ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1566/2020

Ședința publică din 15 septembrie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1090 din 22 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a constatat prescris dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L. la acțiunea în nulitate relativă a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004, nr. 467 din 22 noiembrie 2005, nr. 680 din 21 mai 2012 și a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților din cauză: Statul Român prin A.A.A.S., Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins față de acești pârâți cererile din acțiunea introductivă de instanță înregistrată la 30 martie 2015 numerotate cu nr. 2, 3, 6, 7B, 13, 14 (a,b), 15, astfel cum a fost prezentată pe parcursul procesului, pentru lipsa calității procesual pasive; a calificat drept apărare de fond, lipsa de interes invocată de pârâta B. S.A.; a respins ca inadmisibile cererile numerotate prin acțiunea formulată de reclamantă cu nr. 13, 14 (a,b), 15; a respins ca nefondate cererile formulate de reclamantă cu nr. 2 privind: nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004 încheiat între pârâții C. S.A. și D. S.A.; nr. 3 privind nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22 noiembrie 2005 încheiat între pârâții D. S.A. și B. S.A.; nr. 6 privind nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 2012 încheiat între pârâții B. S.A. și E. S.R.L., respectiv nulitatea parțială a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a fost obligată reclamanta să achite pârâtei B. S.A. suma de 11.505,31 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C.A. S.R.L..

Prin decizia civilă nr. 628 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C.A. S.R.L. și a fost obligată apelanta-reclamantă către intimata-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 550 din 5 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 688 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie. A fost obligată recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 14.280 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă F. S.A.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând anularea deciziei în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 1,2,3 și 4 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanța de recurs nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 22 C. proc. civ., considerând normală respingerea administrării tuturor probelor solicitate la instanțele de fond, deși obligația legală a judecătorilor este aceea de a stărui prin toate mijloacele pentru aflarea adevărului. Or, expertiza criminalistică ar fi putut clarifica suspiciunile de fals în privința Contractului nr. x/23.12.2014, a Contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996 și a documentației cadastrale aferentă NC 1338. În lipsa administrării acestei probe, soluția dată în recurs reprezintă o eroare judiciară care perpetuează suprapunerile și crearea premiselor împroprietăririi pârâtelor care au tranzacționat ilegal.

Contestatoarea susține că instanța de recurs a reținut în mod contradictoriu că nu s-a produs o majorare a suprafeței de teren cu 540 mp deși B. a achiziționat de la C. o suprafață de 12.396 mp prin Contractul aut. nr. x/1998 și în pofida faptului că prin încheierea de rectificare nr. 854/2001 suprafața s-a majorat la 12.936 mp, ca atare instanța de recurs a apreciat voința părților printr-o omisiune ce omologhează hotărârile pronunțate de instanțele de fond.

Contestatoarea arată că pe parcursul desfășurării litigiului de fond a indicat normele de drept care au fost încălcate, a făcut dovada neîndeplinirii condițiilor de valabilitate ale Contractului autentificat nr. 1364/23.12.2004 și a Contractului nr. x/15.10.1996, însă argumentele i-au fost desconsiderate, motivele invocate fiind anulate în favoarea unor alegații și pretexte ale unor pârâte de rea-credință, pentru ca instanța de recurs să statueze un neadevăr.

Instanța de recurs s-a contrazis, în opinia contestatoarei, atunci când,deși a reținut că au fost enumerate excesiv texte de lege care reglementează condițiile de valabilitate ale actul juridic, a consideratînsă că nu s-au arătat dovezi, norme de drept etc.

Contestatoarea arată că instanța de recurs nu a reținut faptul că suprapunerile virtuale nu vor fi niciodată rezolvate de O.C.P.I. pe cale administrativă, această instituție exprimându-și poziția în sensul rezolvării suprapunerii numai prin anularea unuia dintre acte.

Prin decizia atacată, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra recursului împotriva capetelor de cerere nr. x (b), referitor la Contractul neautentificat nr. 3639/15.10.1996, a cărui nulitate s-a solicitat, deoarece a condus la majorarea suprafeței B. cu 540 mp, dar și cu privire la capătul de cerere nr. x care face vorbire la actualizarea automată și preluarea calității de imobile litigioase de către toate actele viitoare de vânzare-cumpărare/dezmembrare.

