ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2020

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții S.C. B. S.A., S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D. S.P.R.L., S.C. E. S.A. prin administrator judiciar F. S.P.R.L., S.C. G. S.R.L., STATUL ROMÂN PRIN AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (continuatorul F.P.S.), STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI TURISMULUI și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca instanța să dispună următoarele:

2.1 suprafața de suprapunere de 436 m.p. cu proprietatea împrejmuită a reclamantei; (idem 3.1.)

2.2 pentru drepturile reale/patrimoniale cuvenite reclamantei, care nu au fost menționate în contract/cartea funciară ca drepturi/sarcini; (idem 3.2.)

2.3 actele subsecvente;

3.1. suprafața de "suprapunere" de 436 m.p. cu proprietatea A. S.R.L.; (idem 2.1.)

3.2. drepturile reale/patrimoniale cuvenite reclamantei (idem 2.2.), care nu au fost menționate în contract/cartea Funciară ca drepturi/sarcini, astfel:

3.2.1. Dreptul de superficie cuvenit S.C. A. S.R.L. pentru rețeaua de canalizare cu deversare în Calea 13 septembrie situată sub drumul uzinal, pentru construcția drumului uzinal, pentru construcția Pasajului C.F.R. și pentru rețeaua de gaze/utilități;

3.2.2. Dreptul de tranzit, servitute auto și pietonală pe zona aferentă drumului în folosința comună uzinal din Calea 13 septembrie (N.C. 1338-6 T din cadrul doc. cad. x/2000 parte a N.C.1338);

3.2.3. Dreptul de servitute acces auto și pietonal pentru zona aferentă Pasajului C.F.R.;

3.2.4. Dreptul traversării rețelelor de utilități pe amplasamentul terenului identificat inițial cu N.C.1338, respectiv al dreptului de servitute aeriană și subterană pentru rețele de utilități, care deservesc S.C. A. S.R.L.;

3.3. actele subsecvente (acte de dezmembrare care includ diferite părți din suprafața cu suprapuneri, ce se regăsesc în cadrul incintei împrejmuite aparținând subscrisei).

5.1. înscrierea tuturor sarcinilor, superficiilor, servitutilor și drepturilor cuvenite A. S.R.L. în cărțile funciare subsecvente aferente terenului identificat inițial cu N.C.1338 (C.F. x/C.F. 37756 ea transcrierile/dezmembrările ulterioare) prin constatarea drepturilor patrimoniale/reale cuvenite subscrisei cu privire la: servitute acces auto și pietonal pe drumul uzinal cu acces din Calea 13 septembrie, dreptul tranzitării terenului cu rețelele sale de utilități, dreptul de superficie/servitute pentru construcția drumului uzinal/construcția pasajului C.F.R., pentru: rețeaua de gaze, rețeaua de alimentare cu curent electric, rețeaua de canalizare ce deversează în conducta H. din Calea 13 septembrie și care este situată sub drumul în folosința comună mai sus menționat servitute auto și pietonală pentru Pasajul C.F.R.;

5.2. Rectificarea/radierea cărților funciare/identificatorilor electronici (numerelor cadastrale) care determină suprapuneri cu proprietatea sa și/sau grevate de sarcini;

(Suprapunerea virtuala inițială unitară de 436 m.p. (N.C.1338) din doc.cad. x/2000 din cadrul incintei împrejmuite a S.C. A. S.R.L. a fost împărțită virtual ulterior în trei loturi: 334 m.p. +76 m.p. + 26 m.p. . Nu au fost figurate în Planurile aferente documentațiilor cadastrale nici rețelele de utilități care deservesc subscrisa, Pasajul C.F.R., drumul în folosință comună);

