ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2010

Asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1232 din 9 octombrie 2008, tribunalul Galați, secția civilă,

a respins ca nefondată acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, de

reclamantul F.M. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Galați și

Primăria Municipiului Galați.

Prin cererea inițială reclamantul a solictat

instanței să se dispună repunerea sa în termenul de formulare a notificării în

baza Legii nr. 10/2001, pentru ca ulterior, să își modifice cererea de chemare

în judecată (fila 46 fond), arătând că solicită obligarea pârâților să îi

acorde despăgubiri bănești în cuantum de 500.000 lei, conform O.U.G. nr. 81/2007,

H.G. nr. 527 din 19 aprilie 2006, H.G. nr. 250/2007 și Legii nr. 10/2001,

republicată, pentru imobilul ce a aparținut părinților săi și a fost preluat

abuziv de stat, după care, demolat, anterior anului 1989, imobil situat în Mun.

Galați, compus din 530 mp teren și construcție cu 8 camere; în prezent, pe

teren se găsește un bloc de locuințe.

Instanța de apel a apreciat apelul ca

nefondat, constatând că prima instanță în mod legal a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care reglementează

un termen de decădere, a cărui depășire atrage pierderea dreptului de a mai

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Totodată, curtea de apel a apreciat că

invocarea de către apelant a Deciziei nr. 73/1995 a Curții Constituționale,

este irelevantă în cauză deoarece, pe de o parte acaestă decizie a avut ca

obiect Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor

imobile cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, iar nu

Legea nr. 10/2001, actul normativ aplicabil cauzei de față.

Pe de altă parte, la art. 2 pct. 13 din

decizia menționată s-a reținut că în situația locuințelor care au fost preluate

de stst printr-un act administrativ ilegal, ori, pur și simplu, în fapt - deci,

fără titlu-, în condițiile inexistenței unei reglementări legale care să

constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului,

dreptul de prorpietate al persoanei fizice nu a fost desființat legal, astfel

încât, aceste imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere

într-o lege al cărei obiect îl reprezintă reglementarea situației juridice a

locuințelor trecute în proprietatea statului.

Drept urmare, instanța de apel a constatat că

la data formulării acțiunii de către reclamant, exista o reglementare specială

în materie privind restituirea imobilelor preluate abuziv de stat, Legea

10/2001, motiv pentru care s-a apreciat că în mod legal și temeinic prima

instanță a respins cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată,

motivat de nerespectarea dispozițiilor actului normativ special.

În termen legal, împotriva acestei decizii,

reclamantul a formulat recurs, fără a proceda la încadrarea motivelor în

ipotezele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În motivele căii de atac, recurentul susține

că decizia recurată este nelegală, având în vedere înscrisurile aflate la

dosarul cauzei.

Astfel, A.N.S. Direcția Județeană Galați,

prin adresa din 11 ianuarie 2007, i-a eliberat reprezentantului recurentului

copie legalizată a actului de vânzare cumpărare transcris din 17 iunie 1921,

din care rezultă că soții A.F. și M.F., părinții recurentului, au dobândit imobilul

din Galați, compus din construcție cu 8 încăperi și 530 mp teren.

Pe de altă parte, prin scrisoarea din 17

ianuarie 2007 D.I.T.L. din cadrul Primăriei Municipiului Galați i s-a comunicat

recurentului copie după foile matricole aferente anilor 1966-1975 din care

rezultă că autoarea sa, M.F. figura cu toate impozitele achitate.

Totdată, recurentul mai arată că prin

întâmpinarea formulată de Primăria Municipiului Galați, s-a susținut că

imobilul din Galați, a fost notificat și de către alte persoane decât M.F.,

anume N.P., M.D. și N.T.

Or, din înscrisurile cauzei, reiese că M.F. a

decedat, iar recurentul martin frei este plecat în germania din anul 1975, unde

locuiește și în prezent, având cetățenie germană.

Se mai precizează că arhiva familiei F. cu

privire la imobilul în litigiu a fost pierdută, iar înscrisurile depuse la

dosar au fost obținute cu mare greutate după anul 2006 și până în prezent.

