ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 noiembrie 2012, reclamanții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâții P.A., V.C., S.I.C., T.V., L.G., P.D., D.D., B.E., V.D., V.A.K., A.E. și intervenientul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 1749/90/2007 cu restabilirea situației anterioare executării.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința sus-menționată, reclamanții din prezenta cauză, au fost obligați să plătească pârâților drepturile salariale, reprezentând indemnizația de 10% lunară din salariul brut, pe perioada noiembrie 2003-mai 2007. Sentința instanței de fond fiind definitivă și executorie, obligațiile cuprinse în aceasta au fost executate în luna octombrie 2007, fiind plătite sumele astfel cum au fost individualizate în cerere. Ulterior, prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 1749/90/2007, Curtea de Apel Pitești a admis recursul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a modificat sentința, iar pe fond a fost respinsă acțiunea.

Odată cu desființarea titlului executoriu, nu s-a statuat însă asupra restabilirii situației anterioare executării, acest lucru nefiind cerut în cauză. Pe cale de consecință, consideră reclamanții, se impune restituirea sumelor achitate în baza titlului executoriu, care a fost ulterior desființat, iar părțile trebuie repuse în situația anterioară. Judecătoria Râmnicu Vâlcea prin sentința civilă nr. 8388 din 13 noiembrie 2013 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

S-a reținut de către judecătorie că în cauza de față nu este vorba despre procedura executării silite, întrucât reclamanții au executat de bună voie titlul executoriu reprezentat de o sentință definitivă și executorie, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile deciziei nr. 5/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, privind competența de soluționare a unei cereri de întoarcere a executării silite. Prin sentința civilă nr. 155 din data de 31 ianuarie 2014, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea. Constatând ivit conflictul negativ de competență, tribunalul a dispus suspendarea din oficiu a judecații cauzei și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Pitești în vederea soluționării acestuia.

În considerentele acestei sentințe, tribunalul a reținut următoarele; În conformitate cu dispozițiile art. 404 C. proc. civ., în toate cazurile în care se desființează titlurile executorii sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 404 2 C. proc. civ. în cazul în care instanța judecătorească a desființat titlurile executorii sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării. În speță, odată cu desființarea titlului executoriu nu s-a statuat și asupra restabilirii situației anterioare executării, întrucât acest lucru nu s-a cerut în cauză.

Dispozițiile art. 404 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, în condițiile alin. (1) și alin. (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii. În cauza de față, tribunalul a reținut că Judecătoria Râmnicu-Vâlcea este competentă să soluționeze litigiului potrivit legii, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5 din 12 martie 2012 privind examinarea recursurilor în interesul legii declarate de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Colegiul de conducere ai Curții de Apel Galați, cu privire la interpretarea și aplicarea art. 404 alin. (3) C. proc.

civ., referitor la instanța competentă să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite și calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea cererilor având ca obiect întoarcerea executării silite formulate în temeiul art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. S-a mai reținut că prin această decizie pronunțată în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, s-a stabilit că instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare, este instanța de executare, respectiv judecătoria. Față de conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Pitești,prin decizia civilă nr. 170 din 12 martie 2014 a secției I civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Astfel potrivit deciziei nr. 5 din 12 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în recurs în interesul legii și a statuat obligatoriu că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare, este instanța de executare, respectiv judecătoria”. În raport de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe, Curtea de Apel Pitești, conform art. 22 C. proc. civ., a stabilit astfel competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, solicitând modificarea ei în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea. Criticile aduse hotărârii recurate vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 cu aplicarea art. 304 1 C. proc. civ.: Recurenții arată că obiectul cererii de chemare în judecată indicat în acțiune vizează întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă în Dosarul nr. 1749/90/2007, desființat ulterior executării benevole prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, care a modificat sentința și a respins acțiunea pe fond.

Solicitările de restituire a sumelor de bani sunt întemeiate pe dispozițiile art 404 1 și urm. C. proc. civ., anume pe instituția „întoarcerii executării” și pe dispozițiile art. 1635-art. 1637 C. civ. Astfel recurenții arată că potrivit primei norme sus­citate: „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare”. Recurenții învederează că titlul executoriu, fiind o hotărâre a primei instanțe Tribunalul Vâlcea, (pronunțată într-un litigiu de muncă), a fost executat în luna octombrie 2007 și că prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești nu s-a dispus restabilirea situației anterioare.

Astfel, întrucât executarea obligațiilor s-a efectuat de bunăvoie de către Ministerul Public, recurenții apreciază că în cauză este incidență situația prevăzută de art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căreia „dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. (1) și alin. (2), cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii”. Având în vedere dispozițiile exprese ale art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. c) din același cod, recurenții susțin că soluționarea cauzei revine Tribunalului Vâlcea, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În aceeași idee, recurenții mai învederează că dispozițiile deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, nu sunt incidente în speță, întrucât unitățile de parchet au executat în mod benevol dispozițiile unei hotărâri judecătorești, care ulterior a fost desființată, neavând loc o executare silită a obligațiilor, inițiată de către pârâții din prezenta cauză, și că această decizie are în vedere doar situația unei executări silite și nu benevole a unei obligații. Recurenții mai învederează că deși decizia menționată este obligatorie pentru instanțele judecătorești, în condițiile art. 330 7 C. proc. civ., acțiunea nu se încadrează sub aspectul competenței materiale ipotezei de mai sus, întrucât în cauză nu este vorba despre procedura executării silite, câtă vreme a fost executat de bunăvoie titlul executoriu.

