ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 370/A/2016

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

70

din 30 martie 2016 Curtea de Apel

Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în

baza art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 8 luni închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1 an.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 38, 39 lit. b), art. 45 C. pen., a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, în total 2 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de supraveghere de 3 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul urmând a respecta următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Mehedinți, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) și (3) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile,la o unitate desemnată de Serviciul de Probațiune Mehedinți.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii de noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau obligațiilor impuse.

A constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile B. (domiciliat în oraș Filiași, jud. Dolj).

A constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile statul român, prin C. - D. - E. Mehedinți (cu sediul în municipiul Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinți) și a mai obligat inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, respectiv 25 noiembrie 2015.

A dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 232/P/2015 din 18 august 2015 a Direcția Națională Anticorupție. - Serviciul Teritorial Craiova.

A anulat contractul de asistență juridică din 06 iulie 2013.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, către partea civilă B., reprezentând cheltuieli judiciare.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.400 lei, din care, 1.000 lei reprezintă cheltuieli judiciare în cursul urmăririi penale.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 260 de lei, a rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî în acest sens

instanța Curții de apel Craiova

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casației și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova cu nr. x/P/2015, întocmit la data de 27 august 2015 s-a dispus:

- trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului A. (avocat în cadrul Baroului Mehedinți) pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.;

- clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen., de către executorul judecătoresc I., întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege;

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 07 aprilie 2014, partea civilă B. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a sesizat faptul că inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinți, după ce i-a întocmit o cerere adresată Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova, prin care solicita restituirea sumei de 20.480 euro ridicată cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare, i-a dat inculpatului, fără să întocmească vreun înscris în acest sens, suma de 1.600 euro, un autoturism marca Renault Laguna, evaluat de părți la suma de 1.600 euro și i-a achitat suma de 500 euro pentru o excursie în Franța. Cu toate acestea, la începutul anului 2014, partea civilă a fost somată de executorul judecătoresc I. să plătească suma de 4.000 euro, urmare a punerii în executare a contractului de asistență nr. 5 din data de 06 iulie 2013, încheiat cu inculpatul A., până la momentul respectiv fiindu-i reținută din conturi suma de 5.000 lei. Partea civilă B. a precizat că nu a încheiat niciodată un contract de asistență cu inculpatul A., semnătura de la rubrica „client", din contractul mai sus menționat nefiind executată de acesta, fiind un fals. La data de 03 aprilie 2014, partea civilă B. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de numitul A., sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală - Dosarul penal nr. x/P/2014.

Prin ordonanța din data de 16 iunie 2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova, în vederea efectuării de cercetări față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 322 C. pen., art. 52 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, constituindu-se Dosarul penal nr. x/P/2015.

Potrivit materialului probator administrat în cauză, în data de 10 mai 2013, cu ocazia instrumentării Dosarului penal nr. x/D/P/2013 înregistrat la Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj, a fost efectuată o percheziție domiciliară în locuința părții civile B., ocazie cu care a fost ridicată de la acesta suma de 20.480 euro, în vederea confiscării, întrucât s-a apreciat că suma respectivă provine din activități infracționale, respectiv, contrabanda cu arme. Împotriva Ordonanței nr. 16/D/P/2013 a Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj din data de 15 mai 2013, ordonanță prin care a fost instituit sechestrul asigurător asupra sumei de 20.480 euro, a formulat plângere partea civilă B.. Plângerea a fost semnată de partea civilă B., fiind concepută și tehnoredactată de inculpatul A., care însă nu a depus vreun document din care să rezulte că a asistat-o pe partea civilă (delegație sau contract de asistență) și nu a semnat acest document. Prin Ordonanța nr. 265/D/II/1/2013 din data de 18 iulie 2013, Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Craiova a admis plângerea formulată de numitul B., dipunând ridicarea sechestrului asigurător și restituirea către acesta a sumei sechestrate, în cuantum de 20.480 euro.

Partea civilă B. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul A. cu ocazia soluționării unei plângeri contravenționale formulată de fiul său, F., la Judecătoria Drobeta Turnu-Severin. I-a explicat acestuia faptul că i-a fost ridicată suma de 20.480 euro de către Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj, inculpatul solicitându-i pentru recuperarea sumei confiscate un onorariu în cuantum de 4.000 euro. Partea civilă a susținut că a plătit avocatului suma de 1.600 euro, în două tranșe, la domiciliul acestuia, suma de 1.000 euro împrumutând-o de la martorul G. și i-a dat și un autoturism, bun evaluat de acesta la suma de 1.600 euro. De asemenea, în vara anului 2013, l-a transportat pe avocat și pe prietena acestuia în Franța, costul excursiei ridicându-se la suma de 500 euro.

