ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1993/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 22 septembrie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanței rezoluțiunea contractului de furnizare și asistență sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 și a contractului de furnizare și asistență sistem control acces nr. 1204 din 2 aprilie 2014.

A mai solicitat repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte, prin restituirea integrală a prestațiilor, obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune interese, și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferența de preț neachitat, conform facturilor emise în temeiul contractelor încheiate.

Prin sentința nr. 175 din data de 16 iunie 2016, Tribunalul Bihor a respins cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., având ca obiect rezoluțiune contract.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională S.C. B. S.R.L și, în consecință, a obligat pe reclamanta-pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 23.851,84 RON în favoarea pârâtei-reclamante reconvenționale S.C. B. S.R.L., cu titlu de diferență de preț contractual.

A obligat pe reclamanta-pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 11.217,59 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei-reclamante reconvenționale S.C. B. S.R.L.

Împotriva acestei hotărârii a formulat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii introductive, astfel cum a fost formulată și respingerii, ca neîntemeiate, a cererii reconvenționale.

Prin decizia civilă nr. 154/C/2019-A din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. și a dispus rezoluțiunea contractului nr. x din data de 23 septembrie 2013, încheiat între cele două părți.

A obligat pârâta la plata sumei de 42.748,38 RON reprezentând daune, în favoarea reclamantei.

A respins cererea de rezoluțiune a contractului nr. x din data de 2 aprilie 2014 și restul pretențiilor solicitate de către reclamantă.

A respins, ca rămasă fără obiect, cererea reclamantei reconvenționale S.C. B. S.R.L. de obligare a pârâtei reconvenționale S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2.627,39 RON.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 iunie 2019.

În cadrul recursului formulat, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele materiale prevăzute de art. 1707-1718 C. civ., respectiv art. 1254 C. civ., întrucât, deși a reținut că turnichetul este elementul lipsă care determină o funcționalitate degradată a sistemului, a apreciat, totuși, că se impune rezoluțiunea contractului, fără a dispune și restituirea sistemului livrat către recurentă.

A considerat că instanța de apel a greșit reținând că sistemul achiziționat nu putea fi utilizat, în aceleași condiții, fără turnichet, deoarece terminalul de rezervă doar scanează cartela de acces, pe când terminalul principal, având în componență și turnichetul, are, în plus, componenta mecanică de permitere a accesului persoanelor.

Recurenta a arătat că viciul invocat, constând în unele blocaje ale turnichetului, nu poate fi apreciat ca fiind atât de grav, încât să impună aplicarea celei mai grave sancțiuni prevăzute de legiuitor, rezoluțiunea.

Astfel, în măsura în care sistemul este funcțional și este utilizat și în prezent, chiar în lipsa turnichetului, a apreciat că nu se poate reține că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru vicii, prevăzută de art. 1714 din C. civ.

A considerat eronat argumentul instanței de apel, în sensul că gravitatea viciilor trebuie să facă bunul de neîntrebuințat ori să-i micșoreze în mod substanțial utilitatea, aprecierea îndeplinirii condiției gravității fiind raportată la folosința prevăzută de cumpărător.

În speță, destinația sistemului achiziționat a fost stabilită prin contract, recurenta precizând că, ceea ce s-a prezentat și vândut nu a fost un sistem perfect, ci un sistem care presupunea atât intervenția umană, cât și utilizarea terminalului de rezervă.

O altă critică de nelegalitate subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este cea prin care s-a susținut încălcarea de către instanță a principiului restabilirii situației anterioare, consacrat de art. 1254 alin. (3) din C. civ., care prevede că, în cazul în care contractul este desființat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestațiile primite, potrivit prevederilor art. 1639-1647 C. civ., chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu.

A precizat că, în cauză, instanța a dispus restabilirea situației anterioare, obligând recurenta să restituie contravaloarea sistemului, însă nu a dispus și restituirea prestației executate de aceasta, lăsând nesoluționată aceasta chestiune, în ciuda faptului că societatea A. S.R.L. exploatează sistemul și în prezent, potrivit destinației pentru care l-a achiziționat.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac formulate de recurentă, ca nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, magistratul-asistent raportor considerând recursul declarat ca fiind admisibil.

Prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 14 mai 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat recurenta-reclamantă și a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 din Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României - Partea I nr. 311 din 14 aprilie 2020.

Prin rezoluția din data de 21 mai 2020, Înalta Curte, constatând încetarea efectelor Decretelor nr. 195/2020 și nr. 240/2020 privind instituirea și, respectiv, prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, a dispus repunerea cauzei pe rol și a fixat termen în ședința publică din data de 15 octombrie 2020, pentru reluarea judecății.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

În cauza de față, intimata-reclamantă a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile referitoare la răspunderea pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute, solicitând instanței să dispună rezoluțiunea a două contracte încheiate cu recurenta-pârâtă, repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două contracte, prin restituirea integrală a contravalorii bunurilor achiziționate, și obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune interese.

Prin cererea reconvențională formulată în cauză, recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferența de preț neachitat, conform facturilor din Anexa 1, emise în temeiul contractelor încheiate.

Motivele de recurs formulate de recurentă, circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează, exclusiv, soluția pronunțată de instanța de apel cu referire la contractul de furnizare și asistență sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013, având ca obiect achiziția, de către intimata-reclamantă, a două programe de calculator, respectiv o aplicație de salarizare și o aplicație de pontaj, precum și a patru echipamente, respectiv un terminal de prezențe proximitate, un turnichet cu terminal control acces, un terminal prezențe palmar și un card proximitate personalizat.

Prin contractul menționat, recurenta, în calitate de furnizor s-a angajat să instaleze și să pună în funcțiune sistemele, precum și să asigure garanția echipamentelor timp de 12 luni de la data expedierii (instalării).

Potrivit situației de fapt, lămurită de instanțele de fond în baza probelor administrate în ambele faze procesuale, problemele de funcționare ale sistemului au fost, în esență, generate de mecanica și electronica turnichetului, deoarece acesta nu funcționa în permanență corect (furniza unele date în mod eronat), astfel că, pontajele introduse în mod automat în sistem produceau consecințe negative în cascadă, calculul numărului de ore de muncă prestate de fiecare salariat era eronat, calculul salariilor datorate salariaților era eronat, inclusiv declarațiile aferente prevăzute de legislația fiscală.

Datorită incendiului produs, expertul nu a putut stabili, procentual, în ce măsură sistemul a funcționat la parametrii conveniți și în ce măsură sistemul a funcționat defectuos, însă, deoarece terminalul de rezervă nu este identic cu cel principal, respectiv cu turnichetul, lipsindu-i componenta mecanică de permitere succesivă a accesului câte unei persoane, instanța de apel a apreciat că sistemul achiziționat nu putea fi utilizat în aceleași condiții de către reclamantă, fără turnichet, deoarece terminalul de rezervă doar scanează cartela de acces, pe când turnichetul are, suplimentar, componenta mecanică de permitere a accesului persoanelor.

A considerat instanța de apel, în analiza situației de fapt, că sistemul achiziționat îndeplinea scopul pentru care a fost cumpărat doar prin utilizarea turnichetului, întrucât, fără acesta, accesul și ieșirea persoanelor putea interveni, înăuntrul, respectiv în afara fabricii, în mod necontrolat, aspect care determina un calcul eronat al orelor de muncă și al salariilor ori generarea declarațiilor fiscale în mod greșit.

Fiind vorba despre un echipament care a provocat disfuncționalitățile invocate de către apelantă, respectiv turnichetul, viciile acestuia nu puteau fi descoperite la data predării de către un cumpărător prudent și diligent, fără asistență de specialitate.

Urmare interpretării ansamblului probator, în raport cu dispozițiile art. 329 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că viciile sistemului existau la momentul achiziționării acestuia.

În concluzie, a stabilit că sistemul vândut prin contractul de furnizare și asistență sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 oferă o funcționare degradată, raportat la scopul pentru care a fost achiziționat de către intimata-reclamantă, datorită viciilor ascunse ale unui echipament integrat în sistem (turnichetul), vicii de o gravitate suficient de mare cât să atragă răspunderea intimatei și aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 1710 C. civ.

