ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1509/2016

Decizia nr. 1509/2016

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 810 din 28 iunie 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive privind pe E., F., SC A. SA și SC B. SA; a respins cererea principală formulată de reclamantul C. în contradictoriu cu pârâții D., E., F., SC A. SA, G., H., I., J., K. și intervenientele D., L.; a respins cererea de intervenție forțată formulată de reclamant, precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele D. și L., ca fiind introduse împotriva unor persoane fără calitate procesuală; a disjuns judecarea cererii privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1999 privind 50,978% acțiuni SC B. SA, încheiat între M. și SC A. SA și a prorogat pronunțarea asupra excepției necompetenței materiale a acestei instanțe de soluționare a cererii, cuprinse atât în cererea principală, cât și în cererea de intervenție în interes propriu.

Prin Decizia civilă nr. 233/A din 3 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul declarat de apelantul reclamant C., a desființat sentința civilă nr. 810/2000 și a trimis cauza la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a acțiunii reclamantului, constatând că pârâtele E., N., SC B. SA și SC A. SA au calitate procesuală pasivă; a menținut dispoziția din sentință privind disjungerea judecării cererii referitoare la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare din 1999; a disjuns judecarea apelului declarat de D. și L., fixând termen la 20 iunie 2011 cu citarea părților.

În vederea soluționării apelului disjuns, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a format prezentul Dosar, cu nr. x/2/2001 (nr. vechi x/2001).

Prin încheierea din ședința publică din 06 martie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a dispus suspendarea judecății în baza art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2001 al Curții Supreme de Justiție, reținând că Dosarul nr. x/1998 (în care se pronunțase sentința atacată cu apel) este atașat la Dosarul Curții Supreme de Justiție nr. x/2001.

Prin încheierea din 17 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a menținut măsura suspendării judecății cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. x/2/2001 (nr. vechi x/2001), în baza art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2001 al Curții Supreme de Justiție, reținând că dosarul a fost repus pe rol din eroare, în vederea soluționării unei cereri de îndreptare a erorii materiale formulate de C.

Prin Decizia nr. 806 din 04 februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamantul C. împotriva încheierii din 06 martie 2002 și a încheierii din 17 septembrie 2003 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2001, pe care le-a casat și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că suspendarea judecății s-a dispus fără ca măsura să fie motivată în considerentele încheierii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. S-a mai reținut că recurentul nu a formulat vreo cerere de renunțare la judecată, conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ., astfel că în mod greșit nu s-a dispus citarea sa la termenul din 06 martie 2002.

După reluarea judecății, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a dispus suspendarea soluționării apelului, prin încheierea din 14 septembrie 2005, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a reținut în considerentele acestei încheieri, că Dosarul nr. x/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost soluționat irevocabil, acesta având atașat Dosarul nr. x/1998, necesar pentru soluționarea prezentei cauze.

Prin Decizia

civilă nr. 494/A din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

în majoritate, în complet de divergență, s-a constatat perimat apelul declarat de apelantele interveniente D. și L., împotriva sentinței civile nr. 810 din 28 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. x/1998, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. și intimații pârâți SC A. SA, SC B. SA, E. și N.

Reținând dispozițiile art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a arătat că, în cauză, judecata s-a suspendat la data de 14 septembrie 2005 în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Conform înscrisurilor depuse la dosar, cauza nr. x/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost soluționată prin Decizia nr. 4398 din 03 decembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-au respins recursurile declarate împotriva Deciziei civile nr. 233 din 03 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Așadar, la data de 14 septembrie 2005, când s-a dispus suspendarea judecății în prezenta cauză, Dosarul nr. x/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție era deja soluționat irevocabil.