Acest capăt de cerere (14.a+b) este crucial în vederea înțelegerii cauzelor adevărate care au determinat suprapunerile și în scopul luării măsurilor adecvante legale în astfel de cazuri.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1090 din 22 septembrie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a constatat prescris dreptul reclamantei S.C. A. S.R.L. la acțiunea în nulitate relativă a contractelor de vânzare-cumpărare cu nr. x din 23 decembrie 2004, nr. 467 din 22 noiembrie 2005, nr. 680 din 21 mai 2012 și a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților din cauză: Statul Român prin AAAS, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, a respins față de acești pârâți cererile din acțiunea introductivă de instanță înregistrată la 30 martie 2015 numerotate cu nr. 2, 3, 6, 7B, 13, 14 (a,b), 15, astfel cum a fost prezentată pe parcursul procesului, pentru lipsa calității procesual pasive; a calificat drept apărare de fond, lipsa de interes invocată de pârâta B. S.A.; a respins ca inadmisibile cererile numerotate prin acțiunea formulată de reclamantă, cu nr. 13, 14 (a,b), 15; a respins ca nefondate cererile formulate de reclamantă cu nr. 2 privind: nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004 încheiat între pârâții E. S.A. și C. S.A.; nr. 3 privind nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 22 noiembrie 2005 încheiat între pârâții C. S.A. și B. S.A.; nr. 6 privind nulitatea parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 mai 2012 încheiat între pârâții B. S.A. și G. S.R.L., respectiv nulitatea parțială a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996; a fost obligată reclamanta să achite pârâtei B. S.A. suma de 11.505,31 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., arătând că tribunalul nu a judecat în mod real fondul problemei și nici substanța litigiului, ci doar s-a referit la aspecte superficiale procedurale de formă, drept pentru care reclamanta califică judecata speței ca fiind una de formă, fără fond.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 628 din 27 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și a fost obligată apelanta-reclamantă către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată (onorariu avocat în apel, redus).

E. Considerentele instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Curtea a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 iunie 1999 încheiat între S.C. E. S.A. în calitate de vânzător și S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărător, vânzătorul s-a obligat să transmită dreptul de proprietate și să remită, iar cumpărătorul să plătească și să preia, activul denumit "Depozit Dealul Spriei" compus din clădiri și construcții în suprafață totală de 10923 mp situat în București, Calea 13 septembrie nr. 164.

În acest contract de vânzare-cumpărare este indicate doar suprafața totală de teren de 10923 mp, fără ca în cadrul vecinătăților indicate să fie menționate dimensiunile și coordonatele pe fiecare latură în parte a terenului dobândit de reclamantă.

Sintagma "tranzitarea teritoriului vânzătorului cu traseele acestor utilități" nu poate fi interpretată ca reprezentând drepturile pretinse de apelanta-reclamantă pentru nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare ca urmare a nemenționării acestora la punctele 2.2, 3.2, 3.2.1, 3.2.2, 3.2.4 din cererea de chemare în judecată.

În privința drepturilor invocate de apelanta-reclamantă, Curtea constată că pe plan este evidențiată zona de teren exclusivă a S.C. A. S.A., dar și terenul aflat în indiviziune la acea dată cu S.C. E. S.A., că terenurile nu sunt descrise prin coordonate, ci numai terenul în cotă exclusivă este evidențiat prin linie îngroșată pe planul anexă. Planul este greu lizibil și nu poate fi utilizat pentru o analiză de acuratețe.

Referitor la acordurile invocate de apelanta-reclamantă, Curtea a reținut că drumul de acces din Calea 13 septembrie la terenul proprietatea apelantei-reclamante este proprietatea S.C. E. S.A. și se află în folosință comună de E. și de toți proprietarii care au cumpărat terenuri și active în zona respectivă.

S-a constatat că nicăieri în cuprinsul contractului nr. x din 15 octombrie 1996 nu se face vorbire despre o translatare a unei suprafețe de teren, care nici nu ar fi putut avea loc în condițiile în care la acel moment apelanta-reclamantă nu era proprietar al terenului pe care îl deține în prezent.

