ÎCCJ, Decizia nr. 1/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 1/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1/2015
Asupra
recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C.
proc. civ., constată următoarele:
La data de 24
iulie 2014, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție - Completul de 5 Judecători Dosarul nr. x/1/2014,
având ca obiect recursul declarat de Inspecția Judiciară, în
contradictoriu cu A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria
Iași, împotriva Hotărârii nr. 4/P din 21 mai 2014 a Consiliului
Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie
disciplinară.
În
susținerea recursului, titularul acțiunii disciplinare a invocat
critici care s-ar circumscrie, în opinia sa, motivului de recurs prevăzut
de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Sub un prim
aspect, autoarea recursului a susținut, în esență, că
hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunțată cu
încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, în
sensul că, în mod greșit s-a stabilit că nu sunt întrunite
elementele constitutive ale primei abateri disciplinare.
În opinia
recurentei, câtă vreme s-a stabilit existența laturii obiective,
concretizată în evidențierea încălcării efective a
dispozițiilor ordinului invocat, în mod eronat, instanța de
disciplină a apreciat că fapta imputată pârâtei procuror din
această perspectivă nu ar fi produs nicio consecință.
Consideră recurenta că, prin conduita magistratului, s-au creat
premisele unei îndoieli referitoare la necesitatea respectării
principiului subordonării ierarhice, care guvernează activitatea
Ministerului Public.
Tot astfel,
se apreciază că, în raport cu perioada mare de timp în care
magistratul nu a întocmit nicio informare spre a fi înaintată Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Iași, în mod conștient și
intenționat, acesta a nesocotit obligațiile ce-i reveneau ca
prim-procuror, ceea ce ar infirma concluziile instanței de disciplină
referitor la latura subiectivă, nefiind vorba despre o culpă
scuzabilă, ci despre intenție.
Sub un alt
aspect, autoarea recursului a menționat că și în ceea ce
privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. p)
din Legea nr. 303/2004, soluția pronunțată ar fi
greșită, în cauză fiind întrunite toate elementele constitutive
ale abaterii disciplinare în discuție.
În acest
sens, s-a arătat, în primul rând, că motivarea din hotărâre ar
fi, din acest punct de vedere, neclară.
Pe de
altă parte, se consideră că existența faptei de
obstrucționare a activității de inspecție este de
necontestat, deoarece pârâta procuror nu a pus la dispoziția echipei de
control toate dosarele penale vizate de obiectivul controlului, neputându-se
reține că grefierul ar fi culpabil de respectiva faptă dat fiind
că, la nivelul parchetului, exista o mapă care ar fi facilitat
identificarea dosarelor, consecința constând în întocmirea și
prezentarea unor rapoarte ce reflectă o situație de fapt
nereală, care nu permite luarea măsurilor ce se impun pentru buna
funcționare a sistemului judiciar.
Prin
întâmpinarea înregistrată la dosar, intimata procuror a susținut, sub
un prim aspect că, în raport cu data comunicării hotărârii
atacate și cu dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004,
recursul ar fi tardiv.
În al doilea
rând, cu referire punctuală la aspectele invocate în apărare, la
probele administrate și la dispozițiile legale incidente, intimata a
solicitat, în esență, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,
respingerea recursului, ca vădit nefondat.
Constatând
că cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă
prevăzute de art. 486 C. proc. civ., precum și condițiile de
admisibilitate, în raport cu prevederile art. 51 alin. (3) din Legea nr.
317/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, prin încheierea din data de 10 noiembrie 2014, completul de filtru
a admis în principiu recursul declarat de Inspecția Judiciară.
Având în
vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
examina cu prioritate excepția tardivității recursului,
invocată de intimata A..
Întrucât,
potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă:
„termenele procedurale prevăzute de legile speciale, aflate în curs la
data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă,
rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să
curgă” și ținând cont de faptul că, în speță,
termenul procedural prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004,
republicată, invocat de intimată, nu se afla în curs la data
intrării în vigoare a Codului de procedură civilă (respectiv la
data de 15 februarie 2013), rezultă că, în cauză termenul de
recurs este cel de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, conform
prevederilor art. 485 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.
Or, în raport
cu aceste din urmă dispoziții procedurale și cu data
comunicării hotărârii atacate, respectiv 27 iunie 2014, depunerea
recursului la data de 4 iulie 2014, așa cum rezultă din dovada
înregistrării aflată la dosarul instanței de disciplină s-a
făcut în cadrul termenului de 30 de zile, legal prevăzut.