Recurenta-pârâtă susține, sub un prim aspect, că instanța de apel a aplicat în mod greșit și nelegal prevederile art. 1707-1718 C. civ., deoarece, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se reține răspunderea pentru vicii a recurentei, a aplicat, în mod greșit, sancțiunea cea mai gravă, constând în rezoluțiunea contractului, cu toate că, natura și gravitatea viciului constatat nu justifica aplicarea acestei sancțiuni.

Pe de o parte, Înalta Curte subliniază faptul că elementele referitoare la întrunirea condițiilor răspunderii civile pentru vicii ascunse și, respectiv, natura și gravitatea viciului ascuns fac parte din starea de fapt incidentă în speță, configurată de instanța de apel, în baza probelor administrate.

Ca atare, Înalta Curte, învestită fiind cu examinarea căii de atac a recursului, nu poate proceda la o reanalizare a acestor elemente de temeinicie ale deciziei recurate, deoarece judecata în recurs este limitată strict la verificarea aspectelor de legalitate ale judecății din apel.

Astfel, se pune problema dacă, în raport cu aspectele ce compun situația de fapt incidentă în cauză, instanța de apel putea să aplice oricare dintre sancțiunile prevăzute de dispozițiile art. 1710 C. civ.

Referitor la efectele garanției pentru vicii ascunse, prevederile art. 1710 alin. (1) C. civ. stabilesc că, în temeiul obligației de garanție contra viciilor, cumpărătorul poate obține, după caz: a) înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia; b) înlocuirea bunului vândut cu un bun de același fel, însă lipsit de vicii; c) reducerea corespunzătoare a prețului; d) rezoluțiunea vânzării.

În condițiile în care, prin acțiunea introductivă, intimata-reclamantă a solicitat, în mod expres, pronunțarea rezoluțiunii întregului contract, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este corectă, fiind dată cu respectarea principiului disponibilității părților și a limitelor judecății în apel.

În acest sens, consecutiv reținerii de către instanța de apel că:

"sistemul vândut prin contractul de furnizare și asistență sisteme nr. 826 din data de 23 septembrie 2013 este unul care oferă o funcționare degradată raportat la scopul pentru care a fost achiziționat de către apelantă datorită viciilor ascunse grave ale unui echipament integrat în sistem", este corectă soluția pronunțată, prin care s-a dat curs cererii de rezoluțiune a intimatei-reclamante.

În raport cu limitele învestirii, apreciind asupra naturii și gravității viciului ascuns, ca element de fapt ce caracterizează speța, instanța de apel a considerat că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1711 C. civ. (care prevede că, în situația în care doar unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii, și acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, contractul se desființează numai în parte, potrivit dispozițiilor art. 1710), ci a pronunțat rezoluțiunea întregului contract, reținând că echipamentul afectat de vicii ascunse:

"este integrat în întregul sistem achiziționat, fiind un bun principal al acestuia.".

În consecință, Înalta Curte va respinge critica mai sus analizată, apreciind că este neîntemeiată.

În ceea ce privește critica privind neaplicarea sau greșita aplicare a dispozițiilor art. 1254 C. civ., care reglementează principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum), se constată că, astfel cum a observat și instanța de apel, prin cererea reconvențională, recurenta-pârâtă a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 23.851,84 RON, reprezentând diferența de preț neachitat, conform facturilor emise în temeiul contractelor încheiate.

În acest condiții, instanța de apel era ținută de respectarea principiului disponibilității în procesul civil, a limitelor învestirii și a limitelor judecății în apel, sens în care, contrar argumentelor recurentei, nu putea pronunța o soluție prin care să dispună altceva decât s-a solicitat de către recurentă, prin cererea reconvențională.

Cu alte cuvinte, în măsura în care a apreciat necesară aplicarea sancțiunii rezoluțiunii întregului contract, ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 1714 C. civ., instanța de apel nu putea dispune, fără a fi învestită, restituirea de către reclamantă a echipamentelor primite de la recurentă, în temeiul contractului rezolvit, critica fiind neîntemeiată.

În consecință, în baza considerentelor anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/C/2019 - A din 25 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 154/C/2019 - A din 25 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2020.