Actele de vânzare-cumpărare contestate, sunt încheiate în anii 1996, 2004, 2005, mai puțin contractul de vânzare-cumpărare din 2012 încheiat între S.C. B. S.A. și G. S.R.L., căruia îi sunt aplicabile regulile Noului C. civ., privind prescripția dreptului material la acțiunea în anularea actului juridic, cu sublinierea făcută de prima instanță în sensul că reclamanta are calitatea de terț față de respectivele contracte de vânzare-cumpărare, nu are la îndemână o acțiune în anulare, pentru motive de nulitate relativă, aceasta fiind o sancțiune care se aplică actelor juridice civile întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale imperative care ocrotesc interese particulare.

Relativ la criticile aduse soluției de respingere a cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004, nr. 467 din 22 noiembrie 2005, nr. 680 din 21 mai 2012, respectiv nulitatea parțială a contractului neautentificat nr. 3639 din 15 octombrie 1996, s-a reținut că acestea sunt următoarele:

Suprafața totală a loturilor formate în urma operațiunii de dezmembrare (18741,94 m.p.) este mai mare decât suprafața imobilului dezmembrat (18238,93 mp), iar această situație de suprapunere era cunoscută de OCPI Sector 5 încă de la data de 12 decembrie 2008, anterior intabulării actului de dezmembrare, astfel cum rezultă din referatul nr. 43909 întocmit de Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 5.

La data emiterii încheierii nr. 121020 din 3 februarie 2009, Ordinul nr. 634/2006 nu permitea notarea unor situații de suprapunere între documentațiile cadastrale aferente unor imobile distincte.

Prin convenția autentificată sub nr. x din 27 iulie 2006 încheiată între S.C. E. S.A., S.C. C. S.A. și S.C. B. S.A., părțile au stabilit că S.C. B. S.A. și S.C. A. S.R.L. au calitatea de coproprietari în cote indivize și egale de 1/2 cu privire la terenurile în suprafață de 128,49 mp, respectiv 562,94 mp, ce fac parte din corpul de proprietate cu nr. cadastral x.

Serviciul de Publicitate Imobiliară Sector 5 a rectificat numărul cadastral x în numărul 1338/9, fără a întocmi o documentație cadastrală din cauza erorilor din evidențele cadastrale.

Prin Ordinul nr. 134 din 26 martie 2004 s-a prevăzut faptul că, dacă în urma verificărilor se constată că există o suprapunere virtuală, generală de erori de măsurare și prelucrare a datelor, aceasta se va soluționa de către inspectoratul de cadastru, imobilele urmând a fi rezoluționate în baza unui referat întocmit de inspector și aprobat de inginerul șef.

Suprapunerea virtuală între documentațiile cadastrale aferente imobilelor înscrise sub numerele cadastrale 1338/9, astfel cum a fost rectificat numărul cadastral x (proprietatea S.C. B. SA) și 1733 (proprietatea S.C. A. SA) rezultată din întocmirea eronată a documentațiilor cadastrale nu poate fi calificată drept o vânzare a lucrului altuia și nici nu poate determina nulitatea absolută a actelor juridice civile ce fac obiectul cauzei.

Curtea a reținut că instanța de fond nu era obligată să indice reclamantei mijloacele procedurale pe care aceasta le are la îndemână pentru a obține soluții favorabile.

Cu privire la lipsa de interes invocată de pârâta S.C. B. S.A., reclamanta S.C. A. S.R.L. a susținut că este vorba de mai multe suprapuneri de teren ale pârâtei S.C. B. S.A., pe terenul reclamantei, și de dreptul său de a utiliza drumul uzinal în folosință comună sub care se află rețeaua de canalizare pe care o folosește, drepturi garantate prin contractul de achiziționare de la E. S.A., în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, apelanta-reclamantă în susținerea nulității contractelor de vânzare-cumpărare analizate de instanță a invocat o singură suprapunere virtuală de 436 mp.

Nulitatea unui act juridic presupune existența unor cauze contemporane momentului încheierii lui, și nu ulterior, întrucât nu s-ar putea dispune lipsirea de efecte a unui act juridic încheiat anterior, pentru nerespectarea normelor privind condițiile de validitate ale unui act juridic ulterior.