Ca atare, în această situație, instanța competentă potrivit legii este tot instanța care a pronunțat titlul executoriu ulterior desființat, respectiv Tribunalul Vâlcea. Or, susțin recurenții pentru plata făcută de bunăvoie, dar nedatorată, recuperarea pe cale separată se poate face pe calea unei acțiuni de drept comun, motiv pentru care competența revine primei instanțe care a acordat drepturile bănești, ulterior desființate printr-o altă hotărâre, respectiv Tribunalului Vâlcea. Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, reține următoarele: Obiectul dedus judecății vizează întoarcerea executării efectuate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 609 din 25 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția civilă, în Dosarul nr. 1749/90/2007, desființat (ulterior executării benevole) prin decizia nr. 1740/R-CM din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești. Or, față de obiectul dedus judecății, în cauză sunt incidente dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, care prevede că; „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., instanța judecătorească competentă potrivit legii să soluționeze cererea de întoarcere a executării silite prin restabilirea situației anterioare este instanța de executare, respectiv judecătoria.” Astfel prin decizia sus evocată [obligatorie pentru instanțe în condițiile art. 330 alin. (4) C. proc. civ.] s-a reținut că din însăși reglementarea instituției întoarcerii executării, constând în repunerea părților în situația anterioară, în cadrul executării silite, rezultă, fără posibilitate de echivoc, că legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituții juridice, ce reprezintă de fapt o situație „simetric inversă executării săvârșite”, să îi fie incidente reglementările statuate în privința contestației la executare.

Că este așa, rezultă chiar din dispozițiile art. 404 1 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că: „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”. Art. 404 alin. (3) C. proc. civ., este cuprins în cartea a V-a, secțiunea a VI 1 -a introdusă prin O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea C. proc. civ., aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 219/2005. Textul art. 404 2 C. proc. civ., în întregul lui, reglementează competența instanței cu privire la soluționarea cererii de întoarcere a executării silite și modalitatea de sesizare a acesteia, fără a face distincție după cum executarea a fost benevolă sau silită.

Prin decizia sus evocată s-a mai statuat că „textul alin. (3) al art. 404 2 C. proc. civ. vizează o situație aparte de restabilire a situației anterioare pe calea unei acțiuni separate, doar în situațiile în care nu s-a dispus restabilirea situației anterioare în condițiile alin. (1) și alin. (2) ale art. 404 2 C. proc. civ. Ca atare, rezultă că, în aplicarea art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., cel interesat solicită restabilirea situației anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct.

Or, în condițiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a „Despre executarea silită”, secțiunea a VI 1 -a „Întoarcerea executării”, natura juridică a întoarcerii executării, astfel cum a fost definită atât în doctrină, cât și în literatura de specialitate, dar și în practica judiciară, „de executare silită în sens invers” determină și instanța competentă pentru soluționarea ei în acest caz, și anume instanța de executare, judecătoria, așa cum rezultă din dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse și din coroborarea prevederilor art. 404 2 alin. (1) C. proc. civ. cu reglementarea sus-arătată din cuprinsul art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., următoarele aspecte ce caracterizează instituția întoarcerii executării sunt esențiale în interpretarea textului de lege: a) Întoarcerea executării este în fapt o reluare a „drumului executării”, însă în sens invers, restabilirea situației anterioare executării săvârșite.

b) Cererea de întoarcere a executării silite, pe cale separată, este o cerere ce ține în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului. c) Întoarcerea executării își are sorgintea în executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desființat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituției întoarcerii executării și, implicit, caracterul de „contestație specială la executare” derivă din chiar executarea anterioară a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desființat, neavând astfel nici o relevanță materia juridică în care s-a pronunțat hotărârea desființată.

d) Stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluționarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestației la executare, impune aplicarea procedurii de soluționare prevăzute pentru contestația la executare, instituția-cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării care poate fi definită, astfel, ca o „contestație specială la executare”. e) Caracterul de contestație specială la executare atrage incidența dispozițiilor legale aplicabile contestației la executare, inclusiv a celor ce vizează competența materială a instanței. Pe cale de consecință, întrucât competența de încuviințare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., judecătoriei, ca instanță de executare, rezultă că, în virtutea principiului simetriei, competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanță de executare, potrivit dispozițiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse și a obiectului dedus judecății, fiind incidente dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 5 din 12 martie 2012 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, nici una din criticile recurenților nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul reclamanților Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea împotriva deciziei nr. 29 din 12 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2014.