În
consecință, se va respinge, ca neîntemeiată, excepția
tardivității recursului, invocată de intimată.
Analizând
hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de
recurentă, cu apărările intimatei, precum și cu
reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că
recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În
speță, titularul acțiunii disciplinare critică
hotărârea prin care Secția pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii, ca instanță disciplinară, a respins solicitarea
sa de a se stabili săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute
de art. 99 lit. g) și p) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, de către
procurorul A. și de a se aplica o sancțiune disciplinară
magistratului.
În cadrul
cenzurii de legalitate exercitate ca instanță de control judiciar,
Înalta Curte constată, însă, că, în mod corect, instanța de
disciplină a reținut faptul că, în sarcina procurorului pârât,
nu se poate stabili săvârșirea respectivelor abateri.
Referitor la
abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr.
303/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, se rețin următoarele:
Este de
necontestat că, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
judecătorii și procurorii răspund pentru abaterile de la
serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
Or, în raport
cu dispozițiile art. 64 alin. (1) și cu cele ale art. 65 alin. (1)
din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, respectarea dispozițiilor procurorului
ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea,
reprezintă o îndatorire de serviciu.
Ca atare,
neîndeplinirea acestei obligații ar putea, în condiții determinate,
să atragă răspunderea disciplinară, potrivit regimului
disciplinar specific, stabilit prin statutul judecătorilor și procurorilor,
dacă, în cauză, ar fi întrunite condițiile angajării
răspunderii disciplinare.
În
consecință, pentru admiterea acțiunii disciplinare, urma a se
stabili, sub un prim aspect, în raport cu prevederile art. 99 lit. g) din Legea
nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, potrivit cărora nerespectarea dispozițiilor procurorului
ierarhic superior, date în scris și în conformitate cu legea, constituie
abatere disciplinară, dacă, în speță, sunt întrunite
respectivele condiții.
În acest
sens, este de reținut că statutul disciplinar al judecătorului
și procurorului, integrat statutului profesional al acestuia,
precizează acest regim, în sensul concretizării abaterilor
disciplinare, a laturii și obiectului acestora.
Această
reglementare a regimului disciplinar nu privește condițiile
angajării răspunderii disciplinare, așa încât aceste
condiții și cauzele exoneratoare de răspundere rămân cele
reglementate de dreptul comun.
Așadar,
angajarea răspunderii disciplinare cere și în cazul magistraților,
întrunirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii
disciplinare, respectiv: obiectul, cu referire la relațiile sociale
referitoare la justiție în acest caz; latura obiectivă, cu referire
la faptă, înfrângând o obligație specifică; latura
subiectivă, constând în vinovăție; producerea unui rezultat
vătămător și nex cauzal.
Ca atare,
numai îndeplinirea cumulativă a elementelor constitutive ale abaterii
disciplinare și inexistența unor cauze de exonerare legitimează
angajarea răspunderii disciplinare.
În
speță, pentru a se stabili îndeplinirea cumulativă a elementelor
constitutive ale acestei prime abateri disciplinare, urmează a se examina
și dacă fapta a avut o consecință
vătămătoare și a fost săvârșită cu
vinovăția cerută de textul legal incriminator.
În ceea ce
privește urmarea produsă, în mod corect, Secția pentru procurori
a apreciat că neîntocmirea informărilor ce trebuiau efectuate în baza
Ordinului nr. 2/2010 al procurorului general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Iași nu a generat nicio consecință.
Lipsa de
urmare a necomunicării informărilor conform ordinului menționat,
rezultă, pe de o parte, din faptul că, în perioada de
referință, 2012 - semestrul I 2013, din numărul total de 39 de
dosare, în care soluțiile au fost motivate pe intervenirea
prescripției răspunderii penale, în 35 de cazuri acest termen de
prescripție era îndeplinit încă de la data formulării plângerii,
iar în celelalte 4 cazuri, respectivul termen s-a împlinit în timp ce dosarele
se aflau în lucru la organele de poliție, ca urmare a faptului că
sesizările fuseseră făcute aproape de momentul îndeplinirii
termenului de prescripție.
Pe de
altă parte, în planul de activitate al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel Iași pentru anii 2012 - 2013, nu a fost inclusă nicio
formă de verificare a acestui aspect, determinat de faptul că
verificările au fost efectuate, în mod direct, de către
Inspecția Judiciară, cu prilejul a două controale, concluziile
ambelor rapoarte încheiate urmare acestora, fiind în sensul că împlinirea
termenului de prescripție a răspunderii penale s-a datorat, în
principal, unor motive de ordin obiectiv și că nu se poate
reține nicio culpă în sarcina procurorilor care au supravegheat
cercetările.