Existența unor suprapuneri între proprietățile părților este rezultatul măsurătorilor topografice efectuate în timp ca urmare a vânzărilor succesive, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză și a nerespectării parțiale de către reclamantă a planului anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 15 iunie 1999, la momentul intabulării cadastrale și la momentul actualizării, aspecte ce au fost considerate că nu conduc la nulitatea actului de dezmembrare motivat de nerespectarea unor norme imperative.

Apelanta-reclamantă nu deține un titlu juridic asupra pretinselor căi de acces, iar suprapunerea virtuală între documentațiile cadastrale privind imobilele în cauză urmează a fi rezolvată pe căile specifice legale în materie de cadastru și carte funciară și nu prin anularea actelor de vânzare-cumpărare.

S-a mai reținut că pe plan este evidențiată zona de teren exclusivă a S.C. A. S.A., dar și terenul aflat în indiviziune la acea dată cu S.C. E. S.A., că terenurile nu sunt descrise prin coordonate, ci numai terenul în cotă exclusivă este evidențiat prin linie îngroșată pe planul anexă. Planul este greu lizibil și nu poate fi utilizat pentru o analiză de acuratețe.

Curtea a considerat că expertiza efectuată de expertul O., după pronunțarea hotărârii apelate nu poate fi avută în vedere, instanța neputând pronunța o soluție în baza opiniei unui expert tehnic, ci este datoare să prezinte propriile considerente în fapt și în drept care justifică soluția pronunțată.

S-a reținut în mod corect lipsa calității procesuale pasive a Statului Român prin reprezentarea unor instituții publice diferite, astfel cum a înțeles reclamanta să stabilească cadrul procesual, Statul nu a participat la formarea niciuneia dintre raporturile juridice obiect al contractelor de vânzare-cumpărare contestate și prin urmare, nu-i revine nicio obligație în legătură cu acestea, chiar dacă la un anumit moment dat a fost proprietarul terenului trecut în proprietatea E. S.A., în favoarea căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate și care a fost obiect al diverselor înstrăinări prin acte juridice, inclusiv pârâților societăți din cauza de față.

Cu privire la criticile asupra soluției de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere numerotate prin acțiunea formulată de reclamantă, cu numerele 13, 14 (a, b), 15, Curtea a reținut că în mod corect au fost respinse ca inadmisibile, în raport de solicitările concrete ale reclamantei care nu conțin un obiect determinat din punct de vedere juridic și care cel mult, au putut fi circumscrise unor cereri în constatare, cu caracter subsidiar acțiunilor în realizare pe care reclamanta le-ar putea justifica față de oricare din acei proprietari la care se referă, în măsura în care ar avea vreo pretenție concretă de la aceștia, de natură a susține un interes juridicește protejat.

Referitor la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, Curtea a reținut că nerespectarea formei ad validitatem este în strânsă legătură cu obiectul actului juridic încheiat, iar prin acest contract de vânzare-cumpărare s-a prevăzut că transmiterea proprietății corpurilor de proprietate către cumpărătoare se realizează la data autentificării actului adițional la acest contact de vânzare-cumpărare.

Actul adițional a fost autentificat sub nr. x din 11 iulie 2005 la BNP P., iar la art. 2 din act s-a prevăzut faptul că la data autentificării actului adițional, cumpărătoarea a intrat în stăpânirea de drept și de fapt a tuturor corpurilor de proprietate care au făcut obiectul contractului nr. x din 23 decembrie 2004, predarea acestora urmând a se face prin proces-verbal de predare-primire. Rezultă că prin acest act a fost transmisă de drept proprietatea asupra corpului de proprietate situat în București, str. x 13 septembrie nr. 164 C, compus din teren, în suprafață de 18268,93 mp, având număr cadastral provizoriu 1338, către S.C. C. S.A..

S-a considerat că în mod corect a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată și nu se impunea reducerea acestora, față de complexitatea și circumstanțele cauzei.