Referitor la contestația în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (2), pct. 1 C. proc. civ. contestatoarea arată că, deși a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe motiv că materia juridică corectă este civilă, nicidecum cea privitoare la litigii cu profesioniști, această excepție a fost respinsă în temeiul unor acte de care nu a putut lua la cunoștință, respectiv Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 10/2011 și Anexa nr. 1 a Hotărârii nr. 8/2012 ale Colegiului de Conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia contestatoarei, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu era competentă să judece cauza, litigiul fiind civil deoarece nu implică aplicarea unor dispoziții speciale în materia raporturilor dintre profesioniști care să reclame specializarea completului, ci dispoziții de drept comun care reglementează dreptul de proprietate asupra terenurilor și dezmembrămintele acestuia.

Contestația în anulare este admisibilă, întrucât prin Decizia nr. 17/2018 a Î.C.C.J. s-a statuat că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, motiv pentru care se solicită admiterea contestației și trimiterea cauzei secției I a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Contestatoarea a invocat și motivul prevăzut de art. 503, alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. susținând că dezlegarea recursului este rezultatul mai multor erori materiale care au condus ulterior la erori de judecată grave.

Astfel, se arată că terenul aferent șinei a treia de cale ferată aparținea tocmai B., conform Contractului nr. x/15.10.1996, iar B. a mai achiziționat o dată acest teren prin Contractul nr. x/22.11.2005, însă, cu toate acestea, instanța de apel a menționat că acest teren aparține reclamantei, eroare preluată și de instanța de recurs. Contractul neautentic nr. 3639/15.10.1996 are legătură cu capătul de cerere 7(b) care nu a fost disjuns din acest litigiu, iar Contractul nr. x/22.11.2005 cu capătul de cerere nr. 3.

Contestatoarea apreciază că toate erorile cuprinse în decizia nr. 688/27.06.2018 a instanței de apel și anume: istoric cronologic, greșelile suprafețelor, datele incorecte, mențiunile nelegale cu privire la sarcina ca O.C.P.I. să reglementeze în urma verificărilor suprapunerile virtuale rezultate, au fost complet ignorate de instanța de recurs, astfel că au condus la o soluție incorectă.

O altă eroare susținută de contestatoare este reprezentată de faptul că judecarea cauzei s-a făcut de un complet care nu și-a păstrat continuitatea sub aspectul schimbării magistratului-asistent de ședință.

Intimatele A.A.A.S. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au formulat întîmpinări prin care au învederat că la instanța de fond a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive în ce le privește.

Prin întâmpinarea formulată de intimata F. S.A., s-a solicitat respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cele strict și limitativ prevăzute de lege.

Analizând contestația în anulare, astfel cum a fost formulată și motivată, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 503 C. proc. civ. Dispozițiile legale menționate au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv.

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță, care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța de recurs, respingând recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Pentru o apreciere completă a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., este necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent - dintre cele prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care îl sprijină.

Or, analizând decizia atacată, Înalta Curte constată că instanța a răspuns tuturor motivelor de recurs cu care a fost învestită.

Contestatoarea a susținut că, subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. instanța de recurs nu a dat dovadă de rol activ și nu a avut în vedere că expertiza criminalistică ar fi putut clarifica suspiciunile de fals în privința Contractului nr. x/23.12.2014, a Contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996 și a documentației cadastrale aferente NC 1338, ceea ce a determinat ca soluția dată în recurs să reprezinte o eroare judiciară care perpetuează suprapunerile și crearea premiselor împroprietăririi pârâtelor ce au tranzacționat ilegal.

Analizând această critică, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită în argumentarea contestației în anulare, atâta vreme cât instanța de control judiciar a răspuns acestor motive. Au fost înlăturate criticile referitoare la necesitatea efectuării unei expertize pentru că nu se circumscriau motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., administrarea probatoriilor și interpretarea dată de instanță acestora constituind motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel că nu puteau fi analizate în cadrul recursului, cale extraordinară de atac.

Astfel, instanța de recurs a arătat în cuprinsul considerentelor din decizie motivele pentru care nu au putut fi primite criticile referitoare la probele administrate în cauză, iar raționamentul judiciar nu poate fi cenzurat pe calea contestației în anulare, deoarece această cale de atac nu poate fi deturnată de la scopul pentru care a fost instituită și transformată într-un recurs la recurs.

Contestatoarea a mai criticat decizia atacată și din perspectiva faptului că instanța de recurs nu a soluționat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., sub acest aspect susținându-se că, instanța de recurs a reținut în mod contradictoriu că nu s-ar fi produs o majorare a suprafeței de teren cu 540 mp, deși B. a achiziționat o suprafață de 12.396 mp prin Contractul aut. nr. x/și, în pofida faptului că prin încheierea de rectificare nr. 854/2001, suprafața s-a majorat la 12.936 mp, instanța de recurs ar fi apreciat voința părților printr-o omisiune ce omologhează hotărârile pronunțate de instanțele de fond.

