prin adăugarea procentului de 18% la nivelul de referință sectorială existent la nivelul anului 2007, în raport de cele trei etape prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Aceste creșteri salariale au fost acordate petentei în raport de prevederile O.G. nr. 10/2007, instanțele apreciind că actul normativ trebuie aplicat tuturor bugetarilor, nu doar anumitor categorii, dat fiind scopul acestor creșteri - acela de acoperire a inflației pentru păstrarea puterii de cumpărare.

Curtea a constatat că O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, a prevăzut majorarea, în trei tranșe, a salariilor de bază. Actul normativ nu a prevăzut că aceste creșteri salariale vor fi eliminate la o dată ulterioară. Ca atare, odată operate creșterile salariale în bază, ele rămân incluse în indemnizația sau salariul de bază și pentru perioada ulterioară.

De altfel, în titlul executoriu al reclamantei s-a prevăzut expres că aceste creșteri salariale se fac „începând cu data de”, or dacă intenția judecătorului era de a acorda creșterile numai pentru anul 2007 ar fi folosit sintagma „pentru anul 2007”.

Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a stabilit că petenta beneficiază de creșterile salariale reglementate de O.G. nr. 10/2007 este o hotărâre constitutivă de drepturi, ce nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior. Atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit prin hotărâre judecătorească, s-a legiferat expres, căci pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se face numai prin legiferare.

În altă ordine de idei, curtea a reținut că susținerea pârâților referitoare la apariția unor noi legi de salarizare nu poate face obiect de analiză în prezenta contestație la titlu, deoarece este vorba despre acte normative ulterioare pronunțării titlului executoriu, acte care în mod evident nu au fost avute în vedere de instanțe la momentul respectiv.

Așa fiind, instanța a admis contestația formulată și a lămurit dispozitivul sentinței, în sensul că tranșele de indexare menționate în această sentință au fost și rămân incluse în îndemnizația de încadrare lunară.

Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de recurs

pârâții

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicitând a

dmiterea recursului

și modificarea sentinței recurate în sensul

respingerii contestației ca tardivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Recurenții susțin că

în mod greșit instanța de fond a respins excepția tardivității contestației la titlu, întrucât reglementarea prevăzută

O.U.G. nr. 71/2009 prin care s-a prevăzut suspendarea de drept a procedurilor de executare silită în intervalul de timp 2010-2016 nu este incidentă și asupra dispozițiilor art. 401

din V.C.P.C. O.U.G. nr. 71/2009 vizează doar proceduri concrete de executare a titlurilor executorii și nu alte dispoziții cu caracter general, care nu au legătură cu procedura execuțională civilă.

De altfel, consideră că nimic nu interzicea contestatoarei să solicite lămurirea titlului executoriu în termenul de trei ani de zile de la data emiterii acestuia.

Cum în materia dreptului muncii, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept și devin susceptibile de executarea silită, în raport de data nașterii dreptului la acțiune, respectiv 19 noiembrie 2008, data pronunțării sentinței civile nr. 207/F/CM și de data formulării contestației - anul 2016, a invocat excepția tardivității introducerii contestației, însă instanța de fond în mod greșit a respins-o, motiv pentru care solicită admiterea recursului, admiterea excepției invocate și respingerea pe fond a contestației ca tardiv formulată.

Printr-o altă critică recurenții - pârâți susțin că în mod greșit instanța de fond a admis contestația la titlu.

Instanța de fond a dispus reformarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, ce conține un dispozitiv cât se poate de clar, pârâții fiind obligați prin sentința civilă nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/90/2008 să acorde reclamantei sumele necesare creșterilor salariale conform O.G. nr. 10/2007, în cele trei etape, începând cu 01 ianuarie 2007 și până la 31 decembrie 2007, actualizate cu indicele de inflație.

Prin admiterea contestației s-a dispus schimbarea naturii juridice a drepturilor bănești ce au fost acordate, precum și modalitatea de determinare a acestora în raport de indemnizațiile de încadrare - aspecte sinonime cu reaprecierea probelor și a stării de fapt, cu atât mai mult cu cât în acțiunea de bază nu este prevăzut temeiul de drept care ar face ca indexările de 5%, 2% și 11% să-și producă efectele și după data de 31 decembrie 2007.