B. a susținut că nu a încheiat niciodată vreun contract de asistență cu avocatul A. și că,ulterior formulării plângerii împotriva actelor procurorului și restituirii banilor ridicați în urma percheziției domiciliare, inculpatul A. a venit în mai multe rânduri la domiciliul său însoțit de mai multe persoane, printre care martorul H., solicitându-i suma de 4.000 euro, astfel cum conveniseră, în caz contrar urmând ca acesta să demareze procedurile de executare silită.

În luna aprilie 2014, partea civilă B. a fost somată de executorul judecătoresc I. pentru a plăti suma de aproximativ 4000 euro, reprezentând onorariu avocațial conform contractului de asistență juridică nr. 5/06 iulie 2013 și cheltuieli de executare în cuantum de 2.600 lei.

În acest sens, la data de 28 februarie 2014, inculpatul A. a depus o cerere la B.E.J., I., prin care a solicitat executarea silită a contractului de asistență anterior menționat. Potrivit art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, contractul de asistență juridică, legal încheiat, este titlu executoriu. S-a solicitat Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de asistență din 06 iulie 2013, solicitare admisă prin încheierea din data de 17 martie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/225/2014.

Ulterior investirii cu formulă executorie a contractului respectiv, executorul judecătoresc I. l-a somat pe numitul B. să plătească în termen de o zi suma de 4.000 euro, plus suma de 2.684 lei reprezentând cheltuieli de executare, încunoștințându-l pe acesta că trebuie să se prezinte la biroul său pentru a fi informat cu privire la existența Dosarului de executare silită nr. x/E/2014, constituit ca urmare a cererii avocatului A.

Întrucât debitorul B. nu a dat curs invitațiilor emise de B.E.J., I., executorul judecătoresc a procedat la identificarea de conturi bancare, bunuri mobile sau imobile aflate în proprietatea acestuia, ocazie cu care Banca Comercială Română a transferat în contul de consemnări suma de 5.075, 29 lei, din această sumă, fiind reținută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnați la dispoziția avocatului A., bani în posesia cărora acesta a intrat.

Ulterior, întrucât partea civilă B. a contestat autenticitatea contractului de asistență nr. 5/06 iulie 2013, procedura de executare silită a fost suspendată la solicitarea debitorului B., prin sentința civilă nr. 3877 din 05 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, în Dosarul nr. x/225/2014.

Cu ocazia audierii, martorul I. a declarat că a demarat și desfășurat procedurile de executare silită a titlului executoriu reprezentat de contrarul de asistență nr. 5 din data de 06 iulie 2013, încheiat între B. și A., la solicitarea acestuia din urmă. De asemenea, martorul a mai precizat că nu îl cunoaște personal pe numitul B. și că nu a știut că documentul în cauză, respectiv contractul de asistență avocațială este întocmit în fals, nefiind semnat de partea civilă B..

Inculpatul A., cu ocazia audierii, a declarat că aspectele semnalate de partea civilă B. nu sunt reale. în acest sens, a menționat că în anul 2013 a fost rugat de partea civilă B. să-l asiste în recuperarea sumei de 20.500 euro, sumă care i-a fost ridicată cu ocazie efectuării unei percheziții domiciliate de către Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism, Biroul Teritorial Gorj. În aceste codiții, i-a redactat acestuia o plângere împotriva actelor sau măsurilor procurorului, întrucât B. nu avea calitatea de suspect sau inculpat în respectiva cauză, plângere care a fost admisă de procurorul șef din cadrul Serviciului Teritorial Craiova, dispunându-se restituirea sumei confiscate în cuantum de 20.500 euro. Înainte de formularea respectivei plângeri, a fost încheiat contractul de asistență din 06 iulie 2013 cu partea civilă B., prin care acesta se obliga să-i achite suma de 4.000 euro, în situația în care recupera suma de 20.500 euro, în aceleași împrejurări, primind de la partea civilă echivalentul a 500 euro, în trei tranșe, în cuantum de 1.000 lei, 500 lei și 600 lei. Inculpatul a mai precizat că respectivul contract de asistență a fost scris de acesta și semnat de partea civilă B. la rubrica client, de față la încheierea contractului fiind martorii M. și H.