Recurentul reproduce motivarea instanței de

apel cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 22 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001 și sancțiunea decăderii sale din dreptul de a mai solicita

măsuri reparatorii în justiție în natură sau prin echivalent, însă, arată că

având în vedere precizările Primăriei Municpiului Galați, anterior arătate,

faptul că a făcut dovada că dreptul de proprietate asupra imobilului a

aparținut autorilor săi, că imobilul respectiv nu a fost naționalizat și nici

nu a fost trecut în vreun alt mod în proprietatea statului, în prezent fiind

demolat, iar pe teren se găsește un bloc de locuințe ridicat ilegal, recurentul

susține că se impune admiterea recursului său și plata despăgubirilor pe care

le-a solicitat.

S-au anexat motivelor de recurs înscrisurile

la care a făcut referire în conținutul motivelor de recurs, înscrisuri ce se

regăseau deja la dosarul cauzei.

Intimații Consiliul Județean Galați și

Municipiul Galați au formulat întâmpinări prin care au solicitat menținerea

deciziei instanței de apel.

La termenul de azi, în ședință publică Înalta

Curtea a invocat nulitatea recrsului formulat de reclamant, date fiind

dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Față de obiectul cererii de chemare în

judecată, în raport de soluția primei instanțe, menținută prin decizia

pronunțată în apel, prin care acaesta a fost confirmată, urmare a respingerii

apelului ca nefondat, pentru considerentele prezentate în expozeul prezentei

decizii, se poate constata că prin motivele de recurs recurentul nu aduce

critici concrete la adresa deciziei ce face obiectul căii de atac.

Considerațiile sale rămân într-un plan mult

prea general, (susținându-se în esență dovedirea calității sale de persoană

îndreptățită, în accepțiunea legii speciale) și nicio susținere din motivele de

recurs nu are în vedere esența motivării instanțelor anterioare care au

stabilit că acesta, în raport de dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

este decăzut din dreptul de a mai formula cerere în instanță prin care să

solicite măsuri reparatorii prin echivalent (așa cum și-a modificat cererea de

chemare în judecată), având în vedere că dispozițiile legii speciale înlătură

normele dreptului comun.

Așa cum s-a arătat, instanțele de fond au

reținut că urmare a pasivității recurentului sau a omisiunii sale de a formula

notificare în termenul legal, acesta se află în situația în care însuși dreptul

său de proprietate s-a stins, efect exctinctiv decurgând din aplicarea

dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Referitor la acest raționament, recurentul nu

formulează vreo critică de nelegalitate, motivele sale de recurs neindicând, de

altfel, vreuna dintre ipotezele de la art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, Înalta Curte constată că cele susținute cu titlu de motive de recurs,

nici nu sunt susceptibile de încadrare în tezele acestui text.

Împrejurarea că acesta a procurat cu

dificultate înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, nu are

relevanță pentru omisiunea sa de a formula notificare în termenul legal,

întrucât Legea nr. 10/2001 a permis ca actele doveditoare să poată fi depuse la

momentul obținerii lor, însă, pentru aceasta era necesar ca recurentul să-și fi

conservat beneficiul posibilității de solicitare a măsurilor reparatorii în

natură sau în echivalent, prin formularea notificării în termenul prevăzut de art.

22 alin. (1) din Lege.

Cum prin motivele de recurs, partea

nemulțumită de soluția pe care o atacă este ținută a-și conforma conduita

procesuală la normele imperative ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., fiind

astfel îndrituită la a susține numai critici de nelegalitate care se încadrează

sau pot fi încadrate în tezele instituite prin textul invocat, critici prin

care se combat argumetele expuse de instanță prin considerentele deciziei ce

face obiectul recursului, Înalta Curte constată că recurentul și-a încălcat

aceste obligații procedurale, astfel că devine incidentă sancțiunea nulității

căii de atac reglementată de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., sens în care se

va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul

F.M., împotriva Deciziei civile nr. 147/ A din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel

Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29

ianuarie 2010.