F. Calea de atac împotriva deciziei Curții de Apel.

Împotriva deciziei Curții de Apel a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Nu numai contractul cu nr. x din 23 decembrie 2004 este suspectat de fals, dar și documentația cadastrală aferentă numărului cadastral 1338. Instanța consideră greșit că nu poate analiza contractul de vânzare-cumpărare sub toate aspectele întrucât nu a fost învestită cu analizarea actului ca fiind fals. Nu a fost respectat principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Așa cum rezultă din expertizele judiciare și extrajudiciare depuse la dosar, suprafețele de suprapunere depășesc cu mult limitele maxime admisibile pentru erori de măsurare/prelucrare.

OCPI nu a rectificat cărțile funciare și documentațiile cadastrale și astfel s-a ajuns la numeroase litigii între părți.

Decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material deoarece instanța consideră ilegal că loturile x și 1338/9/7 nu fac obiectul litigiului, deși aceste loturi sunt menționate în capetele de cerere ale acțiunii.

Instanța interpretează greșit faptul că recurenta nu ar avea drept de tranzit auto/pietonal sau pentru rețelele de utilități pe drumul intern cu acces din Str. 13 septembrie. Având la bază contractele atacate, pârâtele au procedat la interzicerea abuzivă a accesului auto pe drumul în folosință comună.

Deși reține faptul că planul M. este greu lizibil și nu poate fi utilizat pentru o analiză de acuratețe, Curtea de Apel a refuzat efectuarea unui raport de expertiză în vederea rectificării cărților funciare care prezintă suprapuneri.

Cu toate că există un capăt de cerere principal prin care se solicită în mod neechivoc rectificarea cărților funciare, acesta nu a fost judecat pe fond.

Pentru recurentă, susține aceasta, nu sunt importanți termenii de suprapunere virtuală sau reală pe care se bazează argumentația Curții, ci prezintă importanță soluționarea cauzei, însă instanța de apel nu a calificat susținerile contradictorii ale OCPI.

Instanța afirmă că suprapunerile sunt virtuale, dar nu există nicio expertiză care să stabilească faptul că ar fi existat erori de măsurare și prelucrare a datelor.

OCPI a refuzat în repetate rânduri solicitările de rectificare ale Cărților Funciare și ale documentațiilor cadastrale și a arătat că suprapunerile virtuale din documentațiile cadastrale pot fi suprapuneri în acte dacă se depășesc anumite toleranțe maxime admise. Instanța a reținut în mod greșit faptul că nu rezultă o încălcare efectivă a dreptului de proprietate a recurentei. S-a mai reținut că există o suprapunere între documentațiile cadastrale aferente imobilelor înscrise sub nr. cadastral x și 7733, cauzată de întocmirea eronată de către intimata S.C. B. S.A. a documentației cadastrale pentru dezmembrarea imobilului nr. 1338/9.

Curtea a respins ca inadmisibile cererile numerotate 13,14 (a,b), 15, îndreptând reclamanta spre alte căi de realizare inexistente în realitate.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii.

A fost solicitată efectuarea expertizelor, administrarea interogatoriilor, cercetarea criminalistică a contactului neautentificat dintre E. și C. și cercetarea la fața locului, însă Curtea a respins aceste probe pe motiv că nu sunt concludente.

Instanța a considerat că probele privind clarificarea suprapunerilor și a acelorlalte drepturi ale reclamantei încălcate de pârâte pot fi soluționate pe baza contractului pretins autentificat sub nr. x din 23 decembrie 2004 și a actelor subsecvente. Acest contract a fost calificat ca fals de către notarul Q. și este contractul inițial care stă la baza tuturor celor 17 capete de cerere ale litigiului.

S-a reținut în mod incorect că loturile de suprapunere 1338/9/5 și 1338/9/7 semnalate de către OCPI prin încheierea nr. 121020/2009 nu constituie obiect al acestui dosar, constituind obiectul dosarului nr. x/2009 Recurenta consideră că s-a aplicat o dublă măsură cu argumente contradictorii absurde pentru loturile de suprapunere.