Mai mult decât atât, acordarea indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007.

În acest sens, prin Decizia nr. 80/2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-4 din O.G. nr. 10/2007, deoarece a constatat că - așa cum rezultă din prevederile art. 1 din acest act normativ - majorările salariale aplicate vizează doar anul 2007, fiind așadar un act normativ cu aplicabilitate limitată în timp.

În

aceste condiții, Curtea Constituțională, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate, deoarece textul legal criticat nu se mai afla în vigoare la data pronunțării deciziei.

Faptul că efectele indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 se limitează la anul 2007 este dovedit clar de legiuitor.

Astfel, în cursul anului 2008 a fost adoptat un alt act normativ prin care au fost indexate salariile magistraților și personalului auxiliar de specialitate, anume O.G. nr. 13/2008 privind creșterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2008, care la art. 1 alin. (1) statuează că: valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 27/2006privind salarizarea și

alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% fața de nivelul din luna decembrie 2007.

Deci, indexările prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 obținute prin hotărâri judecătorești se calculează la indemnizațiile de încadrare, doar pentru anul 2007, nefăcând parte din acestea.

Așa fiind, concluzia care se desprinde este aceea că nu se poate dispune plata în continuare, după data de 01 ianuarie 2008, a acestor indexări, deoarece temeiul legal în baza căruia contestatoarea a formulat această solicitare nu mai este în vigoare.

Solicitarea de includere a indexărilor în discuție în indemnizația de încadrare pe viitor este neîntemeiată și sub următorul aspect:

Prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011,pronunțată în Dosarul nr. x/2011 de la Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în compunerea legală pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a stabilit că:

„Dispozițiile O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică si magistraților. Obligatorie, potrivit art. 330

alin. (4) C. proc. civ.”

Prin urmare, în baza art. art. 330

alin. (4) C. proc. civ., dispoziții preluate în art. 517 alin. (4) C. proc. civ. solicită instanței de control judiciar ca la soluționarea recursului să facă aplicarea Deciziei nr. 25 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și să respingă ca neîntemeiate pretențiile formulate în acest sens.

Mai arată că începând cu data de 01 ianuarie 2010 a intrat în vigoare Legea - Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, „ Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului".

Alin. (2) al acestui text stabilește că începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de prezenta lege,iar art. 48 din lege prevede la pct. 7) că la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției.

De asemenea, art. 47 din lege a stabilit ca dată a intrării în vigoare a legii data de 1 ianuarie 2010, cu excepția dispozițiilor art. 49 - 52 și ale art. 4 alin. (1) din anexa nr. VI, care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării în M. Of. a legii.

Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2010 au fost aplicabile dispozițiile actului normativ menționat mai sus.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

Față de aceste dispoziții, includerea în indemnizația de încadrare brută lunară a. contestatoarei a creșterilor salariale de 5%, 2% și 11% este nelegală, indexările fiind acordate prin hotărâre judecătorească și nu prin actele normative la care se face referire expres prin art. 30 alin. (1) din Legea nr. 330/2009.

Soluția instanței de fond de a admite cererea contestatoarei și de a dispune ca indexările salariale să fie plătite și pe viitor este de natură să adauge la sentința civilă nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, contrar principiului legalității potrivit cu care hotărârile rămase irevocabile intră în puterea lucrului judecat și pot fi anulate sau schimbate numai pe calea contestației în anulare sau a revizuirii și numai pentru motivele expres prevăzute de lege.

Referirea instanței de fond la Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unor chestiuni de drept, nu are nicio legătură cu speța dedusă judecății, toată argumentația instanței supreme făcând trimitere la creșterile de 5%, 2% și de 11% care sunt luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraților. Instanța supremă nu analizează situația magistraților în activitate, deci chestiunea de drept tranșată în favoarea pensionarilor nu poate fi extinsă la o altă categorie de personal, așa cum în mod greșit a făcut instanța de fond.

Cererea de recurs formulată de pârâții B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București,Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea art. 304

C. proc. civ.

O primă critică se referă la faptul că în raport de prevederile art. 401

din V.C.P.C. și dispozițiile art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în mod greșit instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulării contestației la titlu.

