ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1821/2016

Decizia nr. 1821/2016

Ședința publică de la

3 noiembrie 2016

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă, reclamanta SC A. SA, a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA, la plata sumei de 204.064,73 lei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 306/C/2015 din 27 mai 2015 a respins excepția lipsei de interes a reclamantei reconvenționale invocată de pârâta reconvențională SC A. SA; a respins acțiunea principală formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtei SC B. SA, reprezentată de administrator judiciar SC C. SPRL - Filiala Bihor; a admis acțiunea reconvențională precizată formulată de reclamanta reconvențională SC B. SA împotriva pârâtei reconvenționale SC A. SA și pe cale de consecință; a constatat că pe perioada 30 iunie 2008 -31 decembrie 2009 antecesoarea pârâtei reconvenționale (fosta SC D. SRL) a folosit la facturare un preț mai mare decât înțelegerea părților, respectiv în loc de facturare a unui preț unitar de 5 lei/mp/lună+T.V.A., s-a aplicat un preț de 7,2 lei, respectiv 7 lei/mp/lună+T.V.A. și a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta reconvențional a solicitat să se constate că pe perioada 30 iunie 2008, 31 decembrie 2009 antecesoarea pârâtei reconvențional a folosit la facturare un preț mai mare decât înțelegerea părților, respectiv în loc de facturare a unui preț de 5 lei/mp/lună +T.V.A. s-a aplicat un preț de 7,2 lei, respectiv 7 lei/mp/lună +T.V.A.

În conformitate cu art. 111 alin. (1) din V.C.P.C., orice parte interesată poate promova o acțiune in constatate cu privire la o anumită stare de fapt. Având în vedere că între părți s-au derulat raporturi civile privind vânzare de bunuri și închiriere în baza cărora s-au efectuat plăți, reclamanta reconvențional, față de precizarea de acțiune, justifică legitimitate procesuală activă și implicit interesul de a se constata anumită stare de fapt.

În ceea ce privește examinarea pe fond a cererilor, instanța a reținut că reclamanta reconvențional, printr-o precizare de acțiune, a învederat instanței că a recuperat sumele de bani pe calea executării silite, aspecte față de care instanța a respins ca lipsită de obiect și de interes cererea principală formulată de către reclamanta SC A. SA.

În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză și contraexpertiză administrat în cauză s-a stabilit că antecesoarea pârâtei reconvențională fosta SC D. SRL a facturat o sumă mai mare față de înțelegerea părților, considerente față de care in baza art. 111 din V.C.P.C., instanța a admis acțiunea reconvențională și pe cale de consecință : a constatat că pe perioada 30 iunie 2008-31 decembrie 2009 antecesoarea pârâtei reconvenționale (fosta SC D. SRL) a folosit la facturare un preț mai mare decât înțelegerea părților, respectiv în loc de facturare a unui preț unitar de 5 lei/mp/lună+T.V.A., s-a aplicat un preț de 7,2 lei, respectiv 7 lei/mp/lună+T.V.A.

În baza art. 275 din V.C.P.C. instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recalificat în apel, pârâta reclamantă reconvențional SC B. SA, prin administrator special E. și prin administrator judiciar SC C. SPRL.

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 74/C/2016/A din 08 martie 2016 a admis apelul formulat de pârâta SC B. SA prin administrator special E. și prin administrator judiciar SC C. SPRL, a schimbat în parte încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2013 în sensul că a respins excepția tardivității formulării precizării cererii reconvenționale.

A fost anulată în parte sentința, cu privire la cererea reconvențională și cheltuielile de judecată și, evocând fondul, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiunea reconvențională. A fost admisă cererea reconvențională precizată formulată de pârâta reclamantă reconvențional SC B. SA și a fost obligată pârâta reconvențional SC A. SA să restituie reclamantei reconvențional SC B. SA în insolvență, suma de 173.657,71 lei încasată necuvenit pe perioada 30 iunie 2008 - 31 decembrie 2009, cu dobânda legală calculată asupra acestei sume, cu începere de la data încasării necuvenite și până la data restituirii efective; a fost obligată pârâta reconvențional SC A. SA să plătească reclamantei reconvențional SC B. SA cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantum de 13.195 lei; au fost menținute celelalte dispoziții ale Încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2013 și ale sentinței nr. 306/C din 27 mai 2015.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că susținerile apelantei privind greșita admitere a excepției tardivității depunerii precizării acțiunii reconvenționale, sunt întemeiate.

Instanța de apel a constatat că reclamanta reconvențional a înlocuit cererea în constatare (primul capăt de cerere) cu o cerere pentru realizarea dreptului, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 V.C.P.C. și că față de dispozițiile textului de lege arătat cererea sa nu poate fi considerată drept o modificare a cererii reconvenționale.