Se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligarea instanței de fond de a administra probe: cercetarea criminalistică aferentă tuturor contractelor, care fac obiectul litigiului și a înscrisurilor ce au stat la baza acestora, cercetare la fața locului, expertiză tehnică topo-cadastrală, expertiză tehnică de specialitate în construcții, expertiză imobiliară cu specialitatea arhitectură-urbanism, proba testimonială, înscrisuri, interogatoriu.

Recurenta consideră că "eroarea materială" invocată în cadrul rectificării nr. 854/2001 produce nulitate.

Contractele încheiate de E. S.A. cu C. S.A. și cele dintre C. S.A. și B. S.A. nu au efect decât între aceste părți, drepturile A. S.R.L. nefiind afectate de aceste înscrisuri și nici de actele subsecvente. A vinde ceva ce nu-ți aparține, respectiv "terenurile suprapuse" este prohibit de lege și contrar oricăror bune practici/moravuri.

Recurenta prezintă situația de fapt și relațiile pe care aceasta le are cu conducerea S.C. B., care a făcut propuneri de a cumpăra proprietatea S.C. A., apreciind că reprezentanții intimatei acționează prin numeroase acțiuni agresive de intimidare.

Prin PUZ aprobat la 8 mai 2008 s-a schimbat destinația zonei din zona industrială în zonă destinată blocurilor turn cu regim de înălțime nelimitat.

Instanța de apel a fost chemată să constate nulitatea contractului nr. x din 15 octombrie 1996 (capăt de cerere 7b) deoarece din înscrisurile depuse rezultă că acesta nu a fost autentificat și datorită faptului că obiectul acestuia nu este determinat. Recurenta solicită instanței să confirme existența dreptului său de proprietate asupra terenului cu suprapuneri fictive prin constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare dintre E. și C., respectiv dintre C. și B..

Având în vedere faptul că toate capetele de cerere se referă la o singură cauză reală care a avut ca autor comun inițial E., respectiv la drepturile S.C. A. în cadrul incintei E. S.A. - Dealul Spirii, se solicită trimiterea dosarului spre rejudecare cu indicația de a se reuni toate capetele de cerere disjunse în cadrul unui litigiu unitar, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra problemelor cu care se confruntă recurenta. Se solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, atât în faza de fond, cât și de apel în valoare de 158.314 RON.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefundat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente

Recurenta invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv care privește toate cazurile de încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material. Acest motiv presupune ca instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Din cererea de recurs nu reiese nicio mențiune cu privire la norma de drept care ar fi fost încălcată sau aplicată greșit de către instanța de apel. Susținerile recurentei vizează expunerea situației de fapt, însă aceste aspecte pot fi antamate numai în cadrul unei căi de atac ce are caracter devolutiv.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, S.C. A. S.R.L. a invocat drept motiv de nulitate a actelor contestate vânzarea lucrului altuia și a expus o serie de motive și argumente de ordin tehnic, reluate în mod repetat, iar analiza instanței de fond și a celei de apel s-au realizat potrivit cadrului procesual determinat de reclamantă.

Criticile referitoare la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004 sunt nefondate.

Nulitatea relativă a unui contract intervine pentru vicii de consimțământ - eroare, dol, violență, leziune sau pentru lipsa consimțământului. Ea poate fi invocată numai de persoana în interesul căreia sancțiunea a fost prevăzută de lege, astfel că recurenta, terț față de contractele contestate nu are la îndemână acțiunea în anulabilitate.

Referitor la nulitatea absolută, în cauză recurenta pe de o parte nu a făcut dovada că vreunul din contracte ar fi lovite de nulitate absolută, iar pe de altă parte nu a arătat care sunt normele de drept material pe care instanța de apel le-a încălcat.

Nu s-a făcut dovada că s-ar fi încălcat vreo normă imperativă la momentul încheierii actelor menționate și nici o condiție de validitate care să vizeze vreo formă de nulitate absolută care să fi fost indicată de reclamantă sau încălcată de părțile contractante.