În speță, titlul executoriu fiind reprezentat de o sentință executorie de la data pronunțării pe fond, petenta putea să formuleze contestația la titlu în termen de 3 ani de la data pronunțării sentinței, respectiv până la data de 19 noiembrie 2011.

Recurenții arată că în mod greșit prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a petentei. Titlul executoriu care face obiectul contestației a fost executat în totalitate, conform O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, astfel că petenta nu justifică un interes legitim și actual, având în vedere că titlul executoriu a fost deja executat.

Susțin că sentința recurată încalcă dispozițiile

art. 330

alin. (4) din V.C.P.C. conform cărora dezlegarea problemelor de drept care au făcut obiectul unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României.

Prin Decizia nr. 25 din 14 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în compunerea legală pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, a stabilit că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul - contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților.

Deși B. a invocat decizia menționată prin întâmpinare, prima instanță nu a ținut cont de aceasta. Totodată, B. nu a acordat procurorilor indexările prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 10/2007, cei care au beneficiat de aceste indexări, doar pentru anul 2007, fiind titularii unor creanțe recunoscute prin hotărâri judecătorești.

De asemenea, recurenții arată că cererea privind acordarea indexărilor salariale anterior menționate și pentru viitor, de la data pronunțării sentinței, constituie o chestiune de fond care nu a fost supusă analizei instanței în cadrul procesului, petenta neavând formulat un astfel de capăt de cerere. Prin urmare, nu poate fi analizată pe calea contestației la executare reglementată de art. 400 alin. (2) C. proc. civ.

Intimatul - pârât B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursurilor, în sensul respingerii contestației ca tardiv formulată, ca lipsită de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la criticile comune ambelor recursuri, dezvoltate cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate, urmând a fi respinse.

În speță, prin sentința nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și au fost obligați pârâții

B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București să acorde sumele necesare creșterii salariale cu 5% începând cu 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din martie 2007 și cu 11% începând cu 1octombrie 2007, față de nivelul lunii septembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu momentul nașterii dreptului și până la data plății efective. A fost respinsă acțiunea față de D. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a D., formulată de B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata - reclamantă

A. a formulat la data de 13 aprilie 2016, în temeiul art. 400 alin. (2) V.C.P.C., contestație la titlul reprezentat de sentința nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, solicitând lămurirea înțelesului dispozitivului acestei hotărâri în sensul că tranșele de indexare menționate în hotărâre sunt incluse în indemnizația de încadrare lunară.

Prin această procedură prevăzută de lege se pot doar clarifica, interpreta măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Aceasta procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce ar putea genera dificultăți de executare.

În cadrul contestației la titlu, instanța nu este îndreptățită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părți.

Înalta Curte constată că este nefondată critica conform căreia instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității contestației la titlu, invocată în ambele cereri de recurs.

Astfel,reține că titlul executoriu a fost emis în anul 2008, iar din anul 2008 și până în anul 2011, Statul Român a adoptat mai multe acte normative prin care s-a suspendat de drept orice cerere de executare a titlurilor executorii pronunțate în favoarea personalului din sectorul bugetar prin hotărâri judecătorești și prin care se introducea un sistem de executare a datoriilor prin plata unor tranșe anuale. Prima Ordonanță din 11 iunie 2008 (declarată neconstituțională la 12 mai 2009) a fost urmată de O.U.G. nr. 71/2009, care prevedea plata datoriilor în 3 transe anuale, în intervalul 2010-2012. În 2010, O.U.G. nr. 45/2010 a prevăzut ca plata sumelor datorate să se facă tot în 3 tranșe anuale, însă în intervalul 2012-2014. În fine, în decembrie 2011, Legea nr. 230/2011 a eșalonat plata pe 5 ani, în intervalul 2012-2016.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată și completată prin actele normative arătate, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009, în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Se poate observa ca atare, că aceste modificări legislative operate au prelungit termenul de acordare a drepturilor salariale, recunoscute creditorilor prin hotărâri executorii, de la 3 ani, la aproximativ 6 ani.