Întrucât nu a primit suma de bani stipulată în contract și nici vreun alt bun (autoturismul marca Renault Laguna), astfel cum se susține, inculpatul A. a solicitat executorului judecătoresc I. investirea cu formulă executorie a contractului de asistență juridică din 06 iulie 2013, în procedura de executare fiind recuperată din conturile părții civile suma de 5.000 lei, din care aproximativ 2.400 lei au revenit avocatului.

S-a reținut în rechizitoriu că, în pofida susținerilor sale, inculpatul a primit de la partea civilă autoturismul marca, împreună cu actele de proveniență, autoturism pe care acesta l-a predat la data de 18 noiembrie 2013 la punctul de lucru al A.F. J. situat pe raza municipiului Drobeta Turnu-Severin, societate ce are ca obiect de activitate dezmembrarea autovehiculelor vechi și comercializarea pieselor rezultate. În schimbul predării autoturismului în cauză împreună cu documentele de proveniență, certificatul de înmatriculare în original și cartea de identitate, în copie, inculpatul a primit suma de 350 euro, fiind întocmită chitanța din 18 noiembrie 2013.

Aspectele mai sus menționate au fost confirmate și de depozițiile martorului J., care, în esență, a declarat că la punctul de lucru al societății sale s-a prezentat inculpatul A., care i-a și predat cu acea ocazie copie a cărții sale de identitate, cheile autoturismului, certificatul de înmatriculare și o copie a cărții de identitate a autovehiculului. În schimbul autoturismului, martorul a plătit suma de 350 euro, ulterior procedând la dezmembrarea acestuia și predarea caroseriei la SC K. SA Drobeta Turnu-Severin.

În ceea ce privește sumele de bani primite cu titlu de onorariu, s-a reținut în rechizitoriu că, declarațiile părții civile B. se coroborează și cu cele ale martorei L., care a declarat că inculpatul a primit suma de 1.600 euro numerar, în două tranșe, respectiv 1.000 euro și respectiv, 600 euro, a primit autoturismul, evaluat de părți la suma de 1.600 euro și a beneficiat de o excursie în Franța, costurile acesteia ridicându-se la suma de 500 turo.

Din depozițiile martorilor H. (finul avocatului) și M. rezultă faptul că nu au asistat, în mod direct, la negocierile dintre cele două părți referitoare la sumele ce ar fi trebuit plătite cu titlu de onorariu de către partea civilă B. și cu atât mai puțin la încheierea contractului de asistență amintit mai sus.

Întrucât partea civilă a contestat semnătura de la rubrica „Client" din contractul de asistență mai sus amintit, în cauză s-au dispus și efectuat mai multe constatări criminalistice, concluziile cuprinse în rapoartele întocmite fiind asemănătoare. Astfel, prin raportul de constatare criminalistică din 24 septembrie 2014 întocmit de specialiști din cadrul Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj - Serviciul Criminalistic, s-a concluzionat faptul că semnătura în litigiu, depusă pe documentul intitulat „contract de asistență juridică din 06 iulie 2013”, nu a fost executat de numitul B. Aceeași concluzie a fost menținută și în raportul de expertiză din 02 februarie 2015 întocmit de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Serviciul Expertize Criminalistice, în sensul că semnătura de la rubrica „Client" de pe contractul de asistență în cauză nu a fost executat de partea civilă B.. Suplimentar s-a apreciat că, deși nu se poate stabili cu certitudine că inculpatul A. este autorul falsului, acesta nu poate fi exclus ca posibil autor grafic al semnăturii în litigiu.

La solicitarea inculpatului A. s-a dispus efectuarea unei noi expertize de către Institutul Național de Expertiză Criminalistică - București. A fost întocmit raportul de expertiză criminalistică din 28 mai 2015 de către trei experți autorizați, concluzia fiind aceeași, în sensul că semnătura despre care inculpatul a susținut că aparține numitului B., de pe contractul de asistență din 06 iulie 2013, nu a fost executată de acesta. Mai mult, s-a apreciat că aceasta a fost contrafăcută, prin imitarea liberă unui model autentic, prezentând asemănări mai pregnante cu semnătura părții civile B. de pe plângerea contra actelor procurorului, datată 08 iulie 2013, în sensul că aceasta din urmă este singura execuție de comparație la care partea finală se realizează printr-un traseu dispus pe linia de bază, întocmit ca la semnătura în litigiu. Acest aspect i-a determinat pe experți să concluzioneze că plastograful a avut la dispoziție o semnătură autentică în varianta similară celei de pe plângerea sus menționată, lucru apreciat ca real de procuror, inculpatul A. fiind cel care a întocmit plângerea respectivă, semnată de partea civilă B. De asemenea, în cuprinsul aceluiași raport criminalistic, prin compararea semnăturii în litigiu cu grafismul inculpatului A., s-au constatat corespondențe în privința gradului de evoluție și a formei generale a elementelor grafice componente, inculpatul neputând fi exclus ca posibil autor.