Nici această critică nu poate fi primită întrucât nu se relevă în mod real omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de casare ci se critică însăși soluția și motivarea acesteia or, această ipoteză excedează situațiilor limitative reglementate ca motive de contestație în anulare.

În mod similar, se constată că, deși contestatoarea susține că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra condițiilor de valabilitate ale Contractului autentificat cu nr. x/23.12.2004 și Contractului nr. x/15.10.1996, în realitate este nemulțumită de modul în care instanța s-a pronunțat reținând în esență că motivele invocate prin recurs nu constituiau critici de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Faptul că instanța de recurs nu a considerat întemeiate criticile recurentei-contestatoare și a analizat mai multe argumente prin considerente comune invocate de aceasta nu constitui o omisiune a instanței de a se pronunța.

De altfel, analizând decizia a cărei anulare se cere, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns și criticilor întemeiate de recurentă pe dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. Instanța de recurs a reținut că decizia instanței de apel corespunde exigențelor cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că se referă atât la împrejurările de fapt, cât și la temeiurile de drept și se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii, iar considerentele hotărârii nu sunt dubitative și oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

În motivarea contestației în anulare, se mai susține că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat asupra recursului formulat împotriva capătului de cerere nr. x (b), referitor la Contractul neautentificat nr. 3639/15.10.1996 a cărei nulitate s-a solicitat, dar și cu privire la capătul de cerere nr. x privind actualizarea automată și preluarea naturii litigioase de către toate actele viitoare de vânzare-cumpărare/dezmembrare.

Contrar susținerilor contestatoarei, instanța de recurs se pronunță doar asupra motivelor de nelegalitate invocate, nu asupra unor capete de cerere precum instanța fondului, pe calea recursului neputându-se pune în discuție aspecte care țin de reaprecierea situației de fapt.

Instanța de control judiciar a analizat motivele de recurs, astfel cum au fost formulate de parte, recursul reclamantei fiind respins prin decizia contestată.

Prin urmare, față de cele anterior expuse, nu se poate reține că Înalta Curte ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, nefiind incidente dispozițiile at. 503 alin. (2) pct. (3) și (4) C. proc. civ.

De fapt, deși se invocă dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestatoarea reia analiza considerentelor deciziei din apel prin prisma motivelor de recurs, exprimându-și, în realitate, nemulțumirea față de argumentele instanței de recurs. Instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care instanța de recurs și-a motivat soluția.

Rațiunea anulării deciziei instanței de recurs, în situația admiterii contestației în anulare întemeiată pe art. 503 C. proc. civ., este aceea de a sancționa incompleta soluționare a cauzei ori a căii de atac a recursului, iar nu reaprecierea asupra soluției din dispozitiv ori a considerentelor.

Deși contestatoarea invocă și prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. erorile la care face referire sunt calificate ca având conținutul unor greșeli de judecată. Prin urmare, noțiunea de "greșeală materială" neputând fi interpretată extensiv, nu poate fi admisă calea de extraordinară de atac de retractare nici pentru acest temei.

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu principiul securității juridice, situațiile care vizează omisiunea ori confuzia unor date materiale ale cauzei, nu ar putea constitui temei pentru reexaminarea fondului care se solicită prin contestația formulată, prin prisma reaprecierii probelor administrate.

În ceea ce privește modul de soluționare a excepției necompetenței funcționale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a cererii de declinare la secția I Civilă, Înalta Curte reține că, din dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că, pentru a se putea reține incidența acestui motiv de contestație în anulare este necesar ca excepția să fi fost invocată în fața instanței, iar aceasta să fi omis a se pronunța asupra ei. Or, în cauză contestatoarea a invocat, în cadrul dosarului de recurs, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a fost pusă în discuție în calea extraordinară de atac și respinsă ca nefondată, ca atare nu pot fi incidente dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., de strictă interpretare.

În raport de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 550 din 5 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Totodată, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. contestatoarea va fi obligată la plata către intimata-pârâtă S.C. F. S.A. a sumei de 13.249,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat dovedit cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 550 din 5 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă contestatoarea la plata către intimata-pârâtă B. S.A. a sumei de 13.249,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,15 septembrie 2020.