În atare
situație, susținerea din recurs, conform căreia, consecința
faptei imputate intimatei ar consta în atingerea adusă principiului
subordonării ierarhice și în crearea premiselor unui comportament
haotic, este lipsită de relevanța atribuită de titularul acțiunii
disciplinare.
Tot astfel,
în mod corect instanța de disciplină a stabilit că, sub aspectul
laturii subiective, fapta magistratului pârât nu este de natură a-i atrage
răspunderea disciplinară, neputându-se stabili existența vreunei
forme de vinovăție a acestuia.
Înregistrarea
unui volum foarte mare de activitate la nivelul Parchetului de pe lângă
Judecătoria Iași în anul 2012, fluctuația de personal, deficitul
de personal auxiliar, ca și împrejurările de fapt anterior expuse,
corect reținute de Secția pentru procurori și necontestate de
recurentă, pe care s-a grefat activitatea profesională, dublată
de cea managerială ale intimatei, care, pentru a-și îndeplini
obligațiile profesionale nu a putut să-și efectueze integral
nici concediul de odihnă, denotă inexistența cumulativă a
factorului intelectiv și a celui volitiv, deci inexistența
vinovăției în nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 2/2010,
în condițiile în care, atât anterior, cât și ulterior perioadei în
discuție, acestea au fost respectate de către intimată.
Așadar,
se constată că, în privința primei abateri disciplinare,
acțiunea disciplinară a fost admisă cu unanimitate, ca urmare a
atribuirii de relevanță juridică împrejurărilor probate
necontestat, ce înlătură caracterul de abatere disciplinară a
pretinsei fapte reproșate intimatei procuror și care, ca atare,
înlătură, în mod legal, temeiul răspunderii sale disciplinare.
Și în
ceea ce privește a doua abatere disciplinară, criticile aduse de
recurentă hotărârii atacate sunt neîntemeiate, soluția
majoritară a instanței de disciplină fiind, și din acest
punct de vedere, legală.
Sub acest
aspect, se constată că, în ceea ce privește abaterea
prevăzută de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004,
republicată, cu modificările și completările ulterioare,
legiuitorul a stabilit că reprezintă abatere disciplinară
„obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor
judiciari, prin orice mijloace”.
Din
această perspectivă, se constată că, în mod corect, în
raport cu particularitățile concrete ale speței, instanța
de disciplină a reținut, cu opinia majoritară, că, în
cauză, neconcordanța constatată de echipa de inspecție nu
îi poate fi imputată intimatei procuror A.
Argumentele
invocate de recurentă în acest cadru nu au relevanță
juridică ce li se atribuie prin motivele de recurs și, pe cale de
consecință, nu sunt de natură să justifice casarea
hotărârii atacate, având în vedere criteriile diferite în baza cărora
a avut loc punerea la dispoziție a dosarelor în luna septembrie 2013,
față de criteriile avute în vedere în luna noiembrie 2013, comunicate
unității de parchet prin adresele emise de către Inspecția
Judiciară cu prilejul celor două controale efectuate.
Conținutul
diferit al celor două adrese astfel emise, rezultate din natura și
obiectivele diferite ale respectivelor controale, prin raportare la
conținutul Ordinului nr. 5422/120/C/2013 al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție și la împrejurarea
că efectuarea verificărilor și identificarea dosarelor conform
evidenței statistice s-a realizat în mod efectiv de către grefierul
șef al parchetului, în temeiul atribuțiilor sale de serviciu,
confirmă concluzia Secției pentru procurori și în ceea ce
privește inexistența intenției, ca element subiectiv al
săvârșirii faptei.
Pentru toate
considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea
recursului, se constată că este neîntemeiat motivul de casare
invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și
că aspectele astfel reținute, ce relevă neîndeplinirea
cumulativă a elementelor constitutive, înlătură caracterul de
abatere disciplinară al faptelor și, deci, atestă legalitatea
înlăturării temeiului răspunderii disciplinare pentru abaterile
disciplinare invocate.
În
consecință, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea
nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefundat, recursul dedus
judecății în cauză.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
neîntemeiată, excepția tardivității recursului
invocată de intimata A.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de INSPECȚIA JUDICIARĂ, împotriva
Hotărârii nr. 4/P din 21 mai 2014 a Consiliului Superior al Magistraturii,
secția pentru procurori în materie disciplinară.
Definitivă.
Pronunțată
în ședința publică de la 12 ianuarie 2015.
Procesat de