În vederea stabilirii cu exactitate a obligațiilor fiscale datorate de inculpatul A., a fost întocmit raportul de constatare tehnico-științifică de către specialistul antifraudă din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Conform declarațiilor privind veniturile realizate în România cod „200" anii 2013 și 2014, inculpatul A. a raportat venituri și cheltuieli, astfel: pentru anul 2013 a raportat un venit brut în cuantum de 15.350 lei, cheltuieli deductibile în cuantum de 7.873 lei, rezultând un venit net de 7.477 lei, iar pentru anul 2014 a raportat un venit brut în cuantum de 10.812 lei cheltuieli deductibile în cuantum de 5.874 lei, rezultând un venit net de 4.938 lei.

Sumele declarate corespund cu sumele aferente celor doi ani calendaristici, înregistrate în registrul - jurnal de încasări și plăți în baza documentelor justificative privind încasările și plățile efectuate. În registrul - jurnal de încasări și plăți au fost operate în mod cronologic chitanțele emise către clienți pentru sumele încasate reprezentând onorariu avocat.

În chitanțierul aferent perioadei iunie 2013 - iulie 2015, au fost identificate 3 (trei) chitanțe cu valoare totală de 2.100 lei, reprezentând sume încasate ca onorariu avocat de la persoana fizică B., astfel: chitanța din 29 iulie 2013 pentru suma de 1.000 lei, chitanța din 23 septembrie 2013 pentru suma de 600 lei și chitanța din 07 octombrie 2013 pentru suma de 500 lei, rezultând un total de 2.100 lei.

Având în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul A. a beneficiat de la partea civilă B. de 1.600 euro cash, 500 euro contravaloare excursie și 1.600 euro contravaloare autoturism, a rezultat o valoare veniturilor realizate în sumă de 3.700 euro (1.600 + 500 + 1.600) sumă care, la cursul de 4,4847 lei/euro comunicat de Banca Națională a României la data de 31 decembrie 2013, este echivalentă cu suma de 16.593 lei.

În acest caz nu au fost înregistrate și declarate toate veniturile ținute din activitatea de avocatură prestată pentru clientul B., respectiv suma de 14.493 lei (16.593 lei - 2.100 lei), impozitul pe venit, aferent unui venit net neînregistrat și nedeclarat în suma de 14.493 lei, fiind în cuantum de 19 lei (14.493 x 16%).

În drept, Ministerul Public a reținut că faptele inculpatului A., care a întocmit în fals contractul de asistență juridică din data de 06 iulie 2013, contrafăcând semnătura părții civile B. de la rubrica „client", contract în care a menționat suma de 4.000 euro cu titlu de onorariu apărător, după care, uzând de contractul astfel falsificat, a cerut executorului judecătoresc I., la data de 20 februarie 2014, punerea în executare silită a contractului și recuperarea sumei de 4.000 euro de la numitul B., în urma procedurii de executare fiind recuperată suma de 5.175, 29 lei, din această sumă fiind reținută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnați la dispoziția avocatului A., bani în posesia cărora acesta a intrat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen. și participație improprie la infracțiunea de abuz serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. (1) C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire art. 297 alin. (1) C. pen., executorul judecătoresc neavând cunoștință de falsificarea contractului de asistență juridică și fiind determinat de către inculpat să procedeze la executarea silită a contractului de asistență juridică falsificat, cu consecința directă a păgubirii părții civile B. și obținerea unui folos necuvenit pentru inculpat.

Totodată, s-a reținut că faptele inculpatului A., care nu a înregistrat în evidențele contabile sumele și bunurile primite cu titlu de onorariu avocațial de la partea civilă B., respectiv suma de 1.100 euro pe care a primit-o numerar (fiind înregistrat în evidențe doar echivalentul a 500 euro din totalul de 1.600 euro), contravaloarea excursiei în Franța în cuantum de 500 euro și autoturismul în valoare de 1.600 euro (autoturism predat de acesta la o firmă specializată în dezmembrări), sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor financiare către stat, în cuantum de 2.319 lei - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplic

.

art. 5 C. pen.

Din punct de vedere al laturii subiective, s-a arătat în rechizitoriu că infracțiunile au fost săvârșite de inculpatul A. cu intenție directă, conform prevederilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., acesta prevăzând rezultatul infracțiunilor și urmărind producerea lor, având drept scop obținerea și folosirea în interes propriu a sumei de 4.000 euro.