Motivele invocate privesc chestiuni legate de documentații cadastrale efectuate ulterior încheierii actelor de transfer de proprietate, care nu pot afecta, sub aspectul nulității ca sancțiune, actele anterior încheiate de părți.

În cauză, nu a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului, astfel cum este statuat în art. 22 C. proc. civ.. Întreaga activitate judiciară are ca finalitate stabilirea adevărului și recunoașterea dreptului încălcat sau contestat. În scopul stabilirii adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept ce îi sunt aplicabile. Această regulă este de resortul principiului legalității.

Criticile aduse Curții de apel referitoare la necesitatea efectuării unei expertize nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., administrarea probatoriilor și interpretarea dată de instanță acestora, constituind motiv de netemeinicie și nu de nelegalitate, astfel că nu poate fi analizat în cadrul recursului, care este o cale extraordinară de atac.

Se invocă de către recurentă faptul că nu a fost autentificat contractul nr. x din 23 decembrie 2004, însă în cuprinsul acestuia se arată că "transmiterea proprietății către cumpărătoare se realizează la data autentificării actului adițional la prezentul contract".

Ulterior, prin actul adițional autentificat sub nr. x din 11 iulie 2005 s-a stabilit:"prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 23 decembrie 2004, părțile, de comun acord, au stabilit ca transmiterea dreptului de proprietate să opereze la data încheierii prezentului act adițional. Pe cale de consecință, cumpărătoarea intră de astăzi, data autentificării prezentului act adițional, în stăpânirea de drept și de fapt. Toate formalitățile de intabulare a dreptului de proprietate al cumpărătoarei vor fi îndeplinite de biroul notarial care a autentificat acest act adițional".

Faptul că respectivul contract nu a fost autentificat nu este motiv de nulitate absolută, voința părților nu a fost viciată, mai mult aceasta a fost confirmată prin actul adițional nr. x din 11 iulie 2005 prin care s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

Decizia Curții de Apel a reținut în considerentele sale hotărârile pronunțate în cadrul altor litigii pe care le-a inițiat recurenta și în care au fost efectuate expertize tehnice topografice.

Astfel, s-a reținut că suprafața totală a loturilor formate în urma operațiunii de dezmembrare (18741,94 mp) este mai mare decât suprafața imobilului dezmembrat (18268,93 mp), iar situația de suprapunere era cunoscută de OCPI Sector 5 de la data de 12 decembrie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 27 din Ordinul nr. 634 din 13 octombrie 2006 (în forma în vigoare la data de 3 februarie 2009), în momentul identificării erorilor din documentația cadastrală peste toleranța admisă, registratorul de carte funciară trebuia să respingă documentația cadastrală și nu să procedeze la intabularea dezmembrării imobilului și apoi la notarea situației de suprapunere constatată.

Referitor la suprafețele de teren deținute în proprietate de recurenta A. S.R.L. și B. S.A., Înalta Curte reține statuările din decizia civilă nr. 346 A din 28 martie 2012 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Astfel, A. S.R.L., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 15 iunie 1999 de BNP R., este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, Calea 13 septembrie, nr. 164, compus din teren în suprafață de 10.923 mp și construcții, intabulat în CF nr. x, sub nr. cadastral x.

SC B. S.A. a dobândit, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22 noiembrie 2005 de BNP S., încheiat cu vânzătoarea S.C. C. S.A., dreptul de proprietate asupra terenului înscris în CF nr. x sub nr. top. x, în suprafață de 18.268,93 mp.

Prin Ordinul nr. 134 din 26 martie 2009 s-a prevăzut faptul că, dacă în urma verificărilor se constată că există o suprapunere virtuală generată de erori de măsurare și prelucrare a datelor, aceasta se va soluționa de către inspectoratul de cadastru, imobilele urmând a fi repoziționate în baza unui referat întocmit de inspector și aprobat de inginerul șef.

După încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre S.C. A. și S.C. E. la data de 15 iunie 1999, pentru restul suprafeței de teren rămase în proprietatea deținătorului inițial, s-a întocmit documentația cadastrală nr. x/2000.