În consecință, constatând că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității depunerii cererii precizatoare a cererii reconvenționale, instanța de apel, admițând apelul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2013, a schimbat-o în parte în sensul respingerii excepției tardivității precizării de acțiune reconvențională. Totodată, constatând că în mod greșit instanța de fond nu a procedat la analizarea pe fond a cererii reconvenționale precizate, în temeiul art. 297 V.C.P.C., instanța de apel a anulat în parte sentința atacată, cu privire la soluția dată cererii reconvenționale și a procedat la examinarea pe fond a acestei cereri, astfel cum a fost precizată.

Examinând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire la precizarea cererii reconvenționale, instanța de apel a constatat că este neîntemeiată, considerând precizarea de acțiune doar o înlocuire a acțiunii în constatare cu cea în realizare și raportându-se la data de 22 iunie 2011, data formulării cererii reconvenționale, termenul de prescripție de trei ani nu era împlinit.

Pe fondul cererii, după administrarea probatoriului, instanța de apel a constatat că cererea reconvențională precizată este fondată, reținând că prețul care trebuia utilizat de antecesoarea pârâtei reconvențional este de 5 lei/mp/lună+T.V.A., începând cu data de 07 august 2007, pentru 1.500 mp schelă, și de 2 euro/mp/lună +T.V.A. pentru restul cantității de schelă închiriată și că, așa cum rezultă din cuprinsul facturilor emise de pârâta reconvențional, începând cu data de 30 iunie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, aceasta a facturat întreaga cantitate de schelă închiriată la prețul unitar de 7,2 lei + T.V.A., sau 7 lei+T.V.A. De asemenea, din expertizele efectuate în cauză s-a stabilit că antecesoarea pârâtei reconvențională, fosta SC D. SRL, a facturat o sumă mai mare față de înțelegerea părților, raportul de contraexpertiză stabilind că totalul sumelor încasate în plus de către pârâta reconvențional este de 173.657,71 lei, instanța de apel însușindu-și conținutul raportului de contraexpertiză judiciară.

În privința dispoziției instanței de fond privind compensarea cheltuielilor de judecată, instanța de apel a apreciat-o ca fiind nelegală, a anulat-o și, evocând fondul, față de prevederile art. 274 C. proc. civ. și soluția ce s-a dat în cauză asupra cererii reconvenționale, a obligat pârâta reconvențional să plătească reclamantei reconvențional cheltuieli de judecată în primă instanță în cuantum de 13.195 lei reprezentând onorarii expertiză și contraexpertiză contabilă.

Împotriva acestei decizii

reclamanta

SC A. SA a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că în condițiile în care Tribunalul nu a fost investit cu cererea pentru restituirea sumei de 173.657,71, nici instanța de apel nu era în drept să facă aplicarea dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că nu subzistă ipoteza reglementată de acest text de lege și în mod nelegal instanța de apel s-a investit cu o cerere care nu a constituit obiect de judecată în prima instanță.

Recurenta susține că în mod greșit cererea de restituirea a sumei de 173.657,71 lei a fost calificată de instanța de apel ca fiind o cerere precizatoare, apreciindu-se ca fiind incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., în realitate, cererea în discuție reprezintă o modificare a cererii reconvenționale.

În opinia recurentei, instanța de apel în mod nelegal a apreciat că SC B. SA „a înlocuit cererea în constatare (primul capăt de cerere) cu o cerere în realizarea dreptului (…)” în condițiile în care reclamanta reconvențională nu a înlocuit nimic, aspect ce rezultă din dispozitivul deciziei atacate unde se menține soluția primei instanțe „constată că pe perioada 30 iunie 2008-31 decembrie 200… a folosit la facturare un preț mai mare (…)”.

Recurenta consideră că în mod nelegal și netemeinic s-a soluționat fondul cererii prin decizia atacată, întrucât deși invocate în cuprinsul considerentelor, răspunsurile expertizei la obiecțiuni au fost ignorate cu desăvârșire și la fel de nelegal instanța de apel a apreciat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 993 și art. 994 C. civ., întrucât solicitarea obligării la plata sumei de 173.657,71 lei, în sarcina reclamantei, reprezintă o modificare de cerere, nicidecum o precizare a acesteia.

Recurenta subliniază că prin raportul de contraexpertiză, însușită de instanța de apel, s-a concluzionat că suma achitată în plus de SC B. SA este de 37.129,29 lei, nicidecum de 173.657,71 lei cum nelegal și netemeinic s-a stabilit.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a Deciziei recurate, respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 306/c/2015 a Tribunalului Bihor.