Prin ordonanța din data de 18 august 2014 s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra autoturismului, măsura dispusă în aplicare prin procesul-verbal din aceeași zi.

Privitor la persoana inculpatului A., s-a menționat că acesta este în vârstă de 56 de ani, căsătorit, studii superioare, avocat în cadrul Baroului Mehedinți, nefiind cunoscut cu antecedente penale.

În cauză s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen., întrucât fapta nu a fost comisă cu vinovăția prevăzută de lege, executorul judecătoresc I. necunoscând faptul că inculpatul A. a falsificat contractul de asistență nr. 5 din 06 iulie 2013, a cărui executare silită a licitat-o.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a înregistrat cauza la data de 02 septembrie 2015, sub nr. x/54/2015.

Prin Încheierea nr. 179 din camera de consiliu de la 14 octombrie 2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței a respins cererile și excepțiile invocate de inculpat, a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cu privire la inculpatul A.

La primul termen de judecată, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitare încuviințată de instanță.

Instanța a reținut că starea de fapt expusă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat este dovedită cu plângerea și declarațiile părții civile B., depozițiile martorilor I., N., H., L., G., M., J., declarațiile inculpatului A., cu raportul de constatare criminalistică din 24 septembrie 2014 întocmit de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj - Serviciul Criminalistic, raportul de expertiză din 02 februarie 2015 întocmit de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Serviciul Expertize Criminalistice, raportul de expertiză criminalistică din 28 mai 2015 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București, copie proces-verbal de percheziție domiciliară, proces-verbal de aplicare a sechestrului, plângerea formulată contra actelor procurorului din cadrul Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Gorj, cerere investire cu formulă executorie către B.E.J., I., încheiere din data de 28 februarie 2014 a B.E.J., I., cerere B.E.J., I. de încuviințare a executării silite, Încheiere nr. 14/E/2014 din data de 20 martie 2014, comunicări și dovezi de comunicare a declanșării procedurii executării silite față de B., adrese emise de B.E.J., I., în vederea executării silite a debitorului B., încheieri pronunțate în Dosarul civil nr. x/225/2014 al Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin și sentința civilă nr. 3877 din 05 decembrie 2014, copie certificat de înmatriculare autoturism, copie chitanță din 18 noiembrie 2013, chitanțier, registru - jurnal de încasări și plăți, facturi fiscale, declarații Agenția Națională de Administrație Fiscală, raportul de constatare tehnico-științifică din data de 20 august 2015 întocmit de specialistul antifraudă din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Craiova.

În drept, fapta inculpatului A. de a întocmi în fals contractul de asistență juridică din 06 iulie 2013 și de a uza la data de 20 februarie 2014 de contractul astfel falsificat, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen.

Curtea de apel Craiova a apreciat că reținerea de către procuror a dispozițiilor art. 5 C. pen. nu se impunea, deoarece infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat în momentul în care inculpatul a uzat de înscrisul falsificat, respectiv la data de 20 februarie 2014, astfel că nu există o succesiune de legi penale în timp, pentru a fi analizată legea penală mai favorabilă.

Fapta inculpatului A. care, folosindu-se de contractul de asistență juridică din 06 iulie 2013 astfel falsificat, a cerut la data 20 februarie 2014 executorului judecătoresc I. declanșarea procedurii executării silite față de persoana vătămată B., în urma procedurii de executare fiind recuperată din conturile persoanei vătămate suma de 5.175, 29 lei, din această sumă fiind reținută suma de 2.764 lei cu titlu de cheltuieli de executare, restul de 2.411,29 lei fiind consemnați la dispoziția avocatului A., bani în posesia cărora acesta a intrat,s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit, prev. de 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000.

S-au reținut de către procuror dispozițiile art. 52 alin. (1) C. pen., potrivit cărora reprezintă o formă de participație improprie, săvârșirea nemijlocită, cu intenție, de către o persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, la care, din culpă sau fără vinovăție, contribuie cu acte de executare o altă persoană.

În realitate, prezentând executorului judecătoresc I. un contract de asistență juridică falsificat, fără a-i aduce la cunoștință acest aspect, inculpatul a determinat funcționarul public să procedeze la executarea silită a persoanei vătămate B. pentru o sumă pe care aceasta nu o datora, formă de participație improprie prevăzută de art. 52 alin. (3) C. pen.