Cu ocazia dezmembrării autentificate sub nr. x din 29 decembrie 2008 au fost pentru prima dată oficializate suprapunerile de terenuri.

În mod legal a reținut Curtea de Apel faptul că suprapunerea virtuală între documentațiile cadastrale aferente imobilelor înscrise sub numerele cadastrale 1338/9, astfel cum a fost rectificat numărul cadastral x (proprietatea S.C. B. SA) și 7733 (proprietatea S.C. A. SRL) invocată de reclamantă, rezultată din întocmirea eronată a documentațiilor cadastrale nu poate fi calificată drept o vânzare a lucrului altuia și nici nu poate determina nulitatea absolută a actelor juridice civile ce fac obiectul cauzei. Sancțiunea nulității are drept cauză generică nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează condițiile de valabilitate ale actului juridic la momentul încheierii lui.

Enumerarea excesivă a textelor de lege care reglementează actul juridic civil, condițiile de valabilitate ale acestuia sau regimul nulității, precum și expunerea în extenso a situației de fapt, respectiv relațiile incorecte, de amenințare, astfel cum le socotește recurenta dintre conducerea S.C. A. și conducerea S.C. B. S.A. nu se circumscriu dispozițiilor legale privind motivele de casare și nu arată care sunt normele de drept material care au fost încălcate de instanța de apel pentru a se putea aprecia că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În același sens, nici alegațiile referitoare la Planul Urbanistic Zonal nod intermodal Răzoare - Calea 13 septembrie nu constituie un motiv de nelegalitate al deciziei instanței de apel.

Referitor la respingerea capetelor de cerere ca inadmisibile, Înalta Curte reține că prin acestea s-a solicitat: stabilirea tuturor proprietarilor cu suprafețele contractate care au deținut și mai dețin active în incinta fostei E. S.A.; stabilirea parcelelor vândute de mai multe ori cu suprafețele aferente; stabilirea tuturor neconcordanțelor existente în documentațiile cadastrale.

Potrivit dispozițiilor art. 35 C. proc. civ., acesta are în vedere cererile prin care se solicită numai constatarea existenței sau inexistenței unui drept, ceea ce înseamnă că nu se poate solicita constatarea unei situații de fapt. Trăsătura specifică cererilor în constatare este dată de caracterul lor subsidiar față de cererea în realizare, împrejurare ce se transpune prin inadmisibilitatea unei cereri în constatare dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Așa fiind, în mod corect au fost respinse ca inadmisibile respectivele capete de cerere.

Recurenta invocă dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și hotărârea cuprinde motive contradictorii. Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea misiunii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Deși instanța de recurs nu are competența de a verifica temeinicia hotărârii examinate, respectiv stabilirea corectă a situației de fapt, aceasta va putea verifica dacă legea a fost corect aplicată faptelor reținute de instanță doar în măsura în care instanțele de fond și-au motivat corespunzător hotărârile.

Înalta Curte apreciază că decizia instanței de apel răspunde exigențelor cuprinse în art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, hotărârea recurată se referă atât la împrejurările de fapt, cât și la temeiurile de drept și se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii. Considerentele hotărârii nu sunt dubitative și oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este o rezultată a exigențelor ce decurg din art. 6 paragraf 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului: pe de o parte, textul convenției consacră dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței, iar, pe de altă parte, impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Această exigență nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns la cadrul unui singur considerent.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive contradictorii, instanța a motivat într-un mod exhaustiv hotărârea recurată și a oferit motivarea în fapt și în drept tuturor motivelor de apel invocate de către reclamantă.

În realitate, prin cererea de recurs, reclamanta-recurentă redă din nou situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată și în motivele de apel, solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului cu rapoarte de expertiză, interogatorii, cercetare la fața locului, acestea neconstituind motive de nelegalitate astfel cum sunt prevăzute de C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu există motive de nelegalitate care să impună casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 688 din 27 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 14.280 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă T. S.A. (fostă S.C. B. S.A.).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.