ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2016

Decizia nr. 971/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2769 din data de 4 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 277 din 16 iunie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Prin Decizia civilă nr. 475 din data de 26 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins

contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2769 din 4 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, ca nefondată.

Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 07 martie 2016, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 2769 din data de 4 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, precum și a Deciziei nr. 475 din data de 26 februarie 2016, pronunțată de aceeași instanță, indicând dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ.

În motivarea contestației

face un scurt istoric al pricinii, exprimându-și nemulțumirea cu privire la modul în care a fost soluționat procesul.

Contestatorul A. precizează că dezlegarea problemei de drept la care a făcut referire, privitoare la aplicarea Legii nr. 212/2008, s-a realizat prin Decizia nr. 2 din data de 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în M. Of. al României nr. 257 din data de 9 aprilie 2014, iar Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, deși această hotărâre era obligatorie pentru acestea, nu s-au conformat celor ce au fost statuate.

Totodată, contestatorul A. solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., precum și urgența cauzei și, de asemenea, să se constate că dezbaterile acestei pricini au încălcat, după 2013, procedura desfășurării proceselor, respectiv dispozițiile art. 129 alin. (1), (2), (4) și, în special, ale alin. (5) și (6) C. proc. civ., încălcare care a determinat o necompetență de ordine publică, care, în opinia sa, atrage nulitatea hotărârilor pronunțate în cauză după anul 2013.

Examinând contestația în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; în plus, art. 317 alin. (2) C. proc. civ. prevede că această cale de atac mai poate fi primită pentru motivele arătate la alin. (1), în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, după cum nici nu este posibilă exercitarea unui control judiciar prin promovarea unei căi de atac de retractare, controlul judiciar fiind posibil doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

Or, astfel cum reiese din expozeul prezentei decizii, cele invocate de către contestator drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de lege, pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac de retractare.

Mai mult, contestatorul ignoră judecata anterioară, când prin Decizia civilă nr. 475 din data de 26 februarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2769 din 4 decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel că această din urmă decizie nu mai putea fi supusă analizei în acest cadru procesual.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2769 din data de 4decembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, precum și a Deciziei nr. 475 din data de 26 februarie 2016, pronunțată de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21aprilie 2016.