A mai reținut Curtea de Apel Craiova că referirea în actul de sesizare la dispozițiile alin. (1) al art. 52 C. pen. în loc de alin. (3) al aceluiași articol, în condițiile în care este descrisă forma de participație prevăzută de acest din urmă text de lege, în funcție de care inculpatul și-a formulat apărările iar la instanță a recunoscut fapta, reprezintă o simplă eroare materială, ce nu impune schimbarea încadrării juridice, urmând a fi îndreptată de instanță, prin reținerea corectă a textului de lege aplicabil în speță formei de participație improprie cu care inculpatul a acționat.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a reținut că fapta inculpatului A. de a nu înregistra în evidențele contabile sumele și bunurile primite în anul 2013 cu titlu de onorariu avocațial de la partea civilă B., sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor financiare către stat, în cuantum de 2.319 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Instanța a mai reținut și că nici în această situație nu se impunea reținerea dispozițiilor art. 5 C. pen., deoarece nu există o succesiune de legi în timp, infracțiunea de evaziune fiscală consumându-se în momentul diminuării obligațiilor fiscale, deci, în cazul inculpatului, avocat, în momentul expirării termenului de depunere a declarației speciale de impunere, până la data de 15 mai 2014 inclusiv, pentru venituri realizate în anul 2013, conform art. 83 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

La individualizarea pedepselor aplicabile inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, împrejurarea că inculpatul este o persoană integrată social, văzut ca un bun profesionist și bun coleg, conform caracterizării depuse de Baroul Mehedinți, cu un comportament corespunzător normelor sociale până la data comiterii infracțiunilor, precum și faptul că a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile B., potrivit declarației notariale depuse la dosar. În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, instanța a reținut că în cauză este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Totodată, instanța a reținut că potrivit textului de lege susmenționat, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Inculpatul a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, chitanța din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei, reprezentând prejudiciul reținut în rechizitoriu în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.

Deși statul român, reprezentat prin

C. - D. - E. Mehedinți a arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în plus obligațiile fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar în momentul în care i s-a solicitat de către instanță să precizeze această sumă.

Instanța de fond a reținut că, prin fapta sa, inculpatul și-a diminuat obligațiile fiscale cu suma de

2.319 lei, reprezentând impozit pe venit

, sumă pe care a achitat-o până la primul termen de judecată. Împrejurarea că partea civilă, statul român, nu a indicat nici în declarația de constituire de parte civilă cuantumul obligațiilor fiscale accesorii până la acel moment, nici pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului să achite și această sumă, nu poate fi reținută în defavoarea inculpatului, astfel că instanța va reține cu privire la infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 10 alin. (1) din același act normativ.

În consecință, instanța a aplicat inculpatului pedepse la minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune, după reducerea limitelor de pedeapsă și, pentru cele expuse mai sus, a apreciat că scopul educativ al pedepselor aplicate poate fi atins și fără privarea sa de libertate, măsurile de supraveghere și obligațiile ce au fost impuse acestuia reprezentând o prevenție suficientă.

S-a constatat recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile B.; s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții civile statul român, prin C. - D. - E. Mehedinți și a mai fost obligat inculpatul la plata obligațiilor fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului, respectiv 25 noiembrie 2015.

Având în vedere valoarea mică a prejudiciului cauzat prin infracțiunea de evaziune fiscală și împrejurarea că inculpatul a achitat deja debitul principal, s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța nr. 232/P/2015 din 18 august 2015 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova; s-a anulat actul fals, respectiv contractul de asistență juridică din 06 iulie 2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova

.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01 iulie 2016, sub nr. x/54/2015.

Reprezentantul Ministerului Public, în cadrul dezbaterilor, în esență, a arătat că susține apelul declarat de Ministerul Public așa cum a fost motivat în scris și

vizează atât aspecte de nelegalitate, cât și aspecte de netemeinicie.

O primă critică a vizat nelegalitatea hotărârii întrucât

în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005,față de împrejurarea că, prejudiciul nu a fost integral achitat, fiind achitată doar obligația principală aferentă infracțiunii de evaziune fiscală în cuantumul precizat și în rechizitoriu nu și obligațiile fiscale accesorii, astfel cum au fost menționate în cererea de constituire de parte civilă și în adresa privind anumite aspecte precizate de partea civilă.

De asemenea, a apreciat că hotărârea atacată este nelegală deoarece, nefiind achitat integral prejudiciul produs, în mod greșit, s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar, măsură instituită încă din cursul urmăririi penale asupra bunurilor inculpatului, la data de 18 august 2015.