Indiferent dacă apreciau că măsura suspendării judecății a fost dispusă ca urmare a omisiunii instanței de a cerceta riguros situația Dosarului nr. x/2001 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, că instanța, fără a-și expune riguros argumentele, a avut în vedere împrejurarea că fondul respectivei cauze nu fusese soluționat, întrucât prin Decizia nr. 4398 din 03 decembrie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a menținut soluția instanței de apel de anulare a sentinței primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, sau că instanța a apreciat greșit asupra îndeplinirii în cauză a cerințelor impuse de art. 244 pct. 1 C. proc. civ., părțile erau îndreptățite, în temeiul dispozițiilor art. 244

1

din același cod, să atace cu recurs încheierea de suspendare din 14 septembrie 2005. În cauză însă, niciuna dintre părți nu a exercitat calea legală de atac împotriva încheierii din 14 septembrie 2005, iar prezenta instanță nu poate cenzura legalitatea respectivei încheieri.

Împrejurările descrise anterior conduc la concluzia existenței culpei părților în lăsarea în nelucrare a prezentei cauze, cel mai târziu de la data de 03 mai 2011, când prin decizia nr. 3604 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost soluționat irevocabil fondul cauzei ce a determinat suspendarea prezentei judecăți, iar consecința statuărilor anterioare o reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., în sensul constatării perimării.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul C., invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., motivele de recurs fiind depuse în cadrul termenului legal și cuprinzând, în esență, următoarele critici:

Recurentul - reclamant arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

instanța neîndeplinindu-și îndatorirea legală de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză. Astfel, curtea de apel a constatat perimat apelul, deși trebuia să afle adevăratul loc de citare al apelantelor și nu să se limiteze să citeze apelantele la domiciliul ales de acestea, care nu mai exista din punct de vedere legal. Susține că singurul domiciliu unde trebuiau citate apelantele interveniente în mod legal era domiciliul acestora anunțat în cererea de intervenție și în apel (în Statele Unite ale Americii).

De asemenea, arată că

SC A. SA nu mai exista la data judecării apelului, precum și faptul că

instanța de apel nu a întreprins demersuri la

O. pentru a afla dacă d-na P. este tot aceeași persoană cu d-na D., dacă a murit sau mai trăiește; același raționament și în cazul d-nei L. Totodată, nu s-a cercetat nici dacă ambele doamne au deschis moștenirea după J. și K., din anexele la memoriul de recurs reieșind că la 1999 nu au deschis moștenirea după părinții lor.

Recurentul consideră că hotărârea instanței de apel a fost dată și cu încălcarea art. 85, art. 86 indice 2 alin. (1), art. 87 pct. 8, art. 91 privind înmânarea citației unui avocat, art. 93 privind comunicarea actelor la domiciliul părții, în USA, nu la al cel al avocatului R., decedat, art. 98 și art. 100 alin. (1) pct. 4, 7 C. proc. civ.

De asemenea, un alt motiv de recurs se referă la încălcarea, de către instanța de apel a dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., art. 252 teza a doua și art. 250 alin. (3) din același cod. Curtea de apel nu arată și nu dovedește care ar fi „vina părții”, de când a trecut 1 an, aplicând mecanic acest text, care prezintă pronunțarea perimării de drept, din oficiu. Excepția perimării a fost ridicată doar de SC B. SA, dar cu rea - credință, câtă vreme s-a citat o persoană care nu mai exista, și anume SC A. SA, astfel că instanța de apel a pronunțat perimarea nelegal, căci nu a citat apelantele, și nici celelalte părți cu mențiunea că se pune în discuție perimarea apelului.

Recurentul mai arată și faptul că, potrivit art. 250 alin. (3) C. proc. civ., cursul perimării a fost suspendat, pentru că se prezumă că apelantele au fost împiedicate de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor. Astfel, consideră că decesul d-lui avocat R. a împiedicat în mod sigur comunicarea procedurală a celor două apelante cu instanța, vârsta înaintată a apelantelor prezuma că acestea nu mai sunt în măsură să activeze în anul 2015 ca în anul 2000, când au formulat cererea de intervenție, apelantele nu au fost citate cu mențiunea ca se va discuta perimarea apelului, iar dosarul a primit alt număr decât cel de la 2001, Dosarul nr. x/1998 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, fiind soluționat la 3 mai 2011, după 13 ani, după ce s-au încheiat 3 cicluri procesuale și s-au emis vreo 16 hotărâri (ceea ce arată complexitatea demersului judiciar la care s-au raliat și apelantele în Dosarul nr. x/2/2001).