Analizând recursul din perspectiva criticilor invocate și încadrate de Înalta Curte în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat avându-se în vedere următoarele considerente:

Întreaga argumentare a recurentei - reclamante privind precizarea cererii reconvenționale ca fiind cerere de modificare, va fi înlăturată.

Înalta Curte arată că potrivit art. 84 și art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a clarifica și califica cererile părților în funcție de conținutul acestora și intenția lămurită a părților.

Se constată că, după efectuarea raportului de expertiză, reclamanta reconvențională prin cererea precizatoare a precizat primul capăt din cererea reconvențională în sensul că a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale la restituirea sumelor reținute în plus de către antecesoarea pârâtei reconvenționale (fosta SC D. SRL) prin facturarea în perioada 30 iunie 2008-31 decembrie 2009 a unui preț mai mare decât înțelegerea părților.

Astfel încât, în mod corect a constatat instanța de apel că reclamanta reconvențională a înlocuit cererea în constatare (primul capăt de cerere) cu o cerere pentru realizarea dreptului, fiind pe deplin incidente dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., iar cererea nu poate fi considerată drept o modificare a cererii reconvenționale.

Critica recurentei în sensul că în mod nelegal a fost obligată reclamanta la plata sumei de 173.657,71 lei, fără a se avea în vedere concluziile expertizei la răspunsul la obiecțiunile din 16 martie 2015, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 993 și art. 994 C. civ., este fondată.

În cauză este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că în speță nu se regăsește prima ipoteză prevăzută de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., însă deși instanța de apel a valorificat expertizele efectuate în cauză nu a avut în vedere și concluziile expertului la răspunsurile privind obiecțiunile la raportul de expertiză, din care rezultă că pârâta a efectuat plata în plus a sumei de 37.129,29 lei.

Plata nedatorată reprezintă acel fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată și fără intenția de a plăti pentru altul.

Dreptul de a cere restituirea plății nedatorate este consacrat expres de art. 993 C. civ., respectiv art. 994 C. civ., iar pentru a fi incidentă trebuie îndeplinite mai multe condiții, printre care și aceea de a exista o plată.

Ori, deși instanța de apel reține că prețul care trebuia utilizat de antecesoarea pârâtei reconvențional este de 5 lei/mp/lună+T.V.A., începând cu data de 07 august 2007, pentru 1.500 mp schelă și de 2 euro/mp/lună+T.V.A. pentru restul cantității de schelă închiriată și că din cuprinsul facturilor emise de pârâta reconvențional, rezultă că începând cu data de 30 iunie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009, aceasta a facturat întreaga cantitate de schelă închiriată la prețul unitar de 7,2 lei + T.V.A., sau 7 lei+T.V.A., în mod eronat a stabilit să se restituie reclamantei reconvențional SC B. SA suma de 173.657,71 lei, fără a înlătura concluziile raportului de expertiză ce contravin răspunsului la obiecțiuni și a avea în vedere că

pârâta a efectuat plata în plus a sumei de 37.129,29 lei

, așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiuni, fila 259 dosar fond.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată în sensul că

va obliga reclamanta SC A. SA la restituirea sumei de 37.129,29 lei cu dobânda legală calculată asupra acestei sume, cu începere de la data încasării necuvenite și până la data plății efective.

Față de soluția admiterii în parte cheltuielile de judecată vor fi calculate în funcție de capetele de cerere admise, astfel încât va o

bliga reclamanta SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată în fond în cuantum de 3.031,73 lei și în apel în cuantum de 1515,86 lei către pârâta SC B. SA prin administrator judiciar SC C. SPRL.

Vor fi menținute în rest dispozițiile deciziei recurate.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. va fi obligată

intimata pârâtă SC B. SA prin administrator judiciar SC C. SPRL la plata sumei de 1.026,14 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, taxa judiciară de timbru, către recurenta reclamantă SC A. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă

SC A. SA

împotriva Deciziei nr. 74/C/2016/A din 8 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte decizia recurată în sensul că:

Obligă reclamanta SC A. SA la restituirea sumei de 37.129,29 lei cu dobânda legală calculată asupra acestei sume, cu începere de la data încasării necuvenite și până la data plății efective.

Obligă reclamanta SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată în fond în cuantum de 3031,73 lei și în apel în cuantum de 1.515,86 lei către pârâta SC B. SA prin administrator judiciar SC C. SPRL.

Menține în rest dispozițiile deciziei recurate.

Obligă intimata pârâtă SC B. SA prin administrator judiciar SC C. SPRL la plata sumei de 1.026,14 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către recurenta reclamantă SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 noiembrie 2016.