O altă critică a vizat omisiunea instanței de fond de a aplica inculpatului alături de pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuzul în serviciu și a pedepsei complementare în condițiile art. 67 C. pen., constând în interzicerea dreptului de a exercita o funcție ce implică autoritatea de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept,întrucât potrivit art. 297 C. pen., aplicarea acesteia este obligatorie.

O ultimă critică a vizat netemeinicia hotărârii atacate întrucât pedepsele aplicate inculpatului au fost orientate către minimul prevăzut de lege, instanța de fond trebuia să acorde relevanță calității pe care a avut-o inculpatul la momentul desfășurării activității infracționale cât și modalității în care a înțeles să comită infracțiunile. Sub acest aspect a solicitat aplicarea unor pedepse orientate către un cuantum care să reflecte pe deplin circumstanțele în care au fost comise faptele, scopul pedepsei având nu numai un caracter educativ, ci și cu caracter de exemplaritate.

Pentru toate aceste considerente a solicitat, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului declarat, desființarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, respectiv înlăturarea aplicării disp.

art. 10 din Legea nr. 241/2005, aplicarea pedepsei complementare adiacente infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz și orientarea pedepselor spre un cuantum majorat conform limitelor speciale prevăzute de legiuitor pentru fiecare din infracțiunile imputate inculpatului.

Examinând apelul formulat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, în speța de față este aplicabilă cauza specială de reducere a pedepsei prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005.

Potrivit textului de lege susmenționat, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretențiile părții civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârșită se reduc la jumătate. Inculpatul a depus la dosar, înainte de primul termen de judecată, chitanța din 25 noiembrie 2015, în valoare de 2.319 lei, reprezentând prejudiciul reținut în rechizitoriu în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.

Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, deși statul român, reprezentat prin

C. - D. - E. Mehedinți a arătat că se constituie parte civilă cu această sumă, solicitând în plus obligațiile fiscale accesorii, calculate până la data achitării prejudiciului,aceasta nu a indicat cuantumul acestora, nici chiar în momentul în care i s-a solicitat de către instanță să precizeze această sumă.

Or, din actele și lucrările dosarului, prin fapta sa, inculpatul și-a diminuat obligațiile fiscale cu suma de

2.319 lei, reprezentând impozit pe venit

, sumă pe care a achitat-o până la primul termen de judecată. Împrejurarea că partea civilă, statul român, nu a indicat nici în declarația de constituire de parte civilă cuantumul obligațiilor fiscale accesorii până la acel moment, nici pe parcursul urmăririi penale sau până la primul termen de judecată, pentru a da posibilitatea inculpatului să achite și această sumă, nu poate fi reținută în defavoarea inculpatului, astfel că instanța de fond în mod corect a reținut împrejurarea că referitor la infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozițiile art. 10 alin. (1) din același act normativ, au incidență în cauză.

Mai mult decât atât, pe parcursul soluționării apelului, respectiv la data de 16 septembrie 2016, inculpatul a depus personal diligențe la C. - D. - E. Mehedinți (cerere înregistrată din 16 septembrie 2016), și doar în urma acestor demersuri efectuate de către inculpat, partea civilă a procedat la calcularea dobânzilor și a penalităților aferente debitului principal de 2.319 lei.

Astfel, din înscrisul înregistrat din 19 septembrie 2016, emis de către partea civilă C. - D. - E. Mehedinți, rezultă că, s-a propus, conform sentinței instanței de fond referitor la debitul principal în cuantum de 2.319 lei, adăugarea în evidența pe plătitori și a obligațiilor fiscale accesorii - cod 80 - „venituri din despăgubiri” suma de 449 lei, pentru perioada 20 februarie 2014 la 25 noiembrie 2015, reprezentând dobânzi și suma de 298 lei reprezentând penalități,pentru aceiași perioadă, prevăzute în Borderoul de adăugare a obligațiilor fiscale din data de 19 septembrie 2016, sume ce au fost integral achitate de către inculpat, conform chitanței din 19 septembrie 2016, înscris ce a fost atașat la dosarul cauzei.

Așadar, Înalta Curte reține că prejudiciul fiind achitat integral, în mod corect instanța de fond a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor inculpatului.

Cu referire la critica vizând omisiunea instanței de fond de a aplica inculpatului alături de pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuzul în serviciu și a pedepsei complementare în condițiile art. 67 C. pen., constând în interzicerea dreptului de a exercita o funcție ce implică autoritatea de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept, Înalta Curte reține că și această critică este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,”1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;”

Potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. pen.,” Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, instanța dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b).”