Mai invocă recurentul și î

ncălcarea art. 46 Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la decizii ale Curții

Europene a Drepturilor Omului și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Susține că nu a beneficiat de un proces echitabil, întrucât nu i s-a luat în seamă toate argumentele prezentate în cererea din 21 octombrie 2015 privind nelegala citare a apelantelor, iar pricina nu se putea soluționa pe perimare.

Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

Exercițiul dreptului de recurs este subordonat îndeplinirii a două condiții și anume: recurentul să fi fost parte în procesul de fond și el să justifice un interes în casarea sau modificarea hotărârii, știut fiind că părțile nu pot ataca cu recurs o hotărâre judecătorească în interesul abstract al legii ci numai în interesul lor propriu și în măsura în care au suferit un prejudiciu prin acea hotărâre.

Înalta Curte, oricare ar fi chestiunile speciale supuse cercetării sale, nu are căderea de a hotărî în principiu, dând hotărâri care nu ar avea nicio aplicațiune în cazul supus judecății.

Astfel, se arată că apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 810 din 28 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă,

a fost admis de curtea de apel, prin Decizia civilă nr. 233/A din 3 mai 2001 și s-a trimis cauza la Tribunalul București pentru judecarea pe fond a acțiunii promovate de acesta,

constatând că pârâții au calitate procesuală pasivă în acțiunea în revendicare formulată și s-a menținut dispoziția de disjungere a capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, dispunând disjungerea apelului declarat de intervenientele principale D. și L.

Prin urmare, în speța supusă analizei se constată că instanța de apel, prin decizia recurată, a constatat perimat apelul declarat de intervenientele

D. și L. împotriva sentinței civile nr. 810 din 28 iunie 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Așa fiind, recurentul - reclamant C. nu justifică un interes propriu în solicitarea de modificare a acestei hotărâri în sensul de a se rejudeca apelul declarat de interveniente împotriva sentinței tribunalului.

Reclamantul critică în recurs soluția de perimare a apelului intervenientelor, însă aceste critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate și nu pot fi primite, deoarece instanța de apel în mod corect a aplicat dispozițiile art. 248 C. proc. civ., în condițiile în care Dosarul nr. x/2001 (reînregistrat sub nr. x/1/2010) al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a stat la baza suspendării prezentei cauze la 14 septembrie 2005, a fost soluționat irevocabil la data de 3 mai 2011, prin Decizia nr. 3604 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, dată de la care a început să curgă termenul de un an prevăzut de textul legal evocat, părțile fiind în culpă pentru rămânerea pricinii în nelucrare mai mult de 4 ani.

De asemenea, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea formelor de procedură de către instanța de apel, deoarece prin citațiile emise intervenientele nu au fost citate pentru constatarea perimării apelului la domiciliul real, nu poate fi reținut, întrucât recurentul invocă de fapt vătămarea altor persoane și nu a sa.

Prin urmare, recursul declarat de reclamantul C. împotriva Deciziei civile nr. 494/A din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va fi privit ca lipsit de interes, și, deci, nefondat, câtă vreme, prin decizia atacată, nu s-a dispus nicio obligație în sarcina acestuia și nici nu s-a constatat vreun drept la cheltuieli de judecată în favoarea sa, ci, dimpotrivă, soluția perimării apelului intervenientelor nu a influențat în niciun fel dezlegarea ce s-a dat cu privire la acțiunea promovată de reclamant, care a urmat mai multe cicluri procesuale și s-a finalizat irevocabil prin Decizia nr. 3604 din 3 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. x/1/2010.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății este nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C. împotriva Deciziei civile nr. 494/A din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 septembrie 2016

.