De asemenea, în mod corect a reținut curtea de apel faptul că pârâții au efectuat plăți parțiale ale drepturilor pretinse de reclamantă în acord cu

O.U.G. nr. 75/2008, O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011, Legea nr. 230/2011, iar aceste plăți reprezintă o recunoaștere a debitului.

Prin urmare, s

usținerea recurenților că hotărârea nu a fost pusă în executare în termenul prevăzut de art. 6 și 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă nu poate fi primită, atât în raport de faptul că prescripția a fost întreruptă în mod succesiv prin plățile parțiale efectuate de pârâți, de la data fiecărei plăți începând să curgă un nou termen de prescripție, cât și în raport de faptul că hotărârea respectivă, din anul 2008, nu era susceptibilă de executare silită pentru viitor, având în vedere că efectele actului normativ au fost suspendate de drept, fiind prorogat legal dreptul de a cere executarea silită.

De aceea, în mod legal curtea de apel a respins excepția tardivității contestației invocată de pârâți.

În mod corect, curtea de apel a constatat că dispozitivul

titlului executoriu constând în

sentința nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie,

impune

necesitatea unor lămuriri, în funcție de care să se realizeze executarea, în sensul că tranșele de indexare menționate în hotărâre sunt și rămân incluse în indemnizația de încadrare lunară.

Recurenții susțin că acordarea indexărilor prevăzute de O.G nr. 10/2007 se poate face doar pentru anul 2007, deoarece după data de 01 ianuarie 2008 temeiul legal în baza căruia contestatoarea a formulat această solicitare nu mai era în vigoare.

Contrar acestor susțineri, reclamanta

A. a dobândit, printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă, dreptul la creșterile salariale prevăzute de O.G.

nr. 10/2007

, aprobată prin Legea

nr. 231/2007

, cu modificările ulterioare, indexate în raport cu indicele de inflație la data plății efective, dreptul fiind eșalonat la plată până în anul 2016, dispunându-se efectuarea mențiunilor corespunzătoare privind majorările salariale în carnetul de muncă al petentei.

Dat fiind cele reținute de instanțe în cursul procesului de acordare a creșterilor salariale reglementate de O.G. nr. 10/2007, finalizat prin sentința ce constituie titlul executoriu a cărui lămurire s-a solicitat, concluzia curții de apel în sensul că odată operate creșterile salariale acestea rămân incluse în valoarea de referință sectorială, fiind incluse în indemnizația sau salariul de bază și pentru perioada ulterioară, este corectă.

Sentința nr. 207/F/CM din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, nu a fost anulată printr-o altă hotărâre judecătorească ori prin vreun act normativ ulterior, căci atunci când s-a dorit suprimarea unui drept, chiar dobândit printr-o hotărâre judecătorească, legiuitorul a făcut-o prin legiferarea expresă. Pierderea unui drept nu se poate deduce pe cale de interpretare, ci se impune prin legiferare. În consecință, această hotărâre irevocabilă trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, acest drept existând efectiv și permanent, lună de lună

Deși recurenții invocă Decizia

nr. 25

din 14 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, aceasta nu are însă ca efect anularea hotărârilor judecătorești pronunțate anterior, cu motivarea că nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia ele au fost pronunțate, din moment ce art. 517

alin. (2)

C. proc. civ. dispune că decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efect asupra hotărârilor judecătorești examinate, iar

alin. (4)

al aceluiași text stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe numai de la data publicării deciziei în M. Of. al României, astfel că

nu poate produce efecte decât pentru viitor și nu poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate.

În recursul declarat de pârâții

B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea se arată că

în mod greșit prima instanță a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantei, motivat de faptul că aceasta nu justifică un interes legitim și actual, având în vedere că titlul executoriu a fost deja executat.

Nici această critică nu este fondată, deoarece în mod corect curtea de apel a reținut că, deși titlul executoriu a fost executat, conform chiar recunoașterii pârâților, acesta nu a fost executat în totalitate, ci doar parțial, astfel că reclamanta justifică un interes legitim și actual în formularea contestației la titlu.

Totodată, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate de recurenții - pârâți

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea,

întrucât d

in motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile.

Astfel fiind, având în vedere temeiurile care preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge atât cererea de recurs formulată de pârâții B. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cât și cererea de recurs formulată de pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca nefondate.