În raport de conținutul textelor de lege anterior indicate, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, prev

.

de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. doar de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Referitor la criticile vizând netemeinicia hotărârii, Înalta Curte reține că pedeapsa, pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului, îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune. Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

În cauză, se reține că instanța de fond a dat eficiență criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C. pen., reținându-se pericolul social al faptelor comise, conduita inculpatului anterior comiterii faptei, în sensul că inculpatul A. este la primul contact cu legea penală, este o persoană integrată social, văzut ca un bun profesionist și bun coleg, conform caracterizării depuse de Baroul Mehedinți, cu un comportament corespunzător normelor sociale până la data comiterii infracțiunilor, precum și faptul că a achitat integral prejudiciul cauzat părții civile B., potrivit declarației notariale depuse la dosar.

De asemenea, se are în vedere și atitudinea procesuală adoptată pe parcursul soluționării apelului în prezenta cauză, constând, în faptul că inculpatul a făcut demersuri pentru a repara în întregime prejudiciul produs și părții civile C. - D. - E. Mehedinți, fiind achitat integral atât debitul principal cât și debitele accesorii, conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; (chitanța din 19 septembrie 2016).

De asemenea, s-a mai reținut că în ședința publică din data de 11 ianuarie 2016 inculpatul A., prezent personal în fața instanței de judecată, a solicitat ca judecarea să se desfășoare potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, prevăzute de art. 375 C. proc. pen., acesta declarând că recunoaște săvârșirea faptelor, așa cum au fost descrise în rechizitoriu și că este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Toate aceste împrejurări au condus la convingerea instanței de fond că sub aspectul săvârșirii celor trei infracțiuni comise în concurs, inculpatului A. i se poate stabili o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a se executa potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., precum și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen., iar ca modalitate de executare a acestei pedepse rezultante,în baza art. 91C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe durata termenului de supraveghere de 3 ani.

Totodată, Înalta Curte reține în cadrul individualizării pedepselor pentru cele trei infracțiuni săvârșite de către inculpat și atitudinea constant sinceră a acestuia, dar și atingerea adusă de către acesta credibilității și demnității persoanelor care au o contribuție importantă la înfăptuirea justiției având în vedere calitatea de avocat a inculpatului, și nu în cele din urmă de încrederea cetățenilor în onestitatea persoanelor care își desfășoară activitatea profesională în sistemul judiciar, în previzibilitatea susținerii intereselor juridice ale cetățenilor pe care o astfel de persoană îi reprezintă în fața organelor judiciare, în fața autorităților publice și nu numai;

Înalta Curte reține că prin conduita inculpatului se înțelege nu numai lipsa antecedentelor penale, ci și atitudinea corectă și firească față de relațiile de muncă și în general, privită și în raport cu întreg contextul relațiilor sociale pe care inculpatul le-a dovedit.

Toate aceste împrejurări reținute și de instanța de fond urmează a fi luate în considerare și de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la stabilirea gravității faptelor săvârșite, care caracterizează într-un mod favorabil persoana inculpatului A. întrucât aplicarea pedepsei de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; a pedepsei de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; și a pedepsei de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., stabilite în baza textelor incriminatoare pentru fiecare infracțiune în parte, pedepse care și în opinia Înaltei Curți, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, pedeapsă care este menită să satisfacă și scopul acesteia instituit de normele procedural penale și anume, pe de o parte fiind un mijloc de reeducare a condamnatului printr-o măsură de constrângere, dar și prevenirea de noi infracțiuni.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reținută în sarcina inculpatului, Înalta Curte constată că aceasta a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii conf. art. 91 C. pen. a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanța de fond a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modalitatea de executare a pedepsei, instituită prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare conform art. 91 C. pen., reținută în sarcina inculpatului A., evidențiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracțiunilor săvârșite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a faptului că inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, a reparat integral prejudiciul cauzat părților B. și statul român, prin C. - D. - E. Mehedinți, și având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele, subliniind caracterizările evidențiate în persoana inculpatului (pregătire juridică, inculpatul aflându-se la primul contact cu legea penală, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei ca și cuantum și modalitate de executare a pedepsei, nu se mai impune.

Înalta Curte de Casație și Justiție,atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. cât și a modalității de executare prin suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 4 luni închisoare față de criticile formulate în apel de către Parchet, constată că, în contextul cauzei, nu se justifică nici majorarea cuantumului pedepselor aplicate și nici schimbarea modalității de executare a acestora, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 74 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-au produs sub aspectul decredibilizării instituțiilor juridice.

În ra