ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4016/2015

Decizia nr. 4016/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul de Mediere, solicitând suspendarea executării hotărârii Consiliului de Mediere prin care s-a aprobat organigrama secretariatului tehnic și desființarea postului de PR, respectiv hotărârea din 29 martie 2014.

Prin sentința civilă nr. 2122 din 03 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul a invocat faptul că motivele de casare invocate și dezvoltate de recurent în motivarea recursului său nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 noul C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilitătii în principiu a recursului, întocmit în cauză la data de 13 februarie 2015, completul de filtru a apreciat că recurentul-reclamant a invocat motive de casare care pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului declarat se arată că sentința pronunțată în acest dosar este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând în mod greșit că din cele două condiții ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită doar condiția pagubei iminente.

În ceea ce privește cazul bine justificat, condiție pe care instanța de fond a considerat-o ca nefiind îndeplinită, recurentul arată că motivele de aparentă nelegalitate invocate de acesta au fost:

I. Nevalabilitatea mandatelor de președinte și vicepreședinte al Consiliului de Mediere, la momentul semnării hotărârii din 29 martie 2014;

II. Nelegalitatea procedurii de adoptare și votare a hotărârii din 29 martie 2014;

III. Aparenta nelegalitate a noii organigrame și atitudinea Consiliului de Mediere;

IV. Aparenta nelegalitate a hotărârii din 29 martie 2014, raportat la temeiurile ce au stat la baza adoptării acesteia.

Subliniază recurentul că instanța de fond a omis să se pronunțe pe aparenta nelegalitate a noii organigrame, iar, în ceea ce privește atitudinea pârâtului-intimat, instanța de fond a apreciat în mod greșit că aceasta privește fondul cauzei. Consideră recurentul că

atitudinea pârâtului face parte din motivele ce pot fi analizate pentru a defini cazul bine justificat.

Mai arată recurentul că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unor aspecte susținute de apărătorul reclamantului în ședința publică din 03 iulie 2014, rezultate din administrarea probatoriului și dezvoltate prin concluziile scrise, respectiv faptul că:

- hotărârea atacată a fost semnată doar de președintele Consiliului de Mediere și nu de toți membrii Consiliului, așa cum prevăd actele normative în materie, astfel că nu îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de lege, fiind o hotărâre ce emană de la președinte, care nu are capacitatea de a emite astfel de acte, și nu de la Consiliu;

- hotărârea a cărei suspendare se cere nu precizează care din cele două posturi de PR a fost desființat și de ce tocmai reclamantul a trebuit să fie afectat de această desființare, în măsura în care la nivelul Consiliului de Mediere există două posturi de PR.

- un alt motiv ce crează suspiciuni asupra legalității actului administrativ a cărei suspendare o cere îl reprezintă poziția pe care au avut-o membrii Consiliului de Mediere în ședința din 26 aprilie 2014.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Mediere, suspendarea executării hotărârii Consiliului de Mediere prin care s-a aprobat organigrama secretariatului tehnic și desființarea postului de PR, respectiv hotărârea din 29 martie 2014.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursul său, reclamantul A. susține că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamant în susținerea acțiunii sale.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurent în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurentul-reclamant, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actului administrativ or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În consecință, în mod corect, prima instanță a statuat că nu a fost dovedită îndeplinirea condiției referitoare la cazul bine justificat care să conducă la suspendarea executării actului administrativ în cauză.

După cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect

că există o aparen

ță

de legalitate a hotărârii atacate, iar examinarea atitudinii pârâtului față de reclamant, invocată de acesta din urmă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, poate fi făcută doar pe fondul cauzei, depășind limitele unei sumare examinări.

Înalta Curte constată astfel că

în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la „cazul bine justificat”, întrucât recurentul-reclamant nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentința nr. 1706, pronunțată la data de 16 iunie 2015 în Dosarul nr. x/2/2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantului având ca obiect anularea

Hotărârii Consiliului de Mediere

care formează obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Însă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2122 din 3 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.